Comunicat al grupului ”România vorbește”: Se cern apele !

5 iulie 2010
Acum câteva zile a sosit la redacție un zvon care ne-a bucurat și nu ne-a surprins deloc, întrucât eram siguri că la un moment dat se va petrece și această ruptură. Este vorba de ruptura produsă între „filiala” Noii Drepte din Basarabia și Noua Dreaptă București. Spun că nu ne-a surprins deloc această ruptura pentru că având ocazia să îi cunoaștem pe camarazii din ND Basarabia, ne-am dat seama de simțămintele lor și de arzătoarea lor dorință de a merge pe linia lăsată de Căpitan, linie naționalistă și pur creștină. Eram siguri că ruptura se va produce tocmai acestei discrepanțe de gândire și simțire intre ND Basarabia și „șefii lor” de la București.
După ani de muncă naționalist-creștină și de frică permanentă în timpul regimului comunist de la Chișinău, acum, când se zice ca ar fi totuși libertate și peste Prut, tocmai această libertate le-a fost luata, tocmai de cei ce trebuia să le dea aripi și avânt în luptele viitoare pentru unitatea neamului românesc. Oameni care muncit să clădească Noua Dreaptă în Basarabia, sub permanenta teroare a unui regim total potrivnic ideilor propovăduite, au îndrăznit să gândească singuri, fără ordin de la București, iar acest lucru a nemulțumit conducerea mare care a decis schimbarea membrilor filialei Basarabia cu persoane noi, cei vechi fiind trimiși spre a organiza ND Bucovina de Nord.
După câte am înțeles, un alt lucru care a deranjat pe noii membrii ai ND Chișinău este tocmai orientarea pur creștin-ortodoxă a mai vechilor membrii, una dintre replicile noilor membrii, la discuții din cadrul ND Basarabia fiind: „cine vrea Ortodoxie să meargă la mânăstire!”, de parcă Ortodoxia se practică numai în mânăstiri, în afara acestora fiind interzisă. Un alt lucru pe care l-am înțeles din discuțiile cu membrii vechii ND Basarabia este că noii membrii sunt o tagmă ce preferă alte metode decât cele creștine și numai cu orientare legionară nu. Și totuși creștinii membrii ai conducerii Noii Drepte i-au preferat celor mai vechi de care până atunci se folosiseră ca bună reclamă a asociației din țară.
Noi, redacția ROVB, susținem pe vechii membrii ai ND Basarabia în decizia lor de a se rupe de ND București pentru că, din punctul nostru de vedere, după o asemenea batjocură au tot dreptul să o facă și chiar este un lucru pe care îl considerăm bine venit. Chiar dacă se vor găsi persoane care să arate cu degetul spre acest sait, cum că ar promova dezbinarea între naționaliștii și așa mult prea dezbinați, noi încercăm să deschidem ochii și să dovedim că nu dorim dezbinarea naționaliștilor ci dorim o cernere a lor, pentru ca lumea să aibă în conștiință pe cei care chiar au în suflet trăirea și pe altă parte pe cei ce doar se folosesc de slogane pentru a denatura ideea națională sau pentru a ține sub control oameni capabili, așa cum este cazul de față.
Dorim camarazilor de la Chișinău să îi ajute Dumnezeu în demersurile lor viitoare! Cât despre numele de Noua Dreaptă pe care îl păstrează, suntem siguri că vor lua decizia corectă și va exista la un moment dat o detașare totală de falsul naționalism.
Mai jos am preluat și noi comunicatul oficial al Noua Dreaptă Basarabia referitor la ruptură.
Noua Dreaptă Basarabia – un nou început (declaraţie)
Evenimentele din ultimul timp au afectat în modul cel mai serios relaţiile dintre Noua Dreaptă Basarabia şi Noua Dreaptă Bucureşti, aparent atât de inseparabile. Acest fapt a făcut ca situaţia să evolueze într-o direcţie totalmente neconstructivă, de neimaginat cu jumătate de an în urmă, situaţie care, în câteva rânduri, mai mult ca sigur, a fost posibil de evitat. Toate tentativele noastre de a stopa degenerarea conflictului într-o ruptură finală s-au soldat cu eşec. Prezenta declaraţie vine să constate o situaţie de facto, şi să explice nişte momente importante, cu speranţa de a contribui la edificarea, pentru viitor, unor relaţii cu adevărat frăţeşti între cele două maluri ale Prutului.
Noua Dreaptă din Republica Moldova şi-a început activitatea din anul 2005 în calitate de filială a Asociaţiei Noua Dreaptă din România, într-o conjuctură extrem de neprielnică, rezistând pe parcursul a patru ani, în condiţii de presiune permanentă, sub regim comunist. Fapt care a îngreunat mult activitatea şi ascensiunea Noii Drepte din Basarabia. Dezgheţul urmat după schimbările din vara anului 2009 a creat condiţii sănătoase pentru evoluţia firească, normală şi logică a filialei, prin înregistrarea acestea în calitate de ONG la Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova.
Din păcate, Asociaţia Noua Dreaptă din Republica Moldova, în tendinţa firească de a avansa, de a se dezvolta, în conformitate cu cerinţele şi realitatea vremii, s-a ciocnit de o împotrivire absolut nefirească din partea Asociaţiei Noua Dreaptă din Bucureşti, care, în mod anacronic, a perceput evoluţia Asociaţiei Noua Dreaptă din Republica Moldova, după iulie 2009, doar în postura de organizaţie neformală, fără iniţiativă şi voinţă proprie. Or, conducrea Asociaţiei Noua Dreaptă din Bucureşti a uitat că o organizaţie de patrioţi nu este o firmă particulară unde există un patron, sau un consiliu al acţionarilor, care dirijează cu treburile organizaţiei. Asociaţia Noua Dreaptă România, iniţial, deci şi în 2005, s-a arătat promotoare a spiritului de camaraderie, a frăţiei întru ideie, fapt ce a atras simpatiile unui grup de români basarabeni care, înfruntând numeroase obstacole şi primejdii, au pus bazele, cu forţele proprii, unui nucleu ce treptat, prin muncă asiduă, a devenit ceea ce astăzi putem numi pe drept cuvânt Asociaţia Noua Dreaptă din Republica Moldova. Camaraderia şi frăţia întru ideie a fost acel liant care a unit spiritual, pe parcursul a mai multor ani, organizaţiile surori de pe ambele maluri ale Prutului. Acea puritate spirituală ce exista în 2005, Asociaţia Noua Dreaptă din Republica Moldova a reuşit s-o menţină până în prezent, necătând la multiplele încercări, ispite şi greutăţi prin care i-a fost sortit să treacă.
Deaceea, apariţia unor tendinţe de transformare a Asociaţiei Noua Dreaptă Bucureşti într-o organizaţie personală, de tip SRL, a fost percepută dureros de către mulţi camarazi basarabeni. Cum să nu doară faptul când camarazii basarabeni, cei care au rezistat ani la rând sub regim bolşevic sunt, indirect, consideraţi “sabotajnici”, apoi vânduţi pentru un pumn de arginţi unei terţe organizaţii “de dreapta” din Basarabia, considerată, aparent, a fi “mai cu perspectivă”!!! Mare a fost mirarea camarazilor basarabeni, deoarece până la acel moment eram siguri că n-am lucrat pentru vreo firmă selenară, pentru vreun SRL mafiot sau pentru vreun patron enigmatic… am lucrat pentru patria noastră, pentru ţara noastră, pentru neamul nostru şi pentru credinţa noastră.
Încă din şcoală am învăţat versurile lui Grigore Vieru, “Târgoveţul ciudat”.
Veni un targovet ciudat
Din alt oras sau din alt sat.
De vanzare sunt zorile?
Nu.
De vanzare ninsorile?
Nu.
De vanzare izvoarele?
Nu.
De vanzare zavoarele?
Nu.
Veni un targovet nebun
(Ma iarta ca asa ii spun!).
De vanzare sunt mumele?
Nu.
De vanzare ti-e numele?
Nu.
De vanzare-ntristarile?
Nu.
De vanzare misterele?
Nu.
Veni un straniu targovet,
Fugiti de el cand il vedeti.
De vanzare ciresele?
Da.
De vanzare sunt crengile?
Nu.
De vanzare sunt strugurii?
Da.
De vanzare sunt mugurii?
Nu.
Devierea continuă a conducerii bucureştene a Asociaţiei Noua Dreaptă de la principiile camaraderiei, care în ultimul timp pot fi lesne sesizate chiar şi de un ochi neexperimentat, demonstrează existenţa unor probleme grave, de natură ideologică, în sânul acesteia. Din păcate, în loc de aşi rezolva gravele probleme interne, conducerea bucureşteană a Asociaţiei Noua Dreaptă îşi orientează atenţia spre “reeducarea” basarabenilor (de, că doar prea puţin am fost reeducaţi în anii puterii sovietice!!!), declarând într-un fel sau altul “război” Asociaţiei Noua Dreaptă din Republica Moldova. (Dacă va fi nevoie, ne vom retrage şi în peşteri dragi camarazi, dar ideea sădită în pieptul nostru n-o abandonăm şi nici n-o pudrăm pe nas.)
În dorinţa şi tendinţa de a se erija drept “păstrătoare a liniei corecte”, Asociaţia Noua Dreaptă România a întreprins (a comis!) cele mai necamaradereşti acţiuni, printre care se remarcă acţiunea copilărească, infantilă, de cochetare cu unele grupări declarate de dreapta din Republica Moldova, cu intenţia vădită de a ne provoca gelozia, dar şi pentru a ne “pedepsi pentru neascultare”. S-a ajuns până la întronarea în funţia de “preşedinte de filială basarabeană” a unui personaj echivoc, faţă de care Asociaţia Noua Dreaptă din Republica Moldova, anterior, şi-a expus punctul de vedere în câteva rânduri. Culmea a fost propunerea de “deportare” a filialei basarabene în Bucovina de Nord!!! De parcă am fi nişte venetici pe pământul nostru strămoşesc!!! Necătând la faptul că noi, membrii Asociaţiei Noua Dreaptă din Republica Moldova, am întâmpinat cu stoicism, cu zâmbetul pe buze, aceste acţiuni profund necamaradereşti, totuşi, având în vedere scopurile nobile pe care le avem, nu putem să ne aventurăm în nişte jocuri, cu tentă politică de tip infantil, expunândune astfel riscului de a ne abate de la calea noastră cea dreaptă, de la sarcina noastră de bază, şi anume: renaşterea spirituală şi morală a Basarabiei, în tendinţa de a nu admite transformarea patriei într-un câmp de acţiune pentru tot felul de şmecheri şi şarlatani.
Toate încercările noastre de a iniţia un dialog normal, constructiv, s-au ciocnit, ca nuca de perete, de rigiditatea camarazilor din dreapta Prutului, soldându-se doar cu condiţii unilaterale, trimiteri la elemente doctrinare şi atitudine aparent promiţatoare. Având în vedere incapacitatea conducerii bucureştene a Asociaţiei Noua Dreaptă de a conştientiza necesităţile fireşti ale Asociaţiei Noua Dreaptă din Republica Moldova, conducându-ne de principiul camaraderiei care ne-a unit atâţia ani, în numele tuturor principiilor sfinte, în dorinţa de a păstra nealterat măcar în cadrul organizaţiei din Republica Moldova ceea ce este şi rămâne pentru veacuri sfânt, suntem nevoiţi să recurgem la tocmai cea mai neplăcută soluţie: separarea.
Ţinând cont de cele expuse mai sus, noi, membrii Asociaţiei Noua Dreaptă Basarabia, declarăm public că, din acest moment, Asociaţia îşi încetează activitatea formală în calitate de filială a Asociaţiei Noua Dreaptă din România şi, în mod oficial, se separă de acesta din urmă. Din această zi, Asociaţia Noua Dreaptă din Republica Moldova, reprezentă o organizaţie separată, care va lucra în continuare pentru obţinerea înregistrării de Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova în calitate de ONG (Asociaţia Obştească “Noua Dreaptă”), pentru a-şi realiza scopurile expuse în Statutul Asociaţiei.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Orice om pe pamantul asta are dreptul la opinie, dar ar trebui ca orice om pe pamantul asta sa fie onest si sincer cand formuleaza o opinie ... Cand erau sinceri tovarasii Galbur, Lascu? Si-au vazut visul implinit – Noua Dreapta Basarabia este dezbinata, ponegrita, izgonita, alungata, iar acum arunca totul in carca lui Tudor. Are si Tudor o vina – este inocent si masochist …
“Maurii” Galbur si Lascu si-au facut datoria, “maurii” isi pot da arama pe fata … si incasa stipendia.

Noua Dreapta, create dupa ce spiritul legionar s-a reafirmat in Romania (cand javra comunista de iliescu urla in 1990 ca se scoboara legionarii din munti) este in continuare o grupare tanara, si cu toate acestea nu-mi este indiferent cand vad ca se lasa amagita iar si iar de „lumina de la rasarit”, o atractie orbeasca precum molia la bec catre maini slute „de ajutor” intinse de dincolo de Prut.
Noua Dreapta a muncit ani de zile, asa cum au facut-o si alti camarazi, sa gaseasca voci ROMANESTI in Basarabia, insa orice zamislire este distrusa prin forta (cazul cuibului „Capitanul” calcat in picioare de securitatea din Chisinau dupa aparitia articolului cu titlul „Zbor deasupra unui cuib de legionari”; nu este oare ciudat ca luna asta este scos de la naftalina si apare in presa moldoveana un articol cu exact acelasi titlu???? Eu am o varsta la care am auzit si am vazut multe si nu mai cred demult in coincidente). Sau este acaparata treptat ca de niste termite ROSII incredibile, care devoreaza simtirea romaneasca, introducand viermele invrajbirii S-a construit cu pasi marunti, dar acesti pasi facuti pe un teren alunecos au slujit sincer natia romana si au dat nastere unei „Spade” dornice de cultura, de lupta...
Dar trupul zamislit nu era suficient de viguros pentru a concura cu o creatie himerica, crescuta peste noapte prin alinierea unor tineri tunsi la zero (ca multi din minerii din 13-15 iunie 1990... ce coincidenta!) care dispun de bani, sedii, dar care se balbaie cand este vorba de limba romana... Un mar frumos, copt si maree...! O pofta nebuna, o sete incredibila pentru buzele uscate - si marul este muscat! O senzatie stranie cuprinde gatlejul, o arsura in loc de alinare, o ameteala...se vede figura Capitanului dar vocile din jur soptesc bicisnic ... „Capitane nu fii trist, Basarabia merge inainte prin partidul comunist”. Si Capitanul este lovit peste obraz cu manseta tunicii peste si-au tras mucii mujicii, si iar lovit, si iar si iar... si nimeni nu se ridica sa il apere...

Este greu sa pricepi perfidia comunismului daca nu ai trait in comunism, iar ura comunismului fata de legionari este fara margini...

Anonim spunea...

Acum doar v-am vazut comentariul.
De ceva timp ma gandesc la strania duplicitate dintre ideile (idealurile) care sunt declarate, si comportamentul de fapt (actiuni, limbaj, etc).
Nu sunt in stare sa-mi exprim clar gandurile inca, si multe nu le cunosc.
Dar duplicitatea aceasta o vad, si m-a intristat foarte mult.

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: