Printre cei care s-au impotrivit sovieticilor si au pierdut ani din viata prin temnite din cauza ca au luptat pentru demnitatea nationala se numara si Mihai Moroşanu.
S-a născut la 21 noiembrie 1939 în com. Drepcăuţi, jud. Hotin, în familia ţăranilor Victor şi Tatiana Moroşanu. Către 1949, averea familiei consta din 2 ha pământ, o oloiniţă, o vacă, trei porci şi grădina de lângă casă. Doar tatăl lucra pentru a-i întreţine pe cei patru copii minori, pe mama şi bunica. Trecut în lista chiaburilor, tatăl este arestat în aprilie 1949 şi condamnat la şapte ani, iar la 6 iulie acelaşi an familia este deportată dincolo de Ural, în reg. Kurgan, pentru toată viaţa. La doar 15 ani, în Siberia, Mihai, în urma unui accident de muncă, îşi pierde mâna dreaptă. Familia se întoarce abia la 14 iunie 1958. Bunica lui Mihai n-a rezistat doar două săptămâni - ea a murit in Siberia la 31 mai.
Mihai urmează şcoala din sat, iar în 1961 devine student la Facultatea de Inginerie a Universităţii de Stat, transferată în 1964 la Institutul Politehnic „Serghei Lazo” (RSSM). În timpul vieţii, a refuzat categoric să fie membru al organizaţiilor de tip sovietic, precum cele comsomoliste sau comuniste.
Mihai Moroșanu a incalcat codul statornicit care prevedea ca romanii moldoveni sa fie docili si sa admita, fara replica, dogma despre suprematia fretelui mai mare – in speta rusii. Viitorul inginer s-a indoit de o asemenea superioritate. A spus-o in gura mare: “Voi, rusii, sunteti o calamitate pentru Moldova si cel mai bun lucru pe care trebuie sa-l faceti ar fi sa va luati talpasita. In loc sa cheltuiti bani cu intretinerea trupelor voastre, mai bine v-ati renova economia, caci intr-o buna zi o sa va treziti cu industria la pamant”.
Actiunile sale memorandistice l-au adus alaturi de Frontul Popular Moldovenesc si, in final, in boxa acuzatilor.
In tentativa de a lichida identitatea romaneasca a locuitorilor din stanga Prutului, in special, in contextul aparitiei miscarilor de contestare a ocupatiei si rusificarii, autoritatile sovietice au procedat, in acea perioada, la un adevarat atentat la valorile istorice ale vremurilor de demult.
Mihai Moroșanu era în anul IV, când la unul din cursuri, profesorul anunţă că, potrivit concepţiei sovietice de arhitectură, în fiecare piaţă trebuie să fie amplasat doar un monument. Şi întrucât în Piaţa centrală a Chişinăului (pe atunci, Piaţa Victoriei) sunt două monumente, al lui Lenin şi al lui Ştefan cel Mare, ultimul urmează să fie transferat în faţa Cinematografului „40 ani ai Comsomolului” (actualmente, „Gaudeamus). Aşa hotărâseră autorităţile. Moroşanu încercă să explice ilegalitatea acestei decizii, dar nu a fost luat în seamă.
În aceeaşi zi, Moroşanu vede că în preajma cinematografului într-adevăr se construieşte un nou soclu. Merge la arhitectul-şef al oraşului, la Comitetul orăşenesc de partid şi explică fărădelegea care urma să se producă. Nimeni nu-l asculta - statuia lui Ştefan cel Mare trebuie reamplasată.
Pentru a împiedica transferarea monumentului, Mihai Moroșanu expediază o scrisoare lui Ivan Bodiul, prim-secretar al PCM, şi începe strângerea de semnături printre studenţi, în total a adunat vreo 3000 de semnături. In adresa catre autoritati anunta ca oricine se va atinge de statuia lui Stefan-Voda va fi considerat “un dusman al poporului moldovenesc si va fi tratat ca atare”. Tanarul Morosanu a reusit sa ia legatura cu multi oameni din oras si din provincie si sa-i convinga sa i se alature.
La 11 octombrie 1964 (la 12 octombrie se împlineau 40 de ani de la formarea PC al RSSM), la Chişinău se afla o delegaţie numeroasă din „republicile-surori”, care participa la sădirea „Aleii Prieteniei” din Parcul central. Tot atunci, Moroşanu şi mai mulţi tineri depun flori la monumentul lui Ştefan cel Mare, cu o panglică pe care era scris „Din partea tineretului din Moldova”.
Sesizate autoritatile sovietice au oprit actiunea. Dar nu au uitat nici o clipa cine le-a dat planurile peste cap. De atunci, initiatorul memoriului de protest nu s-a putut deplasa nicaieri fara un urmaritor de la KGB. Acest agent a pus la cale compromiterea si trimiterea sa in judecata.
A fost convocata o adunare generală a studenţilor anului IV la care se discută „purtarea tov. Moroşanu”. Adunarea, „pentru fapte antisovietice şi naţionaliste”, solicită rectoratului exmatricularea studentului. Rectoratul susţine decizia şi-l dă afară pe Moroşanu. În scurt timp, el se angajează maistru la Uzina de beton armat nr. 2 din Chişinău.
După un an, încearcă să se restabilească la studii. Nu reuşeşte însă. În anul următor, obţine aprobările necesare, cu excepţia semnăturii decanului, unde urma să ajungă pentru aprobare la 28 iulie 1966. Vrând să-şi procure o cămaşă, traversează bd. Lenin şi intră în magazinul „Sintetika”, aflat vizavi de Rectoratul Institutului Politehnic (actualmente bd. Ştefan cel Mare, colţ cu str. Mitropolit Petru Movilă). La tejghea se afla o domnişoară, pe care M. Moroşanu o roagă în română:
- Daţi-mi, vă rog, o cămaşă surie de opt ruble şaizeci de copeici.
- Vorbiţi în limba rusă, a fost răspunsul.
Moroşanu continuă în română. Tânăra îi întoarce spatele.
În discuţie se implică o femeie suspectă pe care Moroşanu o observase la intrarea de la Institut.
- Până la venirea puterii sovietice umblaţi în opinci şi izmene, iar acum nu doriţi să vorbiţi în limba rusă! a ţipat tipa.
Moroşanu a replicat că asemenea vorbele sunt insulte. Nu apucă se termine propoziţia, că suspecta l-a învinuit de huliganism şi naţionalism. Tot atunci, Mihai Moroşanu a fost reţinut şi escortat la secţia de miliţie a raionului Frunze. În acea zi i-a fost intentat un dosar penal, conform art. 218 - huliganism şi art. 71 - încălcarea egalităţii naţionale şi rasiale, Cod Penal al RSSM.
Ancheta preliminară a durat două luni. Au fost interogate peste 40 de persoane: studenţi şi profesori, activişti de partid, comsomol şi sindicat, martori ai incidentului de la magazinul „Sintetika”. La presiunea anchetatorului, unii colegi şi-au amintit de vorbele spuse de studentul rebel când se aflau la culesul strugurilor:
„Monumentul lui Ştefan cel Mare trebuie să stea în centrul Pieţei din Chişinău şi „trebuie de văzut la ce s-au gândit persoanele care au instalat aici monumentul lui Lenin”.
Alţii au invocat vorbele lui de la practica geodezică (Moroşanu nu a condamnat afirmaţiile poetului rus Evtuşenko, făcute de acesta în timp ce se afla peste hotarele URSS). Câţiva muncitori au venit cu „probe” de „naţionalism” de pe când Moroşanu lucra la uzină. Toate învinuirile au fost respinse de cel acuzat. S-a solicitat şi o informaţie din dosarul prin care tatăl lui a fost condamnat, iar familia - deportată în Siberia, o probă în plus pentru anchetator.
Între timp, în mâna kaghebiştilor a ajuns o scrisoare pe care M. Moroşanu, împreună cu câţiva prieteni, intenţionau s-o trimită Postului naţional de radio din România. Iată conţinutul ei:
„Dragă redacţie! Ascultând programa Dumneavoastră muzicală de seară, noi, pentru prima dată, am auzit cântecul de jale „Mioriţa”, de marele poet Vasile Alecsandri. Şi acum, cu mare rugăminte, ne adresăm la Dvs. să ascultăm încă o dată acest cântec. Cu stimă, Mihai Moroşanu, Ion Soltanu, Vasile Drăguţanu. 8.VIII.1966”.
Rechizitoriul a fost întocmit de Procuratura RSSM la 30 septembrie 1966, iar procesul de judecată a durat zece zile. Cele discutate la proces au constituit două volume. Nici la proces Moroşanu nu şi-a recunoscut vina.
Pedeapsa aplicată lui M. Moroşanu a fost una maximă prevăzută de art. 71 CP pentru „infracţiuni de naţionalism” - trei ani privaţiune de libertate în lagăr cu regim comun. A fost internat într-un gulag din Matveev-Kurganski, reg. Rostov. Cu zece luni mai devreme de expirarea termenului de pedeapsă, la 14 septembrie 1968 (în legătură cu aniversarea a 50-a a „Marii Revoluţiei Socialiste din Octombrie”) este eliberat la 20 august 1990 de către Prezidiul Judecătoriei Supreme a RSS Moldoveneşti.
E nevoie de mai mult spaţiu pentru a relata persecuţiile l-a care KGB şi partidul comunist l-au supus pe Moroşanu după eliberare. Printre acestea: refuzul de a-l angaja la serviciu; interdicţia de a-şi vizita unchiul din România; lupta cu sindicatele; eliberarea din funcţie în 1984 şi restabilirea prin proces de judecată; avertismentul procuraturii în cazul în care participa la mitingurile organizate la Chişinău după 1987; cazul de judecată cu Victor Smirnov, fost secretar al II-lea al PCM, pe care l-a câştigat, precum a câştigat şi procesul împotriva lui V. Atamanenco, autorul articolului „Averse, reverse şi extremităţi” publicat la 24 iulie 1989 în „Moldova Socialistă”, prin care Moroşanu era învinuit de acţiuni ce cădeau sub incidenţa Codului Penal etc.
După evenimentele din 7 aprilie 1989, când chişinăuienii au blocat desfăşurarea paradei militare, Biroul CC al PCRM s-a întrunit de urgenţă pentru a condamna cele întâmplate. Printre organizatorii manifestărilor, criticaţi atunci dur, s-a numărat şi Mihai Moroşanu. Despre el s-a spus că este un naţionalist şi extremist care trebuie să fie arestat şi scos în afara republicii.
Sursa: Timpul.md (17.12.2010, articol de Mihai Tasca);
Iulian Chifu, Basarabia sub ocupatie sovietica, ed. Politeia-SNSPA, Bucuresti, 2004
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: