Rusia își consolidează pozițiile la Marea Neagră

Analistul Vladimir Socor argumentează că recenta desfăşurare de rachete antiaeriene S-300 în regiunea separatistă georgiană Abhazia reprezintă o parte a efortului de consolidare a puterii militare a Rusiei în regiunea Mării Negre.Analistul Vladimir Socor argumentează că recenta desfăşurare de rachete antiaeriene S-300 în regiunea separatistă georgiană Abhazia reprezintă o parte a efortului de consolidare a puterii militare a Rusiei în regiunea Mării Negre.

Desfăşurarea rachetelor S-300 în Abhazia - regiune separatistă care, împreună cu Osetia de Sud, şi-a declarat unilateral independenţa după războiul din august 2008 - reprezintă o formă de aniversare a victoriei ruse de acum doi ani, dar, mai important, oferă Moscovei controlul asupra culoarelor de zbor utilizate de NATO şi Statele Unite pe deasupra şi în regiunile adiacente Mării Negre, asupra spaţiului aerian al Georgiei şi a coridorului aerian al Caucazului de Sud. Aceasta este ultima dintr-o serie de acţiuni ale Moscovei menite să-i întărească şi extindă puterea militară în zonă.
În aprilie, la foarte scurtă vreme după instalarea la putere la Kiev a preşedintelui Viktor Ianukovici, Moscova a convins Ucraina (în schimbul reducerii preţului la gaze) să prelungească staţionarea flotei ruse a Mării Negre în baza de la Sevastopol până în 2047 cu posibilitatea extinderii termenului. Acest lucru s-a întâmplat în condiţiile în care termenul de 2017 este înscris în Constituţia Ucrainei ca dată-limită pentru închirierea bazei din Crimeea, alături de o interdicţie explicită a prezenţei militare străine pe teritoriul ucrainean şi de proclamarea neutralităţii Ucrainei.
Aceste prevederi constitu¬ţionale rămân însă literă moartă în măsura în care neutralitatea Kievului a fost încălcată în timpul războiului din 2008, când navele ruseşti staţionate la Sevastopol au participat la agresiunea împotriva Georgiei, şi continuă să garanteze statu-quo-ul care include o modificare de facto a frontierelor maritime în Marea Neagră.
În al treilea rând, remarcă Socor, pe 30 iulie guvernul de la Moscova a anunţat o extinderea staţionării trupelor ruse la baza militară din Armenia dincolo de termenul de 2017, până în 2044, cu posibilitatea prelungirii până în 2049. În schimb, apărarea Armeniei va deveni parte integrantă a misiunii forţelor ruse staţionate pe teritoriul armean, o situaţie care face imposibilă rezolvarea conflictului din Nagorno-Karabah în favoarea Azerbaidjanului.

Blackseafor, grup de securitate simbolic şi ineficient

Această consolidare progresivă a amprentei militare ruse în regiunea strategică a Caucazului de Sud şi a Mării Negre se produce pe fondul absenţei unor aranjamente de securitate navală relevante. Singura formulă de cooperare care include toate cele state riverane - România, Bulgaria, Turcia, Georgia, Rusia, Ucraina - este Blackseafor, o structură mai curând simbolică, afirmă Socor. Concret, Blackseafor include două exerciţii anuale la care fiecare dintre statele riverane participă cu o navă (din 2008, Georgia nu mai participă). Deciziile în cadrul grupului se iau pe bază de consens, ceea ce reprezintă o modalitate prin care ţările membre NATO şi Rusia se pot bloca una pe cealaltă, dar şi o modalitate de a menţine actuala dominaţie ruso-turcă asupra spaţiului Mării Negre. România a preluat sâmbăta trecută comanda grupului dar este puţin probabil ca în anul în care o va deţine să poată opri avansul militar al Rusiei, care, după „recuperarea‘‘ Ucrainei, pare decisă să facă acelaşi lucru şi cu Georgia.

Desfăşurarea rachetelor S-300 în Abhazia - regiune separatistă care, împreună cu Osetia de Sud, şi-a declarat unilateral independenţa după războiul din august 2008 - reprezintă o formă de aniversare a victoriei ruse de acum doi ani, dar, mai important, oferă Moscovei controlul asupra culoarelor de zbor utilizate de NATO şi Statele Unite pe deasupra şi în regiunile adiacente Mării Negre, asupra spaţiului aerian al Georgiei şi a coridorului aerian al Caucazului de Sud. Aceasta este ultima dintr-o serie de acţiuni ale Moscovei menite să-i întărească şi extindă puterea militară în zonă.
În aprilie, la foarte scurtă vreme după instalarea la putere la Kiev a preşedintelui Viktor Ianukovici, Moscova a convins Ucraina (în schimbul reducerii preţului la gaze) să prelungească staţionarea flotei ruse a Mării Negre în baza de la Sevastopol până în 2047 cu posibilitatea extinderii termenului. Acest lucru s-a întâmplat în condiţiile în care termenul de 2017 este înscris în Constituţia Ucrainei ca dată-limită pentru închirierea bazei din Crimeea, alături de o interdicţie explicită a prezenţei militare străine pe teritoriul ucrainean şi de proclamarea neutralităţii Ucrainei.
Aceste prevederi constitu¬ţionale rămân însă literă moartă în măsura în care neutralitatea Kievului a fost încălcată în timpul războiului din 2008, când navele ruseşti staţionate la Sevastopol au participat la agresiunea împotriva Georgiei, şi continuă să garanteze statu-quo-ul care include o modificare de facto a frontierelor maritime în Marea Neagră.
În al treilea rând, remarcă Socor, pe 30 iulie guvernul de la Moscova a anunţat o extinderea staţionării trupelor ruse la baza militară din Armenia dincolo de termenul de 2017, până în 2044, cu posibilitatea prelungirii până în 2049. În schimb, apărarea Armeniei va deveni parte integrantă a misiunii forţelor ruse staţionate pe teritoriul armean, o situaţie care face imposibilă rezolvarea conflictului din Nagorno-Karabah în favoarea Azerbaidjanului.

Blackseafor, grup de securitate simbolic şi ineficient

Această consolidare progresivă a amprentei militare ruse în regiunea strategică a Caucazului de Sud şi a Mării Negre se produce pe fondul absenţei unor aranjamente de securitate navală relevante. Singura formulă de cooperare care include toate cele state riverane - România, Bulgaria, Turcia, Georgia, Rusia, Ucraina - este Blackseafor, o structură mai curând simbolică, afirmă Socor. Concret, Blackseafor include două exerciţii anuale la care fiecare dintre statele riverane participă cu o navă (din 2008, Georgia nu mai participă). Deciziile în cadrul grupului se iau pe bază de consens, ceea ce reprezintă o modalitate prin care ţările membre NATO şi Rusia se pot bloca una pe cealaltă, dar şi o modalitate de a menţine actuala dominaţie ruso-turcă asupra spaţiului Mării Negre. România a preluat sâmbăta trecută comanda grupului dar este puţin probabil ca în anul în care o va deţine să poată opri avansul militar al Rusiei, care, după „recuperarea‘‘ Ucrainei, pare decisă să facă acelaşi lucru şi cu Georgia.