Domnule Eminescu, cine suntem ?

Dan Puric, un actor şi o conştiinţă pentru care Eminescu rămâne marea minune a poporului român. Atunci când vorbeşte despre Eminescu face să se cutremure săli întregi. În urmă cu ceva vreme, în spectacolul “Şi mai potoliţi-l pe Eminescu” de la Teatrul Naţional din Bucureşti, a interpretat rolul celui despre care îi place să spună că, înainte de a fi poet, este o conştiinţă. Despre minunea de a-l avea pe Eminescu, am stat de vorbă cu actorul Dan Puric…

Cine e pentru dumneavoastră Eminescu?

Dan Puric: Eminescu cred că face parte din minunea de a fi român. Atât. Pentru că, în mod normal, logic, n-am fi avut şansa să avem o asemenea minune. Noi trebuia să fim nişte marginali, nişte supravieţuitori ai istoriei. El este un pisc. Ce a ieşit fără o pregătire istorică. E şi jenant să te gândeşti că Eminescu s-a sincronizat la cultura europeană. Eminescu nu s-a sincronizat. Eminescu tractează la nivel universal.

Numai dacă ne gândim la faptul că noi n-am avut limba română până la el. Limba română s-a născut în splendoarea ei ca limbă literară prin Eminescu şi prin biserică. Până la el, limba română era săracă. Şi dintr-odată ea cunoaşte o explozie extraordinară, o taină. Eminescu parcă ne-a şi blestemat la intraductibilitate. Un sublim blestem. El nu poate trăi decât în spaţiul românesc. Numai pe verticală.

A fost o conştiinţă
Cât de greu sau cât de uşor v-a fost să vă întâlniţi cu Eminescu în dumneavoastră înşivă atunci când l-aţi interpretat în “Şi mai potoliţi-l pe Eminescu!”?

Nu mi-a fost greu deloc. Mai mult m-a încurcat regizorul. Dar textul era foarte bun şi mi-aduc aminte de-o indicaţie “regizorală” pe care mi-a dat-o fostul secretar literar de la Botoşani, dl Glăvan, Dumnezeu să-l odihnească! Eu eram stagiar la Botoşani şi mi-a zis: “Mă, Eminescu a fost şi poet”. Şi eu m-am revoltat. “Cum adică a fost şi poet?” “Da, mă, că înainte de toate a fost o conştiinţă.” Şi atunci mi-am dat seama ce adevăr fantastic a spus. A fost conştiinţa cea mai lucidă. Şi de-acolo izvorăşte şi jurnalistul, şi filosoful, şi eseistul, şi politologul, şi poetul.

De-asta el nu e iertat de cei de astăzi. De-asta a fost reinterpretat critic în “spaţiul dilematic”. Eminescu trebuia doborât. El e o certitudine a neamului. Au vrut să-i facă lui Eminescu o haină mică, modestă. Dar rezistenţa lui Eminescu este în poporul român… Într-un fel, Eminescu a devenit o dragoste de catacombă.

Cum e Eminescu contemporan cu noi?

Dureros? E ca o rană deschisă. Îmi vine să spun despre Eminescu ce a spus Blaise Pascal despre Iisus. Că Iisus va rămâne în agonie până la sfârşitul lumii. Şi Eminescu va rămâne în agonie până la sfârşitul acestui neam. E tragic. Un strigăt tragic. Nici nu ştii cum să califici atitudinea intelectualităţii de la noi vizavi de Eminescu.

Profanare de mormânt… Profanare de memorie. Impotenţă sufletească. Nimeni nu zice să cazi în genunchi. Eminescu a fost şi el un om, dar ce OM! Cioran zicea că şi Buddha ar fi gelos pe biografia lui… Eminescu, spune Ţuţea, e sumă lirică de voievozi. Şi, parafrazându-l, aş putea să zic că e sumă lirică de îndrăgostiţi tragic. Parcă toţi îndrăgostiţii lumii s-au strâns în el. “Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată, Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi… Ca să pot muri liniştit pe mine mie redă-mă!” Mai dă-mi aşa un poem în literatura universală… Şi Shakespeare păleşte. Nici Hamlet nu e… iar Romeo e un adolescent.

Când se va putea traduce acest vers - “Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată” - lumea va fi mântuită. De ce crezi că Mircea Eliade spunea că, dacă poporul român ar dispărea şi ar rămâne o singură carte a lui Eminescu, o să se ştie cine a fost neamul ăsta?! Pe Eminescu îl iubeşti. Ce să faci, n-ai nici o şansă…

A fost 15 ianuarie… Cum vi se pare că se desfăşoară sărbătorirea lui Eminescu în fiecare an la 15 ianuarie?

E de Haloween… Nu-i nimic autentic. Ca-n toată România de astăzi. E o făcătură. Unul dintre “criticii” importanţi ai României de astăzi a zis că Eminescu ar trebui pus la Antipa. Da, dom’le, eu vreau să fie Eminescu pus la Antipa şi eu o să fiu paznicul lui. Comunismul a dat rezultate… Pesemne că dacă trăia prin ‘47 murea la Aiud sau la Piteşti în chinuri groaznice.

Ăştia nici nu ştiu să sărbătorească. Ştiu numai să insulte. Dar ei, nu poporul român… În inima poporului român, Eminescu este tainic şi trăieşte.