În exclusivitate pentru Tribuna Basarabiei şi Secretele Istoriei
Alexandru Moraru „BASARABIA : ADEVĂRUL DESPRE MAREŞAL”. DOCUMENTE DE ARHIVĂ
1943
Documentul 184
Copie
Declaraţie
Subsemnata Elena Ceapă locuitoare din oraşul Soroca, strada Nisipăriei Nr. 29, asupra celor întrebate de către şeful birolului de Siguranţă din oraşul Soroca, declar:
Că soţul meu Ştefan Ceapă a fost funcţionar la Primăria oraşului Soroca, timp de peste 12 ani de zile până la căderea Basarabiei şi în noaptea spre cedare numitul meu soţ a fost chemat de către D-l Primar pe atunci anume Aurel Stefaneli printr-un gardian public unde a plecat fiind chemat în interese de serviciu şi acolo a fost reţinut până a doua zi după masă când au intrat ruşi în oraş şi în timpul când se aflau încă în curtea Primăriei Soroca, au auzit mai multe voci în public ce se adunase acolo care se adresau ruşilor sosiţi în faţa Primăriei „luaţi-l pe Ceapă, luaţi-l pe Ceapă, căci el prost s-a purtat cu noi în timpul românilor în dovedirea cărei afirmaţiuni propun pe Olga Sochircă din Soroca str.Călugăreni Nr. 11, care se afla în acel moment tot acolo.”
Soţul meu Ştefan Ceapă n-a fost ridicat tot atunci, însă fiindcă a fugit, mai târziu încă la câteva zile după ce se mai liniştise puţin şi împreună cu alţi funcţionari a fost chemat la Serviciu la unul ce cunoştea serviciul aprovizionării a Primăriei, însă fiind întruna pârît de către mai mulţi pe care eu încă nu-i cunosc decât el singur i-a ştiut l-au reţinut în acel serviciu până în Septembrie 1940 când l-au arestat chiar din serviciu l-au reţinut câteva zile la NKVD apoi l-au depus la închisoare unde l-au deţinut până la 27 Decembrie 1940, data când l-au pus în libertate sub strictă supraveghere a NKVD-ului până în aprilie 1941 când din nou a fost arestat, judecat şi deportat în Rusia.
Subsemnata de la data deportării lui şi până în prezent nu am primit, nimic şi nu am nici o cunoştinţă despre el.
(ss) E.Ceapă
Dată azi 18.III.1943
Or. Soroca
L.Ş.
Pentru conformitate
St.Vasiliu (semnătura)
Documentul 185
Copie
Declaraţie
Subsemnata Ana I.Rotaru, funcţionară la Camera de Comerţ şi Industrie Soroca, domiciliată în strada Principesa Elisabeta Nr. 4, asupra arestării şi deportării soţului meu Ion I.Rotaru declar următoarele:
Înaintea de ocupaţia sovietică D-l Ion I.Rotaru, a absolvit Facultatea de Agronomie din Chişinău, şi îşi continua stagiiul la ferma Vasilcău Soroca. Sub ocupaţie a fost obligat de sovietici să repete din nou anul 5 al Facultăţii, iar pe data de 1 Aprilie 1941, a fost tirmis să facă practică pe timp de o lună la ferma din Vasilcău Soroca. În ziua de 25 Aprilie 1941, orele 14.00, a venit o trăsură cu 2 NKVD-işti din Soroca la fermă care au identificat persoana soţului luând declaraţie de la mai mulţi funcţionari de la fermă, apoi l-au adus de la câmp l-au introdus în camera lui i-au ordonat să se întoarcă cu faţa la perete şi i-au făcut percheziţie personală în gramandan şi cameră ridicându-i actele militare.
Totodată i-au ordonat să-şi ia câte două schimburi de rufe, l-au urcat în trăsură şi l-au dus la închisoarea din Soroca.
Era îmbrăcat în pantaloni kachii, pulover şi tunică gris, în picioare bocanci maro, palton de culoare gris, închis şi în cap o pălărie gris.
Deşi atât eu cât şi părinţii mei am străduit să aflăm unde se află şi ce soartă îl aşteaptă de la organele sovietice n-am putut afla nimic. Ulterior am aflat de la persoanele care au fost împreună cu dânsul la închisoare că pe data de 3 mai 1941, a fost trimis la închisoarea din Chişinău, pentru judecată. Care a fost rezultatul nu-l cunosc şi n-am putut obţine întrevedere cu el.
A fost arestat pe motive de româno-filism de spionaj şi purtare anti-sovietică.
Aceasta îmi este declaraţia pe care o susţin şi semnez propriu.
(ss) A.Rotaru
Or. Soroca
18 Martie 1943
L.Ş.
Pentru conformitate
St.Vasiliu (semnătura)
Documentul 186
Copie
Declaraţie
Asupra împrejurărilor în care au fost arestaţi şi deportaţi soţul meu Paleologul Vladimir şi fratele său Paleologul Alexandru.
Precipitarea evenimentelor cu prilejul evacuării Basarabiei şi lipsa totală a mijloacelor de transport au făcut imposibilă refugierea noastră. Faptul că soţul meu Paleologul Vladimir a fost Preşedintele Camerei de Comerţ, Directorul Casei de Credit a Agricultorilor, moşier şi ofiţer de rezervă în armata română au determinat regimul bolşevic să urmărească exterminarea sa.
La 13 Iunie 1940 ora 23 au venit la Bancă 8 persoane de la NKVD şi au ordonat bărbatului meu care lucra la bancă în vederea lichidării ei să le conducă la domiciliul lui.
Intrând în casă 6 dintre ei a ocupat locurile lângă uşă, iar 2 au început percheziţie în casă. Au chemat ca martori pe vecina noastră D-na Ana Bolgar şi în prezenţa ei au dresat proces verbal de percheziţie.
Au luat două arme de vânătoare, cartuşe, praf de puşcă, radio, un ceas de aur, documente şi multă corespondenţă. După terminarea percheziţiei la noi au trecut în locuinţa lui Paleologul Alexandru fost funcţionar la Poliţia oraşului Soroca care locuia în casa noastră din curte.
Terminând percheziţia la Paleologul Alexandru, în timpul căreia a luat două ceasuri şi două inele de aur, au invitat soţul meu şi fratele său de a le urma zicând că au nevoie de nişte declaraţii din partea lor. Am aflat că ei au fost reţinuţi la NKVD trei zile după ce au fost duşi la închisoarea unde au stat până la 3 Mai 1941 când au fost deportaţi în Siberia.
Am avut două întâlniri cu soţul meu la închisoare. La 6 ianuarie 1941 şi la 17 februarie 1941. am vorbit cu bărbatul timp de 8-10 minute în prezenţa NKVD-istului.
Bărbatul stătea între două rânduri de grate era schimbat aşa de tare că era greu de recunoscut, foarte slăbit şi foarte palid.
Nimic nu ştia despre soarta mea şi a copilului din care cauză suferea mult.
A vrut să vadă copilul care a venit cu mine, însă MKVD-istul nu i-a dat voie. În timpul convorbirii mi-a dat de înţeles că hrana care primea la închisoare nu era deajuns. Tot aşa am aflat că n-a primit toată rufăria care-i trimiteam la închisoare. Mi-a spus că e condamnat pe timp de 5 ani.
La 29 Mai 1941, am fost la Chişinău şi la NKVD Central am aflat că soţul meu şi fratele au fost condamnaţi la 5 ani şi deportaţi la Suhobezvodnaia CFR Moscva Borchi.
Am trimis o telegramă şi 100 de ruble însă banii s-au întors negăsind adresantul.
De la soţul meu nu am primit nici o scrisoare.
(ss) Paleologul Zinaida, domiciliată în or. Soroca
str.Regele Ferdinand 36
18.III.1943
L.Ş.
Pentru conformitate
St.Vasiliu (semnătura)
Copie
Declaraţie
Subsemnata Elena Ceapă locuitoare din oraşul Soroca, strada Nisipăriei Nr. 29, asupra celor întrebate de către şeful birolului de Siguranţă din oraşul Soroca, declar:
Că soţul meu Ştefan Ceapă a fost funcţionar la Primăria oraşului Soroca, timp de peste 12 ani de zile până la căderea Basarabiei şi în noaptea spre cedare numitul meu soţ a fost chemat de către D-l Primar pe atunci anume Aurel Stefaneli printr-un gardian public unde a plecat fiind chemat în interese de serviciu şi acolo a fost reţinut până a doua zi după masă când au intrat ruşi în oraş şi în timpul când se aflau încă în curtea Primăriei Soroca, au auzit mai multe voci în public ce se adunase acolo care se adresau ruşilor sosiţi în faţa Primăriei „luaţi-l pe Ceapă, luaţi-l pe Ceapă, căci el prost s-a purtat cu noi în timpul românilor în dovedirea cărei afirmaţiuni propun pe Olga Sochircă din Soroca str.Călugăreni Nr. 11, care se afla în acel moment tot acolo.”
Soţul meu Ştefan Ceapă n-a fost ridicat tot atunci, însă fiindcă a fugit, mai târziu încă la câteva zile după ce se mai liniştise puţin şi împreună cu alţi funcţionari a fost chemat la Serviciu la unul ce cunoştea serviciul aprovizionării a Primăriei, însă fiind întruna pârît de către mai mulţi pe care eu încă nu-i cunosc decât el singur i-a ştiut l-au reţinut în acel serviciu până în Septembrie 1940 când l-au arestat chiar din serviciu l-au reţinut câteva zile la NKVD apoi l-au depus la închisoare unde l-au deţinut până la 27 Decembrie 1940, data când l-au pus în libertate sub strictă supraveghere a NKVD-ului până în aprilie 1941 când din nou a fost arestat, judecat şi deportat în Rusia.
Subsemnata de la data deportării lui şi până în prezent nu am primit, nimic şi nu am nici o cunoştinţă despre el.
(ss) E.Ceapă
Dată azi 18.III.1943
Or. Soroca
L.Ş.
Pentru conformitate
St.Vasiliu (semnătura)
Documentul 185
Copie
Declaraţie
Subsemnata Ana I.Rotaru, funcţionară la Camera de Comerţ şi Industrie Soroca, domiciliată în strada Principesa Elisabeta Nr. 4, asupra arestării şi deportării soţului meu Ion I.Rotaru declar următoarele:
Înaintea de ocupaţia sovietică D-l Ion I.Rotaru, a absolvit Facultatea de Agronomie din Chişinău, şi îşi continua stagiiul la ferma Vasilcău Soroca. Sub ocupaţie a fost obligat de sovietici să repete din nou anul 5 al Facultăţii, iar pe data de 1 Aprilie 1941, a fost tirmis să facă practică pe timp de o lună la ferma din Vasilcău Soroca. În ziua de 25 Aprilie 1941, orele 14.00, a venit o trăsură cu 2 NKVD-işti din Soroca la fermă care au identificat persoana soţului luând declaraţie de la mai mulţi funcţionari de la fermă, apoi l-au adus de la câmp l-au introdus în camera lui i-au ordonat să se întoarcă cu faţa la perete şi i-au făcut percheziţie personală în gramandan şi cameră ridicându-i actele militare.
Totodată i-au ordonat să-şi ia câte două schimburi de rufe, l-au urcat în trăsură şi l-au dus la închisoarea din Soroca.
Era îmbrăcat în pantaloni kachii, pulover şi tunică gris, în picioare bocanci maro, palton de culoare gris, închis şi în cap o pălărie gris.
Deşi atât eu cât şi părinţii mei am străduit să aflăm unde se află şi ce soartă îl aşteaptă de la organele sovietice n-am putut afla nimic. Ulterior am aflat de la persoanele care au fost împreună cu dânsul la închisoare că pe data de 3 mai 1941, a fost trimis la închisoarea din Chişinău, pentru judecată. Care a fost rezultatul nu-l cunosc şi n-am putut obţine întrevedere cu el.
A fost arestat pe motive de româno-filism de spionaj şi purtare anti-sovietică.
Aceasta îmi este declaraţia pe care o susţin şi semnez propriu.
(ss) A.Rotaru
Or. Soroca
18 Martie 1943
L.Ş.
Pentru conformitate
St.Vasiliu (semnătura)
Documentul 186
Copie
Declaraţie
Asupra împrejurărilor în care au fost arestaţi şi deportaţi soţul meu Paleologul Vladimir şi fratele său Paleologul Alexandru.
Precipitarea evenimentelor cu prilejul evacuării Basarabiei şi lipsa totală a mijloacelor de transport au făcut imposibilă refugierea noastră. Faptul că soţul meu Paleologul Vladimir a fost Preşedintele Camerei de Comerţ, Directorul Casei de Credit a Agricultorilor, moşier şi ofiţer de rezervă în armata română au determinat regimul bolşevic să urmărească exterminarea sa.
La 13 Iunie 1940 ora 23 au venit la Bancă 8 persoane de la NKVD şi au ordonat bărbatului meu care lucra la bancă în vederea lichidării ei să le conducă la domiciliul lui.
Intrând în casă 6 dintre ei a ocupat locurile lângă uşă, iar 2 au început percheziţie în casă. Au chemat ca martori pe vecina noastră D-na Ana Bolgar şi în prezenţa ei au dresat proces verbal de percheziţie.
Au luat două arme de vânătoare, cartuşe, praf de puşcă, radio, un ceas de aur, documente şi multă corespondenţă. După terminarea percheziţiei la noi au trecut în locuinţa lui Paleologul Alexandru fost funcţionar la Poliţia oraşului Soroca care locuia în casa noastră din curte.
Terminând percheziţia la Paleologul Alexandru, în timpul căreia a luat două ceasuri şi două inele de aur, au invitat soţul meu şi fratele său de a le urma zicând că au nevoie de nişte declaraţii din partea lor. Am aflat că ei au fost reţinuţi la NKVD trei zile după ce au fost duşi la închisoarea unde au stat până la 3 Mai 1941 când au fost deportaţi în Siberia.
Am avut două întâlniri cu soţul meu la închisoare. La 6 ianuarie 1941 şi la 17 februarie 1941. am vorbit cu bărbatul timp de 8-10 minute în prezenţa NKVD-istului.
Bărbatul stătea între două rânduri de grate era schimbat aşa de tare că era greu de recunoscut, foarte slăbit şi foarte palid.
Nimic nu ştia despre soarta mea şi a copilului din care cauză suferea mult.
A vrut să vadă copilul care a venit cu mine, însă MKVD-istul nu i-a dat voie. În timpul convorbirii mi-a dat de înţeles că hrana care primea la închisoare nu era deajuns. Tot aşa am aflat că n-a primit toată rufăria care-i trimiteam la închisoare. Mi-a spus că e condamnat pe timp de 5 ani.
La 29 Mai 1941, am fost la Chişinău şi la NKVD Central am aflat că soţul meu şi fratele au fost condamnaţi la 5 ani şi deportaţi la Suhobezvodnaia CFR Moscva Borchi.
Am trimis o telegramă şi 100 de ruble însă banii s-au întors negăsind adresantul.
De la soţul meu nu am primit nici o scrisoare.
(ss) Paleologul Zinaida, domiciliată în or. Soroca
str.Regele Ferdinand 36
18.III.1943
L.Ş.
Pentru conformitate
St.Vasiliu (semnătura)
Documentul 187
Copie
Declaraţie
Subsemnata Aglaia Vasiliu, funcţionară la Administraţia Financiară Soroca, domiciliată în str. Principesa Mărioara Nr. 6, fiica d-lui Ştefan Gluşchevici, deportat de bolşevici împreună cu mama Elisabeta şi sora Ludmila, declar următoarele:
În luna Iunie 1941, am venit împreună cu soţul meu Victor Vasiliu în concediu de vară, din comuna Coşerniţa, acest judeţ, unde am funcţionat ca învăţători în timpul ocupaţiei.
În dimineaţa zilei de 13 Iunie, pe la orele 5 dimineaţa, pe când dormeam cu toţii, ne-am trezit cu bătăi în uşe şi zgomot de paşi în jurul casei. Tata s-a sculat în grabă să deschidă uşa şi când colo intră în casă doi militari de la NKVD cu puştile pe umăr urmaţi de un sovietic şi doi jidani de pe aici. Militarul cel mai mare în grad a scos o listă din buzunar şi a citit numele lui tata, mama şi sora, întrebând care sunt ei şi spunându-le să se îmbrace în grabă şi să poftească într-o cameră alăturată. Nouă, după ce ne-a identificat cine suntem, ne-a spus că nu are treabă cu noi şi să nu ne fie frică, nu e nimic grav.
I-a chemat pe toţi şi i-a spus în ruseşte următoarele cuvinte: „Stăpânirea sovietică vă ridică de aici şi în timp de 10 minute trebuie să vă faceţi bagajul, care nu poate fi mai mult de 200 kgr de fiecare şi mai ales luaţi toate lucrurile scumpe ce aveţi asupra voastră căci o să aveţi nevoie de ele”, fără să spună unde îi duce.
În zăpăceala şi tragedia de nedescris care s-a produs atunci în casă, abia tata a putut obţine încă 20 minute pentru a-şi face bagajul. Mama bolnavă de reomatism nu putea merge decât cu băţul şi ei îi spunea mereu „mai repede, mai repede, acolo unde te duci o să-ţi treacă boala”.
Între timp celălalt militar şi jidanii au început să răscolească peste tot, prin dulapuri, sertare, de unde au luat câteva acte de-a tatii din care reeşea că el este ofiţer de rezervă. A fost nevoie de nişte saci pentru împachetat şi pentru asta soţul meu trebuia să se ducă până la magazie să ia scara, pentru a se sui în pod. N-au vrut să-l lase să iasă afară dar până la urmă l-au lăsat, însă s-a dus urmat de un militar cu puşca după el.
Lui tata i-a spus să scrie o dovadă prin care îmi lasă toată averea spre păstrare, dovadă care mi-au dat-o tot atunci.
Cu ceasul în mână au stat lângă el grăbindu-l tot mereu.
Când erau aproape gata au luat bagaj destul de mult dar ceea ce le-a fost poate mai necesar au uitat să ia, căci puneau în saci ce nimereau şi nici noi nu am fost în stare să le dăm un bun ajutor. Li s-a spus să iasă afară, unde chiar lângă uşă îi aşteptau o căruţă.
Ne-am luat rămas bun, ultimele cuvinte ale mamei adresate nouă au fost „să fiţi cuminţi, să păziţi tot ce va rămas în păstrare căci poate va fi nevoie să vindeţi lucrurile şi să ne trimiteţi nouă bani” şi au ieşit din casă.
Bunica mea, care locuieşte alături de noi, a văzut mişcarea lângă casă şi a înţeles cam ce poate fi. A ieşit în stradă şi mama văzând-o a cerut să i se permită să-şi ia rămas bun de la dânsa, dar n-a lăsat-o spunând: „hai suite în căruţă mai repede, că nu avem vreme de pierdut” şi au plecat.
La urmă miliţionerul ne-a spus nouă să nu plângem, că ei au să muncească acolo ca şi aici şi n-au s-o ducă rău.
Când ne-am uitat pe şosea, lângă stadion, am văzut înşiraţi un convoi întreg de căruţe cu alte familii ridicate de prin oraş în timpul nopţii. Mult timp, vre trei ore au stat căruţele pe şosea, până au venit toate, noi îi vedeam pe ai noştri de acasă, dar nu aveam voie să ne apropiem de ei, căci erau înconjuraţi de miliţioneri.
Mie mi s-a spus să mă prezint la Primărie „Gorsoviet”, chiar după amiază în aceiaşi zi şi acolo mi s-a spus să vând toate lcururile rămase de la cei ridicaţi şi să dau bani la NKVD care le va trimite lor.
Totodată să ieşim din casă într-un termen cât mai scurt posibil, căci se naţionalizează. Nu am vândut nimic şi peste câteva zile au venit alte dispoziţiuni, ca lucrurile rămase să treacă în posesia mea, ca fiică, dar casa totuna urma să se naţionalizeze. N-am mai avut timp să ne lase pe drumuri, căci s-a început războiul.
Pe data de 6 Iulie 1941, am primit o c.p. scrisă se sora mea la 22 Iunie, şi în câteva cuvinte îmi spunea că încă n-au ajuns la destinaţie şi să păstrez lucrurile din casă, ca să le pot vinde şi trimite lor banii. Nu avea localitatea de unde au scris-o dar am văzut ştampila de la Kuibâşev. De atunci nici o ştire de la cei duşi.
Drept pentru care dau prezenta declaraţie şi semnez propriu.
(ss) A.Vasiliu
Or. Soroca
18 Martie 1943
L.Ş.
Pentru conformitate
St.Vasiliu (semnătura)
Sursa: mazarini.wordpress.com
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: