Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi l-a primit, marţi, 18 octombrie 2011, pe Serghei Gubarev, reprezentantul special al Federaţiei Ruse pentru conflictul transnistrean, transmite Romanian Global News, citand MAE.
Ministrul Baconschi a exprimat aprecierea pentru organizarea prezentei runde de consultări, prilej foarte bun pentru cunoaşterea poziţiilor părţilor şi evaluarea perspectivelor de soluţionare a conflictului din Transnistria. Reprezentantul special al Rusiei a afirmat interesul Moscovei pentru a menţine dialogul politic cu Bucureştiul şi asupra dosarului transnistrean.
Şeful diplomaţiei de la Bucuresti a arătat că România sprijină identificarea cât mai rapidă a unei soluţii durabile a conflictului, care să asigure stabilitatea şi prosperitatea regiunii, pe baza respectării principiilor suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Republicii Moldova în graniţele sale internaţional recunoscute.
În cadrul consultărilor care au urmat, secretarul de stat pentru afaceri europene Bogdan Aurescu şi reprezentantul special al Federaţiei Ruse au continuat schimbul de opinii cu privire la evoluţiile recente în dosarul transnistrean şi perspectivele sale, la situaţia economică, socială şi politică din regiunea transnistreană, şi precum şi referitor la poziţiile actorilor internaţionali implicaţi.

Secretarul de stat român a salutat, în acest context, decizia din 22 septembrie 2011 de la Moscova, de reluare a dialogului oficial, formal, în cadrul formatului de negociere „5+2”, exprimând aprecierea pentru eforturile depuse de Federaţia Rusă în acest scop. A menţionat susţinerea pentru formatul de negociere „5+2”.
Oficialii au convenit continuarea dialogului pe problematica transnistreană între Bucureşti şi Moscova.
Reamintim că România a fost exclusă în 1992 din formatul de negocieri, in timpul mandatului de ministru de externe al lui Adrian Nastase, după ce a participat, timp de câteva luni, în cadrul mecanismului cvadripartit de negocieri pentru soluționarea conflictului din R. Moldova.
1 comentarii:
este cert ca este o capcana intinsa Romaniei,rusii nimic nu fac fara ca sa cistige din asta.
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: