Aflat, vineri 21 august, într-o vizită în comuna Rădăuţi Prut (jud.Botoşani, România), Preşedintele României, Traian Băsescu, a declarat că "cel mai probabil" guvernul român va aloca banii necesari pentru deschiderea punctului de trecere abia anul viitor.
Decizia lui Băsescu nu va putea fi grăbită, chiar dacă şeful statului vecin a declarat că "interesul României de a fi legată de Moldova este mare".
"Din câte ştiu, problema construcţiei vămii este transferată la Consiliul Judeţean, spre execuţie. Probabil va fi finanţată la anul, pentru că interesul nostru de a fi legaţi de Republica Moldova este mare", a declarat Băsescu.
La începutul anului 2000, Uniunea Europeană a acordat guvernelor Moldovei şi a României 11 milioane euro pentru amenajarea şi deschiderea punctului de trecere Lipcani - Rădăuţi Prut. Republica Moldova şi-a onorat toate obligaţiunile asumate încă din anul 2007, construind întreaga infrastructură din partea stângă a Prutului, însă punctul de trecere nu este funcţional din cauza că România nici nu a început construcţia infrastructurii necesare.
Autorităţile române nu au explicat unde au fost valorificate fondurile europene pentru acest proiect, iar copreşedintele Comisiei mixte moldo-române, Constantin Niţă, aflat într-o vizită oficială la Chişinău, la începutul anului curent, a asigurat partea moldavă că în Bugetul de Stat al României pentru anul 2009 "vor fi prinse şi sumele necesare pentru realizarea obiectivului de la Rădăuţi".
Opinia publică moldovenească a fost sensibilizată în privinţa întârzierii deschiderii punctului de trecere Lipcani-Rădăuţi Prut de către liderul PLDM Vladimir Filat, care a declarat la Lipcani, la 25 ianuarie 2009, că "moldovenii suportă cheltuieli suplimentare pentru a merge spre cel mai apropiat punct de trecere a frontierei moldo-române, Costeşti-Stânca, situat la 140 km de oraşul Lipcani". "Această distanţă împiedică cetăţenii să meargă la rude, la studii, la muncă în România", a subliniat atunci Vladimir Filat.Poziţia PLDM privind ultimele declaraţii lui Traina Băsescu de la Rădăuţi Prut nu a fost făcută încă publică.

3 comentarii:
cu Base ceva nu e in regula ultima vreme...
Nu as spune ca Basescu e vinovat,el se lupta cu toti comunistii infiltrati in sistemul din Romania,si nu ii e usor.
Hohoo....Mircea, tu esti roman din Romania? Sper ca nu.
Ca daca ai fi, cred ca ti.ar fi imposibil sa vezi cum Baselu se scalda laolalta cu vechii si noii comunisti.
Si pe langa asta ... cu noii incompetemti si slujarnici.
M-am saturat sa fim jucati pe degete de un mitocan cu tupeu de mahala!
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: