E posibilă o democrație reală fără partide?

Ce înseamnă democrație adevărată, în cele din urmă? O formă de guvernare în care dreptul, interesele poporului suveran sunt puse în centrul atenției. Democrația nu poate fi exista fără un “demos” – popor, un organism viu format dintr-un ansamblu de comunități organice, în interiorul cărora individul își petrece toată viața, acolo fiindu-i satisfăcute toate necesitățile.

Doar comunitatea, instituția cu care omul interacționează pe tot parcursul vieții (familie, obștea sătească, blocul locativ, cooperativa, parohia), poate fi cu adevărat un garant al libertății și demnității umane.

Paradoxal, dar în perioada medievală, omul simplu dispunea de mai multe drepturi decât în prezent, când orice pas este reglementat, controlat de aparatul birocratic. Majoritatea oamenilor se nășteau, trăiau în voie și mureau fără să interacționeze cu ceea ce se numește statul. Nu mai vorbim de faptul că un simplu țăran iobag lucra mai puțin și câștiga mai mult decât un muncitor mediu de astăzi în raport cu munca depusă. Pe parcursul întregii istorii, comunitatea reprezenta zona de interferență dintre om și autoritatea centrală. Cu cât comunitatea era mai puternică, cu atât cetățeanul se bucura de mai multe libertăți. Astăzi, în “epoca drepturilor omului”, omul este tot mai neajutorat și tot mai vulnerabil în fața birocrației și sistemului capitalist.

Rupt de comunitate, omul devine o ființă vulnerabilă, care pate fi ușor supusă presiunii. Așa prin distrugerea spiritului comunitar, prin deportarea elitei locale, interzicerea obiceiurilor populare, colectivizarea forțată și urbanizarea satelor, autoritățile sovietice au încercat să supună viața cetățeanului simplu controlului din partea autorităților statului.

În capitalism situația nu este cu mult mai diferită: valorile familiei sunt distruse, cultivându-se infidelitatea și modelul femeii emancipate, economia rurală este ruinată, terenurile agricole sunt înstrăinate, comunitățile sunt lipsite de orice autonomie, iar tinerii sunt încurajați să emigreze. Toate aceste procese nu fac decât să distrugă acea ultima barieră a controlului absolut din partea mașinăriei statale și a sistemului capitalist.

O democrație fictivă

După destrămarea URSS, dictatura comunistă a fost înlocuită cu un sistem politic care doar pretinde că oferă libertăți sociale și politice. În realitate, cetățeanul este invitat odată în patru ani la urnele de vot pentru legitimarea unui regim oligarhic care nu are nici o tangență cu viața de zi cu zi a omului. Omul este nevoit să legitimeze un regim pe care poporul nu îl poate supune niciunui control real.

În pofida retoricii populiste a reprezentanților “societății civile”, aflate în serviciul clanurilor de la guvernare, cetățeanul simplu nu dispune de niciun mecanism de control asupra vieții sale. Libertatea de opinie, libera exprimare sunt o ficțiune într-o societate în care individul este spulberat de un aparat mediatic și birocratic controlat de un grup mic de indivizi. Ce îi mai rămâne în acest caz cetățeanului? Să voteze formațiunile politice care fac parte din establishmentul local, sperând că perindarea lor la putere va schimba spre mai bine situația. În cele din urmă, așa-numitele “alegeri democratice” nu au decât un singur rezultat: înstrăinarea omului de procesele politice prin reducerea “puterii de decizie” la o simplă ștampilă într-un buletin de vot odată în patru ani. Această înstrăinare are ca efect creșterea neîncrederii în instituțiile statului, disperarea și frica față de ziua de mâine, ceea ce îl face și mai manipulabil. Cine astăzi poate afirma la modul cel mai serios că prin “alegeri libere, directe și secrete” cetățeanul poate controla cu adevărat puterea politică? Adevărul este că astăzi oamenii conștientizează tot mai mult că trăiesc într-o mare minciună, iar politicienii nu pot fi trași la răspundere pentru ilegalitățile comise. Moldovenilor nu le rămâne decât să-și lumea în cap.

Partidele – creații artificiale

O mare parte a populației conștientizează că actualul sistem politic este unul nefuncțional și ineficient. Cu toții înțelegem că partidele politice sunt niște himere, care există doar în spațiul mediatic din capitală. În majoritatea localităților principiul partidismului nu funcționează, fiind doar impus artificial prin constituția de tip occidental. Uneori se ajunge la situații de-a dreptul comice, când membrii unei familii se repartizează pe la diferite partide pentru a-și garanta o situație privilegiată, indiferent de rezultatele electorale. Nu mai vorbim de sistemul cumătrismului, care creează structuri politico-economice transpartinice, care transformă în praf și pulbere orice politică de partid.

În cele din urmă, trebuie să recunoaște că la ora actuală, partidele nu sunt decât niște caricaturi și creații artificiale care nu au nimic în comun cu realitatea socială și economică din Republica Moldova. Cel mai grav este faptul că, ele vin să ascundă de ochii lumii escrocheriile clasei conducătoare, protejând interesele unui grup restrâns de oameni. Întrebați-vă, câte procente din populație interacționează direct cu un partid politic în viața de zi cu zi? Foarte puțini. Întrebați-vă, oare partidele reprezintă un garant al respectării drepturilor omului la noi în țară? Puțin probabil.

În pofida faptului că o mare parte a populației este mânată de mass-media la alegeri, partidele politice sunt disprețuite de o mare parte a populației. Cel puțin, acest lucru îl spun toate sondajele de opinie –poporul nu are încredere în partidele politice. Oare nu este acesta un semn că partidismul este un sistem pe care poporul nu și-l dorește, dar pe care este silit să-l accepte pentru că nu i se propune o alternativă? Însăși negarea existenței a unei alternative politice oare nu este o formă de totalitarism?

Soluția – democrație directă prin alegeri indirecte

Instituirea unei democrații veritabile poate avea loc doar prin consolidarea autonomiei comunităților locale și prin crearea unui organ național reprezentativ, format din delegați ai comunităților locale. Până în prezent, acest rol și l-a asumat pe nedrept Parlamentul, care mai este și un organ legislativ. Comunitățile trebuie să fie acelea care ar înlocui partidele în luarea celor mai cruciale decizii pentru țară.

Este foarte important de reținut că prin disocierea funcției reprezentative de funcția legislativă s-ar crea un mecanism de control direct asupra actului guvernării nu odată în patru ani, ci în mod continuu.

Democrație directă este posibilă doar la nivelul comunității a trei mii de persoane. Așa funcționa democrația directă în polisurile grecești, care aveau câteva mii de cetățeni. Odată ce un grup a câte trei mii de persoane va putea delega câte un reprezentat în forum suprem (am putea să-l numim și “Marea Adunare Națională”), populația va putea exercita nemijlocit controlul asupra procesului de guvernare. Delegatul comunității va fi acel reprezentat al statului cu care membrii comunității vor interacționa zi de zi. Statul “va locui” într-o mahala, pe o stradă, într-un cartier cu omul simplu.

Aici nu este vorba nicidecum de un organ legislativ bicameral, ci de un sistem de alegere indirectă a organelor centrale de conducere. Organul reprezentativ întrunit în cadrul unui congres odată la șapte ani sau zece, spre exemplu, alege un Parlament și un Președinte. În restul perioadei, delegații vor servi în calitate de avocat al comunității în relațiile cu instituțiile centrale ale statului. Prin intermediul delegatului său, comunitatea poate înainta petiții, face interpelări, inițiative legislative, să acorde vot de neîncredere deputaților parlamentului. În același timp, delegatul poate fi ușor supus controlului din partea comunității care l-a ales, dacă acesta poate fi schimbat printr-o procedură simplă, în cazul în care este suspectat de neîndeplinirea funcțiilor care îi revin.

Concluzie

Republica Moldova are nevoie de un sistem politic stabil, care să corespundă necesităților și specificului etno-cultural al poporului și în același timp ar demonopoliza puterea politică, transmițând-o de la centru spre comunitatea locală. Anume o astfel de demonopolizare reală, prin reducerea (sau lichidarea absolută) rolului partidelor în calitate de „instituții reprezentative”, ar crea premise reale pentru dezvoltarea economică a tuturor regiunilor țării noastre. Democrația unui individ anonim, despuiat și neajutorat trebuie înlocuită cu o democrație a comunităților puternice. O astfel de democrație putem numi fie “distributistă”, fie “organică”.

sursa: Octavian RACU