Acțiunea 2012: SUNTEM MOLDOVENI, DECI ROMÂNI !

13 septembrie 2011



Peste 25 000 de abţibilduri cu mesajul ,,CINE SUNTEM NOI?” au fost lipite pe străzile Chişinăului în luna august. În ultima săptămână, acest demers a fost completat de mesajul ,,SUNTEM MOLDOVENI, DECI ROMÂNI”, tipărit pe același suport. Iniţiativa aparţine Platformei Civice ACŢIUNEA 2012.

Poetul Alexei Mateevici, autorul poeziei Limba noastră, devenită imnul de stat al Republicii Moldova, spunea: “Da, suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însă facem parte din marele trup al românismului”. Soluţionarea dilemelor identitare reprezintă un imperativ pentru democratizarea şi europenizarea Republicii Moldova, a cărei populaţie majoritară este purtătoarea cea mai competentă de conştiinţă naţională. Istoria nu poate fi falsificată atunci când cunoşti şi înţelegi cine eşti. 

Transmiterea mesajului ,,SUNTEM MOLDOVENI, DECI ROMÂNI” va continua prin diferite metode de promovare cum ar fi afișe, tricouri sau grafitti-uri. Cei care vor transmite acest mesaj vor fi membrii organizațiilor componente ale Platformei civice Acțiunea 2012, fie că sunt grupuri de inițiativă care activează în Republica Moldova sau asociații de studenți basarabeni din România. 

Platforma Civică ACŢIUNEA 2012 este o coaliţie de organizaţii nonguvernamentale şi grupuri de iniţiativă care susţin unirea Republicii Moldova cu România şi militează pentru realizarea obiectivului generaţiilor trecute, prezente şi viitoare de regăsire a românilor de pe cele două maluri ale Prutului în cadrul aceluiaşi stat.

1 comentarii:

Anonim spunea...

ati uitat sa specificati ca in aceste grupuri sunt si romani inimosi din TARA nu numai din RM... oricum toti UNITI pt un singur scop - ROMANIA UNITA

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: