Vlad Dracul

Vlad Dracul a fost un voievod al Ţării Româneşti. El a urmat voievodului Alexandru Aldea pe tronul ţării.

Vlad Dracul a fost fiul voievodului Ţării Româneşti, Mircea cel Bătrân. A fost căsătorit cu sora lui Iliaş, voievodul Moldovei. Numele acesteia nu se cunoaşte. După moartea soţului ei s-a călugărit şi a luat numele monahal de Eupraxia. Cei doi au avut mai mulţi fii: Vlad, devenit mai târziu voievodul Vlad Ţepeş, Radu, supranumit şi „cel Frumos” şi un alt Vlad, zis „Călugărul”. Toţi aceştia au fost la un moment dat voievozi ai Ţării Româneşti.

Un alt fiu a fost Mircea, ucis în 1442 de Iancu de Hunedoara. Al cincilea fiu a fost ucis la Bălteni, împreună cu Vlad Dracul.

A mai existat un alt fiu al lui Vlad Dracul, pe nume tot Mircea (ca şi fiul mort în anul 1442), avut, din câte se pare, cu o brăileancă. Acesta a ocupat tronul Ţării Româneşti, pentru scurt timp, în anul 1481.

Domnia
În anul 1430 Vlad Dracul se afla la Arad, sub protecţia regelui Sigismund al Ungariei, aşteptând momentul favorabil pentru a ocupa tronul Ţării Româneşti, pe care domnise tatăl său, Mircea cel Bătrân. În februarie 1431 se găsea la Nürnberg, sub protecţia aceluiaşi suveran, care îi recunoscuse lui Vlad titlul de domn al Valahiei Transalpine şi duce al Amlaşului şi Făgăraşului. În plus, regele Sigismund îi conferise şi însemnele de membru, în înalt grad, al Ordinului Draconului. Unii istorici afirmă că de la acest ordin şi-ar fi tras Vlad supranumele de "Dracul", alţii spun că porecla şi-a primit-o datorită cruzimii sale.

Cu ajutor militar de la regele Sigismund şi susţinut de partizani din rândul boierilor, Vlad Dracul trece munţii şi îl atacă pe Alexandru Aldea cândva la sfârşitul anului 1436 sau începutul anului 1437. Chiar dacă nu se cunoaşte exact data confruntării militare dintre cei doi, e cert că la începutul anului 1437 domn în Ţara Românească era Vlad Dracul.

Datorită ajutorului dat de regele Sigismund, turcii intră în Ţara Românească şi o pustiesc cumplit în toamna anului 1436. Domn fiind în aprilie 1437 şi pus în faţa atacului turcesc, Vlad Dracul s-a aflat în aceeaşi situaţie ca şi predecesorul său: să recunoască suzeranitatea turcilor sau să expună ţara la alte atacuri de pedeapsă din partea acestora. Aşteptând vremuri mai bune, Vlad a optat pentru supunerea în faţa turcilor. El a mers personal la Bursa, unde s-a supus sultanului şi a făgăduit drum liber oştilor otomane care se vor deplasa spre a ataca Ungaria, deşi în taină spera să se poată alătura din nou cauzei creştine.

În expediţia turcească din Ardeal din anul 1438 Vlad Dracul îi însoţeşte. Au fost prădate valea Mureşului, Mediasul, Sighişoara, suburbiile Braşovului şi Sebeşul. La asediul Sebeşului, pentru că ţinea totuşi cu creştinii, Vlad îi sfătuieşte pe locuitori să se predea, promiţând să îi ajute să se întoarcă din robie, pentru a evita pierderile mari de oameni în caz contrar. Populaţia din Sebeş a urmat sfatul lui Vlad Dracul. Cetatea de Baltă şi Sibiul au rezistat atacurilor otomane. Oastea turcă s-a retras nestingherită de nimeni prin pasul Branului, încărcată cu prada luată, sultanul temându-se totuşi ca Vlad să nu fi căzut la înţelegere cu ungurii.

Pentru următorii câţiva ani Vlad îşi menţine atitudinea de supus al Porţii otomane, păstrând bune relaţii cu vecinii săi creştini.

În primăvara anului 1442 turcii trimit o oaste împotriva Ungariei, care trece prin Ţara Românească şi pustieşte Transilvania. Guvernatorul Ungariei, Iancu de Hunedoara, e înfrânt iniţial de turci la 18 martie 1442 la Sântimbru. Ulterior acesta câştigă o mare victorie la 23 martie 1442, însuşi comandantul turc şi fiul acestuia căzând în luptă.

În acelaşi timp Vlad Dracul a fost chemat de sultan la Poartă, fiind suspectat de infidelitate faţă de suveranul său otoman, fiind închis. Fii săi, Vlad şi Radu, au fost şi ei întemniţaţi de turci.

Mircea, un alt fiu al lui Vlad Dracul, nevârstnic, rămăsese în ţară şi a fost decapitat de Iancu de Hunedoara care trecuse în Ţara Românească după victoria din 23 martie 1442. În locul lui Mircea a fost pus domn Basarab, fiul lui Dan Vodă, de către Iancu de Hunedoara.

Pentru restabilirea situaţiei din Ţara Românească o nouă armată otomană, mai puternică, trece la nord de Dunăre. Un detaşament turcesc înaintat, care trecuse în Transilvania, este distrus la Poarta de Fier, la trecerea spre Banat. Grosul armatei otomane e distrus de Iancu de Hunedoara într-o bătălie dată lângă râul Ialomiţa. Aceste înfrângeri ale turcilor au dus la schimbarea atitudinii politice a lui Vlad Dracul, care trece hotărât de partea creştinilor.

În anul 1443, la o dată aflată după cea de 9 ianuarie, Vlad Dracul reia domnia Ţării Româneşti de la Basarab. În acelaşi an Vlad participă la marea expediţie militară condusă de Iancu de Hunedoara, guvernatorul Ungariei şi regele Vladislav, până dincolo de Sofia. În anul 1444 participă, cu 7.000 ostaşi, la cruciada care s-a încheiat cu dezastrul de la Varna, regele Vladislav murind în luptă. A urmat retragerea în debandadă a creştinilor, Vlad Dracul şi ostaşii săi călăuzind fugarii peste Dunăre.

În anul 1445 a avut loc expediţia flotei burgunde pe Dunăre, care îl căuta pe regele Vladislav, despre care se credea că mai trăia. Flota spera să determine o nouă expediţie creştină să pornească împotriva turcilor. Vlad Dracul se alătură expediţiei. Silistra şi Turnu n-au putut fi luate de la turci, fiind cucerite numai Turtucaia şi Giurgiu. Sub protecţia flotei burgunde oastea munteană şi cea a lui Iancu de Hunedoara, ajuns între timp pe câmpul de luptă, trec Dunărea pe la Rahova pentru a lupta cu turcii. Aceştia s-au retras spre interiorul ţării şi oştile creştine au fost nevoite să se retragă din lipsă de provizii.

După expediţia de la Dunăre legăturile din Vlad Dracul şi Iancu de Hunedoara s-au deteriorat. În decembrie 1446 armata ungurească, condusă de Iancu de Hunedoara, intră în Ţara Românească aducându-l pe pretendentul la tron, Dan al II-a.

Vlad Dracul a fost prins şi decapitat la satul Bălteni, fiind vorba, probabil, de Băltenii din Ilfov.

Sursa: Enciclopediaromaniei. ro