Paul Goma (n. 2 octombrie 1935 în satul Mana, comuna Vatici, judetul Orhei, România) este un scriitor și militant anticomunist român, apatrid, stabilit la Paris, Franta.
Poate cel mai cunoscut disident din timpul României comuniste și unul dintre cei mai cunoscuți scriitori postbelici. Paul Goma s-a născut în România ca al doilea fiu al unei familii de învățători români. Odată cu cedarea Basarabiei fostei URSS, în urma Pactului Molotov-Ribbentrop, familia Goma s-a refugiat în România.
În mai 1952, elev în clasa a zecea a liceului „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, Goma a fost convocat la Securitate și reținut opt zile, după care a fost exmatriculat din toate școlile din țară, deoarece susținuse în școală cauza unor persoane anchetate și arestate sub acuzația de anticomunism. A reușit totuși să se înscrie la liceul „Radu Negru” din Fagaras, pe care l-a absolvit în iunie 1953.
În 1954 a susținut simultan examene de admitere la Universtatea din Bucuresti la filologie română și la Institutul de literatură și critică literară „Mihai Eminescu”. A reușit la amândouă, dar a ales Institutul.
Din toamna anului 1955, a avut dispute la seminarii și cursuri cu profesorii Radu Florian, Tamara Gane, Mihai Gafița, Toma George Maiorescu, Mihail Novicov, urmând ca în iunie 1956 să fie „judecat” de rectoratul universității. A apărut pentru prima dată „cazul Goma”.
După înfrângerea revolutiei maghiare din 1956 de către trupele sovietice, în luna noiembrie a aceluiași an, Paul Goma și-a predat în semn de protest carnetul de membru UTM. A fost arestat în noiembrie 1956, acuzat de „tentativă de organizare de manifestație ostilă”. În martie 1957 a fost condamnat la doi ani de închisoare corecțională, pe care i-a executat la închisorile Jilava și Gherla. Ulterior, a fost trimis cu domiciliu forțat în Baragan, la Latesti, azi Bordusani, din din judetul Ialomita, unde a rămas până în 1964.
Neputându-se reînmatricula în anul III la Institutul „Mihai Eminescu”, în vara anului 1965 a dat din nou examen de admitere la facultatea de filologie a Universității din București.
În 1977, Goma a reușit să trimită la postul de radio occidental Rdio Europa Libera o scrisoare deschisă în care cerea guvernului României respectarea drepturilor omului in România. Scrisoarea a fost difuzată de postul de radio. În consecință, a fost permanent urmărit, apoi arestat și bătut de Securitate. Însă, fiind bine cunoscut în Occident și repertoriat de organizația neguvernamentală împotriva încălcării drepturilor omului, Amnesty International, Goma nu mai putea fi judecat și condamnat fără a stârni proteste în străinătate.
La 20 noiembrie 1977 lui Goma, soției și copilul, le-a fost retrasă cetățenia română și au fost expulzați în Franța. Ajunși la Paris, au cerut azil politic. Aici Goma și-a continuat lupta împotriva regimului comunist de la București și a conducătorului lui. A sprijinit înființarea, în 1979, a Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din România (SLOMR), comparabil cu sindicatul polonez liber Solidarnosc. Ca reacție la activitatea sa anticomunistă, a fost ținta unui atac cu colet-capcană și a unei tentative de asasinat puse la cale de regimul de la București.
Paul Goma nu este membru al Uniunii Scriitorilor, din care a fost exclus în 1977 de conducerea de atunci, din care făceau parte, între alții, Nicolae Manolescu, Ana Blandiana și Ștefan Augustin Doinaș.
Paul Goma este în prezent apatrid. Lupta sa împotriva comunismului a luat cu timpul un aspect din ce în ce mai naționalist și sceptic față de Occident, Goma începând prin a refuza în 1980 oferta de a primi cetățenia franceză, primită în același timp de scriitorul ceh Milan Kundera. O petiție pentru repunerea în drepturi a familiei Goma, semnată de 300 de persoane în 2006, a rămas fără rezultat.
Activitatea literară și civică
A publicat la Editura de Stat pentru Literatură și Artă romanul Ostinato și a debutat la revista Luceafărul cu povestirea Când tace toba (1966). În vara anului 1967 a trimis în occident prima variantă, necenzurată, a romanului Ostinato.
Când Cehoslovacia fost invadată de armatele reunite ale organizației Tratatului de la Varsovia (august 1968), a avut loc lansarea volumului Camera de alături. În acel an, Goma făcut cerere de aderare la PCR, crezând în acel moment că o acțiune din interior ar fi putut ameliora lucrurile.
La sfârșitul lunii august 1968, la Uniunea Scriitorilor a avut loc ședința de primire în Partidul Comunist Român a unor scriitori, Mariana Costescu, Aurel Dragoș Munteanu, Adrian Păunescu, Alexandru Ivasiuc și Paul Goma.
În 1969, la Uniunea Scriitorilor, a fost „judecat” pe motiv că un scriitor român, „mai ales când este un necunoscut, nu are dreptul să se comporte ca și cum ar fi singur pe lume”. Cauza acestei critici au constituit-o demersurile lui Goma de a publica romanul Ostinato în Occident.
În aprilie 1970, a predat romanul Ușa editurii Cartea Românească, fiind respins de Marin Preda și Mihai Gafița. Manuscrisul romanului a fost expediat în Occident.
În octombrie 1971, a apărut în limba germana, publicat de editura vest-germană Suhrkamp, romanul Ostinato, lansat la târgul de carte de la Frankfurt. Goma a apărut la stand cu acest roman și cu titulatura de „carte interzisă în România”. Ca reacție, Dumitru Popescu a propus excluderea lui Goma din PCR, pentru că „a pus în mâna dușmanului o armă cu care să lovească în patria noastră”. Îl anatemizează Eugen Barbu, Titus Popovici, Dinu Săraru, dar îl apără Mihail Novicov, Ion Lăncrănjan, Mihai Ungheanu și Darie Novăceanu.
În 1972, a apărut, tot la Suhrkamp, ediția germană a romanului Ușa, în 1974 ediția franceză la editura Gallimard. Cu aceste cărți, Paul Goma intră în circuitul european, dar și în conflict deschis cu autoritățile comuniste de la București, conflict culminat cu mișcarea „Carta 77” și soldat cu arestarea și detenția sa la Rahova.
După 1989 i s-au publicat și în România o parte din cărți. I-au apărut articole în revistele Vatra, Familia, Timpul, Jurnalul literar.
„Săptămâna roșie”
Intrând într-o logică de „punere în concurență” a memoriei genocidurilor, Paul Goma a început să militeze pentru „asumarea responsabilității evreilor pentru crimele comise contra românilor”] și se declară împotriva „distorsionării istoriei în vederea instituirii unui mit exclusiv al genocidului doar contra evreilor, în scopuri politice (de dominație), economice (extorcare de fonduri) și de culpabilizare a tuturor celorlalte națiuni neevreiești, fără o analiză critică a propriilor acțiuni criminale antiromânești (și în general antigoyim), susținute sau aprobate de cvasitotalitatea cercurilor evreiești”.
În 2002, Paul Goma a publicat eseul Săptămâna roșie 28 iunie-3 iulie sau Basarabia și Evreii, în care descrie „atrocități comise de populația neromână (în special, evrei) în timpul retragerii trupelor și administrației române din Basarabia și Bucovina, de după ultimatumurile sovietice din iunie 1940”. Autorul stabilește o legătură cauzală și cronologică între crimele de război comise după 22 iunie 1941 (momentul declanșării războiului împotriva URSS) împotriva evreilor și ceea ce autorul numește „răzbunarea pentru faptele reprobabile din anul precedent”.
Documente cu privire la evenimentele descrise în eseu mai sunt cuprinse în arhiva armatei române și în lucrări publicate de istorici cu renume, spre exemplu Dinu C. Giurescu.
Prima ediție tipărită a apărut la Editura Museum din Chisinau (2003), a doua la Criterion Publishing House, București (2003), iar a treia la Editura Vremea, București (2004).
Activitatea politică
Paul Goma a făcut parte pentru opt zile din Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, din care a fost îndepărtat din considerentele de mai sus de către șeful comisiei, Vladimir Tismaneanu.
Paul Goma este considerat drept negaționist al Holocaustului din România pentru opoziția sa față de Raportul Comisiei Wiesel.
Volume publicate
Camera de alături (1968)
Ostinato (1971)
Ușa noastră cea de toate zilele (1972)
Gherla (1976)
În cerc (1977)
Garda inversă (1979)
Culorile curcubeului '77 (1979)
Patimile după Pitești (1981)
Chassé-croisé (1983)
Soldatul câinelui (1991)
Bonifacia (1986)
Din Calidor (1987)
Roman intim (1989)
Arta refugii (1990)
Astra (1992)
Sabina (1991)
Adameva (1995)
Amnezia la români (1995)
Scrisori întredeschise – singur împotriva lor (1995)
Justa (1995)
Jurnale (1997-2004)
Jurnal de apocrif (1999)
Garda inversă (1997)
Altina – grădina scufundată (1998)
Alte jurnale (1998)
Jurnalul unui jurnal (1998)
Scrisuri (1972-1998)
Infarct (2001)
Basarabia (2002)
Săptămâna roșie: 28 iunie – 3 iulie sau Basarabia și Evreii (2003)
Premii și distincții
„Chevalier dans l'ordre des Arts et des Lettres”, 1986
Poate cel mai cunoscut disident din timpul României comuniste și unul dintre cei mai cunoscuți scriitori postbelici. Paul Goma s-a născut în România ca al doilea fiu al unei familii de învățători români. Odată cu cedarea Basarabiei fostei URSS, în urma Pactului Molotov-Ribbentrop, familia Goma s-a refugiat în România.
În mai 1952, elev în clasa a zecea a liceului „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, Goma a fost convocat la Securitate și reținut opt zile, după care a fost exmatriculat din toate școlile din țară, deoarece susținuse în școală cauza unor persoane anchetate și arestate sub acuzația de anticomunism. A reușit totuși să se înscrie la liceul „Radu Negru” din Fagaras, pe care l-a absolvit în iunie 1953.
În 1954 a susținut simultan examene de admitere la Universtatea din Bucuresti la filologie română și la Institutul de literatură și critică literară „Mihai Eminescu”. A reușit la amândouă, dar a ales Institutul.
Din toamna anului 1955, a avut dispute la seminarii și cursuri cu profesorii Radu Florian, Tamara Gane, Mihai Gafița, Toma George Maiorescu, Mihail Novicov, urmând ca în iunie 1956 să fie „judecat” de rectoratul universității. A apărut pentru prima dată „cazul Goma”.
După înfrângerea revolutiei maghiare din 1956 de către trupele sovietice, în luna noiembrie a aceluiași an, Paul Goma și-a predat în semn de protest carnetul de membru UTM. A fost arestat în noiembrie 1956, acuzat de „tentativă de organizare de manifestație ostilă”. În martie 1957 a fost condamnat la doi ani de închisoare corecțională, pe care i-a executat la închisorile Jilava și Gherla. Ulterior, a fost trimis cu domiciliu forțat în Baragan, la Latesti, azi Bordusani, din din judetul Ialomita, unde a rămas până în 1964.
Neputându-se reînmatricula în anul III la Institutul „Mihai Eminescu”, în vara anului 1965 a dat din nou examen de admitere la facultatea de filologie a Universității din București.
În 1977, Goma a reușit să trimită la postul de radio occidental Rdio Europa Libera o scrisoare deschisă în care cerea guvernului României respectarea drepturilor omului in România. Scrisoarea a fost difuzată de postul de radio. În consecință, a fost permanent urmărit, apoi arestat și bătut de Securitate. Însă, fiind bine cunoscut în Occident și repertoriat de organizația neguvernamentală împotriva încălcării drepturilor omului, Amnesty International, Goma nu mai putea fi judecat și condamnat fără a stârni proteste în străinătate.
La 20 noiembrie 1977 lui Goma, soției și copilul, le-a fost retrasă cetățenia română și au fost expulzați în Franța. Ajunși la Paris, au cerut azil politic. Aici Goma și-a continuat lupta împotriva regimului comunist de la București și a conducătorului lui. A sprijinit înființarea, în 1979, a Sindicatului Liber al Oamenilor Muncii din România (SLOMR), comparabil cu sindicatul polonez liber Solidarnosc. Ca reacție la activitatea sa anticomunistă, a fost ținta unui atac cu colet-capcană și a unei tentative de asasinat puse la cale de regimul de la București.
Paul Goma nu este membru al Uniunii Scriitorilor, din care a fost exclus în 1977 de conducerea de atunci, din care făceau parte, între alții, Nicolae Manolescu, Ana Blandiana și Ștefan Augustin Doinaș.
Paul Goma este în prezent apatrid. Lupta sa împotriva comunismului a luat cu timpul un aspect din ce în ce mai naționalist și sceptic față de Occident, Goma începând prin a refuza în 1980 oferta de a primi cetățenia franceză, primită în același timp de scriitorul ceh Milan Kundera. O petiție pentru repunerea în drepturi a familiei Goma, semnată de 300 de persoane în 2006, a rămas fără rezultat.
Activitatea literară și civică
A publicat la Editura de Stat pentru Literatură și Artă romanul Ostinato și a debutat la revista Luceafărul cu povestirea Când tace toba (1966). În vara anului 1967 a trimis în occident prima variantă, necenzurată, a romanului Ostinato.
Când Cehoslovacia fost invadată de armatele reunite ale organizației Tratatului de la Varsovia (august 1968), a avut loc lansarea volumului Camera de alături. În acel an, Goma făcut cerere de aderare la PCR, crezând în acel moment că o acțiune din interior ar fi putut ameliora lucrurile.
La sfârșitul lunii august 1968, la Uniunea Scriitorilor a avut loc ședința de primire în Partidul Comunist Român a unor scriitori, Mariana Costescu, Aurel Dragoș Munteanu, Adrian Păunescu, Alexandru Ivasiuc și Paul Goma.
În 1969, la Uniunea Scriitorilor, a fost „judecat” pe motiv că un scriitor român, „mai ales când este un necunoscut, nu are dreptul să se comporte ca și cum ar fi singur pe lume”. Cauza acestei critici au constituit-o demersurile lui Goma de a publica romanul Ostinato în Occident.
În aprilie 1970, a predat romanul Ușa editurii Cartea Românească, fiind respins de Marin Preda și Mihai Gafița. Manuscrisul romanului a fost expediat în Occident.
În octombrie 1971, a apărut în limba germana, publicat de editura vest-germană Suhrkamp, romanul Ostinato, lansat la târgul de carte de la Frankfurt. Goma a apărut la stand cu acest roman și cu titulatura de „carte interzisă în România”. Ca reacție, Dumitru Popescu a propus excluderea lui Goma din PCR, pentru că „a pus în mâna dușmanului o armă cu care să lovească în patria noastră”. Îl anatemizează Eugen Barbu, Titus Popovici, Dinu Săraru, dar îl apără Mihail Novicov, Ion Lăncrănjan, Mihai Ungheanu și Darie Novăceanu.
În 1972, a apărut, tot la Suhrkamp, ediția germană a romanului Ușa, în 1974 ediția franceză la editura Gallimard. Cu aceste cărți, Paul Goma intră în circuitul european, dar și în conflict deschis cu autoritățile comuniste de la București, conflict culminat cu mișcarea „Carta 77” și soldat cu arestarea și detenția sa la Rahova.
După 1989 i s-au publicat și în România o parte din cărți. I-au apărut articole în revistele Vatra, Familia, Timpul, Jurnalul literar.
„Săptămâna roșie”
Intrând într-o logică de „punere în concurență” a memoriei genocidurilor, Paul Goma a început să militeze pentru „asumarea responsabilității evreilor pentru crimele comise contra românilor”] și se declară împotriva „distorsionării istoriei în vederea instituirii unui mit exclusiv al genocidului doar contra evreilor, în scopuri politice (de dominație), economice (extorcare de fonduri) și de culpabilizare a tuturor celorlalte națiuni neevreiești, fără o analiză critică a propriilor acțiuni criminale antiromânești (și în general antigoyim), susținute sau aprobate de cvasitotalitatea cercurilor evreiești”.
În 2002, Paul Goma a publicat eseul Săptămâna roșie 28 iunie-3 iulie sau Basarabia și Evreii, în care descrie „atrocități comise de populația neromână (în special, evrei) în timpul retragerii trupelor și administrației române din Basarabia și Bucovina, de după ultimatumurile sovietice din iunie 1940”. Autorul stabilește o legătură cauzală și cronologică între crimele de război comise după 22 iunie 1941 (momentul declanșării războiului împotriva URSS) împotriva evreilor și ceea ce autorul numește „răzbunarea pentru faptele reprobabile din anul precedent”.
Documente cu privire la evenimentele descrise în eseu mai sunt cuprinse în arhiva armatei române și în lucrări publicate de istorici cu renume, spre exemplu Dinu C. Giurescu.
Prima ediție tipărită a apărut la Editura Museum din Chisinau (2003), a doua la Criterion Publishing House, București (2003), iar a treia la Editura Vremea, București (2004).
Activitatea politică
Paul Goma a făcut parte pentru opt zile din Comisia Prezidențială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, din care a fost îndepărtat din considerentele de mai sus de către șeful comisiei, Vladimir Tismaneanu.
Paul Goma este considerat drept negaționist al Holocaustului din România pentru opoziția sa față de Raportul Comisiei Wiesel.
Volume publicate
Camera de alături (1968)
Ostinato (1971)
Ușa noastră cea de toate zilele (1972)
Gherla (1976)
În cerc (1977)
Garda inversă (1979)
Culorile curcubeului '77 (1979)
Patimile după Pitești (1981)
Chassé-croisé (1983)
Soldatul câinelui (1991)
Bonifacia (1986)
Din Calidor (1987)
Roman intim (1989)
Arta refugii (1990)
Astra (1992)
Sabina (1991)
Adameva (1995)
Amnezia la români (1995)
Scrisori întredeschise – singur împotriva lor (1995)
Justa (1995)
Jurnale (1997-2004)
Jurnal de apocrif (1999)
Garda inversă (1997)
Altina – grădina scufundată (1998)
Alte jurnale (1998)
Jurnalul unui jurnal (1998)
Scrisuri (1972-1998)
Infarct (2001)
Basarabia (2002)
Săptămâna roșie: 28 iunie – 3 iulie sau Basarabia și Evreii (2003)
Premii și distincții
„Chevalier dans l'ordre des Arts et des Lettres”, 1986
Sursa: wikipedia
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: