De la 1 septembrie, elevii vor începe săptămâna de studii cu intonarea imnului Republicii Moldova

Fiecare zi de luni va începe în şcolile din Moldova cu intonarea imnului de stat. Totodată, autorii manualelor şcolare vor trebui să includă în cărţi şi textul imnului. O iniţiativă legislativă în acest sens va fi supusă dezbaterilor astăzi la Guvern, scrie publika.md.

Scopul modificărilor la Legea cu privire la Imnul de Stat este de a educa respect faţă de simbolurile statului.

Imnul Republicii Moldova este "Limba Noastră", scris de poetul Alexei Mateevici, iar muzica de Alexandru Cristea. Acesta a devenit imn de stat în anul 1994.

Citește mai departe...

Estonia luptă cu rusificarea populației și interzice nume de familie rusești

Guvernul Estoniei a actualizat lista cu numele de familie care nu pot fi folosite fără o permisiune specială. Pe ea se află cele mai răspândite nume de familie ruseşti.

Această practică există în ţară de câţiva ani. Lista numelor de familie se actualizează permanent şi de fiecare dată stârneşte nedumerire în rândul populaţiei şi militanţilor pentru drepturile omului. Potrivit acestora, este vorba despre un amestec în viaţa privată a cetăţeanului.

În Estonia, la ora actuală, aproximativ şapte mii de persoane au numele de familie „Ivanov”, după care urmează „Petrov”, „Sidorov”, „Alekseev” şi „Dmitriev”. Conform legilor locale, dacă 500 de persoane poartă un anumit nume de familie, a 501-a persoană nu mai are voie să-l poarte fără o aprobare specială. Pentru început, o comisie specială va încerca să elucideze care sunt motivele pentru care vrei să te pierzi printre sute de oameni cu acelaşi nume. Oare nu este vorba de rea credinţă?

După părerea militantului pentru drepturile omului Aleksei Semionov, această practică este un amestec direct în viaţa privată, iar declaraţia autorităţilor că această restricţie îi ajută pe poliţişti în activitatea lor nu are niciun fel de temeiuri.

„Înlesnirea muncii poliţiei nu poate fi în niciun caz un argument pentru limitarea drepturilor omului. Mai mult, în momentul de faţă, această restricţie este absurdă, deoarece omul nu este identificat după numele de familie, ci după codul numeric personal. De aceea, chiar şi din punct de vedere al statisticii poliţiei, această restricţie nu are niciun sens. Putem afirma cu certitudine că, în acest caz, drepturile omului în Estonia sunt încălcate în mod neîntemeiat şi trebuie să se anuleze această măsură”.

Restricţiile în alegerea numelor de familie nu se aplică în cazul celor care se căsătoresc. Aici miniştrii cu iniţiativele lor stranii nu au nicio putere.

Această practică stârneşte semne de întrebare şi uimire în rândul locuitorilor ţării. „Sunt foarte uimit de această ştire şi aud pentru prima dată de această listă ciudată. Cred că este o idee absurdă”, spune un localnic. Altul adaugă: „Eu nu am de gând să-mi schimb numele de familie, pentru că sunt mulţumit de al meu. Însă această situaţie aduce a anecdotă. Ai impresia că oamenii n-au ce face şi inventează probleme imaginare”.

Restricţiile au în vedere nu doar cele mai răspândite nume de familie. Din 2010, cetăţenii estonieni nu pot să-şi aleagă nici nume de familie rare. Iar dacă cineva vrea să aibă acelaşi nume ca un cunoscut actor, scriitor, politician sau pictor, atunci trebuie să prezinte documente, care să ateste gradul de rubedenie. 

sursa: Vocea Rusiei

Citește mai departe...

Tot mai mulţi copii, vorbitori de limbă rusă, merg la grădiniţele cu predare în română

Tot mai mulţi copii vorbitori de limbă rusă frecventează grădiniţele cu predare în limba română. O spun directorii mai multor instituţii preşcolare din Capitală. Potrivit lor, micuţii depăşesc barierele de comunicare prin jocuri.

Nepoata lui Alexandr Başlakov are doar doi ani. Deşi abia învaţă să vorbească, familia a decis că micuţa trebuie să ştie atât limba rusă, cât şi româna.

"Deşi locuim de mult timp în Republica Moldova, din păcate, nu cunoaştem limba română. Copiii noştri trebuie să vorbească în română. Noi convieţuim cu acest popor şi trebuie să respectăm limba şi tradiţiie lui. Cel mai bine e să înveţi în copilărie", a declarat Alexandru Başlacov.

De aceeaşi părere sunt şi specialiştii în educaţie. Potrivit lor, datorită noilor metode de predare, copiii învaţă mai uşor o limbă străină.

"În toate grupele sunt câte patru-cinci copii, care vorbesc deja română, cântă în limba română. Părinţii sunt foarte bucuroşi. De aceea, cei mai mulţi dintre părinţi îşi aduc copii în grupele române. Ei doresc ca micuţii să cunoască limba română când vor absolvi grădiniţă", amenţionat Valentina Gâscă, directoarea unei grădiniţe.

Unii micuţi, care deşi frecventează grădiniţa de doar câteva luni, au început deja să vorbească în limba română.

"Pot să spun în română: Bună ziua! La revedere! Bună seară! Bună dimineaţă!", a spus o fetiţă.

Datele recensământului populaţiei din 2004 arată că peste 11 la sută dintre locuitorii Moldovei au declarat că limba rusă este limba lor maternă.

Citește mai departe...

28 miliarde de dolari - valoarea pagubei produse de către sovietici în Basarabia

Valoarea minimă a pagubei produse de către sovietici în Moldova, în urma exterminărilor şi deportărilor este de $28 mlrd, dintre care $5,9 mlrd. sînt pierderi survenite în urma exterminării a 54 mii de basarabeni pe prima linie a frontului sovieto-german, $6,2 mlrd. pierderi provocate de deportarea şi represarea a 72,5 mii basarabeni, iar $15,7 mlrd. valoarea pagubei produse prin exterminarea a 173,7 mii persoane în timpul foametei din 1946-1947.

Toate aceste date au fost prezentate în urmă cu câțiva ani de către membrul Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului comunist, doctorul în istorie, Veaceslav Stăvilă, care spune că informaţiile prezentate constituie rodul activităţii sale în ultimii trei ani în arhivele Republicii Moldova, scrie timpul.md

Istoricul susţine că înainte de a calcula cifra respectivă a consultat experienţa Ţărilor Baltice la acest capitol – Lituania a estimat pierderile produse în urma exterminărilor şi deportărilor la $20 mlrd, iar Letonia la $18 mlrd.

„Una din metodologiile de calcul folosite în Ţările Baltice a fost utilizată şi în cazul nostru. La baza acestei metodologii de calcul au stat cîteva componente importante printre care vîrsta medie a victimelor deportate şi exterminate, venitul mediu pe cap de locuitor în anul 1938 ($76), rata inflaţiei dolarului în perioada deportărilor, rata medie de viaţă în anul 1937 (47 de ani). Folosind toate aceste componente şi avînd cifra persoanelor deportate şi exterminate (301 mii) am ajuns la cifra de $28 mlrd. Valoarea minimă a pierderilor în cazul unei persoane este de $92,4 mii”, a spus Stăvilă.

Întrebat de jurnalişti dacă este posibilă recuperarea acestor pagube, el a precizat că totul depinde de voinţa politică a autorităţilor Republicii Moldova.

„Misiunea mea a fost să aduc la cunoştinţa opiniei publice şi a autorităţilor ţării aceste cifre. În Ţările Blatice, de exemplu, în 1992 a fost creată o Comisie împuternicită să negocieze suma acestor despăgubiri cu Federația Rusă, care este moştenitoarea de drept a URSS”, a spus istoricul, care este de părere că atunci cînd societatea va conştientiza că toate pagubele trebuie recuperate, doar atunci crime de genul deportărilor şi extreminărilor nu vor mai avea loc.

În opinia lui Stăvilă, recunoaşterea din partea Federației Ruse a acestor datorii ar însemna deja un lucru extrem de important.

Potrivit calculelor efectuate de el, suma de $28 mlrd, ar fi de ajuns de a construi de la zero toate drumurile naţionale şi locale în opt benzi sau pentru a cumpăra gaz din Rusia pentru următorii 85 de ani.

Citește mai departe...

Pantelimon Halippa: NEÎNFRICAT PENTRU BASARABIA

“Fie ca erau din vechiul regat, fie ca erau din Basarabia, dar isi schimbase infatisarea, denumindu-se liberali, averescani sau iorghisti sau chiar socialisti si poporanisti”, politicienii aveau acelasi comportament, fiindca “pasiunile politice coboara pe toti oamenii la fel”, astfel explica Halippa umilinta pe care a trait-o in primavara anului 1925 la Zgurita, judetul Soroca, cand a fost arestat sub pretextul ca, in calitate de deputat, organizeaza intalniri cu oamenii din circumscriptia sa in timpul starii de asediu («Demnitar in Romania Mare»).

Pan. Halippa, ca parlamentar sau ministru, nu a incetat sa lupte pentru prosperitatea economica, sociala sau culturala a Basarabiei sale mult iubitoare, demascand faradelegile, coruptia si abuzurile, aparand mai ales taranimea.

Iata de ce discursurile electorale ale luptatorului, in care acesta critica abuzurile, nedreptatile si ilegalitatile comise in timpul guvernarii liberale sau averescane, apareau in unele reviste si ziare din RSSM si, mai recent, in manualul de «istorie integrata» al lui Sergiu Nazaria.

Cand a fost informat de cliseele propagandei comuniste, «Pan Halippa afirma ca ii pare bine ca editiile periodice din Chisinau ii publica discursurile, astfel conturandu-se si mai bine – in ochii opiniei publice – pozitia pe care s-a situat intreaga viata, coordonatele dupa care s-a orientat intreaga sa activitate: de «lupta deschise pentru libertate si impotriva nedreptatilor, indiferent daca acestea au venit de la romani sau de la rusi» » («Contacte cu romanii de peste Prut»).

A protestat energic, prin memorii trimise Corpurilor Legiuitoare, impotriva notelor ultimative din 26 si 27 iunie 1940, transmise de guvernul sovietic, prin care Romania este nevoita sa cedeze Basarabia si nordul Bucovinei («Drama Basarabiei in iunie 1940. Refugiul la Bucuresti. Activitatea in timpul razboiului pentru dezrobirea pamanturilor stramosesti.»).

In martie 1944, a incercat sa realizeze o ampla actiune prin trimiterea in strainatate a unor personalitati politice si culturale basarabene – Ion Pelivan, dr. Petre Cazacu, Stefan Ciobanu, Vladimir Cristi, Anton Crihan, Gheorghe Nastase, Alexandru Boldur, Vasile Harea s.a. – «pentru pastrarea nezdruncinata a unirii Basarabiei cu Patria-mama».

Actiunea proiectata nu a reusit din cauza precipitarii evenimentelor. La sfarsitul lui martie 1944, trupele sovietice au intrat in zona de sud-est a tarii.

In noaptea de 5 spre 6 mai 1950, a fost arestat si intemnitat la inchisoarea din Sighet, dupa care, la 26 martie 1952, predat organelor sovietice. «A solicitat o audienta la … Petru Groza, pe care l-a intrebat de ce a fost predat Uniunii Sovietice. Acesta i-a raspuns ca n-ar fi stiut nimic de acest lucru, pe care l-a pus pe seama «jidancei Ana Pauker» si a lui «Georgescu-Talharescu» (Teohari). La obiectia lui Halippa ca Ana Pauker si Georgescu i-au fost totusi ministri, iar el, ca sef al Guvernului, trebuia sa stie ce fac ministrii sai, Groza i-a raspuns ca, pe vremea aceea, guverna Moscova, si nu el».

Dupa ce a stat aproape 4 ani in 11 lagare in URSS, in decembrie 1955, a revenit in tara, dar in loc sa fie dus acasa, a fost dus la Gherla, unde a stat pana in 1957 («Anii de inchisoare: Sighetul, Siberia, Gherla si, din nou, acasa»).

In octombrie 1965, Halippa si-a redobandit locuinta, cu concursul Institutului de Istorie si Studii Social-Politice de pe langa Comitetul Central al PCR, care a cautat sa-i creeze conditii corespunzatoare de lucru pentru activitatea de documentare privind problema Basarabiei.

«Sa nu-si inchipuie nimeni ca din dragoste m-au readus in casa mea. Au facut-o din interes. Un inalt personagiu de la Consiliul de Stat a adus intr-o zi in discutie cu patriarhul Iustinian problema romanilor din Basarabia. Si atunci si-au adus aminte de mine ca unul care am trait direct evenimentele istorice importante si care cunosc multe aspecte poate total ignorate de altii…».

Incerca sa faca tot ce-i sta in putere. «Nu de dragul comunistilor, ci pentru clarificarea drepturilor romanilor basarabeni de a se reintregi in aceeasi tara cu ceilalti romani».

Statul Roman, desi a apelat la serviciile lui Halippa pentru constituirea unui fond documentar cu privire la unirea Basarabiei cu Romania, a instituit o supraveghere asupra militantului basarabean. Mai mult, acesta era somat sa nu rosteasca numele «Basarabia» indiferent de circumstante.

«Fruntasul basarabean si-a exprimat mirarea fata de o asemenea masura si faptul ca nu i se permite sa vorbeasca la inhumarea unui prieten. I s-a raspuns totusi ca isi poate tine cuvantarea, ceea ce si a facut, conformandu-se, fara a pronunta cuvantul «Basarabia» ». («Ceremoniile funerare – ocazii de a readucere aminte a visului basarabean).

Pan Halippa a fost la curent cu aparitiile periodice si editoriale din URSS. Mai mult, acesta «aprecia ca rusii incearca sa falsifice istoria in modul cel mai grosolan. Realitatea este cu totul alta. Nu moldovenii sau valahii – cum spun ei – sunt slavi romanizati, ci slavii au ocupat Basarabia si prin toate mijloacele de care dispun staruie sa rusifice elementul bastinas daco-roman ce formeaza majoritatea populatiei din aceasta provincie. Acesta este adevarul etnic si istoric!».

«Draga … eu ma duc, ma prapadesc, ca un cantec batranesc. Asa cum glasuiau si strabunii si te-as ruga… pe cine intalnesti din fratii nostri din Basarabia, spune-le sa vina sa ma vada, caci o sa-mi faca placere.

Caci daca eu voi pleca dintre cei vii, aceasta e legea firii, nu te poti opune ei, dar ma chinuie faptul ca n-o sa mai prind ziua cea mare de a revedea Basarabia readusa la sanul scumpei noastre Patrii, Romania.

Gandurile mele se furiseaza, fratilor nostri de peste Prut sa nu uite ca pravoslavnicii rusi au purtat sambetele si neamului nostru si ca, daca intorci reverul medaliei acestora, pe rever scrie «Sovietia» care, in fond, nu e altceva decat continuarea politicii pravoslavnicilor.

Vreau sa le spun fratilor de peste Prut sa nu-si uite neamul nostru din care facem parte, caci numai asa vor fi vrednici urmasi ai unui Stefan cel Mare», aceastea sunt cuvintele pe care luptatorul basarabean le-a adresat unui prieten in dimineata de 8 martie 1975, cu patru ani inainte de a muri.

Ilie Gulica

in baza cartii «Pantelimon Halippa, neinfricat pentru Basarabia» de Ion Constantin, ed. Biblioteca Bucurestilor, 2009.

(Sursa: Destin Romanesc, nr. 3-4 (67-68), an V, Chisinau, 2010)

Foto: LIFE Magazine, Basarabia, februarie 1940.

Cartea este inregistrata integral, in format electronic (PDF), la adresa:

http://www.bibliotecametropolitana.ro/Uploads//3_2011/155141.pdf

Citește mai departe...

Cum ar arăta economia României dacă s-ar reunifica cu Republica Moldova

Eventuala unire a României cu Re­publica Moldova ar aduce Româ­niei un plus de 3,7 mil. locuitori, o creştere a PIB de 5,5 mld. euro (4,2% din PIB-ul României) şi un plus de suprafaţă de aproape 34.000 km pătraţi. În acelaşi timp, PIB-ul per/capita al „noii“ Românii ar scădea la 5.700 de euro, având în vedere că PIB-ul per capita în România a fost în 2012 de aproximativ 6.700 de euro, în vreme ce al Republicii Moldova de doar 1.500 de euro.

În aceeaşi vreme, pe datele din 2012, exporturile României ar fi fost mai mari cu 2,5 mld. euro, la 48 mld. euro, în timp ce datoria publică ar fi crescut cu doar 1,7 mld. euro, faţă de datoria de 52 mld. euro pe care o avea România la sfârşitul anului trecut. Astfel, România este acum faţă de Republica Moldova în situaţia din 1990 a Germaniei de Vest faţă de Germania de Est. Diferenţa de dezvoltare economică a necesitat investiţii de 1.000 de miliarde de mărci germane pentru a acoperi nevoile de infrastructură din Est. În plus, România are nevoie de un nou obiectiv strategic după ce a intrat în Uniunea Euro­pea­nă şi NATO.

Preşedintele Traian Băsescu a fost ieri într-o vizită la Chişinău, pentru a cincea oară în mandatul său, unde a ajuns atât de popular încât i s-a oferit cetăţenia moldovenească.

Tot ca un exerciţiu de imaginaţie, cu această cetăţenie şi popularitatea de care dispune peste Prut, preşedintele Traian Bă­ses­cu ar putea deveni chiar preşedintele Republicii Moldova dupa 2015, după ce îi expiră al doilea mandat în România (Constitutia Moldovei prevede ca presedintele trebuie sa aibă, la preluarea funcţiei cetăţenie de cel puţin 10 ani).

Graniţele României s-ar extinde cu 490 de kilometri (diferenţa dintre gra­niţele Republicii Moldova cu Ro­mânia şi cea cu Ucraina), iar suprafaţa agricolă i-ar creşte cu 1,7 milioane de hectare, adică un plus de 13% faţă de suprafaţa agricolă totală a Ro­mâniei de 13 mil. ha.

Lungimea căilor ferate ar creşte cu 10% (1.190 km are Republica Moldova şi 11.300 km Româ­nia), iar cea a drumurilor cu aproape 11% (la cei 81.000 km de drumuri publice s-ar adăuga cei 8.800 km de drumuri publice din Republica Moldova). Însă vorbim despre drumuri şi căi ferate la fel de slab dezvoltate ca în România.

PIB-ul Republicii Moldova a fost anul trecut de 7,25 mld. dolari (5,5 mld. euro), ceea ce reprezintă doar 4% din PIB-ul României.

PIB-ul ţării vecine reprezintă doar o treime din PIB-ul uneia dintre cele mai sărace regiuni ale României, cu care se învecinează, Regiunea Nord-Est, cu un PIB în 2012 de 15 mld. euro.

Republica Moldova are un PIB aproape la jumătate faţă de cel al judeţelor româneşti cu care se învecinează - Botoşani, Iaşi, Vaslui şi Galaţi - care au avut în 2012 un PIB cumulat de 9,2 mld. euro (42 mld. lei), deşi populaţia lor reprezintă doar două treimi (2,1 mil. locuitori) din cea a Republicii Moldova.

În România sunt judeţe care au, singure, un PIB mai mare decât Republica Moldova, precum Timiş, Prahova, Constanţa sau Cluj, dar asta nu înseamnă că Republica Moldova este o zonă de neglijat, pentru că nu poţi neglija aproape 4 milioane de consumatori şi o ţară care a făcut progrese importante în ultimii ani. Acest lucru a fost înţeles de companiile străine care întâi au venit în România şi apoi au trecut Prutul în Republica Moldova.

De asemenea, volumul schimburilor comerciale între cele două ţări sunt în medie la 1 mld. euro pe an.

„Exporturile AdePlast către Republica Moldova s-au dublat în 2013 şi ne aşteptăm ca tendinţa să se menţină până la sfârşitul anului. Republica Moldova face parte, istoric vorbind, din România Mare, acesta fiind şi unul dintre motivele pentru care am vrut să facem exporturi în această ţară. Moldovenii preferă produsele româneşti pe care le consideră calitative şi foarte bune“, spune Marcel Băr­buţ, omul de afaceri care controleaza pro­ducătorul de materiale de construcţii AdePlast, cu afaceri de 41,5 mil. euro anul trecut. Bărbuţ nu a precizat valoarea exportu­rilor realizate până acum în Republica Moldova.

Peşedintele Traian Băsescu a făcut ieri o vizită la Chişinău – a cincea în calitate de preşedinte – şi, ca în toate momentele de acest fel, ipoteza strângerii relaţiilor şi evocarea legăturilor istorice au fost aduse în prim-plan. Cu doar câteva zile înainte, premierul Republicii Moldova Iurie Leancă venise la Bucu­reşti unde s-a întâlnit cu omo­logul său Victor Ponta.

În 2010, România a pro­mis Republicii Mol­dova un ajutor pentru dezvoltare, pe mai mulţi ani, de 100 mil. euro, dar nu toţi banii au ajuns la Chişinău. De asemenea, nu România este cel mai mare investitor în Re­pu­blica Moldova, deşi ţara se află la doi paşi, iar afini­tă­ţile culturale şi lingvistice sunt foarte mari.

Într-un studiu ela­bo­rat de Ministerul Econo­miei şi Comerţului din Republica Moldova şi citat de Centrul Român de Politici Europene, la sfârşitul anului 2007 investitorii din România deţineau o cota de 3,7% din totalul investiţiilor străine directe în Republica Moldova, dar, la finele anului 2010, aceasta cota a ajuns la 7,6%. Ceea ce se traduce prin investiţii străine directe peste 225 mil. dolari, care situează România pe locul cinci în topul investitorilor în Republica Moldova, într-un clasament condus de Olanda, Cipru, Italia şi Germania.

În acelaşi timp, schimburile comerciale în­seamnă în jur de 1 mld. euro, anual – România a exportat anul trecut în Republica Moldova produse de 610 mil. euro şi a importat de 353 mil. euro.

Investitorii români din Republica Moldova sunt, în cea mai mare parte, companiile străine intrate în România care acum se extind - în special băncile - BCR, Raiffeisen Leasing, BT Leasing, dar şi Rompetrol şi Petrom, Metro, UTI, Romstal Trade European Drinks sau Arabesque.

Tocmai pentru că este o ţară care este mai mai săracă şi are nevoie de investiţii unii responsabili de la Chişinău se aşteaptă Ia o intervenţie mai solidă a României în Republica Moldova.

Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a susţinut ieri la RFI, citat de Mediafax, că, dacă statul român ar investi mai mult în Republica Moldova, acest lucru ar putea schimba percepţia asupra României, el propunând ca Bucureştiul să ofere anual 50 de mil. euro localităţilor rurale din ţara vecină.

„Mi-aş dori mult mai mult în relaţia dintre Republica Moldova şi România. Mi-aş dori de exemplu ca localităţile rurale, satele din Republica Moldova să beneficieze de investiţii în infrastructură, aşa cum beneficiază satele din România. Chiar am calculat, dacă ar fi să se dea fiecărui sat din Republica Moldova, fiecărei primării, avem circa nouă sute de primării aici, dincoace de Prut, dacă s-ar da câte 50 de mii de euro de la bugetul de stat al României pentru aceste localităţi rurale, în total ar fi nevoie de circa 50 de milioane de euro anual, pentru susţinere în acest sens. Din bugetul României asta ar însemna 0,01%, nu ar fi o povară atât de mare.”

Traian Băsescu şi omologul său moldovean Nicolae Timofti au discutat ieri la Chişinău despre posibilitatea construirii a două noi poduri peste râul Prut, care ar trebui să fie amplasate în regiunea oraşului Ungheni şi între localităţile Fălciu şi Leca, subiect abordat şi la întâlnirea dintre premierii Ponta şi Leancă.

Băsescu a mai spus că proiectul interconectării energetice Fălciu-Goteşti cu Republica Moldova va fi finalizat în luna octombrie, în prezent mai fiind în lucru alte două proiecte similare - Bălţi-Suceava şi Ungheni-Iaşi-Răşeni.

De asemenea, la Bucureşti, premierul Ponta a susţinut că lucrările la gazoductul Iaşi-Ungheni care va lega România de Republica Moldova vor începe în augist şi sunt finanţate de România.

Pentru preşedintele moldovean Iaşi-Ungheni, este „crucial pentru securitatea energetică a R. Moldova“, va începe să fie construit la sfârşitul lunii august, prin accesarea a 9-12 milioane de euro oferite de asemenea de Guvernul român. Preşedintele Băsescu a menţionat, citat de Mediafax, posibilitatea ca pentru realizarea gazoductului Iaşi-Ungheni să fie obţinută o finanţare din fonduri UE.

sursa: Ziarul Financiar

Citește mai departe...

Traian Băsescu: „Avem un parteneriat de sânge, așa ne-a lăsat Dumnezeu”

„Nu îndrăznesc să spun că avem parteneriat strategic, politic, economic. Avem parteneriat de sânge, așa ne-a lăsat Dumnezeu”. Este declarația președintelui României, Traian Băsescu, făcută în cadrul întrevederii cu președintele Nicolae Timofti.

Potrivit șefului statului român, Republica Moldova este susțină de România în parcursul său european, dar are și foarte mulți prieteni.

„Sunt aici să vorbesc despre susținerea pe care a acordat-o România Republicii Moldova, dar să știți că Republica Moldova are foarte mulți prieteni. Este susținută și de Polonia, de Țările Baltice, de Germania și multe alte state ale UE. Republica Moldova nu este o țară care doar ea vrea în UE. Și statele importante ale Uniunii Europene vor Republica Moldova în UE. Pentru că i-au înțeles istoria, aspirațiile și dorința cetățenilor”, a declarat Băsescu, scrie jurnal.md

Citește mai departe...

Basarabia şi Bucovina de Nord: Al doilea val de deportări (5-6 iulie 1949)

Operaţiunea din 1949 a fost denumită conspirativ IUG (rom. SUD). Pe drept cuvânt, evenimentul a fost catalogat ulterior drept "cea mai mare deportare a populaţiei basarabene". Pregătirea ideologică şi decizională a deportării masive a demarat activ în primăvara anului 1949, când s-a pus deschis problema. La 17 martie 1949, V. Ivanov, preşedintele Biroului pentru RSSM, şi N. Covali, într-o scrisoare adresată lui Stalin, rugau CC al PC(b) din toată Uniunea să permită deportarea din republică a 39.091 de persoane: chiaburi, activişti ai partidelor profasciste, etc. La 6 aprilie 1949 este adoptată hotărârea strict secretă Nr. 1290-467cc a Biroului Politic al CC al PC "

Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldovenească a chiaburilor, foştilor moşieri, marilor comercianţi, complicilor ocupanţilor germani, persoanelor care au colaborat cu organele poliţiei germane şi româneşti, a membrilor partidelor politice, a gardiştilor albi, membrilor sectelor ilegale, cât şi a familiilor tuturor categoriilor enumerate mai sus"


Hotărârea prevedea deportarea a 11.280 familii care întruneau 40.850 persoane. Acestea urmau să fie strămutate pentru totdeauna în regiunile Kazahstanului de Sud, Djambul şi Aktiubinsk, precum şi regiunile Altai, Kurgan, Tiumen, Tomsk din Rusia. Se preconiza ca deportarea să aibă loc în iunie 1949, sub controlul şi răspunderea Ministerului Securităţii de Stat (KGB). Deportarea culacilor, foştilor moşieri, marilor comercianţi şi a familiilor lor urma să aibă loc conform listelor vizate de Sovietul Miniştrilor din RSSM, iar a celorlalte persoane - conform deciziei Consfătuirii Speciale (Osoboie Soveşcianie) a Ministerului Securităţii de Stat a URSS. Ministerul de Interne al URSS, (personal tov. Kruglov) era împuternicit să organizeze escortarea şi transportarea deportaţilor din RSSM, controlul administrativ al acestora în teritoriile noi pentru a evita posibilitatea evadării, angajarea lor în colhozuri, sovhozuri şi la întreprinderi.

Organizarea echipei care urma să se ocupe de deportare s-a făcut în perioada 23-24 iunie. Din conducere făceau parte: general-maiorul Iosif Lavrentievici Mordoveţ - ministrul Securităţii RSSM, general-maiorul Ivan Ilici Ermolin - împuternicitul MGB al URSS, colonelul Aleksandr Alexeevici Kolotuşkin- adjunctul ministrului Securităţii RSSM pe cadre. Tot aici era specificată echipa grupelor informativă, operativă, de evidenţă, de transmisiune, conducerea grupurilor operative de serviciu, echipa maşiniştilor. Per total erau 30 de persoane, absolut toate din structurile MGB al RSSM. Din Moscova în RSSM au venit 32 de medici şi 64 asistente medicale, care au fost cazaţi, asigurându-li-se hrana şi toate condiţiile necesare în aşa fel, încât să se ţină în secret scopul venirii lor. Echipa de conducere a operaţiunii „IUG” şi-a început activitatea la 24 iunie 1949.

După ce au decurs toate pregătirile, la 3 iulie 1949, conducerea de la Chişinău (Selivanovskii, Mordoveţ, Ermolin) a trimis tuturor organelor KGB locale telefonograma cu următorul text: Raportaţi până la ora 14.30 dacă sunteţi pregătiţi pentru realizarea operaţiei „IUG”. Între orele 11.30-13.10, toate sectoarele din republică au primit această telefonogramă şi urmau să răspundă. Intrucât răspunsul a fost pozitiv, în aceeaşi seară la staţiile de îmbarcare au fost aduse trupele operative şi militare necesare, ele fiind dosite şi ţinute în secret.

Către 4 iulie, tot efectivul era mobilizat pentru începutul operaţiunii. Ministrului de Interne al URSS i s-a raportat finisarea pregătirilor pentru desfăşurarea operaţiunii „IUG”. La 4 iulie 1949, tuturor sectoarelor locale MGB din republică le-a fost trimisă directiva strict secretă a MGB al URSS şi MGB al RSSM cu privire la începutul operaţiunii „IUG”. Se ordona începutul deportării şi raportarea peste fiecare două ore a evoluţiei operaţiunii, a tuturor incidentelor, problemelor şi dificultăţilor care apar pe parcurs. Peste 24 de ore de la finisarea operaţiunii, trebuia să se raporteze despre totalizarea deportării, indicându-se numărul celor deportaţi - al femeilor, bărbaţilor şi copiilor -, al celor care s-au sustras de la deportare (de la locul de trai, pe parcursul transportării spre staţiile de îmbarcare sau de la staţiile de îmbarcare).

Baza legală a deportării din 1949 s-a pretins a fi decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 8 martie 1941 Cu privire la obţinerea cetăţeniei sovietice de către locuitorii din Bucovina şi redobândirea cetăţeniei sovietice de către locuitorii din Basarabia, conform căruia românii basarabeni, fiind declaraţi cetăţeni sovietici, colaboraseră în anii războiului cu administraţia românească şi trădaseră, astfel, patria sovietică. Dar românii din Bucovina n-au solicitat niciodată cetăţenia sovietică, iar basarabenii n-au avut-o, ca să o redobândească.

