De două zile (re)citesc cartea lui Alexei Vakulovski În gura Foametei -mărturii ale supravieţuitorilor - îngrijită de Flori Bălănescu, apărută după multe respingeri, amânări, tergiversări, la Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti 2011.
O bună parte din mărturii a fost înclusă în a mea Săptămână Roşie.
Ce mi-a sărit în ochi la citirea volumului întreg?
Rolul jucat de vacă în salvarea de la moarte a atâtor vieţi omeneşti pe timpul foametei. Cine a avut o vacă şi a păstrat-o, a ţinut-o în casă, ca să nu i se fure, să nu i se mănânce, a răbdat de foamea sălbatică, fără să o sacrifice – acela (şi ai lui) au supravieţuit.
Simbolul Moldovei a fost Bourul. Al Basarabiei: Calul.
Dacă aş fi rege…, aş decreta Vaca animalul emblematic, cel care ne-a salvat de la moarte pe noi, Basarabenii în timpul Foametei planificată de la Kremlin, între 1946 și 1948.
I-aș înălţa vacii, statui. În fiecare localitate în care a bântuit Foametea. În locul Lupoaicei care îi crescuse, alăptîndu-i pe Romulus şi pe Remus – o blândă văcuţă: costelivă, şi ea abia ţinîndu-se pe picioare, dar care, cu puţinul lapte a salvat de la moarte mii, poate sute de mii de copii, azi adulţi.
În locul Tancului Sovietic care ne-a terorizat cu “faima-i de salvator al narodului maldavinesc de faşizmul românesc”, o paşnică şi nutritoare văcuţă, de la care, chinciţi, atârnîndu-se cu amândouă mâinile descărnate de ugerul fleşcăit, se adapă de la sucul-vieţii doi copii scheletici, în zdrenţe, cu capul mare – o fată şi un băiat, gata-gata să treacă în lumea cealaltă.
Dar nu vor trece. Graţie Vacii, muma lor.
Paul Goma
1 comentarii:
Exceptional de sugestiv...si de tragic...
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: