Tortura la români în timpul Evului Mediu

„Codul Penal“ din vremea Imperiului Habsburgic a fost scos la lumină de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene Timiş. El este expus acum într-o expoziţie. Un document publicat în 1768 arată tortura la care erau supuşi suspecţii de comiterea unor infracţiuni. Chinuiţi, unii inculpaţi mărturiseau şi ce nu au făcut.

Metodele de anchetă din ziua de astăzi au ajuns la un nivel de tehnologie greu de imaginat şi în urmă cu 20 de ani, cu atât mai mult în urmă cu câteva sute de ani. Există printre anchetatorii zilelor noastre specialişti care susţin că tehnica a ajuns atât de avansată încât poţi fi urmărit şi în gaură de şarpe pentru administrarea probelor. În urmă cu câteva sute de ani, colectarea probelor se făcea cu mijloace la-ndemână. Spre exemplu, în secolul al XIV-lea, vinovăţia se stabilea de către divinitate, suspecţii de comiterea unor infracţiuni erau arşi în palmă şi bandajaţi, iar dacă după un anumit interval de timp rana se vindeca, suspectul era declarat nevinovat. Dacă plaga avansa, suspectul era declarat vinovat.

În 1768, Împărăteasa Maria Terezia introduce Codul Terezian, prin care erau stabilite torturile la care erau supuşi inculpaţii. „Maria Terezia şi-a dorit foarte mult să laicizeze lumea dreptului. A încercat, prin acest cod penal, să instituie nişte sancţiuni foarte dure. El a fost rezultatul unei munci titanice a unor jurişti austrieci. Ei au vrut nu să întărească autoritatea centrală, ci să creeze un instrument de disciplinare a dominioanelor de la distanţă”, a explicat Cristian Clipa, lector universitar doctor la Facultatea de Drept din Timişoara.

Crimă recunoscută sub tortură

Specialiştii Bibliotecii Judeţene care au studiat documentul susţin că Timişoara a primit Codul Terezian în 1769, iar exemplarul ajuns aici era folosit la judecată într-o clădire din Piaţa Libertăţii de astăzi. „Groaza oamenilor faţă de clădirea în care codul era folosit era atât de mare, încât trotuarul din faţa imobilului, deşi central, era necirculat”, a spus Carina Galiş, coordonatorul secţiei Patrimoniu de la Biblioteca Judeţeană. Potrivit acesteia, în cartea lui Bela Schiff, „Vechea noastră Timişoară”, sunt relatate două cazuri despre oameni care au fost supuşi torturii. „Într-una dintre situaţii, cetăţeanul Gyura Mutavicia a fost dovedit ca fiind ucigaşul soţiei sale gravide şi a soţului iubitei sale Suzana.

Strivitul degetelor era una dintre cele mai uşoare torturi (stânga), „Cizma spaniolă“ zdrobea gleznele, tendoanele şi gamba (dreapta)

A recunoscut acuzaţiile şi a scăpat de tortură”, povesteşte Carina Galiş. Înainte de a fi condamnat la moarte, Mutavicia a declarat însă că amanta sa, Suzana, l-a pus să-i omoare soţul. „Au dus-o în sala de judecată în care era un judecător, un grefier, un traducător şi trei asesori (juraţi – n.r.). Nu a recunoscut nimic şi, potrivit procedurilor, i s-au prezentat instrumentele de tortură. Nici aşa tânăra de 20 de ani nu a mărturisit şi a fost supusă primei metode de tortură: şurubul pe degete”, a mai arătat Galiş.

După jumătate de oră, văzând că nu cedează, anchetatorii au trecut la următoarea etapă, cizma spaniolă, un instrument montat pe picior care zdrobea gleznele, tendoanele şi gamba. „Fata a început să urle şi a recunoscut, dar când i-a fost scoasă cizma s-a declarat nevinovată şi a spus că a făcut declaraţie sub tortură”, a povestit reprezentantul Bibliotecii Judeţene.

Atunci, fata a fost supusă celei mai grele metode de tortură, legarea mâinilor la spate cu o funie şi ridicarea. „Erau dureri insuportabile. Sunt mai multe oase care se dislocă. A recunoscut din nou că l-a pus pe Gyura să-i omoare soţul şi a fost condamnată la moarte împreună cu Gyura”, a povestit Galiş. Potrivit aceleiaşi surse, Gyura Mutavicia a fost condamnat la moarte prin tragerea pe roată, iar Suzana, prin decapitare. „Înainte de execuţie, Gyura Mutavicia a fost torturat prin ciupituri executate cu cleştele. Suzana a scăpat de ciupituri pentru că era tânără, dar înaintea ei, unei femei i s-au smuls ambii sâni cu un cleşte înroşit în foc”, a mai arătat Carina Galiş.

Hoţ eliberat prin tortură

Un alt caz relevant pentru funcţionarea Codului Terezian este al unui afacerist al vremii respective numit Craioveanu. Acesta, împreună cu un sârb şi cu încă un român, Cucu, făceau negoţ. Mai exact, vindeau porci în Valahia şi cumpărau cai, pe care îi vindeau maghiarilor. După o astfel de tranzacţie, sârbul şi-a luat banii şi a plecat, iar Craioveanu şi Cucu au ascuns banii într-un loc sigur, în pădure. După ce a constatat că toţi banii au dispărut, Cucu a făcut plângere împotriva principalului suspect, Craioveanu. „A fost dus la acelaşi judecător şi s-a urmat aceeaşi procedură. A stat cu cizma spaniolă două ore, i-au zdrobit picioarele. A urmat apoi o tortură foarte dureroasă. Legat de o scară cu mâinile în sus, a fost ars cu smoală sub braţ. Nici atunci nu a recunoscut şi a fost supus ultimei torturi, iar după trei ore de stat cu mâinile legate la spate şi ridicat în sus, a fost declarat nevinovat şi predat pe mâna medicilor”, a povestit Galiş.

“Maria Terezia şi-a dorit foarte mult să laicizeze lumea dreptului. A încercat, prin acest cod penal, să instituie nişte sancţiuni foarte dure.” (Cristian Clipa lector universitar doctor)

Ocupaţia habsburgică

În perioada Mariei Terezia (1717-1780), Banatul şi Transilvania erau sub ocupaţie habsburgică. Banatul era una dintre provinciile imperiului şi se supunea unui regulament adaptat la cerinţele centrale. În anumite provincii, regulamentele erau mai dure, în timp ce în republicile fidele, regulamentele erau mai lejere. Banatul a beneficiat de o serie de privilegii care au permis dezvoltarea rapidă a zonei. Maria Terezia nu a venit niciodată în Timişoara. În schimb, fiul său Iosif al II-lea a venit în Banat. De asemenea, soţul Mariei Terezia, Francisc Ştefan de Lorena, a venit în Timişoara în calitate de ofiţer. De pe Historia via frontpress.ro