Istorie ucisă. Biserica îngropată din Căușeni.

In Basarabia exista o biserica monument, care a fost facuta in secret si ingropata sub pamant, pentru a fi ferita de ochii paganilor. O comoara de pictura si arhitectura romaneasca, pe care comunistii rusofili vor s-o faca uitata, printr-o nepasare voita. (…)

E vorba despre o bisericuta straveche, uitata undeva la malurile Nistrului. O comoara romaneasca, cu domnitorii moldoveni zavorati inauntru, pe zidurile intunecoase si umede, lasata dinadins de izbeliste prin "grija" autoritatilor. Un monument statornicit de specialisti ca trebuind sa intre de mult in patrimoniul UNESCO, comparabil oricand cu Voronetul si celelalte manastiri de "dincoace". Causeni, cea mai veche si mai pretioasa biserica din intreaga Basarabie. Cine sa mai stie acum de ea?... Placuta de pe zidul batran care-o inconjoara, agatata piezis, chiar deasupra boltii de intrare in curte, are literele albastre sterse de ani: "Inchisa la Restaurare". Nici unul din trecatori nu isi aminteste de cand e pusa tabla aia ruginita acolo. De 15 ani? Poate si mai mult...

Suntem la un colt de strada, pe trotuar, la marginea acestui orasel prafuit, centru raional cu case mari, cenusii, cateva blocustete scorojite si oameni grabiti, manati de griji, care se opresc cate o clipa si ne raspund ca nu stiu unde e cheia, ca biserica nu se viziteaza, ca nici ei n-au mai intrat acolo de cand erau copii. E de inteles, imi spun, mirandu-ma ca moldovenii acestia atat de incercati de destin inca mai au puterea sa vorbesca, toti, limba romana. Lor nu li s-a spus niciodata ca localitatea e atestata cu documente din 1455, din timpul marelui Stefan. Ca bisericuta pare a fi si ea din aceeasi perioada, sau din vremea domniei lui Vasile Lupu. Nu, ei n-au avut de unde afla asta. Astazi, istoria oficiala a localitatii Causeni, chiar si cea publicata pe internet, incepe cu momentul anexarii Moldovei de catre URSS. Stema regiunii "dateaza" din 2001, cu simbolurile anumit schimbate, incat sa nu mai aiba nici o legatura cu vreun trecut romanesc. Iar in bisericuta ingropata sub pamant nu s-a mai slujit, de la inceputul veacului trecut pana azi, niciodata.

Ceea ce sustin insa toti localnicii e ca biserica aceasta este facatoare de minuni. Credinta asta s-a mostenit din batrani. Nu o anumita icoana ori sfant, ci toata biserica - intreaga! Asta imi spune Maria, femeie plapanda si rusinoasa, care vine de acasa aducandu-ne cheia mult-ravnita, apropiindu-se cu pasi mici si iuti, marturisindu-ne ca n-ar fi venit daca nu afla ca suntem romani din Romania. Maria Bondarenco este in sine o poveste. O patrioata fara vorbe mari, mai mult cu fapta. Ea singura ingrijeste cu o patima nemaiintalnita acest monument. Este si muzeograf, si ghid, si paznic, si femeie de serviciu totodata, primind pentru toate astea, lunar, fabuloasa suma de aproape 40 de euro.

(…) pornim spre biserica. Pare mica. Ceea ce se vede deasupra pamantului. Dar, intr-adevar, o bijuterie. Un fel de casa a mitropolitului Dosoftei din Iasi. Nu stiu, asa ceva. O forma stranie, cum n-am mai pomenit nicicand. Si zidurile... Zidurile acelea galbui, fierbinti, seculare, din bucatoaie de piatra taiate drept si gaurite de scoici, se vede ca n-au fost refacute ori tencuite niciodata, c-au ramas asa de la inceputuri. Iti vine sa atingi, sa-ti lipesti obrazul de pietrele aspre, sa le simti puterea istoriei.

Maria ne arata, din loc in loc, inscriptii vechi, grecesti, pisanii, doi lei heraldici in fata intrarii, si pestii, cel mai vechi simbol crestin, lucruri minunate si simple, iesind din zidul acela batran, pe care ea le-a indragit inca de copila, fara a sti niciodata ce inseamna. Iar cand deschide lacatul usitei ca de sopru a bisericii, croita grosolan, din cateva scanduri murdare, batute in cuie, femeia se inchina pana la pamant si rosteste cu glas tremurat urmatoarele cuvinte: "Inauntru veti vedea o biserica mare. Ingropata in pamant altadata, de crestinii napastuiti. E singura biserica din Moldova unde, pentru a te inalta la Dumnezeu, trebuie mai intii sa cobori. Sa cobori in sufletul tau sarman, sa vezi ce se intampla acolo si abia apoi sa te inalti spre Dumnezeu... (Rade amar) Asa am fost noi intotdeauna, moldovenii din acest meleag batut de soarta: pentru a ne ridica, mereu a trebuit mai intai sa ne coboram. Mereu si mereu. Doar ca, uneori... Uneori a trebuit sa ne coboram mult prea mult..."

Intr-adevar, efectul e uluitor. O iluzie optica. O vraja. Cum spuneam, de deasupra, biserica pare mica. O casa. Poate si din cauza ca e ascunsa intr-o panta, dedesubtul soselei. Cand intri insa si cobori treptele in intuneric, te cutremuri - inauntru e ditamai biserica! Mare, cu coloane, cupole si bolti largi, pe care se invalmasesc sfinti nenumarati, catapeteasma din piatra cu patru brauri de chipuri ingeresti. Jumatate este scufundata dar, datorita unei zvelteti a arhitecturii, pare si mai ampla, aproape catedrala. Proportii magice, stapanite de mesterii din vechime.

Povestea zidirii ei este incredibila. Causeniul a fost multe secole o mare capitala a hanilor tatari, capitala de "raia" cum se zice. Se ridicase aici un fastuos oras oriental in mii de culori, cu palate inalte, moschei, minarete, havuzuri si strazi cotropite de flori. Bietilor moldoveni li s-a poruncit sa traiasca cu capetele in pamant. Se pedepsea cu moartea ridicarea oricarui lacas mai mare decat un ostean pe cal.

(…) Atunci, oamenii au "inaltat-o inauntru"... Au inceput sa sape. Ba mai mult, se spune ca aici, chiar in capitala tatara, romanilor li s-a interzis total sa-si faca biserica, iar ei au facut-o in secret, cu sacrificii incredibile. Sapau noaptea, ziua acopereau groapa cu nuiele, cu iarba. Cand au ajuns cu peretii deasupra pamantului, spuneau tuturor ca e doar un hambar pentru grane.

Astfel au tinut crestinii biserica asta ascunsa zeci, sute de ani. Slujind dedesubtul unui hambar, intr-o catedrala capodopera...

Maria Bondarenco imi spune ca toate astea nu sunt legende. De pilda, acustica... Cu o maiestrie incredibila, mesterii au facut ca inauntru cantarile sa se auda divin, iar afara sa nu razbata nimic. Mi-o dovedeste: o soapta rostita in altar capata o rezonanta inaltatoare, umpland biserica. Insa chiar daca strigi, afara este tot liniste... Imi arata sus, cateva gauri facute in boltile naosului, in locuri "anumite" - acolo, sub fresca, vechii mesteri au montat niste vase largi de lut, in puncte doar de ei stiute, tocmai pentru a da nastere acestei acustici uluitoare. Acum trei ani, chiar de Paste, a trecut pe aici un cor de calugari din Iasi, in drum spre manastirea Noul Neamt. Maria i-a poftit in biserica, ei au cantat si atunci s-a auzit rezonanta aceea magnifica a zidurilor medievale.

Putin inainte de retragerea lor, tatarii au descoperit totusi biserica subpamanteana. Au preschimbat-o in grajd, la fel cum o vor preschimba mai tarziu si comunistii. Au azvarlit preotii afara, au ars odoarele. Si au bagat acolo, printre sfinti, caii lor de pret. Ei bine, intr-o singura noapte, toti caii au murit de blestem. Absolut toti. Povestea asta ti-o poate spune orice batran din Causeni, sustinand ca o stie "de la bunelu lu bunelu lu bunelu...". A doua zi, cand paznicii au deschis usa bisericii, au vazut acolo cadavrele superbilor armasari, incolaciti, morti ca dupa o zvarcolire tacuta, pe care n-a auzit-o nimeni de afara. De furie, au intrat in biserica si au scos cu sulitele ochii tuturor sfintilor. Se vad si acum.

Orbi, cu gavanele albe. Asta ii face si mai tragici. Vesmintele lor purpurii iti dau parca gustul sangelui, al jertfei. Domnii moldoveni orbi, mutilati, cu bisericuta in mainile lor. Mavrocordatii, Ghica, Callimachi, Mitropolitul Daniil al Proilaviei... Ingeri mari, cu aripile larg desfacute deasupra bratelor firave... Sfinti expansivi involburandu-se prin bolti... "Sfintii Ioachim si Ana"... "Adormirea Maicii Domnului", icoana de hram... Opere nepretuite, ramase intocmai asa cum le-au facut odinioara, in taina, cei trei renumiti zugravi de la Hurez, Stanciul, Radu si Voicul, la 1763.

Unii cred ca si biserica ar fi fost zidita tot atunci, altii ca ar fi mult mai veche, pana aproape de Petru Rares. Nimeni nu stie, absolut nimeni n-a spus si n-a scris vreodata ceva ferm. Cercetarile au fost putine, nu rareori interzise. Si, dupa felul in care merg restaurarile, e putin probabil sa se afle vreodata.

Asta imi spune Maria Bondarenco, lasandu-si mereu capul pe o parte, framantandu-si poseta in maini, privind trista chipurile ingerilor sai, la fel cum i-a privit in copilarie. Ce poate face ea, o simpla profesoara de scoala? Au lasat-o aici, singura, sa se ocupe de tot. Ar sterge ea sfintii de udeala, daca ar putea. I-ar ingriji, ar face orice. Ar munci, ar renunta la treburile casei, la timpul ei liber, la tot. Zilnic face constatari, ia "probe de umiditate", verifica nivelul apei in temelii, cu niste aparate abracadabrante, aduna date pe care apoi "le raporteaza" undeva, la un telefon, la Muzeul de Arta din Chisinau, dar ea n-a vazut pe nimeni aici, sa vina sa lucreze, sa refaca odata picturile astea atat de fragile.

Zeci si zeci de ani, toti peretii astia au fost acoperiti de funingine. Apoi au facut grajd pentru porci, hambar de cartofi. Plus umezeala!... Si astazi, inauntru este o umiditate foarte mare. Peretii astia sunt intr-o vale, ba si ingropati in pamant. Cum de nu au putrezit? Ce tencuieli, ce vopseluri foloseau mesterii aceia vechi? De-a lungul atator veacuri, pictura asta nu a fost restaurata niciodata.

Dupa 90 au fost oferte si din partea statului roman, de sprijin cu fonduri si specialisti pentru restaurarea monumentului, dar guvernul basarabean a refuzat. Mereu au pus piedici oricarei initiative romanesti, desi era vorba de bani multi. Au tot amanat, zicand ca se descurca singuri, refuzand orice ajutor. N-au facut ceva concret decat prin 2002, cand au schimbat olanele acoperisului si au intarit gardul de piatra ce inconjoara biserica. Atat.

Nu stiu cum sa va spun: in cazul acestei biserici nu poti motiva ca sunt alte prioritati. Daca am avea in republica macar un monument la fel de valoros, as intelege. Dar nu este. Asta e singurul.

Fusesem la Capriana, vazusem ce averi a putut sa investeasca Voronin in acele portaluri si turle enorme, rusesti, "bulbi de ceapa", care acopera bisericile lui Stefan si Alexandru cel Bun. "O ticalosie arhitecturala", dupa cum spuneau specialistii de acolo, menita sa serveasca aceleiasi propagande pro-ruse. Adaosurile erau aiurea, bombate, mari, hidoase, nu se potriveau defel cu subtirimea bisericilor moldave. Ca aceasta Capriana, sunt si alte manastiri "politizate" in centrul Basarabiei. Multe din ele fastuoase si foarte noi, care "sa faca fala conducatorului iubit". Pentru ele au fost bani. Bisericuta asta din sud e departe de Chisinau, la doi pasi de Gagauzia si Transnistria cea sovietizata. De ce ar trebui sa dovedesti in acele tinuturi ca cea mai veche biserica din stanga Prutului are origini pur romanesti? Cui ar folosi asta?

(…) pentru sfarsit, un ultim miracol: Sfanta Masa. Un pilon stravechi, singuratic, in mijlocul altarului, ca o floare de piatra. Pazitoarea bisericii a observat un fapt straniu: in fiecare dimineata, prin ferestrele altarului patrund trei fasii de soare care se ingemaneaza toate pe lespedea aceasta sfanta. "Trei raze de aur intra aici, se unesc si "aprind" piatra asta, in mijlocul intunericului. Va spun, e ceva extraordinar! Asa au ticluit mesterii aceia din vechime sa cada lumina inauntru - in fiecare duminica, chiar in clipa sfintirii Darurilor - momentul suprem al slujbei - Masa sa se umple de aurul soarelui!..." (…)

Bogdan Lupescu