Chilia (Cetatea Licostomo) (pana in 1484, 14 iulie)

Localitatea este situata intr-o zona geografica disputata indelung de bizantini, bulgari, romani, etc. In 681, la sud de Dunare au patruns triburile turanice ale bulgarilor. Treptat, imparatul bizantin pierde controlul asupa campiei ocupate de uniunile tribale. Doar in regiunile alpine, pe malurile marii si Dunarii, unde se pastreaza populatia romanizata, pozitiile imparatului continuau sa se mentina.

Un control aproape permanent a exercitat Imperiul Bizantin pe o parte a gurii Dunarii, care, potrivit relatarilor cronicarului grec Theophanes, continua sa fie «stapanit de crestini». La inceputul sec. al VII-lea in acest teritoriu se refugiase imparatul Iustinian al II-lea, alungat de la tronul bizantin.

Bizantul avea nevoie de un port la gurile Dunarii din cauza ca vasele lui maritime, in drum spre posesiunile din Crimeea, trebuiau sa ancoreze undeva pentru aprovizionare cu apa proaspata. In sec. al IX-lea o flota bizantina era dislocata la gurile Dunarii, la Licostomo. Tot la gurile Dunarii se afla «Toma protospatar si arhonte de Licostomo», un dscipol al patriarhului Fotie.

Din sursele istorice ulterioare se stie ca pe malul drept al bratului de nord al gurilor Dunarii se afla localitatea numita Chilia sau Licostomo. Licostomo este denumirea greaca a localitatii si insemna «gura de lup», o aluzie la configuratia deltei Dunarii. De notat ca, de obicei, romanii nu traduceau denumirile straine. Pentru desemnarea localitatii mentionate ei au utilizat doar toponimul Chilia. Prin urmare, aceasta localitate a fost un sat pescaresc al romanilor, care practicau si agricultura. Langa ei, periodic, se asezau cu traiul negustori, marinari, dregatori straini. Intrand mai intai in delta, care se asemana cu o «gura de lup», ei utilizau mai des numele de Licostomo, atat pentru localitate, cat si pentru insula pe care se afla.

In 971, supunand Bulgaria, Imperiul Bizantin revine pe malul Dunarii. Se creeaza conditii favorabile pentru dizvoltarea unor localitati urbane. In 1086 este mentionat orasul Vicina. Dupa venirea la tronul bizantin, Andronic Comnen (1183-1185) expulzeaza pe nepotul sau Alexie Comnen la « «Hele», peste hotar. Oraselul acesta e langa mare, foarte aproape de gura Pontului, unde se afla si un castel, facut anume pentru acest Alexie». Citatul mentionat constituie o dovada ca autoritatea imparatului se raspandea si pe insula Licostomo, unde alaturi de localitatea romaneasca Chilia a fost constituit un castel, in care era pazit principele exilat.

Dupa ocuparea Constantinopolului (1204), o parte a negustorilor greci ai capitalei bizantine s-au asezat cu traiul la Vicina (Chilia). Negustorii greci mentineau legaturi comerciale cu provinciile bizantine ocupate de cruciati.

Dupa ce pe malurile Bosforului a fost restabilita autoritatea bizantina, imparatul numeste guvernatorul sau la Vicina. Constantinopolul isi restabileste legaturile cu Chilia, care in continuare serveste si ca loc de exil. La 11 ianuarie 1274 imparatul bizantin Mihail VIII Palcologul il sileste pe Iosif sa paraseasca scaunul de patriarh al Constantinopolului. Observand ca fostul patriarh avea multi adepti, imparatul a decis sa-l exileze. Potrivit relatarilor cronicarului bizantin Pachineres, Iosif a fost exilat la «Hili (un castel intr-o insula la extremitatea Marii Negre, bun loc de petrecut vara, dar rau cu totul pentru iarna, caci crivatul bate insula in fata si sufla amaraciunea frigului)».

In 1281 este mentionat pentru prima data orasul Caffa – colonie fondata de genovezi pe ruinele vechiului oras Theodosia. In acel an, tranzactiile la Caffa au fost de 1 476 hiperperi, cu mult mai putin fata de valoarea de 3 421 hiperperi inregistrata la Vicina (Chilia).

Spre finele sec. al XIII-lea, Vicina (Chilia) continua sa prospere. Volumul tranzactiilor cu genovezii din orasul Pera era de doua ori mai mare decat al portului Caffa si egal cu al tuturor celorlalte piete din Crimeea luate la un loc. Venituri mari avea si episcopul ortodox local, depasindu-le, in 1300, pe cele ale patriarhului.

In anul 1300, pe harta lui Giovanni de Cariagnano apare Licostomo. In 1311 si 1313, pe hartile de navigatie, numite portulane, ale lui Pietro Visconte apare orasul Licostomo de pe bratul Chilia. In 1318, apar inca doua portulane ale lui Pietro Visconte pe care e mentionat Licostomo. In 1320 localitatea e mentionata pe un portulan editat de Sanudo. Acest fapt constituie o dovada ca Chilia a devenit un oras-port cunoscut si destul de frecvent vizitat de negustorii straini.

La Chilia, pe langa populatia romaneasca se aseaza tot mai multi ortodocsi, in primul rand, de origine greaca. Cresterea numarului ortodocsilor la Chilia a fost consemnata si de patriarhia de la Constantinopol. Intr-o lista de «castele patriarhale» din anii 1318-1323 e mentionata «Chilia sau Licostomo».

Populatia romaneasca si negustorii straini preferau sa se aseze cu traiul pe malul drept al bratului Chilia, deoarece teritoriul opus se afla sub permanenta amenintare a triburilor nomade turanice. Anume in delta se afla Chilia Veche, unde s-au asezat primii pescari si agricultori romani din localitate. Denumirea localitatii, care provine de la cuvantul «chilie» (camera de pastrare a bucatelor), ar sugera ideea ca anume siguranta oamenilor si averii lor ar fi constituit un moment atractiv pentru imigranti.

Totusi, necesitatea de a efectua operatii comerciale mai intense cu producatorii romani din partea meridionala a spatiului carpato-nistrean a condus spre constituirea unei suburbii a orasului pe malul stang al bratului Chilia. Pe portulanele lui P. Visconte si Sanudo (1311-1320) Licostomo (Chilia) este notat pe ambele maluri ale bratului. Probabil, pe parcursul anilor urmatori, mai importanta devine partea de nord a orasului, deoarece pe portulanele lui A. Dulcert (1339) si Soleri, Licostomo e mentionat doar pe malul stang al bratului Chilia.

In 1339, pe portulanul lui Dulcert si Soleri, alaturi de orasul Chilia, figureaza stema Hoardei de Aur. Insa mongolii n-au instaurat o guvernare directa la Chilia, limitandu-se la perceperea tributului.

In 1345, la Chilia este mentionata o manastire francescana. In documentul din 26 mai 1351 prin care se solicita participarea comunitatilor genoveze din spatiul pontic si mediteranian nu este mentionata Chilia (ori Licostomo), un indiciu ca in acest oras prezenta genoveza era nesemnificativa. In 1358, genovezii isi creeaza la Chilia o colonie in frunte cu un consul si un notar, ale caror acte ne furnizeaza informatii din viata acestei comunitati italiene.

Actele notarului Antonio de Ponzo din 1360-1361 contin informatii bogate despre colonia genoveza de la Chilia. Colonia de la Chilia se afla in subordonarea Perei. In fruntea coloniei se afla un consul numit din randurile negustorilor, care continua sa practice comertul. El rezolva pe cale judiciara cazurile aparute in activitatea comerciala, avea calitatea de martor la incheierea contractelor, fiind mandatar al negustorilor italieni. Printre persoanele administrative mai figureaza notari, contabili, cenzori pentru controlul impozitarii, translatori, secretarul judecatii, ostasi, etc. Majoritatea italienilor de la Chilia erau persoane venite recent in localitate: din Genova au sosit 5 persoane (inclusiv trei in calitate de consuli ai coloniei), din Venetia – 3, din Liguria, Emilie-Romanio, Piemont, Toscana – 44, din coloniile genoveze pontice: Pera – 7, Caffa – 7, Trapezunt – 1.

De la 11 august 1360 pana la 12 mai 1361 din Chilia s-au exportat cereale in valoare de 13 345 perperi, ceea ce constituie jumatate din venitul vamii de la Constantinopol din 1348. Cu achizitionarea si exportul granelor de la Chilia se ocupau italienii din Genova, Pera si alte colonii pontice; grecii din Constantinopol, Adrianopol, Simisso, Trapezunt, Caffa, Cherasunta; armenii din Pera; grecii si italienii din Chilia, etc. La dispozitia negustorilor se aflau trei banci ale italienilor locali. Lipsesc, insa, informatii despre comertul cu grane ale populatieie romanesti locale din Chilia. Dar romanii sunt mentionati ca stapanii magaziilor unde se depozitau cerealele inainte de a fi exportate. Unii mestesugari locali (romani) construiau ori reparau corabii. Spre exemplu, la Chilia a fost construita corabia «Sf. Ioan».

Chilia stabileste relatii comerciale cu alte zone romanesti, inclusiv Transilvania. In 1368 regele Ungariei Ludovic de Anjou acorda inlesniri vamale negustorilor care veneau din tara «principelui tatar Dimitrie», urmand ca brasovenii sa se bucure de aceleasi drepturi in regiunea mentionata de la est de Carpati. Acest document facilita relatiile comerciale ale brasovenilor cu Chilia.

In anii 60-80 ai sec. al XIV-lea in Chilia erau in circulatie monede hibride, avand batute pe ele crucea genoveza si tamgaua (stema) mongolo-tatara cu o legenda in limba greaca – limba scrisa a ortodocsilor de la gurile Dunarii. Aceasta reflecta echilibrul de forte care se constituise in regiune intre comunitatea ortodoxa a romanilor locali cu un adaos de greci, comunitatea genoveza si tatarii din campia nord-pontica.

La sfarsitul sec. al XIV-lea, centrul de greutate a comunitatii revine pe malul drept al bratului, Chilia Veche, unde e mentionata o fortareata. In 1373 si 1383-1384 la Chilia sa afla un consul care rezolva problemele coloniei genoveze. In oras exista un guvernator al insulei care avea functii militar-administrative. In 1373 guvernator al insulei era Luciano Nigro (genovezii obtinusera o pondere mare in viata economica si administrativa a Chiliei).

In 1389 la Chilia a fost stabilita dominatia politica a domnului Tarii Romanesti Mircea cel Batran. Sub presiunea otomanilor, care i-au infrant pe cruciati la Nicopole in 1396, Chilia apeleaza, in 1397, la sprijinul unei garnizoane din Transilvania, care avea anumite interese economice la Dunarea de Jos. Insa, din cauza lipsei unui contract teritorial intre Chilia si Transilvania, Transilvania si-a retras in 1399 garnizoana din acest oras.

La sfarsitul sec. al XIV-lea, legaturile economice ale Chiliei cu spatiul carpato-nistrean erau in ascensiune. La Chilia au inceput sa circule banii emisi de Petru Musat, domnul Tarii Moldovei (1376-1391).

Inceputul secolului al XV-lea marcheaza o schimbare in relatiile politice ale Chiliei cu Tarile Romane. Pe timpul lui Alexandru cel Bun (1400 - 1432) situatia politica interna si externa a Tarii Moldovei s-a consolidat si tot mai mult crestea influenta ei la gurile Dunarii. In 1412 Chilia cu certitudine era in componenta tarii, deoarece tratatul de la Lublau (1412) prevedea partajarea Moldovei, o parte a ei, impreuna cu Chilia, urmand sa revina Regatului Ungar.

Din administartia Chiliei treptat dispar posturile administrative suplinite de genovezi. Mai intai dispare postul de guvernator autonom cu functii militare al insulei Licostomo; apoi, cel de consul, abilitat cu insarcinari judiciare. Insa, un timp, comunitatea genoveza continua sa detina importante pozitii economice in viata Chiliei, fapt de care tinea cont domnitorul Moldovei si negustorii straini. (Spre exemplu, conform privilegiilor acordate in 1408 si 1484 comerciantilor din Liov, acesti negustori din statul polonez veneau cu postav in mai multe orase ale Tarii Moldovei, dar nu si la Chilia. In Chilia genovezii locali continuau sa aduca postav din Italia.)

In intarirea autoritatii domnului Moldovei la Chilia un rol important l-a jucat faptul ca o parte a gurilor Dunarii apartinea Tarii Romanesti. Aceasta reise din faptul ca Mircea cel Batran (1406, 1409, 1413, 1415), Mihail (1419), Radu Prasnaglava (1421), Alexandru Aldea (1433), Vlad Tepes (1440) s-au declarat domni ai Tarii Romanesti «pana la Marea cea Mare». Nu este exclus ca domnitorii munteni puteau ajunge la litoralul pontic, stapanind un brat dunarean, spre exemplu, Sulina.

In 1429-1430, Dan al II-lea, domn al Tarii Romanesti, a incercat fara succes sa cucereasca Chilia.

Calatorul german J. Schieltbergher, care in prima treime a sec. al XV-lea vizitase Chilia, mentiona existenta aici a unei cetati: «Pe noi ne-a trimis imparatul (bizantin – n.n.) de la Constantinopol pe o corabie la o cetate ce se numeste Chilia».

Dupa batalia de la Chiperesti (4 august 1435) dintre Ilias si Stefan, feciori ai lui Alexandru cel Bun, la 1 septembrie 1435, primul frate ii daruieste celui de al doilea tinutul cu numele orasului Chilia. Dupa batalia din 8 martie 1437, cei doi frati impart Moldova in doua, lui Stefan revenindu-i Tara de Jos cu Chilia.

Aflandu-se timp de cateva decenii sub autoritatea domnului Moldovei, Chilia devine un oras cu o populatie preponderent romaneasca. In 1445, la Chilia soseste Walerand de Wavrin si alti cavaleri occidentali, care in anul precedent suferisera infrangere la Varna. Ei au ajuns «la cetatea Chilia unde au gasit pe romani, carora le-au cerut vesti despre regele Ungariei».

Un timp, la Chilia s-a aflat parcalabul care indeplinea dispozitiile domnitorului Moldovei. Potrivit unui hrisov al lui Petru al II-lea din 19 februarie 1446, parcalabul oferea unei manastiri cate doua merte de peste pe an.

In 1448, Petru al II-lea a cedat Chilia lui Iancu de Hunedoara, voievod al Transilvaniei si rege neincoronat al Ungariei, care a inclus-o in frontul antiotoman al Tarilor Romane pe linia Dunarii. La Chilia a fost stabilita o administartie mixta munteano-ardeleana: garnizoana era formata din ardeleni, iar administratia, vama si gestionarea pescuitului se afla in mainile muntenilor.

In 1448, sistemul de aparare al Chiliei este supus de otomani la grea incercare. Din ordinul sultanului Murad al II-lea flota otomana, care asediase fara succes Constantinopolul, s-a indreptat spre gurile Dunarii si in ultima sapatamana a lunii iunie 1448 a atacat Chilia, dar nu a reusit s-o cucereasca.

Situatia s-a complicat si mai mult dupa ce in 1453 turcii au cucerit Constantinopolul, intentionand sa transforme Marea Neagra intr-o mare interna a Imperiului Otoman. Dupa moartea lui Iancu (1456) presiunea otomanilor asupra Tarilor Romane s-a intensificat foarte mult, Tara Moldovei incepand sa plateasca tribut turcilor.

In 1462, folosindu-se de luptele interne din Tara Romaneasca, Stefan cel Mare, a incercat sa reintoarca Chilia prin forta. Insa garnizoana cetatii a rezistat atacurilor din partea armatei terestre moldovenesti si a flotei otomane. Potrivit relatarilor cronicarului bizantin Duca, romanii din Licostomo au fost ingrijorati de pregatirile agresive ale otomanilor. Actiunile insistente ale lui Stefan cel Mare au determinat conducerea Transilvaniei sa-si modifice politica la gurile Dunarii, retragandu-si garnizoana din cetate si inlocuind-o cu cea munteana.

Peste trei ani, fiind constient de importanta gurilor Dunarii pentru securitatea tarii, Stefan cel Mare a reluat atacul asupra Chiliei. Conform relatarilor lui Grigore Ureche, domnul Moldovei s-a indreptat cu toata oastea tarii spre Chilia. El, probabil, s-a folosit de faptul ca in ianuarie 1465 apele Dunarii de Jos au inghetat si a trecut cu fortele sale pe malul drept al bratului Chiliei, unde se afla fortareata. La 23 ianuarie 1465 Stefan cel Mare a inceput asediul.

«Si sosind la cetate miercure spre joi, la miazanoapte, au inconjurat cetatea. Insa joi nu s-au apucat la hartu, iara vineri dins-de-dimineata au inceput a bate cetatea si asa toata zioa s-au hartuit pana in seara». Aceasta relatare este completata si de cronica de la Bistrita: «Vineri dimineata (artileria – n.n.) a lovit si a inceput sa distruga cetatea Chilia si asa a distrus-o si a batut-o pana seara. Iar sambata cetatea s-a predat si Stefan cu ajutorul Domnului a intrat in cetate». Reinglobarea Chiliei in componenta Moldovei s-a facut fara mari perturbari, deoarece atat garnizoana cetatii, cat si majoritatea populatiei orasului erau de origine romaneasca.

La Chilia veneau atat locuitorii din apropierea orasului, cat si din satele indepartate. La 13 martie 1466 domnul Moldovei permitea locuitorilor satului Negoiesti sa faca negot la Chilie, ori Dunare; iar la 15 august 1471 manastirea Pobrata, care avea in stapanire sate din Valea Botnei, a obtinut dreptul de a vinde fara vama la Chilia grau si miere. Din Liov negustorii aduceau la Chilia postav. La gurile Dunarii ei achizitionau peste, pe care il transportau in provinciile statului polonez.

In 1474, in urma deteriorarii relatiilor moldo-otomane, sultanul Mehmed al II-lea i-a cerut lui Stefan cel Mare sa-i cedeze Chilia si Cetatea Alba. Domnul a respins cererile sultanului si Mehmed al II-lea l-a trimis impotriva Moldovei pe Suleyman pasa, beilerbei al Rumeliei. Insa la 10 ianuarie 1475, la Vaslui, moldovenii au obtinut o victorie stralucitoare in fata otomanilor, silindu-i sa paraseasca in graba tara. Afland despre rezultatul bataliei, sultanul i-a declarat solului venetian Girolanni Zorzi la Istanbul ca acesta e cea mai mare infrangere pe care ar fi suferit-o turcii vreodata.

In vara 1474, flota otomana, sosind la Chilia, a gasit cetatea ruinata. Conform relatarilor italianului Longo, romanii au ruinat cetatea «ca sa nu se faca si aici o tradare ca in Caffa». De fapt, Stefan cel Mare a distrus cetatea de pe malul drept al bratului Chilia, deoarece ea era vulnerabila unu atac otoman.

In vara anului 1476 Mehmed al II-lea a pornit o campanie militara impotriva Tarii Moldovei. Conform relatarilor solului polonez M. Wrocimowski, care se intalnise cu sultanul la Varna, primul l-ar fi rugat sa opreasca campania, deoarece Moldova e pamantul regelui polon. Sultanul i-ar fi raspuns: «Daca m-ai fi intalnit la Adrianopol si nu aici, atat de departe, atunci m-as fi intors, acum insa trebuie sa ispravesc ceea ce am intreprins, mai ales si pentru a-i multumi pe tatarii mei din Perecop, care m-au rugat foarte mult sa-i ajut impotriva voievodului moldovenesc. Insa daca voievodul moldovenesc vrea sa fie lasat in pace, sa-mi intoarca prinsii, sa-mi plateasca bir si sa-mi dea Chilia». Deoarece Stefan nu a acceptat aceste conditii, sultanul a facut 5 poduri peste Dunare si a trecut cu armata sa in Moldova.

Mehmed al II-lea, in fruntea armatei otomane, a trecut Dunarea, indreptandu-se spre Suceava. Concomitent Moldova a fost atacata de tatari din est, iar o flota otomana a atacat Chilia. La 7 august 1476, Ladislau, slujitorul lui Vlad Tepes, relata: «Venind o parte din flota maritima a Turcului ca sa faca un pod mai jos de Cetatea Alba au fost respinsi de cei din loc, si de cei din Chilia. Au fost capturati vreo cinci sute de ieniceri (…)». A urmat batalia de la Valea Alba, la care, potrivit relatarilor lui Angiolello, au participat moldoveni si armeni veniti in cea mai mare parte din Cetatea Alba si Chilia. Datorita rezistentei cetatilor, si aceasta campanie a sultanului impotriva Moldovei s-a terminat fara ca otomanii sa obtina rezultatul scontat.

La 20 iunie 1479, conform cronicii moldo-germane, marele domnitor a inceput a construi cetatea Chilia cu ajutorul celor 8 000 mesteri si 17 000 lucratori auxiliari. Grigore Ureche aduce unele amanunte in aceasta privinta: «La leato 6987 (1479 – n.n.) iunie 22 au inceput Stefan Voda a zidi cetatea Chiliei si au sfarsit-o intr-acelas an, iulie 16». (Probabil, vechile cronici au surprins doar perioada de finalizare a lucrarilor pentru ridicarea cetatii.)

Cronicarul otoman Tursun bei mentiona ca Chilia se prezenta ca o cetatea puternica cu un sant adanc, in care patrundeau apele Dunarii, prefacand localitatea intr-o insula. In cetate se afla o garnizoana militara in frunte cu doi parcalabi numiti de catre domnitorul tarii, aceste functii fiind indeplinite de Maxim si Ivascu. Sub comanda unuia dintre parcalabi se afla si o mica flota militara, creata pe timpul lui Stefan cel Mare.

In 1482, la Chilia, Stefan cel Mare a zidit biserica Sf. Nicolae. Lucrarile de constructie a bisericii au fost efectuate de arhitectorul italian Ioan Provana.

In 1484, armata otomana de circa 100 000 de oameni, in frunte cu sultanul Baiazid al II-lea, sustinuta de artilerie si o flota de 100 corabii, a trecut frontiera Tarii Moldovei. Umanistul polonez Ioan Ursinus nota ca dupa ce prin fata Chiliei a trecut flota otomana, care se indrepta spre Isaccea, orasenii au strans graul inca necopt, l-a legat in snopi si l-au dus pe la casele lor.

