Oleg Dombrovschi

Oleg Dombrovschi s-a nascut la 8 februarie 1919, in orasul Orhei, intr-o distinsa familie de intelectuali basarabeni. Maica-sa, Elena Dombrovschi-Gherciu, descindea din neamul unui chirurg vestit, iar tatal lui, Petre Dombrovschi – decedat subit in anul 1920 – fusese functionar public.

Dupa scoala primara si cativa ani de studiu la Liceul Vasile Lupu din Orhei, il aflam incadrat activ in viata Liceului Bogdan Petreceicu Hasdeu din Chisinau, unde, in iunie 1939, sustine si examenele de BAC. A doua zi dupa asasinarea lui Armand Calinescu, a fost arestat si invinuit pentru faptul ca ar fi membru al organizatiei Fratii de Cruce – formatiune legionara pentru elevi si gimnazisti. S-a aflat 3 luni in arest.

In septembrie 1939, a fost mobilizat intr-un regiment de artilerie (Regimentul 25 Artilerie Buiucani din Chisinau), de unde a fost trimis la Scoala de Ofiteri Rezerva Artilerie (SORA) din Craiova. Dupa absolvirea acesteia, isi face stagiul militar la Vadul lui Voda, pe Nistru.

Inceputul carierei sale militare a coincis cu unul dintre cele mai dificile momente din viata Armatei Romane: retragerea fortata, in 1940, a trupelor romane din Basarabia. Chiar daca, pana la acea trista zi din viata poporului roman, oficialii militari asigurau ca «Nu se va ceda nici o palma de pamant din teritoriul Romaniei», in iunie 1940 s-a ordonat, totusi, retragerea din Basarabia.

Actiunea a fost primita ca o lovitura tragica. Pe unii dintre militari, onoarea, dublata de depresie, i-a impins la fapte de sinucidere. Oleg Dombrovschi isi aminteste cu durere cum comandantul Escadronului Cavalerie, locotenentul Iepure, s-a impuscat cand a aflat de ordinul de retragere de pe Nistru.

Decis sa-si urmese cariera militara, dupa retragerea de pe Nistru, Oleg Dombrovschi s-a inscris la Scoala de Ofiteri Activi de Artelerie din orasul Pitesti. Avand deja cunostinte in domeniu. A fost admis direct in anul doi, iar in 1941, dupa absolvirea scolii, a fost avansat in grad de sublocotenent si trimis, in calitate de ofiter in Regimentul 25 Artilerie din Husi. Intamplarea a facut ca acel regiment – avand in dotare munitii de calibru 75, 100, 105 si 150 mm, tunuri de productie ceha, masini de tractiuni Tatra si Skoda, tot de productie ceha – sa participe la eliberarea Basarabiei si sa se manifeste mai apoi in luptele pentru Odesa. Dupa luptele de la Odesa, Regimentul 25 a fost trimis, pentru refacere, in garnizoana de la Chisinau.

In iunie 1942, Corpul 3 Armata, din componenta caruia facea parte si Regimentul 25, a fost trimis pe unul din segmentele dure ale liniei frontului – la Cotul Donului. In calitatea sa de ofiter, Oleg Dombrovschi a participat la lupte pe parcursul lunilor iunie-noiembrie, pana la inceperea contraofensivei sovietice. Desi au fost prinse ca in cleste de trupele sovietice, diviziile 5, 6 si 15 ale Corpului 3 de Armata au reusit, totusi, sa scape de incercuire.

In iarna lui 1942, Regimentul 25 a fost trimis pentru refacere la Tiraspol, apoi la Chisinau. Unitatile refacute au fost dislocate in regiunile Oceakov, Odesa, Tiraspol, Tighina si la Purcari, unde s-au mentinut pana la «ruperea» Frontului de la Iasi, 21-22 august 1944, retragandu-se spre Cetatea Alba si Galati.

La 27 august 1944, unitatea a fost intens atacata de blindate sovietice in zona lacului Ialpug, militarii romani fiind luati prizonieri. Un numar de 43 de ofiteri romani, printre care si Oleg Dombrovschi, au fost separati de efectivul de soldati si subofiteri si manati, pe jos, prin toate lagarele de triere din Tighina, apoi, imbarcati in trenuri marfare, au fost dusi, initial, intr-un lagar din orasul Kazan (Tataria), iar ulterior – carati cu un vapor fluvial – intr-un lagar de langa orasul Elabuga.

Aici grupul a fost completat cu inca 34 de ofiteri romani, care, capturati in 1942 la Cotul Donului, nu au acceptat sa adere, ca voluntari, la diviziile Tudor Vladimirescu si Horea, Closca si Crisan. Organizatorii acestor devizii, manipulati de Ana Pauker, i-au propus, in repetate randuri, si lui Oleg Dombrovschi sa adere in randul voluntarilor; el, insa, a refuzat categoric.

Drept pedeapsa a fost sters din listele de repatriere si mutat din lagar in lagar. In 7 ani de prizonierat a «peregrinat» prin 32 de lagare sovietice. De regula, erau purtati din lagar in lagar prizonierii care refuzau sa munceasca, pentru ca, in cazul in care prizonierii nu lucrau, sefilor de lagar nu li se plateau salarii suplimentare, fapt pentru care acestia cautau sa scape de prizonierii «chiulangii», trimitandu-i in alte lagare. Existau, desigur, si alte motive pentru care prizonierii erau plimbati din lagar in lagar, dar ele nu se faceau publice.

Oleg Dombrovschi a fost eliberat din prizonieratul sovietic abia in august 1951 si s-a repatriat in Romania. A avut, putem zice, noroc dublu: in rpimul rand, pentru ca a ramas in viata, teafar, in al doilea rand, pentru ca a reusit sa se stabileasca la Bucuresti. Din 1951, s-a angajat la un institut de proiectari, urmandu-si, concomitent, studiile la Institutul Politehnic.

In februarie 1958, abia revenit din Ungaria, a fost arestat si inchis, consecutiv, in puscariile Jilava, Vacaresti, Fagaras, Aiud, Balta Brailei, Periprava… si tinut in detentie in peste 10 penitenciare. A fost eliberat abia in 1964. Dar si dupa eliberarea din puscaria de la Aiud era constant urmarit si controlat. Era chemat sistematic la securitate pentru «conversatii». Verificarile si batjocora s-au prelungit pala la revolutia din 1989. Abia dupa 1989 a fost recunoscut drept veteran de razboi si detinut politic.

In decembrie 1989, Oleg Dombrovschi a participat activ la infiintarea Ligii Romane a Veteranilor de Razboi Necomunisti (presedinte al acestei organizatii a fost ales tot un fost detinut politic, un mare patriot al neamului, Stefan Cucu). Dupa 1993, Oleg Dombrovschi are functia de presedinte al filialei Bcuresti a Uniunii Veteranilor de Razboi Necomunisti.

Amintim, in context, ca in Romania activeaza si o alta Asociatie a Veteranilor de Razboi, cea a veteranilor comunisti, condusa de caporalul comunist, Marin Dragnea. Multi dintre membrii acesteia – inclusiv prizonieri, care, slabi de fire, au cedat insistentelor, demagogiei, kominteristilor si au aderat, benevol, la diviziile Tudor Valdimirescu si Horia, Closca si Crisan – pe parcursul anilor au fost loiali regimului de ocupatie sovietic si tiraniei comuniste; au participat activ la impunerea cu forta a comunismului in Romania, la sovietizarea Romaniei si la surghiunirea si exterminarea fizica a patriotilor, elitei intelectuale si politice romanesti. (Pentru a evita vreo confuzie, aducem la cunostinta publicului cititor ca a mai existat un Dragnea – Stefan Dragnea – adevarat patriot roman, care si-a dus cu demnitate crucea suferintelor, a suportat urgiile prizonieratului sovietic, dar nu s-a lasat ademenit.)

Rog de asemenea sa nu-l confundam pe Oleg Dombrovschi cu acel comandant militar si, respectiv, primar de Bucuresti, care, la 29 august 1944 – impreuna cu generalul Iosif Teodorescu si cu Constantin Titel Petrescu – a intampinat cu insufletire (asa scriau a doua zi dupa producerea evenimentului ziarele comuniste si prosovietice) prima coloana sovietica ocupationista, ajuns ala marginile Bucurestiului.

Sa nu credeti ca prizonierii romani au murit ori au fost exterminati doar in GULAG-urile sovietice. Nu putine sunt cazurile cand, desi repatriati, fostii prizonieri in URSS erau macelariti si de satrapii comunisti in Romania. Multi dintre cei chinuiti oribil in lagarele sovietice erau macelariti si in RSR: au murit de foame, frig, munci silnice, din cauza torturilor, caci, in Romania post-belica, multi dintre satrapii comunisti, sustinuti masiv de URSS si Armata sa Rosie ocupationista, se aflau, de facto, la putere.

Nu este un secret ca Ana Pauker, acolitii ei, i-au prevenit in mod deschis pe prizonierii romani din GULAG-ul sovietic ca, daca ei nu vor intra «benevol» in diviziile Tudor Vladimirescu si Horea, Closca si Crisan, fie ca nu vor fi repatriati, fie vor fi surghiuniti in penitenciarele si lagarele din Romania. Ceea ce, spre regret, s-a si intamplat in Romania «populara». Spre fericirea noastra, domnul Oleg Dombrovschi, fost prizonier in URSS, a reusit sa scape cu viata si din «gulag-ul romanesc».

In anii razboiului, Oleg Dombrovschi a fost decorat cu inalte distinctii militare: Ordinul Coroana Romaniei de clasa a V-a (pentru capturarea Odesei), Ordinul Steaua Romaniei de clasa a V-a (pentru luptele de la Cotul Donului). In anul 2004, Statul Roman, apreciindu-i curajul militar si stoicismul patriotic, i-a conferit si titlul de cavaler al Ordinului Virtutea Militara.

Oleg Dombrovschi face parte din categoria celor care si-au asumat, cu noblete si discretie, valori si actiuni care i-au condus spre statutul de martiri ai cauzei nationale.

Alexandru Soltoianu

(Destin Romanesc (seria noua), Revista de istorie si cultura, 2010, An V (XVI) Nr. 3-4 (67-68), ICR, Chisinau, 2010)

Abstract

The article focuses on Oleg Dombrovschi’s narrative. Romanian soldier and war prisoner during the Second World War, Dombrovschi was forced to enter the so-called «voluntary» devisions which fought against regular Romanian army. Upon his refusal, he was detained until 1951 in Soviet work camps; returned later to Romania, he was also imprisoned for six years. Nowadays, he is the President of the Bucharest Section of the Union of Non-Communist War Veterans.

Citește mai departe...

Românii din Bugeac pe cale de dispariție

Odesa, poarta Ucrainei dinspre Marea Neagră. Un oraş vestit, cosmopolit, lăudat şi vizitat de toată lumea, o staţiune la Marea Neagră, strălucitor. Imediat lângă graniţa Uniunii Europene, Odesa este capitala regiunii cu acelaşi nume din Ucraina.
La doar câţiva zeci de kilometri de acest oraş minunat trăiesc 124.000 de români ale căror drepturi fundamentale sunt călcate în picioare zilnic. Între strălucitorul oraş Odesa şi graniţa Uniunii Europene 124.000 de oameni sunt supuşi zilnic unui proces agresiv de asimilare. Aceşti oameni sunt lipsiţi de libertatea religioasă, libertatea cuvântului, dreptul fundamental la educaţie în limba maternă, participarea politică la deciziile care îi privesc. Tratatele internaţionale, legislaţia internă, aspiraţiile europene ale Ucrainei nu au nici o valoare atunci când vine vorba de românii din regiunea Odesa.

Călătoria prin Bugeac

Am călătorit vreme de două săptămâni prin satele din Bugeac sau sudulBasarabiei, după cum mai este cunoscută această regiune. Am văzut şcoli în paragină, biserici demolate, drumuri distruse, sate sărăcite. Am văzut foarte multă frică: românii din Bugeac se tem să vorbească cu jurnaliştii. Ameninţarea unor autorităţi ucrainene represive pluteşte peste tot. Satele sunt sărace, intrate într-un proces de depopulare, iar oamenii se tem.
Afirmarea identităţii româneşti în public constituie un act de curaj maxim. Afirmaţia „vorbesc limba română” atrage imediat represaliile autorităţilor. De multe ori am avut impresia că am călătorit într-un colţ de Uniunea Sovieticăunde stafia temutului KGB bântuie în voie.
Preoţii care au încercat să pună pe picioare biserici cu slujbă în limba română au avut de suferit represalii dure, au fost bătuţi, ameninţaţi cu moartea şi alungaţi. Egalitatea în faţa legii şi statul de drept sunt vorbe goale: nimeni nu a fost anchetat sau pedepsit pentru violenţele la adresa preoţilor români.
Toată lumea se mira de curajul unor jurnalişti români de a umbla prin sateleromâneşti din Bugeac: cum aţi ajuns aici? Nu v-a oprit poliţia? Nu vă este frică că veţi fi arestaţi? Cam acestea erau întrebările cu care am fost întâmpinaţi de multe ori. Nu este de mirare: au existat cazuri de reţineri abuzive ale unor lideriromâni din regiune, au fost oprite la graniţă autocare cu elevi care mergeau în excursie în România, au fost deschise procese şi anchete închipuite împotriva unor oameni care au avut curajul să spună că sunt români la zece kilometri de graniţa cu România, un teatru de păpuşi românesc a fost tratat ca o ameninţare la adresa securităţii naţionale a Ucrainei.
Frica este omniprezentă în Bugeac. Pe de altă parte am găsit foarte mulţi oameni care ne-au sprijinit şi fără de care nu ar fi fost posibilă realizarea acestui volum. Tuturor acestora le suntem recunoscători.

Drepturile românilor

Am încercat să alcătuim un portret al regiunii Odesa din punctul de vedere al drepturilor minorităţii româneşti de aici. Am vizitat aproape toate satele şi oraşele locuite de români pentru a vedea înce măsură aceştia îşi pot folosi limba maternă în spaţiul public, în şcoală şi biserică, în mass-media şi în interacţiunea cu autorităţile.

Ce am văzut ne-a întristat peste măsură: autorităţile ucrainene desfăşoară un amplu proces de deznaţionalizare pe care nu îl credeam posibil în imediata vecinătate a graniţei Uniunii Europene. În ultimii 20 de ani a fost redus drastic numărul şcolilor cu predare în limbaromână din regiune, apoi a fost redus numărul orelor care pot fi predate în limba română în puţinele şcoli care au rămas.
Orice fel de clădire care putea aminti de originea română a locuitorilor regiunii a fost fie demolată, fie lăsată în paragină pentru a fi demolată mai apoi. Autorităţile ucrainene consideră că în regiune nu există etnici români – ci „moldoveni”, o invenţie a politicii staliniste de asimilare. Însă chiar şi pentru „moldoveni” drepturile nu sunt respectate conform legislaţiei interne şi tratatelor internaţionale.
Impresiile noastre din această călătorie le-am publicat într-un volum tipărit într-o epocă a internetului. Orice s-ar spune, „verba volant, scripta manent” – iar internetul seamănă mai mult a piaţă publică, unde fiecare spune ce vrea, însă informaţiile credibile sunt puţine la număr. Aşa că ne dorim ca acest volum să rămână o mărturie a ceea ce am văzut noi în Bugeacul locuit de români în vara anului 2010.
Un tablou trist, menit să tragă încă un semnal de alarmă pentru toţi aceia care susţin că protejează drepturile minorităţilor naţionale şi drepturile fundamentale ale omului în secolul al XXI lea: dreptul de a vorbi şi a gândi liber, libertatea religioasă, dreptul de a studia în limba maternă, dreptul de a participa la deciziile politice. Din ce am văzut noi în Bugeac nici unul dintre aceste drepturi nu este respectat pentru minoritatea românească.

Istoria Bugeacului

Situaţia românilor din regiunea Odesa din Ucraina nu poate fi înţeleasă fără câteva rânduri despre istoria regiunii. Cunoscută sub mai multe denumiri –Bugeac, Basarabia de sud, judeţele Ismail şi Bolgrad – regiunea cuprinsă între limanul Nistrului, Republica Moldova, Delta Dunării şi Marea Neagră a avut parte de o istorie zbuciumată.
Până în anul 1812 a făcut parte din vechiul principat al Moldovei şi a intrat în componenţa Rusiei prin Tratatul de la Bucureşti în care Imperiul Otoman ceda Moscovei un teritoriu ce nu îi aparţinea, iar statul român era prea slab pentru a se apăra.
Bugeacul a revenit în componenţa României în anul 1856 prin Tratatul de la Paris şi a rămas aşa până în anul 1878, când a revenit din nou Rusiei prin Tratatul de la Berlin. În anul 1918 Basarabia de sud a reintrat în componenţa Românieipână în anul 1940 când a fost reocupată de Uniunea Sovietică.
În toată perioada dintre cele două războaie mondiale Rusia sovietică a refuzat să recunoască unirea Basarabiei cu Bucovina, atitudine care a dus la inventarea unei „etnii moldoveneşti” separate de cea românească, vorbitoare a unei „limbi moldoveneşti”. Efectele acestor acţiuni ale strategilor din Uniunea Sovietică pot fi văzute până în ziua de azi.
Bugeacul a reintrat în componenţa României în anii celui de-al Doilea Război Mondial, până în 1944 cînd a fost reocupat de Armata Sovietică. Tratatul de la Paris din 1947 avea să stabilească intrarea Basarabiei sub stăpânirea sovietică. Bugeacul, care a făcut dintotdeauna parte din provincia Basarabia a fost ataşatUcrainei în schimbul teritoriului cunoscut astăzi drept Transnistria, fosta Republică Autonomă Socialistă Sovietică Moldova din perioada interbelică.
Ideea amestecării teritoriilor şi populaţiilor istorice a dat rezultate până în prezent: nici în ziua de azi problemele politice ale regiunii nu sunt rezolvate, în regiune existând şi conflictul îngheţat din Transnistria, un rezultat direct al măsurilor întreprinse de comisarii sovietici în regiune. Din anul 1991 Bugeaculface parte din Ucraina. Există o sumedenie de studii istorice care inventariază nedreptăţile acestor tratate internaţionale care au dus Bugeacul sub stăpânirea Rusiei.

Otrava moldovenismului

Pentru înţelegerea situaţiei actuale a minorităţii româneşti din Bugeac mai sunt necesare câteva precizări referitoare la teoria „moldovenismului”. Până în anul 1924 existenţa „limbii moldoveneşti” nu a fost pusă sub nici o formă în discuţie. Au existat de-a lungul timpului referiri la „limba moldovenească” drept limbă vorbită de locuitorii statului medieval Moldova, însă aproape de fiecare dată autorii subliniau că este identică cu limba vorbită de românii din Valahia sau Transilvania, toate aceste provincii istorice alcătuind România de azi.

Până în anul 1924 nu a fost negată unitatea limbii române – însă în acest an Uniunea Sovietică a înfiinţat Republica Autonomă Socialistă Sovietică Moldovenească (RASSM) în stânga Nistrului având ca scop dezmembrarea şi sovietizareaRomâniei. În RASSM a fost pus în circulaţie termenul de „limbă moldovenească” şi concluzia existenţei unei etnii „moldoveneşti” separată de cearomânească.
În mod paradoxal, inventatorii „moldovenismului” au fost ucişi în timpul epurărilor staliniste, dar sistemul sovietic a continuat să promoveze prin toate mijloacele această teorie. După ocuparea Basarabiei de către Uniunea Sovietică, teoria moldovenismului a devenit dogmă de stat, iar cei care au încercat să o combată au fost supuşi represiunilor.
Pe tot parcursul existenţei Uniunii Sovietice lingviştii occidentali au negat existenţa unei „limbi moldoveneşti” diferite de limba română. În mod paradoxal, s-au găsit şi lingvişti sovietici care să respingă existenţa „limbii moldoveneşti” – totuşi aceasta a fost păstrat acest instrument politic destinat menţinerii diferenţelor între românii din Basarabia ocupată de sovietici şi românii din România.
Teoria a fost menţinută de autorităţile ucrainene şi după anul 1991 deoarece este extrem de convenabilă despărţirea minorităţii româneşti din Ucraina în două facţiuni. La recensământul din anul 2001 în Ucraina au fost înregistraţi 275.000 de moldoveni şi 151.000 de români.
Dacă ar exista o singură etnie ar fi vorba de aproape jumătate de milion deromâni – sau „moldoveni”, ceea ce ar sui această minoritate pe locul al doilea înUcraina, imediat după minoritatea rusă. Însă în condiţiile împărţirii români-moldoveni, aceste două etnii trec pe locurile trei şi şapte.
În cele două săptămâni petrecute în Bugeac nu am avut nevoie de translator, ne-am descurcat perfect vorbind doar limba română, fiind înţeleşi şi înţelegându-ne cu oricine.
Am plecat trişti din Bugeac. După două săptămâni în care am văzut cu ochii noştri cum este ştearsă de pe faţa pământului cultura a peste 120.000 de româninu puteam avea nici un alt sentiment. Dacă acest fenoment de asimilare şi deznaţionaţionalizare nu este oprit la timp românii din Bugeac vor dispărea în doar câteva decenii. Există legi, există tratate internaţionale, există comisii de monitorizare a drepturilor minorităţilor naţionale. Însă toate acestea sunt vorbe goale, realitatea este cât se poate de tristă: guvernul ucrainean continuă politica de asimilare a românilor declanşată de Uniunea Sovietică.
Am scris ce am văzut şi ce am auzit şi sperăm ca mărturia noastră să fie de folosromânilor din Bugeac.
Lansarea volumului „Românii din Bugeac pe cale de dispariţie” va avea loc marţi 1 februarie la orele 18:00 la Muzeul de Istorie al Municipiului Bucureşti (Palatul Şuţu, Bd. I.C. Brătianu nr. 2).

George DAMIAN, Cătălin VĂRZARU

Citește mai departe...

Я русский!

В глубине души я патриот, свободомыслящий румын охваченный утопическими мыслями о воссоединении моей исторической родины. Я тот кого ты ненавидишь. Я разговариваю лучше на языке который ты считаешь своим родным, я нервирую тебя на форумах твоим же прекрасным языком который ты привык обогащать посредством резидентов Камеди Клуб. Я слушаю Чайковского и Стук Бамбука в 11 часов в то время как ты скачиваешь новый сингл Жанны Фриске. Я пересматриваю Тарковского в то время как ты пересматриваешь в сотый раз Бригаду или Счастливы Вместе. Я перечитываю Булгакова в то время как ты читаешь свои сообщения в одноклассниках. Я мыслю на русском (хотя это не мой родной язык) в то время как ты не можешь связать двух слов на румынском. Меня уважают румыны и русские потому что я никому не навязываю свое мнение. Тебя не уважают румыны (молдаване для тебя) потому что здесь тебе не место - тебя не уважают русские потому что там ты только "понаехали". У тебя даже родины нет! Я вполне уверен что я на все сто более русский чем ты. Ты просто остаток умершей империи, дерево без корней которое скоро высохнет если его не увлажнять периодически идеологической мочой.

Меня похоронят в моей родной почве - тебя похоронят в земле которую ты ненавидишь. Я обещаю нарисовать румынский флаг на твоей могиле.

sursa aici

Citește mai departe...

După Tunisia și Egipt, proteste și în Sudan

Poliţia sudaneză a bătut grupuri de studenţi protestatari şi a operat mai multe arestări la Khartoum, încercând să împrăştie manifestanţii care solicită demisia guvernului, conform declaraţiilor de duminică ale unor martori oculari.

Zeci de poliţişti au început să-i bată pe studenţi cu bastoanele în piaţa Jackson', a declarat unul dintre protestatari pentru agenţia britanică de presă, adăugând că au fost operate şi arestări.

Un alt martor a precizat că poliţia a încercat să-i disperseze pe manifestanţi folosind gaze lacrimogene.

Sute de poliţişti în echipamente speciale de luptă împotriva manifestanţilor au început duminică dimineaţa să patruleze străzile principale din Khartoum. Ziarele controlate de guvern au scos ediţii speciale în care le cer oamenilor să nu iasă în stradă.

Nucleele acestor manifestaţii de protest s-au format în jurul unor site-uri de socializare şi a unor forumuri sudaneze sub denumiri precum 'Tineretul pentru Schimbare' sau 'Scânteia', inspirate de revoltele din Tunisia şi Egipt. Un astfel de grup deschis pe Facebook a atras până duminică dimineaţa peste 15.000 de membri.

Conform mesajelor care circulă pe internet, tinerii sudanezi doresc să imite revolta din Egipt şi să îndepărteze guvernul pe care-l acuză de reducerea libertăţilor şi de preţurile ridicate.

Sursa: Agerpres 

Citește mai departe...

1933. Studiu privind mortalitatea infantilă în Basarabia

Studiu publicat de Dr. T. Vicol, decembrie 1933:

«Tot mai continuam a trata chestiuni basarabene aparte, pentru ca aceasta bucata de tara romaneasca are inca multe caracteristice de viata proprie, in trecut si in prezent.

Ne vom ocupa de data asta cu cea mai gingasa si grea chestiune de actualitate: cu mortalitatea copiilor in Basarabia.

Zic gingasa si grea nu atat din alte motive cat cauza ca medicul functionar nu intotdeauna poate sa-si spuna liber parerea. Are in urma lui o intreaga ierarhie de control si inainte de a-si da parerea in mod public, trebuie sa caute indreptatiri pe cale ierarhica.

In cazul de fata, insa, credem ca drumul ne este mai liber, pentru ca insusi d-l Ioanitescu, fostul ministru al Sanatatii, intr'o inspectie prin Basarabia a spus lucrurilor pe nume respicat: «Satele Basarabiei – a spus d. Ioanitescu – au un aspect jalnic. Spitale mici, paupere si putine… Medicii sunt rari si au drumuri impracticabile» etc. etc.

Exista o serie intreaga de conditiuni ale vietii basarabene pe care le vom descrie pe rand si de care depinde mortalitatea copiilor.

Asupra acestor conditiuni de viata, care dau nastere la cifre inspaimantatoare, vrem sa atragem atentia oamenilor de bine, pentru ca toti impreuna sa contribuim cu ce putem la indepartarea raului.

Pana in prezent nu exista in tara romanesca nici o lucrare de felul acesta , pe care ne-am gandit s'o facem noi pentru prima data.

Nu exista nici o statistica separata despre copiii bolnavi sau morti din Basarabia si cu atat mai greu deci ne este a lucra. Chiar daca exista vreo lucrare, ea, in tot cazul, nu este recomandata si raspandita in public de cei in drept.

Dealtfel nu ne miram. Ce sa mai vorbim de copii, cand prima statistica despre cauzele deceselor rurale in Romania – inclusiv copiii – apare abia in August 1929 in revista oficiala «Sanatatea Publica», lucrare apartinand d-lui Dr. I. Glicsman.

Gasim aici pentru Basarabia urmatoarele date, foarte pretioase, desi nu se arata varsta mortilor pe categorii de boil:
Debilitate congenitala: 7 733
Nastere prematura: 57
Alte boli ale primei copilarii: 1 426
Pruncucideri: 15
Numai aceste cifre, fara nici un comentariu, ne spun ca suntem in fata unui dezastru alarmant. (…)

Mortalitatea copiilor pe luna Martie 1933. Avem la indemana Nr. 7 al «Buletinului demografic», care este oglinda fidela a miscarii populatiei din Basarabia pe luna Martie 1933. (…)
Populatia totala este: 2 951 475
Nascuti vii: 9 589 (copii – n.n.)
Nascuti morti: 186 (copii – n.n.)
Morti in total: 5 455 (copii – n.n)

(…) Cea mai mare mortalitate infantila 33.6% - are jud. Lapusna, cea mai mare natalitate – 42% - jud. Cahul, care are mortalitatea numai 32.1%. Numai jud. Ismail are cea mai scazuta si natalitatea – 31.1% - si mortalitatea pana la 14 ani – 22.9%. Jud. Orhei se afla intr'o situatie foarte dificila fata de judetele vecine – Balti si Soroca. Are mortalitatea 39.8%, Balti – 34% (…). Iar in jud. Soroca numai 23.8% copii morti pana la 14 ani. (…)

Cifrele nu sunt luate la intamplare. Sunt reale si corecte si trebuie sa ne puna pe ganduri, fiind ca izvorasc din anumite cauze, care trebuiesc cautate si analizate spre binele Basarabiei si a tarii intregi. Proportia mortilor pana la 14 ani – 30.0% - pe intreaga Basarabie este ingrozitoare. (…)

Debilitatea congenitala este grozav de raspandita, formand 40.3% din totalul copiilor morti pana la 14 ani si aplicandu-se dupa «Ghidul Medicilor» numai copiilor de sub un an. Asupra acestei cifre ne permitem sa aruncam multa indoiala, fiind ca in mediul rural – si adeseori dupa moarte – este greu de diagnosticat cauza decesului, mai ales in satele unde nu este medic si unde interogatoriul este facut de agentul sanitar.

Indoiala noastra gaseste o justificare chiar in circulara recenta Nr. 2958 din 10 Octombrie 1933 a d-lui Medic Primar jud. Orhei, care intre altele reproseaza:
«In privinta verificarii deceselor e curata bataie de joc, ce poate avea urmari nedorite de nimeni. Am gasit, de exemplu, trecuti in buletinele de moarte printre 77 de morti numai 4 diagnoze: debilitate congenitala printre copiii mici; diaree printre copiii mai mari, senilitate printre oamenii in varsta si tuberculoze printre restul varstelor».

(…) Oricum am studia noi mortalitatea infantila – pe o singura comuna, pe un judet sau pe intreaga provincie, pe o singura luna sau mai multe luni – pot varia cifrele, devenind mai mici sau mai mari, dar raporturile se schimba foarte putin si concluzia ramane una si aceeasi, ca mortalitatea copiilor in Basarabia este ingrijoratoare.

Sa vedem acuma care sunt cauzele sau conditiunile, ce provoaca si mentin aceasta stare deplorabila. Cauzele sunt multiple si de doua categorii: generale sau principale si locale sau secundare.

Cauze generale.
In primul rand avem ignoranta poporului. Nestiinta de carte predomina toata viata adultilor si a batranilor, care erau analfabeti sub rusi si astfel au ramas in buna parte in Romania.

Nu avem cifre exacte despre analfabetii pe intreaga tara. Totusi, dupa cat se afirma, ar fi cam 70%. Si daca aceasta grozava cifra dainuieste acolo, unde exista invatamantul primar obligatoriu de zece ani, atunci Basarabia este mult mai inapoiata. Adultii si batranii – cu foarte rari exceptiuni – nu pot citi o carte romaneasca…

Din aceasta stare de fapt izvorasc o serie de imprejurari. Poporul nostru nu progreseaza, ci sta pe loc – conservator si intunecat, sustinand cu indarjire cele mostenite de la mosi si stramosi. (…) Am putea sa insuram pagini intregi despre aceasta nepasare a poporului fata de sanatate sau boala. Dar si cele cateva pareri populare de mai sus sunt zdrobitoare: cine moare, se mantuie de pacate, de necaz. Natural ca in aceste imprejurari copiii mor in masa.

A doua cauza generala si care e in stransa legatura cu prima, o formeaza cortegiul nesfarsit de babe si diferiti vindecatori impirici, care traesc in mijlocul poporului si fiind si ei inculti si ignoranti mentin cu sfintenie intunericul din viata poporului. (…)

A treia cauza principala este lipsa de ingrijire a mamei si copilului. Femeia gravida, mai ales cea muncitoare, nu este protejata nici de stat, nici de societate si nici de familie. Numai femeile (functionarele) au dreptul la un concediu de 2 luni: o luna inainte de facere si una dupa facere. Muncitoarele lucreaza alaturi de barbat pana la ziua facerei. Mai protejata in gospodarie este o iapa, pe care nu o pun la munca grea, ca sa nu piarda manzul.

Femeia gravida niciodata nu se adreseza catre moasa cu diploma pentru a fi examinata inainte de facere, pentru a capata indrumari necesare.

In fine hrana femeiei gravide nu se deosebeste cu nimica de hrana barbatului.

Desigur, ca in aceste cazuri copilul trebuie sa se nasca debil sau neviabil, sau chiar mort si daca aceasta nu se intampla atat de des, se datoreste rezistentei naturale a paturii muncitoresti.

Nasterile se fac fara moasa cu diploma, care asista abia 10% din totalul nasterilor. Femeia la nastere asterne sub dansa cele mai murdare toluri ca sa nu le murdareasca pe cele curate. La o zi – doua dupa facere se scoala si lucreaza prin casa. (…)

Imediat dupa nastere copilul, care are nevoie de atatea miscari, este infasat in scutece si pelinci si strans legat cu o fasa, avand mainile dealungul corpului, ca o mumie, ce nu se mai poate misca. Adesea ori mama, fiind ocupata cu lucrul sau vand cam putin lapte, mesteca in gura ei o mancare oarecare, apoi strange intr'un dop de petica si o pune in gura sugarului drept hrana artificiala. Ce are de a face, daca mama e sifilitica sau tuberculoasa? (…)

La varsta de 5-6 ani copiii sunt angajati in lucru, pazesc gastele, porcii, etc.

De ce sa ne miram atunci ca mortalitatea infantila este la noi atat de mare?

Cauzele secundare
Printre acestea primul loc il ocupa hrana proasta a muncitorilor. Si nu se poate afrima, ca poporul nostru se hraneste prost din cauza ca nu are ce manca. Doar vedem ca si taranii bogati se hranesc la fel de prost: mancarea nu este nici la timp, nici hranitoare.

Grasimile se consuma in cantitati cu totul insuficiente. Posturile il distrug pe taranii nostri religiosi. Mancarile de post sunt cu totul simple si foarte putin variate: predomina mamaliga cu muraturi. Painea este de calitate proasta.

Munca grea si hrana defectuoasa slabesc organizmul parintilor si a copiilor. Copiii se nasc slabiti si daca mai sunt si prost hraniti, atunci moartea ii coseste in casa.

Alta cauza locala o formeaza bolile asa zise sociale: sifilis, tuberculoza, paludism, pelagra, alcoolizm, cancer. Aceste boli au luat in Basarabia un avant foarte mare.

Tabela urmatoare ne zugraveste mersul acestor boli pe judete dela 1 Ianuarie pana la 1 Iulie 1933, cifre, pe care ni le-a pus la dispozitie Onor. Insp. Sanitar Chisinau prin bunavointa d-lui Gavrilescu.

TABEL



JUDETELE Paludism Tuberculoza Sifilis Pelagra Cancer
Lapusna 24.217 2.568 2.099 2.636 148
Soroca 1.956 1.086 2.101 214 116
Orheiu 1.802 1.803 2.847 765 113
Balti 8.874 1.213 1.099 1.252 80
Tighina 3.335 583 554 61 35
Ismail 1.973 935 435 21 41
Cetatea-Alba 836 3.237 775 - 108
Cahul 4.638 905 1.046 264 42
Hotin - - - - -
Total 47.831 12.330 10.956 5.213 638

Ne lipsesc datele pe judetul Hotin. Ne mai lipsesc date despre alcoolizm. Prea putina atentie se acorda alcoolizmului pe cand rachiurile sunt intrebuintate in cantitati mari.

Tabloul ne arata ca bolile sociale in ordinea descrescanda se insira astfel: primul loc il ocupa paludismul, apoi tuberculoza, sifilisul, pelagra si la urma cancerul.

Cel mai impaludat judet este Lapusna, cel mai sifilisat este jud. Orheiu. Care are tendinta sa concureze cu alte judete si in ce priveste celelalte boli sociale.

In aceste cifre nu intra capitalele de judete. Apoi trebue sa avem in vedere ca o buna parte de bolnavi stau pe acasa necautati si neinregistrati, iar altii se trateaza la medici particulari, care deasemenea nu far nici o statistica, asa ca numarul real al bolnavilor este cu mult mai mare si cu totul alarmant.

Apoi, avand in vedere ca dintre aceste boli numai sifilisul si paludismul au medicamente specifice si se pot vindeca, insa din lipsa de fonduri statul nu ne-a dat «Neosalvarsan» de 2 ani si nici chinina indeajuns, trebuie sa ne inchipuim in ce stare se gasesc bolnavii nostri de boli sociale. (…)

Toate aceste boli istovitoare au influenta teribila nu numai asupra organizmului parintilor, dar si asupra progeniturii de cateva generatii.

Dar boale epidemice? Cifre cu totul fantastice.
De exemplu, in lucrarea d-lui d-r Cazacu «Moldova dintre Prut si Nistru» gasim, ca in anii 1919-1926 inclusiv au existat in Basarabia 120.802 cazuri de tif.exantematic. (…)

In fine mai exista o cauza locala a mortalitatii copiilor – avorturile si pruncuciderile. Copiii nelegitimi in starea actuala a mentalitatii sociale sunt o povara pentru mama. Ingrijirea lor este foarte proasta, incat cei mai multi sunt condamnati sa moara, cu toate ca societatea a luat unele masuri pentru cresterea copiilor parasiti, instituind aziluri, orfelinate.

Avorturi declarate sunt putine. Gasim pe luna Martie 1933:
Avort septic: 9
Avort aseptic: 3
Gestatiie ectofica: 2
Pruncucideri numai: 2

Se intelege dela sine ca numarul avorturilor in criza economica actuala si in general este mult mai mare.

Acestea fiind cele mai evidente cauze ale mortalitatii infantile in Basarabia, sa vedem acuma ce se poate face si ce trebueste de facut pentru remedierea raului.

Mai intai ridicarea nivelului cultural al populatiei. Nu e destul sa se asigure frecventa scolilor primare, care au astazi numai cate 4-5 elevi. Ne trebuesc cursuri pentru cei, care nu stiu carte dela mic si pana la mare, barbati si femei, ca sa nu mai existe analfabeti.

Satele si orasele sa fie inundate cu literatura medicala populara si cu afise de propaganda. Judetul sa aiba filme cinematografice speciale, iar comunele cate un aparat radiofonic.

Imbunatatirea starii economice a poporului. Agronomia trebuie sa iasa din birourile de astazi si sa fie aplicata pe teren in mod rational. Recoltele ar fi atunci mai abundente si chiar daca preturile sunt mici, taranul are ce manca si vinde pentru o intretinere mai buna a familiei. Apoi munca taranului trebuie reglementata si asigurata ca si munca lucratorului industrial. Sa se munceasca dupa anumite norme, fixate de agronomi si nu din zori pana in zori si dupa obiceiuri ramase dela batrani.

Asigurarea pune anumite conditii pentru cautarea sanatatii si atunci taranul de voie de nevoie va trebui sa mearga la dispensar sau la spital si in acest mod va dispare cu incetul indiferenta fata de sanatate sau boala.

Munca mamei si a copilului trebuie protejata nu pe hartie, ci de fapt. Spunem aceasta fiindca ne-am deprins sa vedem in tara noastra legi destul de bune, daca nu chiar ideale, cum este legea sanitara 1933, dar ce folos, ca nu se aplica.

Puericultura sa ocupe locul de capetenie in serviciul moaselor comunale, care, impreuna cu surorile de ocrotire, cu asistente sociale, sa ia ofensiva spre casele taranilor pentru a le da sfaturi necesare.

Iar agentii sanitari sa nu astepte epidemii pentru a le combate si a-si arata numai atunci activitatea, ci sa intre in curtea si in casa locuitorului si sa ia pe loc masuri pentru curatirea elementelor antihigienice din viata poporului.

Sa prevenim raul, nu sa-l asteptam sa apara pentru a-l combate. In felul acesta nici un bolnav nu va ramane necautat, toti vor fi descoperiti, sfatuiti si chiar trimisi la medic. Cei sanatosi se vor deprinder cu higiena, intelegand ca personalul medical si cel sanitar auxiliar nu este pus numai sa lecuiasca boalele, ci mai mult sa le previna. Medicina viitorului este medicina preventiva.

Secretul trebuie scos din cerul bolilor sociale, fiindca tocmai acest secret – din nenorocire legiferat - si apoi rusinea ii face pe bolnavi sa nu se lecuiasca la timp. Si sifilisul si tuberculoza sunt boli ca toate bolile si trebuiesc privite ca atare.

Intelectualii nostri si indeosebi preotii si invatatorii trebuie sa stea alaturi de personalul medical in luptele pentru sanatatea poporului. Sa ne dea ajutor nu prin medicamente clandestine sau prin incercari de a vindeca bolile microbiene prin rugaciuni. Ajutorul sa se dea prin exemple si sfaturi practice, prin conferinte si propavaduiri.

Aplicandu-se in mod strict si masurile de constrangere fata de lecuitorii empirici, acestea se vor retrage pentru totdeauna in fata ofensivei culturale si medicale descrise mai sus.

Dar nu e destul ca bolnavii sociali sau epidemici sau chiar cei ordinari sa fie descoperiti si trimisi la medic sau sa vina ei chiar de buna voie. Putem preveni bolile cu sfaturi, dar, odata ivite, se lecuesc numai cu medicamente la domiciliu sau la spital.

Din experienta de pana acum se vede ca statul nostru nu poate sa asigure functionarea regulata a institutiilor medicale. Si atunci statul sa dea obolul sau, iar judetele si comunele sa fie obligate a da medicamente si bani pentru dispensare si spitale.

Populatia Basarabiei inca tine foarte bine minte timpul de sub rusi, cand tratamentul si medicamentele erau gratuite si pentru saraci si pentru bogati. Astazi am fi bucurosi sa fie tratati gratuit macar cei saraci.

Ne mai ramane sa rezolvam chestiunea cea mai delicata – abandonarea copiilor nelegitimi, avorturile si pruncuciderile, care sunt provocate cam de aceleasi cauze.

Legea e aspra pentru toate acestea, societatea insa tot mai sta si intotdeuna va sta la indoiala, fiindca exista umprejurari, cand mama – chiar daca ar sti ca pentru fapta ei va fi condamnata la moarte – prefera mai degraba sa faca pasul condamnabil, decat sa nu-l faca.

Abandonarea copiilor nelegitimi, avorturile si pruncuciderile vor disparea sau se vor micsora la numar atunci cand cresterea si educatia copiilor va fi asigurata materialmente de societate sau de stat.»

(Este redat limbajul textului din revista Viata Basarabiei, decembrie, 1933)

Citește mai departe...

Republica Moldova datoare străinilor cu peste 1 miliard dolari SUA

Țara noastră a intrat într-un nou an cu o datorie externă de 1 miliard 116,1 milioane de dolari SUA, mai mult cu 44 la sută față de sfârșitul anului 2009, arată datele Ministerului Finanţelor.

Numai în decembrie datoria Republicii Moldova față de creditorii străini a crescut cu 35 de milioane de dolari SUA. Cei de la Ministerul Finanţelor spun că aceasta crescut, deoarece, pe parcursul anului, intrările de împrumuturi externe au depăşit rambursările cu 166 de milioane de dolari SUA.

În 2010, Republica Moldova a cheltuit 59,9 milioane de dolari SUA pentru onorarea obligațiunilor față de creditori. Pentru plata principalului s-au utilizat peste 45,9 de milioane de dolari SUA, iar pentru plata dobânzii la împrumuturile externe – 14 milioane de dolari SUA.

sursa: jurnal.md

PS: Cine și de unde va întoarce aceste datorii?

Citește mai departe...

Rusia, preocupată de reunificarea R.Moldova cu România

Comentând, la „Eho Moskvî”, rezultatele alegerilor recente din RM, un jurnalist rus spunea că problema unirii RM cu România este la fel de populară la Chişinău ca eventuala unire a Rusiei cu... Noua Zeelandă. El a tras această concluzie din rezultatele electorale ale PNL care a mers în alegerile parlamentare din 28 noiembrie 2010 cu lozinca unirii. Împreună cu un alt coleg de-al său, ambii jurnalişti întorşi de la Chişinău au încercat să asigure publicul că tema unirii nu merită atenţia care i se acordă.

Dar „Eho Moskvî” nu este un post de radio tipic.

În general, în Rusia nu se glumeşte la această temă. Dimpotrivă, acolo se observă o preocupare obsesivă mult peste simplul interes al unui stat vecin faţă de posibilitatea reunificării RM cu România. E ciudat că, pe de o parte, ruşii subapreciază numărul de unionişti, se încearcă prezentarea unionismului ca pe o tendinţă marginală în societatea moldovenească, iar pe de altă parte, ei urmăresc cu atenţie maniacală orice pas, orice mişcare în relaţiile dintre RM şi România.

Crize de gelozie

Am putea spune chiar că la gravele probleme cu care se confruntă azi Rusia, unele ameninţându-i existenţa, pare să se fi adăugat în ultima vreme încă una: „pericolul” reunificării RM cu România. Orice semn de apropiere, orice relaţie se leagă între Chişinău şi Bucureşti, între românii de pe ambele maluri ale Prutului, sunt privite din acest unghi de vedere, provocând crize de gelozie.

De aici şi preocuparea pentru tratatul de bază şi tratatul de frontieră dintre RM şi România, pentru neutralitatea RM, pentru menţinerea RM în spaţiul canonic al Patriarhiei Ruse etc. În această stare, nu e de mirare că în ziua de 7 aprilie 2009 ambasadorul Rusiei la Bruxelles a arătat cu degetul spre România, înainte chiar decât Voronin. Bucureştiul era de blamat, din punctul de vedere al ruşilor, pentru ieşirea a mii de tineri să protesteze în acea zi. Obsedată de această idee, Moscova încearcă în ultima vreme să ne descurajeze în intenţiile de integrare europeană. Recent, ambasadorul rus la Chişinău, Valeri Kuzmin le recomanda politicienilor noştri să nu-i prostească pe moldoveni cu posibilitatea intrării în UE.

Diversiune mediatică

Şi venirea la Chişinău a unor mass-media de peste Prut este văzută de la Moscova nu drept ceea ce este – investiţii ale unor oameni de afaceri, ci o diversiune mediatică în scopul reunificării. Bucureştiul le-a trimis, crede Moscova, să influenţeze audienţa din punct de vedere politic. Sponsorii români controlează conţinutul ştirilor TV şi ale publicaţiilor pentru a promova „reunificarea cu ţara” – o asemenea idee a lansat zilele trecute portalul Russia Today într-un reportaj intitulat „Moldovan TV broadcasts more than just entertainment” (TV moldoveană, mai mult decât doar divertisment”), speriind audienţa că mass-media române ameninţă suveranitatea RM. Deputatul comunist Iurie Muntean este citat pentru a semnala acest pericol.

RT nu aduce vreun argument care ar demonstra că ştirile noilor televiziuni – e vorba probabil de Jurnal TV şi Publika – sunt controlate de Bucureşti şi că propagă ideea reunificării. Singura „dovadă” este declaraţia lui Vitali Andrievski, proprietarul unui site care spune că ar fi fost contactat de „nişte persoane din România” care i-au propus asistenţă financiară în schimbul „sprijinirii ideii de reunificare dintre RM şi România”. Evident, dl Andrievski trece sub tăcere faptul că preferă să fie finanţat de Moscova.

„Limba română, în loc de moldovenească”

Întru demascarea planurilor „expansioniste” ale României, RT relatează despre apariţia cotidianului „Adevărul” care „este tipărit în limbă română, în loc de moldovenească”. Trebuie, probabil să ai tupeu imperial ca să te alarmezi de apariţia unei versiuni locale a unui ziar bucureştean şi să nu spui niciun cuvânt despre câte ziare din Chişinău poartă aceeaşi denumire ca şi ziarele de la Moscova. Iar despre „limba moldovenească” ce să mai vorbim?

RT este un portal finanţat de statul rus, destinat străinilor, iar materialul în cauză are toate datele unei lucrări propagandistice, de spălare a creierilor, sub aparenţa unui reportaj de la „faţa locului”. „Cireaşa de pe tort” poate fi considerată opinia „expertului” Bogdan Ţârdea care vorbeşte despre „perfidia” reunificatorilor: „Operatorii moldoveni ai reţelelor de cablu care difuzează televiziunile ruseşti inserează programe româneşti în timpul de emisie a canalelor ruseşti. Programe care propagă dorinţa Bucureştiului de a-şi întoarce Moldova. Ei folosesc posturile ruseşti pentru a difuza idei pe care Moscova nu le-ar accepta niciodată”. Evident, „expertul” nu se oboseşte să dea detalii. Şi, la fel de evident, reporterul nu precizează că Bogdan Ţârdea este coordonatorul fundaţiei ruse „Priznanie”, finanţată din bugetul Federaţiei Ruse.

Adevărul este că majoritatea operatorilor de cablu transmit multe posturi ruseşti şi câteva posturi româneşti. RT foloseşte această situaţie nenormală în scopul său antiromânesc.

Şi ca să fie mai convingător, reporterul RT ne „informează” că, conform sondajelor (ce fel de sondaje?), pe parcursul anului trecut, numărul doritorilor de a se reuni cu România s-a triplat, de la 5 la 15%.

Unirea inevitabilă

Am fi însă şi noi nesinceri dacă am spune că venirea unor mass-media de peste Prut este lipsită de orice semnificaţie politică. Nu este şi nu trebuie să fie în condiţiile dominaţiei informaţionale ruseşti din RM, aşa încât majoritatea moldovenilor tratează evenimentele internaţionale prin prisma Kremlinului care ţine sub control toate televiziunile cu acoperire naţională din Rusia.

Asta, de fapt, deranjează Moscova, faptul că monopolul ei mediatic este subminat de oamenii de afaceri din România. Cât priveşte reunificarea, nu vom încerca să-i convingem pe ruşi de contrariul, că nu ar exista acest „pericol”.

Există, chiar din momentul când s-a prăbuşit URSS. E şi firesc să existe mişcarea de reunificare, şi fiindcă este firească unirea, se face şi fără propagandă. Orice zi de libertate este un pas spre unire. Chiar dacă unii nu văd semnele ei, se va produce. După o iarnă lungă, secetoasă, este greu să-ţi imaginezi vegetaţia abundentă a verii.

Jurnal.md

Citește mai departe...

Geto-dacii - singurul popor european autohton

Dacii sunt singurul popor din antichitate pe care documentele antice, ca şi arheologia, îi consemnează ca autohtoni.

În timp ce ionienii, aheii, dorienii (- emigraţi din sudul României -), etruscii, romanii şi celelalte popoare italice (- plecaţi tot din România; tracii troieni ajunşi in Latium după un periplu prin Asia Mică -) sunt venite de undeva, în timp ce ungurii, bulgarii, ca şi popoarele celtice, germane şi slave s-au preumblat mult până ce şi-au găsit un popas; nici o atestare documentară scrisă sau amintiri păstrate în pământ şi nici o legenda nu conţine nici cea mai ştearsă referire despre vreo plecare, venire sau revenire a dacilor în spaţiul în care au fost cunoscuţi dintotdeauna.

- Japonezul Minoru Nambara, după o vizită în Maramureş spunea: “Marmureş este satul primordial. Nu ştii precis de unde vine şi te copleşeşte până la urmă acest sentiment. Poate din toate, din port, din bisericuţele de lemn, din făptura omului. Este un complex de realităţi care converg în a simţi aici că te afli în satul primordial. Ţăranii Maramureşului nu vin de nicăieri. Ai sentimentul că au venit direct din cer în Maramureş. În alte ţări simţi, ştii că oamenii au venit de undeva, aici nu ai acest sentiment. Aici, În Maramureş, este omul primordial în nobleţea sa princiară, nu primitivă, în frumuseţea lui de înaltă civilizaţie.” -

În context, este interesant de reţinut că dacii erau unicul popor din Europa care folosea pentru Dunăre două nume, ambele de origine dacică: Donaris pentru porţiunea de la izvoare până la Porţile de Fier şi Istros de la Porţile de Fier la Marea Neagră. Ultima porţiune a Dunării mai era numită, de elenii migraţi din zonă şi Okeanos Potamos/Fluviul Ocean. Tot elenii mai spuneau zonei de la Porţile de Fier şi Fântânile lui Achiles .

Toponimul Danuvius, folosit pentru întregul fluviu este de dată mai recentă, fiind introdus pentru prima dată de Caius Iulius Cezar, după luptele cu galii.

Zonificarea Dunării sub forma a două fluvii, având ca limită comuna Porţile de Fier, nu este de loc accidentală. În trecutul geologic al ţării noastre au existat, într-adevăr, două fluvii care izvorau din Munţii Carpaţi, aceştia formând, în epoca geologică numită cuaternar, lanţul neîntrerupt de munţi carpato-balcanic, continuu din Polonia până în vechea Tracie.

Un fluviu Donaris – culegea apa izvoarelor de pe versantul apusean al acesui lanţ muntos şi se vărsa în Marea Panonică (actuala Câmpie Panonică din Ungaria), iar altul colecta apa din izvoarele versantului răsăritean (v. fântânile lui Achilles) şi se vărsa în Marea Sarmantică, peste care s-a format Bărăganul de astăzi şi care mai păstrează ultimele rămăşiţe ale acestei mări, sub forma lacurilor sărate. În aceea vreme, lărgirea continuă a lui Istros, pe măsura apropierii de vărsarea în Marea Neagră, îi dădea un aspect aparte, de unde şi denumirea de “Fluviul Ocean”.

În decursul timpurilor, datorită eroziunilor din zonele superioare montane ale celor două bazine hidrografice, s-a produs fenomenul geo-hidrologic cunoscut în literatura de specialitate sub denumirea de “captarea izvoarelor”.

Istros, situat într-o zonă mai joasă, a captat izvoarele lui Donaris şi astfel a luat naştere Dunărea sub forma pe care o cunoaşteam ieri, cu Cazanele şi Porţile de Fier, cu colţii de stâncă ieşind din apă, rămăşiţe ale unor impunătoare stânci, pe care anticii le-au numit “Coloanele lui Achylles”, după cum şi vechile izvoare erau “Fântânile lui Achylles”.

Mai trebuie adăugat că, în afara celor două fluvii descrise şi prezentate drept componente ale actualei Dunări, a mai existat şi un al treilea, care izvora din Munţii Pădurea Neagră şi se vărsa în Marea Panonică. Odată cu captarea lui Donaris de către Istros, s-a produs şi captarea primei porţiuni a Dunării de azi, care îşi are acum izvoarele în Munţii Pădurea Neagră.

Fenomenul descris s-a desăvârşit în prima parte a epocii geologoce a cuaternarului, deci acum circa 600.000 ani. Or, omul a trăit pe meleagurile noastre încă de acum cel puţin 1.800.000-2.000.000 ani, potrivit ultimelor descoperiri de la Bugiuleşti, de pe valea lui Grăuceanu, jud. Vâlcea.

A se vedea şi uneltele de piatră de acum 1.200.000 de ani, de la Flămânda-Turnu Măgurele.

Numai continuitatea de locuire pe acelaşi teritoriu putea asigura transmiterea, de-a lungul timpurilor, a amintirii despre un atare fenomen al naturii.

Numai această continuitate, nicodată întreruptă, putea naşte unitatea de cultură, unică în Europa, precum şi conştiinţa unui singur neam la daci, stăpâni pe pământurile care i-au hrănit de sute de mii de ani.

- Probabil veţi gândi că autorul acestor rânduri, bate câmpii, implicit şi eu, pentru că am postat şi deci îmi asum acest articol.

Dar lucrurile nu sunt aşa, în sensul că pentru cele spuse de autor există dovezi în afără de aceasta, a existentei celor doua râuri Donaris şi Istros, care curgeau de o parte şi de alta a lanţului de munţi, neântrerupt din Polonia până în Balcani, acest fapt generând câte o mare de fiecare parte a acelor munţi.

La scriitorii greci antici aflăm legenda Argonauţilor ce au venit în Scytia să fure lâna de aur a regelui Aiete. După ce răpesc lâna de aur, Argonauţii voind să se întoarcă în Elada prin Marea Neagră, nu o pot face pentru că Aiete păzea intrarea în mare; văzând asta, pornesc în direcţia opusă, spre apus. După ce ajung la izvoarele Istrului, îşi iau corabia în spate şi trec munţii şi dealurile până ajung în celălalt Istru, pe care navighează spre sud, spre Adria (Marea Adriatică) şi spre Grecia.

Şi această legendă face referire la cele două fluvii din care va lua naştere Dunărea, din care unul curgea spre răsărit, iar celălalt spre sud.

Faptul că grecii cunoşteau existenţa a doua fluvii înainte de formarea Dunării actuale, este încă o dovadă că aceştia sunt originari din nordul Dunării.

O altă dovadă a păstrării memoriei celor doua râuri separate, este mitul sumerian numit “Zborul lui Ethan spre Cer”, în care regele Ethan este ridicat de vultur în înaltul cerului, tot mai sus, vulturul arătându-i “Marea de lângă cetatea munţilor” de la diferite înălţimi.

Această mare de lângă cetatea munţilor nu corespunde decât unei zone , anume cetăţii naturale, numită Ardeal, iar marea din apropierea acestei cetăţi este Marea Panonică sau Marea Sarmantică ce acoperea Bărăganul, de aici venind numele Okeanos Potamos, adică Fluviul Ocean atribuit Dunării de greci.

Sumerienii au păstrat amintirea acestor locuri, pentru că de aici plecaseră spre Asia oamenii de la Tărtaria cu scrierea lor, cu credinţele lor, cu obiceiurile şi legendele lor.

Paul Lazăr Tonciulescu a găsit aproape 100 de cuvinte comune între română şi sumeriana; Sumeria în Asia şi Simeria în România.

În cartea “Poveştile Peleşului” a Reginei Elisabeta a României, există o legendă despre un uriaş numit Caraiman, ce avea puterea să creeze fiinţe vii, să înverzească câmpiile, să producă cutremure şi furtuni; acest uriaş a făcut să se scurgă marea de pe câmpiile acestei tării.

În “Dacia Preistorică” aflăm următoarele:

“Dar slujba nu mi-i face

Eu trăsnetului şi fulgerului te-oi da

În Caraiman ăl mare pe Divan”

“Pe teritoriul Transilvaniei, se ridică un munte numit Căliman. Sub acest munte, un vîrf mai puţin înalt portă la poporul român numele de “Scaunul Domnului”, er în limba Secuilor “Istenszeke”, adică “Scaunul lui Dumnedeu”.”

Această legendă a uriaşului Caraiman probează existenţa altor legende care vorbesc despre timpurile când ţara noastră era acoperită de o mare. -

Numai această conştiinţă a determinat şi le-a menţinut, în stare trează sau latentă, uneori atunci când vitregia soartei s-a abătut asupra lor, îndărătnicia la încercările de deznaţionalizare .

Aceasta este seva nesecată căreia îi datorăm supravieţuirea de azi, iar nu unor influenţe inerente din partea unor popoare care s-au topit, mai repede sau mai lent, în setea de trăire a unui popor împlântat dintotdeauna în acest pământ din care a şi răsărit.

Iată,deci, că Donaris şi Istros nu sunt legende, ci istorie adevărată, ca şi coloanele lui Achylles şi Fântânile lui Achylles, pentru că sunt toponime create de oamenii locului, pe seama unor realităţi trăie.

Toate acestea confirmă atât caracterul de autohtoni ai dacilor, cât şi marea lor vechime de existenţă pe acelaşi teritoriu.

Paul Lazăr Tonciulescu şi Eugen Delcea

“Secretele Terrei – Istoria începe în Carpaţi”

ramaniamyblog.wordpress.com

Citește mai departe...

Actul terorist de la Moscova - un răspuns al Mossadului la vizita lui Medvedev în Palestina?

19.01.2011 - Dmitri Medvedev efectuează o vizită oficială în Palestina unde are o întrevedere cu liderul palestinian Mahmud Abbas. Rusia le face un cadou simbolic palestinienilor și recunoaște oficial hotarele istorice ale Palestinei din 1967, scrie El Mundo. Dmitri Medvedev declară deschis că va susține Palestina în dezvoltarea sa, din toate punctele de vedere, scrie The Guardian. Ignorarea Israelului (focarul conflictulului) este motivată prin faptul că Ministerul israelian al afacerilor externe se află de un timp în grevă generală. Imediat după vizita lui Medvedev în Palestina, mass media israeliană a sărit în aer. Publicația Haaretz: ”Greva Ministerului Afacerului Externe stopează Israelul de a se clarifica cu palma dată de Rusia”. ”Sincer vorbind, în ultima vreme Israelul s-a cam obișnuit cu loviturile date de Rusia, în special cele sub centruă” scrie același Haaretz.

24.01.11 - În după amiaza zilei are loc o explozie devastatoare în holul de sosiri (arrivals) din cel mai mare aeroport din Moscova - Domodedovo. Deflagrația survenită în urma unui act terorist - acesta a fost verdictul neoficial, apoi și oficial. 35 morți și peste 130 răniți dintre care 20 grav, este bilanțul exploziei. Majoritatea victimelor o reprezintă străinii și rușii (și 2 moldoveni). E de menționat că în rezultatul actului terorist nu a suferit nici-un cetățean israelian sau mai bine zis nici-un evreu. Imediat după atac toate avioanele israeliene au fost îndreptate spre aeroportul Șeremetievo. Straniu însă este alt fapt, în perioada cînd era planificat actul terorist în Domodedovo trebuia să fi aterizat un avion din Israel, ap. Ben Gurion și același avion ar fi trebuit să se încarce cu pasageri și să zboare înapoi în Israel. Ministrul israelian al transportului Israel Katz însă a declarat că inițial au fost reținute toate zborurile spre Ben Gurion - Domodedovo care trebuiau să aibă loc până la 10.00 deja 25 ianuarie. Acum însă toate vor fi redirecționate spre Șerementievo, a mai declarat Katz.

Interesant totuși, se pare că Mossadul a deținut informații referitoare la actul terorist din Moscova, or poate au pus și dânșii umărul ca să le întoarcă rușilor lovitura dată sub centură din 19 ianuarie? Că doar e cunoscut faptul că evreii sunt o nație mândră și niciodată nu lasă fără răspuns orice înjosire, fie atac la adresa lor.

Pentru cunoscătorii de limbă rusă, aici puteți citi istoria MISTICĂ a fraților rabini Wolf, rabinul principal al Hersonului și rabinului principal al Odessei, care în ziua de 24 ianuarie ar fi trebuit să se afle în locul și în timpul deflagrației în Domodedovo și numai ”o minune” cum spui dânșii i-a făcut să nu se pomenească acolo. CLICK AICI

sursa: www.basarabia91.net

Citește mai departe...

Vlad Filat a slujit în trupele KGB (FOTO)

Biografia oficială a premierului Vladimir Filat ne anunţă că dumnealui şi-a satisfăcut, în anii 1987-1989, serviciul militar în termen. Aceeaşi informaţie este preluată de enciclopedia electronică Wikipedia. În nici una dintre biografiile primului ministru nu apare precizarea în ce trupe anume, adică în care gen de armă şi-a satisfăcut premierul nostru serviciul militar. 

Ei bine, o fotografie mai veche, obţinută pe surse, postată recent pe reţeaua de socializare pe internet Facebook şi preluată de ziarul nostru, ni-l înfăţişează pe Vladimir Filat soldat în Armata Sovietică. Această fotografie spune mult şi multe de la sine.

Întâi, văzând acronimul rusesc „ПВ” („PV”) de pe epoleţi, înţelegem că genul de armă în care a servit domnul Filat patria sovietică a fost unul mai aparte. „PV” înseamnă „Pogranicinâie voiska”, adică „Trupele de grăniceri”. Este vorba, evident, despre Unităţile speciale ale Trupelor de grăniceri ale Comitetului Securităţii Statului (KGB) ale URSS, ca să redăm denumirea completă a genului de trupe în care premierul nostru a servit Uniunea Sovietică.

Faptul că a făcut parte, doi ani de zile, din trupele speciale ale KGB este ascuns cu multă grijă de premier şi de biografii săi bine plătiţi. Nimeni nu cunoaşte exact pe care anume segment al frontierei sovietice, în care anume unitate şi la care anume pichet de grăniceri s-a aflat în perioada respectivă bravul nostru soldat. Există însă voci care susţin că prima jumătate de an de serviciu în trupele KGB Vladimir Filat a petrecut-o în Crimeea, la Sevastopol, în ceea ce se numea pe timpuri „Simferopolski otread”, după care actualul nostru premier a fost repartizat în altă unitate. Uniforma sa din 1989 ne spune clar că nu este vorba de trupele maritime, ci de cele de infanterie ale KGB (în rusă – „suhoputnâie pogranvoiska KGB”).

În al doilea rând, Vladimir Filat nu numai că a slujit în trupele KGB, dar a şi fost un grănicer sovietic de valoare, remarcat de conducerea militară. Imediat după postarea fotografiei cu pricina pe internet, lumea s-a apucat să desluşească ce insigne şi distincţii sovietice strălucesc în pieptul bombat al falnicului grănicer KGB. Dat fiind că fotografia este alb-negru, la o rezoluţie proastă, de acum 21 de ani, această sarcină este mai complicată, dar nu imposibilă. De aceea, am încercat să clarificăm şi noi care au fost distincţiile grănicerului KGB, Filat, căci pentru care merite i-au fost acordate este, deocamdată, mai greu de aflat sau de precizat.

Aşadar, să le luăm pe rând. Distincţia de sus, în formă de medalie, este cea mai importantă dintre toate cele 5 decoraţii militare sovietice ale grănicerului nostru. Este vorba despre o distincţie a KGB, şi anume, distincţia „Otlicinik pogranvoisk” (Eminent al trupelor de grăniceri). Această distincţie, având gradele I şi II, a fost instituită la 8 aprilie 1969 de către Iuri Vladimirovici Andropov, prin Ordinul nr. 53 al KGB de pe lângă Sovietul de Miniştri al URSS. Regulamentul distincţiei şi descrierea acesteia au fost semnate de către general-colonelul Pavel Ivanovici Zârianov, şeful trupelor de grăniceri ale KGB. Având dimensiunile de 4 x 5 centimetri, distincţia pectorală „Otlicinik pogranvoisk” (Eminent al trupelor de grăniceri) reprezenta o stea cu cinci colţuri (pentagramă) pe fundalul unui nimb de raze. În centrul pentagramei este situat un scut cu imaginea profilului unui grănicer sovietic. Facem o paranteză aici pentru a arăta că scutul reprezintă o constantă în heraldica organelor NKVD, KGB, iar, mai nou, şi a Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova (SIS). De ambele laturi ale scutului apare inscripţionarea „Otlicinik pogranvoisk” (Eminent al trupelor de grăniceri), redată cu litere aurii. În spatele figurii grănicerului, în partea superioară a nimbului de raze este reprezentată imaginea unei borne de frontieră cu stema URSS. În partea inferioară a nimbului de raze este situat un scut mic pe care este redat gradul distincţiei. În conformitate cu punctul 2 al Regulamentului distincţiei, aceasta se acorda soldaţilor, matrozilor, sergenţilor şi subofiţerilor din trupele de grăniceri ale KGB „pentru serviciu militar exemplar în apărarea frontierelor de stat ale URSS, pentru abilităţi în reţinerea infractorilor la frontiera sovietică şi pentru manifestarea în aceste cazuri a curajului, perseverenţei, rezistenţei, a rezultatelor excelente în pregătirea politică şi militară şi pentru disciplină militară exemplară”. Distincţia este suspendată de o bandă verde, culoarea trupelor KGB, de altfel ca şi culoarea epoleţilor şi petliţelor purtate de militarii din aceste trupe. Şi aici nu facem nici un fel de aluzie la faptul că premierul Filat a insistat ca partidul său să-şi ia drept culoare distinctivă culoarea verde. Este, desigur, vorba de o simplă coincidenţă, nimic mai mult. Trebuie să mai precizăm că distincţia „Otlicinik pogranvoisk” (Eminent al trupelor de grăniceri) de gradul I se acorda personal de către şeful trupelor de grăniceri ale KGB. Cum a ajuns premierul nostru să primească în 1989 această distincţie din partea KGB şi pentru care merite concrete? Nu putem şti. Dar timpul va vărsa lumină, cu siguranţă, asupra acestei chestiuni şi atunci orice semn de întrebare se va spulbera.

Celelalte decoraţii din pieptul soldatului din trupele de grăniceri ale KGB sunt, evident, mai mici ca valoare, dar totuşi, de neneglijat. Bunăoară, „Starşii pogranicinik” v-ar spune ceva? Nu ne vom opri însă astăzi asupra lor. Vom reveni, poate, cu o altă ocazie la acest subiect. Este bine să le lăsăm şi cititorilor noştri libertatea să se pronunţe. Vom spune doar că cele trei distincţii, din rândul al doilea, sunt legate, de asemenea, de trupele KGB. Numai ultima insignă, din cel de-al treilea rând, este una sportivă.

Ei, iată că povestea premierului de culoarea epoleţilor trupelor KGB începe să devină mai interesantă. Şi mai desluşită. Nu de alta, dar multă lume nu înţelegea ce o fi avut oare în vedere, la 7 aprilie 2009, ziaristul Victor Roncea din Bucureşti când a spus verde, pe şleau, româneşte că nimic esenţial nu se schimbă la Chişinău, atâta doar că o mână de kaghebişti mai tineri îi înlocuieşte pe alţi kaghebişti mai bătrâni! Ce trist adevăr, nu-i aşa?

Emil CONSTANTINIU, FLUX

Citește mai departe...

Cu ce au înlocuit moldovenii regimul comunist?

Presa de la Chişinău a reînviat după căderea regimului comunist. Ziarele şi portalurile informaţionale nu mai contenesc să publice, fără menajamente, informaţii bine documentate despre fapte dubioase ale foştilor şi actualilor demnitari. Analizând presa, unii experţi independenţi au ajuns la concluzia că Moldova a scăpat de un regim anti-popular şi a dat de unul hiper-corupt.

 

Un angajat al Curţii de Conturi din Republica Moldova a răbufnit recent la o şedinţă la care era prezentă şi presa. Sergiu Guja a recunoscut public că în ultimii patru ani de guvernare comunistă instituţia în care este angajat a lucrat la comandă.

Potrivit lui, în această perioadă Curtea de Conturi nu a transmis niciun raport la Procuratură sau la Centrul Anticoruptie. Investigaţiile ulterioare ale jurnaliştilor au scos la iveală un prejudiciu în valoare de 650 mii de euro cauzat statului de cântăreaţa îndrăgită a ex-preşedintelui comunist Vladimir Voronin.

Recent, tot jurnaliştii l-au depistat pe Ion Diacov în funcţia de procuror al municipiului Chişinău. Acesta este fratele preşedintelui de onoare al Partidului Democrat, deputatul Dumitru Diacov. Luat la întrebări de către jurnalişti, Ion Diacov a recunoscut că face reparaţie la Procuratură pe banii unor businessmani care îi sunt prieteni, dar nu a spus cum le va mulţumi pentru servicii.

Un alt exponent al Partidului Democrat, Pavel Filip, pus recent în funcţia de ministru al Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, s-a pierdut când a fost întrebat dacă îl va demite sau nu pe directorul Întreprinderii de Stat „Registru”, generalul Vladimir Molojen, despre care presa de la Chişinău a scris că ar fi fost capul fraudei electorale a comuniştilor în aprilie 2009. Molojen a activat în toate guvernele pe care le-a avut Moldova de la proclamarea independenţei, el fiind unul dintre prietenii moldoveni ai discutatului om de afaceri Boris Birstein. Anul trecut, ex-preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a promis în repetate rânduri că Molojen va fi demis, ceea ce nu s-a mai întâmplat.

Astăzi, ziarul „Adevărul” care apare la Chişinău face o nouă dezvăluire senzaţională. Potrivit ziarului, Vlad Plahotniuc din Republica Moldova şi Vlad Ulinici din România sunt una şi aceeaşi persoană. Cel care deţine astăzi funcţia de prim-vicepreşedinte al Parlamentului de la Chişinău, Vlad Plahotniuc, apare în documentele oficiale ale României cu o altă identitate.

Publicaţia mai subliniază că actualul demnitar moldovean şi-a schimbat numele în actele româneşti de cel puţin două ori. La 7 august 2009, Plahotniuc a cerut României să-i fie schimbat numele, din Vladimir Plahotniuc în Vladimir Ulinici. La 2 iunie 2010, a solicitat din nou statului român o schimbare de identitate, din Vladimir în Vlad Ulinici. La 10 august 2010, soţia demnitarului moldovean, Oxana Childescu, a cerut în România să-i fie schimbat numele tot în Ulinici. Şi asta chiar dacă, cu un an înainte, pe 30 iunie 2009, soţii Plahotniuc au intentat acţiune de divorţ în Republica Moldova. Însăşi Plahotniuc a refuzat să discute cu jurnaliştii despre identităţile sale. Experţii în drept, contactaţi de ziar, au menţionat că este „ilegal să ai dublă identitate" chiar şi în cazul dublei cetăţenii. Judecătorul Curţii de Apel Iaşi, Aurel Dublea, a declarat că persoana „poate fi acuzată de fals de identitate dacă nu şi-a declarat schimbarea numelui şi în ţara de origine". „Ori are ceva de ascuns, ori intenţionează să facă ceva ilegal", a menţionat şi juristul moldovean Teo Cârnaţ.

Vlad Plahotniuc nu are o reputaţie tocmai strălucită la Chişinău. Acesta a făcut avere în perioada guvernării comuniste împreună cu Oleg Voronin, fiul ex-preşedintelui comunist. Acum este vicepreşedinte al Partidului Democrat, iar liderul Mişcării Antimafie, Sergiu Mocanu, spune că ar fi intrat nu demult în combinaţii oligahice şi cu actualul premier moldovean, Vlad Filat, lider PLDM:

Sergiu Mocanu. „Filat dacă nu se dumireşte acuma, în jumătate de an sau în cel mult un an de zile, Plahotniuc îl papă! Îl mănâncă! Această îmbrăţişare a lui Plahotniuc – cum l-a luat în braţe pe Filat la ora actuală – este o îmbrătişare fatidică pentru Filat. Şi se va termina cu strangularea lui Filat. O să vedeţi că Parlamentul nu va iniţia o anchetă parlamentară pentru a vedea dacă declaraţiile lui Plahotniuc despre cele două diplome de studii pe care pretinde că le are nu cumva sunt false. Nu va fi iniţiată o comisie de anchetă, oricât nu ar striga societatea.

Averea politicianului moldovean Vlad Plahotniuc este cotată la 300 milioane de dolari în topul averilor publicat de revista ucraineană de business „Delo", în august 2010.

Autor: Vitalie Călugăreanu, Deutsche Welle Chişinău

Redactor: Rodica Binder

Citește mai departe...

Controversatul Vladimir Plahotniuc are dublă identitate, adica încalcă legea

În calitate de cetăţean român, prim-vicepreşedintele Parlamentului Republicii Moldova şi totodată unul dintre cei mai bogaţi oameni din stat şi-a schimbat identitatea în România, dar a candidat la parlamentarele din noiembrie 2010, din R. Moldova, cu vechiul său nume scrie www.adevarul.ro.

Vladimir Plahotniuc, prim-vicepreşedintele Legislativului din Moldova, cunoscut şi ca „omul-fantomă" datorită apariţiei bruşte în viaţa publică, are nu doar dublă cetăţenie, română şi moldovenească, cât şi două identităţi, conform Monitorului Oficial al României.

La 7 august 2009, unul din cei mai influenţi actuali politicieni moldoveni a cerut României să-i fie schimbat numele, din Vladimir Plahotniuc în Vladimir Ulinici. Ulinici este, de altfel, numele de fată al mamei lui Vladimir Plahotniuc.

Datele personale ale politicianului coincid întocmai cu cele ale cetăţeanului român Ulinici, de la data şi locul naşterii, până la numele copiilor săi. Ca reşedinţă, Plahotniuc a indicat o casă aflată în cartierul rezidenţial Pipera, din localitatea Voluntari, lângă Bucureşti.

După mai puţin de jumătate de an, la 29 ianuarie 2010, noul Vladimir Ulinici solicită în România schimbarea numelor pentru cei doi copii ai săi, Timofei şi Inochentie, din Plahotniuc în Ulinici. Serialul transformărilor nu s-a oprit aici.

La 2 iunie 2010, prim-vicepreşedintele Parlamentului Moldovei a solicitat din nou statului român o schimbare de identitate, din Vladimir în Vlad Ulinici. Din acest moment, politicianul are două identităţi total diferite.

În Republica Moldova continuă să figureze cu numele Vladimir Plahotniuc. În acelaşi timp, contrar legislaţiei, aceeaşi persoană poartă oficial în dreapta Prutului numele Vlad Ulinici.

Citește mai departe...