Cum i-a ajutat FSB pe comunişti

Arătam, acum câtva timp, în acest colţ de pagină, că Vladimir Voronin, în 2003, l-a decorat pe generalul FSB Veaceslav Uşakov pentru aşa-zisa operaţiune „Dvina" în urma căreia trebuia să fie lichidat Igor Smirnov. Până la urmă, liderul separatist a scăpat cu viaţă, dar s-a speriat şi a acceptat să semneze memorandumul Kozak.

De ce Patruşev?

Serviciile secrete ruse au fost puternic implicate în pregătirea terenului pentru federalizarea Republicii Moldova acum şapte ani. Nu e de mirare că preşedintele comunist i-a agăţat de piept generalului FSB ordinul „Ştefan cel Mare". În acelaşi editorial, precizam că Veaceslav Uşakov, potrivit presei ruse, a fost suspectat că ar fi organizat, în 2007, asasinarea cunoscutei ziariste Anna Politkovskaia.

Însă preşedintele interimar, Mihai Ghimpu, în luna octombrie 2010, a deconspirat, precum se ştie, nu unul, ci trei decrete secrete prin care preşedintele comunist le-a acordat cea mai înaltă distincţie de stat a Republicii Moldova unor figuri importante ale serviciilor speciale ruse. În afară de Veaceslav Uşakov şi Serghei Lebedev care au fost distinşi la 5 iunie 2003, cu ordinul „Ştefan cel Mare", la 11 decembrie 2001, a fost decorat generalul Nicolai Patruşev. Acesta exercita pe atunci funcţia de director al FSB şi a fost decorat de Voronin la doar câteva luni după venirea comuniştilor la putere. Pentru ce „merite" oare?

În 2001, Patruşev a împlinit 50 de ani. La o privire superficială, s-ar părea că a fost decorat cu această ocazie. Ceva însă nu se leagă. Ulterior, mai mulţi importanţi colaboratori ai lui Vladimir Putin şi-au sărbătorit jubileele. Serghei Ivanov, de exemplu, la acea vreme, braţul drept al liderului de la Kremlin şi fost rezident al spionajului sovietic, în 2003, şi-a celebrat un semicentenar din ziua naşterii. Cu toate acestea, el nu a fost decorat de preşedintele comunist. De ce anume Patruşev totuşi s-a ales cu o înaltă distincţie de stat a Republicii Moldova?

L-a ajutat pe Voronin să preia puterea în 2001

Se pare că directorul FSB l-a ajutat mult pe Voronin să vină la putere în 2001. Ca să ne convingem că PCRM nu avea cum să intre la guvernare fără sprijinul Rusiei, trebuie să ne amintim de contextul politic de atunci.

După o criză economică crâncenă, provocată preponderent de efectele incapacităţii de plată în care intrase Rusia în 2008, Republica Moldova începuse treptat să-şi revină pe la finele deceniului trecut. Se prefigura o uşoară creştere economică în 2000.

În plus, Chişinăul era foarte aproape să beneficieze, alături de România şi Bulgaria, de o foaie de parcurs pentru aderarea în viitorul apropiat la Uniunea Europeană. Dacă acest lucru s-ar fi întâmplat, PCRM nu ar fi avut nicio şansă să câştige scrutinul din 2002, când expira mandatul legislativului ales în 1998.

De aceea, încă în 1999, monstruoasa coaliţie PCRM-PPCD a început să clatine barca puterii în care se cantona Alianţa pentru Democraţie şi Reforme. În consecinţă, mai întâi, a căzut guvernul Sturza. Mai apoi, a fost dezlănţuită o criză constituţională care a dus la dizolvarea legislativului şi provocarea alegerilor anticipate în 2001. Ca rezultat, comuniştii au venit subit la putere şi, deja prin 2002, profitând de efectele întârziate ale reformelor structurale, realizate anterior de ADR, au reuşit să majoreze pensiile şi salariile.

Este la mintea oricui că în cazul în care alegerile parlamentare nu s-ar fi desfăşurat înainte de termen, roadele revirimentului economic le-ar fi cules democraţii, nu comuniştii. Voronin îşi dădea bine seama bineînţeles că, dacă nu preia puterea în 2001, când schimbarea-n bine încă nu se făcuse simţită în societate, risca să nu intre la guvernare niciodată. Iată de ce, cu sprijinul serviciilor secrete ruse, a întreprins acţiuni subversive de destabilizare şi dezbinare a ADR.

PCRM a profitat cu vârf şi îndesat de faptul că preşedinte al Rusiei tocmai devenise Vladimir Putin. Energic şi ambiţios, acesta şi-a propus din capul locului să refacă poziţiile pierdute de ţara sa în fostele republici sovietice. Nu e de mirare că generalul Nicolai Patruşev, desemnat în funcţia de director al FSB în luna august 1999, l-a sprijinit pe liderul comunist de la Chişinău. Cunoscutul portal rus Rambler.ru, într-un articol despre Voronin, bunăoară, continuă şi astăzi să susţină ideea potrivit căreia acesta ar fi fost ajutat de Rusia să vină la putere în 2001.

Istoria se repetă?

Pe de o parte, în 2000, FSB i-a asigurat Partidului Comuniştilor o bază logistică pe teritoriul autoproclamatei republici nistrene. Fără asistenţa lui Patruşev, acest lucru nu ar fi fost posibil. Vorba e că Smirnov nu-l tolera pe Voronin din cauza originilor transnistrene ale acestuia. Cel dintâi se temea că cel de-al doilea ar putea să devină mai popular decât el în regiunea rebelă şi de aceea îl ignora. Astfel, fără susţinerea Moscovei, Partidul Comuniştilor nu ar fi izbutit să se instaleze confortabil la Tiraspol, unde putea folosi în voie bani murdari pentru a-şi finanţa campania electorală.

Pe de altă parte, este limpede că anume agenturile ruse, recurgând la tactica şantajului şi coruperii, au provocat animozităţi în ADR şi, în cele din urmă, au îngropat coaliţia partidelor democratice şi proeuropene, forţând alegeri anticipate într-un moment politic extrem de favorabil pentru PCRM. Pentru toate acestea, la finele lui 2001, Voronin l-a răsplătit pe Patruşev cu un ordin.

Nu vi se pare că istoria se repetă în 2010? Că în actuala campanie electorală, generalii de la Moscova şi agenţii lor îşi câştigă noi distincţii de stat în Republica Moldova? Nu de alta, dar pentru ei acest lucru contează. Cum munca serviciilor secrete este discretă, „aventurierii talentaţi", după cum i-a numit deunăzi preşedintele Medvedev pe spionii ruşi, caută să compenseze, prin ordine şi medalii, deficitul acut de glorie şi notorietate.

Petru Bogatu, Jurnal de Chișinău