Operaţiunea de deportare

Operaţiunea IUG a început în noaptea de 5 spre 6 iulie 1949, la orele 2 de dimineaţă şi a durat până la ora 8 seara a zilei de 7 iulie.

Aşa cum s-a întâmplat cu deportarea în masă din iunie 1941, nu toţi cei care au fost incluşi iniţial în liste au fost deportaţi. Documentele de arhivă arată în mod concludent că, de această dată, vestea despre planificarea unei operaţiuni de deportare a făcut înconjurul provinciei cu săptămâni înainte, graţie informaţiei oferite de anumiţi reprezentanţi ai puterii care şi-au înştiinţat rudele vizate în acest sens.

Autorităţile au încercat, de aceea, să ţină în mare secret măcar data desfăşurării operaţiunii şi din această cauză unele primării au primit listele abia în ziua operaţiunii.

Din totalul de 12 860 de familii incluse iniţial în liste, n-au fost ridicate 1 567 familii, iar acest lucru s-a întâmplat din cauze diferite: 274 familii intraseră între timp în colhoz; 240 - au prezentat, chiar în timpul operaţiunii de strămutare, dovezi documentare care atestau că unii membri ai familiei făceau armata; 35 familii aveau ordine şi medalii sovietice; 508 - îşi schimbaseră domiciliul, iar 105 familii reuşiseră să se ascundă.

Arestările s-au făcut noaptea cu forţele soldaţilor veniţi în sate cu maşinile. Unii cetăţeni care au încercat să scape cu fuga au fost împuşcaţi. Gospodarii arestaţi împreună cu familiile lor, cu copiii, cu bătrâni, fără a li se permite să ia rezerve cu ei, au fost urcaţi cu forţa în vagoane pentru vite şi duşi. Toate bunurile - casele, utilajul ţăranilor deportaţi - au fost transmise colhozurilor, iar o parte din ele au fost furate, vândute de către organele financiare ale raioanelor respective. Multe din aceste edificii au fost oferite ofiţerilor care erau aici în NKVD, nomenclaturii etc. Mulţi dintre gospodarii deportaţi nu au mai revenit în patrie, au fost împuşcaţi pe drum, au murit de foame, de boli, de durere sufletească, de muncă peste puterile lor.

În urma deportării din iunie 1949 impactul dorit de autorităţile comuniste sovietice a depăşit toate aşteptările. Acest lucru este adevărat mai ales în ceea ce priveşte efectul asupra ritmului de colectivizare în următoarele luni după deportare. Astfel, numai în lunile iulie - noiembrie 1949 cota gospodăriilor ţărăneşti care au intrat în colhozuri s-a majorat de la 32% la 80% din total, pentru ca să se ridice la 97% în ianuarie 195167. Prin urmare, după operaţiunea de deportare, din iunie 1949, cei care alcătuiau majoritatea populaţiei locale, ţăranii, şi cei care erau cei mai refractari faţă de puterea sovietică, sunt nevoiţi să-şi schimbe atitudinea. Frica de o nouă operaţiune, poate de o mai mare amploare, a determinat agricultorii individuali să renunţe la gospodăriile lor şi să accepte compromisul cu regimul sovietic, un regim care dăduse de înţeles că nu va cruţa nici un fel de protestatar ori rebel. Mai ales că cei deportaţi în iunie 1949 erau incluşi în categoria celor care nu aveau dreptul să mai revină niciodată pe meleagurile natale, conform unei decizii speciale a autorităţilor de la Moscova.

Estimarea numărului de victime

Conform datelor oficiale, în ziua de 6 iulie 1949, au fost deportate în Siberia 11.293 de familii din Moldova sau peste 35 mii de oameni . Sursele neoficiale afirmă că aceste cifre nu reflectă întreaga proporţie a dramei moldovenilor, deoarece numărul victimelor deportărilor a fost calculat reieşind din 3 membri ai familiilor. Se ştie, însă, că au fost ridicate familii cu 7-8 şi chiar 14 copii.

Dupa alte surse, cele 11.293 de familii reprezentau 35.796 persoane, din care 9.864 bărbaţi, 14.033 femei şi 11.889 copii. 7620 de familii au fost considerate chiaburi, iar celelalte acuzate de colaborare cu fasciştii, de apartenenţă la partidele burgheze româneşti sau la secte religioase ilegale.

Citește mai departe...