„În zilele de 30 septembrie şi 1 octombrie 2011, Camera Deputaţilor şi Guvernul României - Departamentul pentru Românii de Pretutindeni organizează la Bucureşti, la Palatul Parlamentului, sala Nicolae Iorga, Forumul Românilor de Pretutindeni", se arată într-un comunicat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, preluat de Romanian Global News.
„La Forumul Românilor de Pretutindeni vor participa 200 de reprezentanţi ai societăţii civile şi ai asociaţiilor românilor din afara graniţelor ţării, atât din cadrul comunităţilor de dată recentă - Italia, Spania, Germania, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Canada, Franţa, Elveţia ş.a., cât şi din rândul comunităţilor istorice - Serbia, Ucraina¸ Ungaria, Albania, Macedonia, Bulgaria, Grecia şi Republica Moldova.
Prin acest eveniment dedicat mediului asociativ, organizatorii îşi propun să consolideze relaţiile dintre statul român şi etnicii români de peste hotare şi, totodată, să supună dezbaterii o serie de teme importante pentru comunităţile româneşti din afara graniţelor, astfel încât programele pe care le derulează statul român să constituie răspunsul adecvat la aşteptările acestora.
Activităţile Forumului Românilor de Pretutindeni se desfăşoară pe parcursul a două zile: vineri, 30 septembrie şi sâmbătă, 1 octombrie, în cinci sesiuni de lucru interactive, în cadrul cărora vor avea loc prezentări, discuţii şi dezbateri.
Ceremonia de deschidere va avea loc vineri, 30 septembrie 2011, la ora 9.30. Vor lua cuvântul Preşedintele Camerei Deputaţilor, doamna Roberta Anastase, Secretarul General al Guvernului, doamna Daniela Nicoleta Andreescu, Preşedintele Academiei Române, domnul Ionel Haiduc şi Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, domnul Eugen Tomac.
În cursul zilei de vineri vor avea loc două sesiuni de lucru în cadrul cărora vor fi discutate următoarele teme: „Programe şi proiecte ale statului român pentru românii de pretutindeni" şi „Identitatea românească în context european şi internaţional". În cadrul primei sesiuni vor fi abordate atât programele pe care autorităţile române le pun la dispoziţia comunităţilor din afara graniţelor, cum ar fi programele de finanţare ale Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, programul de burse ale statului român pentru etnicii din afara graniţelor şi educaţia în limba română, cât şi proiectele avute în vedere prin intermediul fondurilor europene, ce permit atât reinserţia socială facilă pentru cetăţenii români care revin în ţară, cât şi dezvoltarea de parteneriate.
Discuţiile asupra „Identităţii româneşti în context european şi internaţional" vor oferi prilejul pentru evoca prezenţa românească în străinătate şi contribuţia românească la patrimoniu cultural, lingvistic şi spiritual european şi internaţional. De asemenea, va fi discutat rolul mass-media în conturarea imaginii românilor în străinătate.
În seara zilei de vineri, 30 septembrie, Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni va oferi o recepţie în onoarea participanţilor la lucrările Forumului.
Cea de a doua zi a Forumului va debuta la ora 10.00, cu o dezbatere referitoare la „Drepturile şi obligaţiile cetăţenilor români care trăiesc în afara graniţelor ţării" şi va continua cu discuţii referitoare la „Imaginea românilor în străinătate" şi „Modelarea strategiilor privind comunităţile româneşti din afara graniţelor". În cadrul dezbaterii privind drepturile şi obligaţiile cetăţenilor români din străinătate, vor fi discutate şi oferite răspunsuri la întrebările ce sunt adresate frecvent autorităţilor române referitoare la dreptul la muncă, reacţii în caz de discriminare, situaţia minorilor, votul prin corespondenţă, securitatea socială în cazul persoanelor care lucrează în străinătate şi transferarea asigurărilor sociale în ţară, susţinerea antreprenoriatului ş.a. Participanţii sunt aşteptaţi să propună soluţii vizând îmbunătăţirea imaginii românilor din străinătate, inclusiv prin mediatizarea propriilor reuşite, mai ales în ceea ce priveşte coagularea mediului asociativ. O sesiune specială, spre final, va prezenta atât punctul de vedere al legislatorilor cu privire la modelarea strategiilor privind comunităţile româneşti, cât şi propunerile celor cărora li se adresează aceştia cu privire la măsurile recomandabile în acest domeniu.
La final, domnul deputat William Brînză, preşedintele Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor din cadrul Camerei Deputaţilor şi domnul Eugen Tomac, Secretar de stat pentru românii de pretutindeni vor prezenta concluziile dezbaterilor din cadrul Forumului Românilor de Pretutindeni, pe care le vor supune aprobării participanţilor.
Accesul reprezentaţilor mass-media este permis pe toată durata de desfăşurare a evenimentului", se arată în comunicatul DRP.
Romanian Global News remarcă faptul că senatorul Viorel Badea, preşedintele Comisiei pentru Românii de Pretutindeni a Senatului Românie şi deputaţii Tudor Panţâru şi Mircea Lubanovici, cu toţii aleşi în Circumscripţia 43, Diaspora, nu apar în programul Forumului. De ce oare? Cu siguranţă vom afla la Forum!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: