Eminescu a fost asasinat de agenții Austro-Ungariei și ai Ohranei ruse țariste

La vârsta hristică, Eminescu a fost anihilat. Este prima victimă a psihiatriei folosită ca armă politică. Există dovezi care atestă că agenţii Austro-Ungariei, ai Imperiului Otoman şi ai Imperiului Rus urmăreau atent orice tendinţă unificatoare din teritoriile româneşti. Mihail Kogălniceanu trasase indirect reperele devenirii naţionale prin intermediul revistei “Dacia literară” de la 1840. Se năştea o generaţie fără egal în istoria noastră.

În numele raţiunii de stat

Atât de tânărul Eminescu avea să se implice în comemorarea lui Ştefan cel Mare la Putna, adică sub nasul agenţilor chezaro-crăieşti. Aşa era “scris” în memoria colectivă ca poetul să participe la crearea societăţii secrete “Carpaţii” în ziua de 24 ianuarie 1882!

Militanţii pregăteau reîntregirea naţională, băgându-i pe agenţii imperiali în alertă. Mai are rost să întinăm memoria Mentorului Junimii, aşa cum au făcut-o alţii înaintea noastră? Asocierile făcute de profesorul Nicolae Georgescu provoacă oroare. Un om de rafinamentul lui Titu Maiorescu, care scrie în jurnalul intim: “Astăzi am luat masa cu Majestatea Sa”, nu putea să coboare atât de jalnic.

Şi totuşi. Venerabilul Petre Carp îi scria de la Viena aceluiaşi Titu Maiorescu fatidicul mesaj: “Şi mai potoliţi-l pe Eminescu!”.

La societatea “Carpaţii” ajunge şi Ioan Slavici, care a dedicat frecvent rânduri patetice pentru “drăguţu de-mpărat”.

Ecaterina Szoke Magyarosy, soţia lui Slavici, la care poetul stătea în gazdă, îi scria şi ea lui Maiorescu: “Domnu Eminescu a înnebunit. Vă rog faceţi ceva să mă scap de el, că e foarte reu”.

Poetul îi relatase lui Ion Creangă cu un an înainte că şi-a cumpărat un pistol: “Îmi este frică să nu mă ucidă cineva”.

Victima alianţelor geopolitice

Nicolae Georgescu face trimitere la Nota informativă din 1882 trimisă de Baronul von Mayr, ambasadorul Austro-Ungariei la Bucureşti, către împăratul Franz Iosef: “Eminescu, redactorul şef al ziarului “Timpul”, a făcut propunerea ca studenţilor transilvăneni de naţiune română, care umblă pe la şcolile de-aici pentru învăţătură, să li se încredinţeze pe timpul vacanţei lor acasă ca să lucreze pentru pregătirea publicului în favoarea unei Dacii Mari”.

Să fie aici rodul teoriei conspiraţiei? Poetul se mişca însă într-o lume periculoasă.

A doua zi după ce România a semnat tratatul de “neagresiune” cu Imperiul Austro-Ungar şi cu Berlinul, Eminescu era scos de la nebuni şi dus cu trenul la alt balamuc la Viena. Intoxicarea cu mercur avea să fie fatală. Ne aflăm în sfera unei parabole teribile.

Frizerul poetului povesteşte momentul morţii: “Ia ascultă, Dumitrache, hai prin grădină, să ne plimbăm şi să te învăţ să cânţi “Deşteaptă-te, române!” (…) Şi a început să cânte “Deşteaptă-te, române!”, şi eu după el. Cânta frumos, avea voce. Cum mergeam amândoi, unul lângă altul, vine odată pe la spate alt bolnav d’acolo, unu’ furios care-a fost director sau profesor de liceu la Craiova şi, pe la spate, îi dă lui Eminescu în cap cu o cărămidă pe care o avea în mână.

Eminescu, lovit după ureche, a căzut jos cu osul capului sfărâmat şi cu sângele şiruindu-i pe haine, spunându-mi: “Ăsta m-a omorât!”. (Nicolae Georgescu, “Boala şi moartea lui Mihai Eminescu”). Alte detalii apar în lucrarea lui Constantin Barbu, “Codul invers – arhiva înnebunirii şi uciderii nihilistului Mihai Eminescu”.

După Congresul de la Berlin din 1878, când Basarabia a fost oferită pe tavă Rusiei, revolta acestui luptător fără egal prin cuprindere atinge paroxismul.

Agenţii Ohranei ţariste îşi intensifică urmărirea, după cum arată arhivele de la Sankt-Petersburg. Germania dorea să atragă Regatul Român prin intermediul Vienei. Rusia avea interese opuse în regiune. În 1883, Alexandru de Battenberg, principele Bulgariei, este înlăturat, iar Stambulov a propus încoronarea lui Carol I pe tronul de la Sofia. Viena dorea acelaşi lucru, pentru îndepărtarea Bucureştiului de Transilvania. Rusia proiecta un nou regat, alcătuit din Bulgaria, Rumelia, Macedonia şi Dobrogea.

Eminescu a intuit perfect marile jocuri geopolitice ale vremii. Cancelarul Otto von Bismarck l-a primit în audienţă pe ambasadorul Petre Carp şi i-a spus că Regatul Român trebuie să privească spre Orient şi să lase Transilvania în pace. Eminescu nu putea accepta asemenea viitor pentru ţara lui.

Carp a făcut o excelentă prezentare în faţa cancelarului Bismarck, pe care îl informează cu privire la răpirea Basarabiei, a judeţelor Cahul, Ismail şi Bolgrad, despre ortodoxie şi despre strategiile de deznaţionalizare a românilor, aplicate de ruşi, cu mult mai periculoase decât politica de maghiarizare. 1883 era un an al noilor proiecte de alianţe europene. Eminescu prezintă politica de maghiarizare a numelor româneşti din Transilvania şi îl critică vehement pe Carol I pentru lipsa de implicare. Tot ce scria era urmărit atent la Palatul Regal.

Pe 28 iunie 1883, Viena rupe relaţiile diplomatice cu Bucureştiul pe o durată de 48 de ore. Bismarck îi trimite o telegramă lui Carol I şi ameninţă România cu războiul. Regele şi regina Elisabeta, primul-ministru Ion C. Brătianu, Petre Carp şi Titu Maiorescu pleacă în Germania să potolească spiritele. D. A. Sturza, ministrul afacerilor externe, ministrul C. Stătescu şi Petre Grădişteanu se duc la Viena. Aici, Grădişteanu îşi cere scuze personal pentru că a organizat la Iaşi dezvelirea statuii lui Ştefan cel Mare, unde s-a citit “Doina” lui Eminescu.

Tot ce se făcea aici se ştia în cele trei capitale de imperii. Aşa că trebuiau “potoliţi” naţionaliştii. Începe arestarea ziariştilor, iar lui Eminescu i s-a pregătit casa de nebuni. Ziarul “L’Independence Roumaine” este închis, iar redactorul şef Emil Galli este expulzat din ţară. Societatea “Carpaţii” a fost desfiinţată.

Grigore Ventura, alias Rică Venturiano, Simţion, Chibici, Ocăşeanu şi Siderescu – toţi îl vor trăda pe Eminescu în dezastrul lui, îi vor pune şi cămaşa de forţă. Ca prieteni.

EMINESCU A FOST UCIS!!!!