Prima ciocnire a armatei otomane cu moldovenii a avut loc la trecerea peste Dunare. O inscriptie bulgara relateaza ca o parte din fortele moldovene il ateptau pe sultan la Isaccea. Cu certitudine, se are in vedere flota dunareana construita pe timpul lui Stefan cel Mare, care sta de paza pe acest fluviu, avandu-l in frunte pe unul din parcalabii Chiliei. Insa cele cateva corabii moldovene nu puteau sa reziste in fata unei flote otomane numeroase de 100 corabii inarmate cu tunuri, din care ceva mai tarziu s-a tras si aupra cetatii. Conform relatarilor cronicarului turc Sa’adeddin, parcalabul care s-a luptat cu otomanii a cazut in mainile sangeacbeiului de Silistra.

Sosind la 5 iulie 1484 in fata Chiliei, Baiazid a pornit lupta. Asediul a fost extrem de violent chiar de la inceput. Sa’adeddin mentioneaza: «sahul ajungand in zori de zi la Chilia, a impresurat cetatea». In continuare, Ioan Ursinus descrie luptele crancene din jurul cetatii. Cu toate ca numeroasele tunuri ale sultanului aruncau asupra zidurilor enorme ghiulele de piatra, zidurile si turnurile ramaneau acoperite de aparatori. Mai mult decat atat, prin portile cetatii a iesit un detasament de calareti, gonindu-i pe turci pana-n tabara lor. Totusi, peste cateva zile, artileria otomana a distrus turnurile si o buna parte in ziduri.

Luptele de la Chilia sunt descrise intr-un mod similar si de cronicarii turci. Conform relatarilor lui Mehmed Nesri, otomanii au sosit la Chilia si «facand lupta mare, au impresurat-o de pe uscat si de pe (apele fluviului – n.n.)». «Dupa aceea, tragand din tunuri si din pusti, au dat iures, si au fost distruse», mentioneaza Sa’adeddin. Un alt cronicar turc, Asik pasa-zade, participant la asediul cetatii, scrie ca «s-au dat multe lupte crancene», iar Mehmed Nesri informeaza ca otomanii «purtand lupte timp de 10 zile, au ingenunchiat fortareata». Aceasta s-a intamplat la 14 iulie 1484.

Din cele relatate rezulta ca nu numai umanistul polonez avea o atitudine respectuoasa fata de cei invinsi. Chiar si cronicarii turci, care de obicei erau aroganti, dispretuitori fata de cei invinsi, de data aceasta sunt mai rezervati. Baiazid al II-lea afirma ca Chilia si Cetatea Alba au fost cucerite cu pierderi grele ale multor «dreptcredinciosi», adica mahomedani.

Se intalnesc si informatii de alt gen. Malatesta, un secretar al regelui polon Sigizmund, pretinde ca cetatea a cazut din cauza tradarii dintre conducatorii superiori ai garnizoanei cetatii. Faptul pare a fi confirmat si de Asik Pasa-zade, care mentioneaza ca «un om, care era eminul acestei cetati, a venit si a intrat in cortul unui vizir de-al padisahului». Se pare ca acest emin nu a fost un parcalab al cetatii. In Moldova atributiile eminului ii reveneau vamesului, care avea mai curand functii economice decat militare. Acest «emin» ar fi spus: «Cetatea este a padisahului». Nu este exclus sa fi fost unul dintre negustorii orasului, mai cu seama de origine straina, care in cazuri similare treceau usor de partea otomanilor.

A urmat o rafuiala crunta cu populatia, care in mare parte a fost robita si dusa la Istanbul. Alta parte, speriata de comportamentul brutal al noilor stapanitori, a parasit orasul din proprie initiativa. Potrivit firmanului lui Baiazid al II-lea din 1484, de dreptul de a se transfera in alte localitati puteau profita si preotii crestini ce locuiau in cetate.

Pierderea Chiliei a adus mari prejudicii economiei si sistemului de aparare ale Tarii Moldovei, care a ramas fara iesire la mare.


Sursa extrasului: Ion Chirtoaga, Targuri si cetati din sud-estul Moldovei (secolul al XV-lea – inceputul secolului al XIX-lea), Editura «Prut International», Chisinau, 2004)