The Independent despre copiii moldoveni, cazuri de violenţă, alcoolism și părinţii absenţi

15 decembrie 2010

Problema familiilor sărace și neglijate din Republica Moldova este abordată în numărul de azi a ziarului britanic The Independent. "Iargara, un sat departe de civilizație, aflat lângă hotarul român și la circa 160 km de Chișinău. Pentru mulți copii în cea mai săracă ţară din Europa, cazuri de violenţă, alcoolism și părinţii absenţi sunt trăsăturile tipice ale societății de aici", scrie The Independent.

"Această comunitate de 4.500 de oameni, cândva plină de viaţă, s-a scufundat într-un cocktail toxic de defalcare socială şi sărăcie cauzată de prăbuşirea sistemului care susţinea viaţa în localitățile rurale ai acestui fost satelit sovietic. Ca rezultat, mai mult de jumătate dintre adulţi au plecat la lucru peste hotare ca să-și poată asigura minimum de trai. Acest exod a transformat unele zone ale localității într-un sat-fantomă unde au rămas doar tineri şi bătrâni. Mulţi dintre cei care rămân consumă vodcă ieftină. Aceștia sunt luați din stradă, sau cumpărați din familii sărace de către traficanţii de ființe umane pentru a fi ulterior vânduți în străinătate să prostitueze sau să lucreze la negru. Locuitorii țin să precizeze că această situaţie dificilă nu afectează majoritatea locuitorilor. Cu toate acestea, fericirea există și aici, Iargara nu este doar o vale de lacrimi", se menţionează în articolul publicat de The Independent.

Potrivit sursei, Moldova este cea mai săracă ţară din Europa, și se plasează pe poziţia a doua din lume după nivelul de dependenţă de remitenţe. Cetățenii moldoveni trimit acasă circa 1,6 miliarde de dolari pe an, echivalentul unei treimi din PIB.

Conform datelor oferite de Organizaţia Internaţională a Muncii în jur de 300.000 de moldoveni au părăsit ţara pentru a lucra în străinătate. Şomajul, de asemenea, este o problemă. Din cele 36 de întreprinderi de stat, care cândva activau în apropierea satului, au rămas doar cinci. Împreună, ele angajează doar 200 de persoane într-o economie de subzistenţă unde toți ceilalți muncesc pentru pâine şi vin.

Jurnaliştii britanici scriu că băieții de vre-o nouă ani, care trăiesc într-un cătun în apropierea satului, atunci când sunt întrebaţi ce vor să facă în viitor, dau toți acelaşi răspuns: "Nu vreau să plec în străinătate ca să fiu constructor ca tatăl meu."

Sursa: UNIMEDIA cu referire la independent.co.uk

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: