Președintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la emisiunea “Evenimentul Zilei”, difuzată de B1 TV, că în viziunea sa abdicarea Regelui Mihai I reprezintă un mare act de trădare.
“Continuăm să considerăm că abdicarea Regelui Mihai a fost un mare act patriotic, nu, a fost un mare act de trădare a interesului național al României”, a spus Băsescu.
“Pentru toată lumea Antonescu rămâne responsabil de holocaustul evreilor și țiganilor, ducerea lor în Transnistria, dar nimeni nu spune că statul Român avea un șef de stat atunci, ăsta era doar premier”, a continuat preşedintele. Sursa: FrontPress.ro
9 comentarii:
Ati ramas la nivel de piciorul broastei de ati ajuns sa publicati asemenea declaratii infecte. Jalnic, tot mentalitate de servitori aveti. 90% loiali lui Voronin, 10% lui Basescu, 0% Romaniei. :|
Pentru noi Antonescu e eroul, nu Mihai, nici atât taică-su
Dragos , na ce sa-i faci uni inca mai cred ca cei care mai sunt criminali sunt eroi, nici un criminal nu poate fi erou
ne meritam soarta pe deplin. nu ne respectam catusi de putin , îi slugarim pe toti pt ca ne place. de fapt, in zilele noastre nici nu mai stim pe cine slugarim, pt ca suntem ciopartiti rau de tot. asa oameni...asa tara(sau cum s-o mai numi ce a mai ramas din ea)
Planul KGB-monarhic
Ce a dezvaluit de fapt Basescu n-a inteles aproape nimeni, cu exceptia bineinteles a celor care sunt cu musca pe caciula si care se chinuiesc sa coafeze realitatea, in asa fel incat romanii sa nu se prinda de planul urmarit. Declaratia Presedintelui vis a vis de tradarea regelui Mihai are un talc adanc, fiindca dezvaluie un plan in plina desfasurare, al unor forte care vor sa readuca Romania in sfera de influenta din care se chinuieste sa se smulga de 60 de ani incoace, timp in care, au existat tradatori de tara, care au facut imposibila desprinderea.Basescu a dezvaluit practic planul Moscovei de a pune o marioneta a sa la Bucuresti – pe viata, pentru a scapa de functia de Presedinte, care nu poate fi detinuta mai mult de 8 ani, ca sa nu mai vorbim ca aceasta este singura legitimata prin vot direct de catre popor, ceea ce nu prea lasa loc unei plasari de cal troian de catre KGB si partidele afiliate.
Semnele acestui plan sunt vizibile inca din 2007 de la suspendarea Presedintelui, continuand cu nunta de diamant a regelui, care ii avea de-a dreapta sa pe kgb-istul Ilici, pe prorusul Patriciu si alti sovromisti ( SOV, Felix ) pe stil nou. Au continuat cu vizitele dese ale unor lideri PSD si PNL la Moscova ( Guse, Geoana, Tariceanu, Crin Antonescu, Sorin Oprescu ), cu propunerea cartelului devenit ulterior USL a candidatului Duda, cu declaratia emblematica a PNL din 2010 a PNL-istului Chiuariu, de a desfiinta functia prezidentiala si last but not least, cu participarea pe 9 mai anul trecut a regelui Mihai la Moscova, unde a sarbatorit Ziua Victoriei, implinirea a 65 de ani de la capitularea Germaniei si instaurarea comunismului estic. Ce a cautat regele Mihai acolo ? Ce victorie a sarbatorit acesta ? Cea a rusilor probabil impotriva Romaniei, fiindca cine a uitat istoria, o va repeta la nesfarsit. Spun asta, referindu-ma la ocuparea Romaniei dupa 1944 si la operatiunea Chisinau-Iasi.
A sarbatori alaturi de Putin si Medvedev in Piata Rosie din Moscova, comunismul si anexarea Basarabiei si Bucovinei este o dovada ca regele Mihai a fost si este o marioneta a FSB ( KGB ) si este calul troian gata de a fi impus de Rusia si implementatorii USL ca solutie buna pentru Romania. Cine a tradat o data, o va face si a doua oara…. Regele Mihai nu s-a opus in nici un fel instaurarii guvernului Groza la data de 6 martie 1945, fapt pentru care Uniunea Sovietică şi-a exprimat printr-o telegramă satisfacţia şi l-a decorat pe rege cu Ordinul Victoriei(POBEDA).
Planul KGB-monarhic
Mihai a fost sfatuit de suveranul Regatului Unit, regele George al VI-lea, sa nu abdice, ci pur si simplu sa paraseasca Romania daca viata i-ar fi fost in primejdie (lucru care nu a fost niciodata), fara sa semneze un act de abdicare care ar fi fost nefast pentru viitorul Romaniei. Prinţul Kiril al Bulgariei, care era regentul Bulgariei, regele Simeon al II-leafiind minor, a preferat să fugă din ţară pentru a evita eventualitatea abdicării forţate ce i-ar fi putut fi impusă lui Simeon. Tot de mentionat ca Petru al II-lea al Iugoslaviei, fiul prinţesei Maria de România, şi consilierii săi s-au opus Germaniei naziste, regentul Prinţul Pavel a declarat că Regatul Iugoslaviei ar adera la Pactul Tripartit la 25 martie 1941. La 27 martie, regele Petru, în vârstă de 17 ani, a fost proclamat major şi a participat la o lovitură de stat susţinută de britanici, care s-a opus Pactului Tripartit. Fugind din Iugoslavia a luptat ca pilot in RAF si nu a abdicat niciodata, Casa Regala a Iugoslaviei nefiind niciodata abolita. La Conferinţa de Pace de la Paris (1946-1947), unde patrioti adevarati au salvat Ardealul fara ca regele Mihai sa miste un deget.
Regele Mihai nu este decat o marioneta trasa de sfori de catre KGB, ca si Crin Antonescu si Ponta. Mai rar gasesti asemenea idioti utili. Moscova nu se poate descurca cu un Presedinte impus de poporul roman, in schimb, ii este foarte usor sa controleze marionete precum Mihai, Antonescu, Iohannis sau Ponta. Ca sa poata readuce Romania unde era… este nevoie de liniste ! Linistea lui Ilici si consensul. De aceea USL conglomereaza in partidul unic. Recent, partidul verzilor al lui Cernea s-a alaturat acestei frumoase prietenii. Si PRM s-a aliat. A mai ramas cineva in opozitie ? Iata ce a transmis Basescu si ce le-a dat fiori tradatorilor Romaniei..
a venit sa vada mormintul parintilor - si a depus flori la monumentul eroilor comunisti
nu asta-i problema domnule presedinte
vtrem noi un nou FLAMINZI--sau istoria se scrie la VErsaille-ul pe care l-ai acuzat cu atacul la constitutie
completare- vezi cazul lui Jean Cretien- premier Canada-
ghinionul face sa am - pe acte- 34 ha de teren la Borsa- Maramures- alta coincidenta - cu biserica Radu Voda- si apa vie- citeste Zig-zag canada-
cit si doua piese de numismatica- padre de la patria- republica dominicana- la catalog- 1.7 M
King George-pe coperta catalogului
IN AMINTIREA LUNGII ROCHII
RAS AI CAVALUL ADORMIT
Atit de frageda- grupul Mondial- cu Gaby DRAGAN
ma refar la boala regelui CAROL
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: