“În toate mărturiile supravieţuitorilor foametei din 1946-1947 pe care le-am găsit în cartea lui Alexei Vakulovski În gura foametei apărută în 2011 la Editura Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului, se spune negru pe alb că originea acestei catastrofe de neimaginat, una dintre cele mai mari din istoria basarabenilor, a fost una politică.
În zecile de depoziţii ale locuitorilor din Antoneşti care au reuşit să rămână în viaţă după această nenorocire de proporţii apocaliptice, se arată că foametea din acea perioadă nu fusese provocată de seceta din 1946, fiindcă, de rău, de bine, oamenii adunaseră o minimă recoltă care le-ar fi permis să ajungă la vară, ci fusese o creaţie a autorităţilor sovietice, care organizaseră în fiecare sat echipe de hăitaşi care rechiziţionau la stat toate rezervele de grâu şi de porumb ale ţăranilor. (...)
Cartea regretatului profesor şi scriitor Alexei Vakulovski descrie plenar atmosfera otrăvită din timpul foametei, dar mai ales arată foarte limpede cum a influenţat aceasta asupra relaţiilor dintre oameni, dar şi asupra fiecărui om în parte.
Şi nu e vorba doar despre cazuri de canibalism, cu toate că oamenii din această carte amintesc şi despre aceste crime abominabile, ci despre faptul că pe unii oameni foametea i-a făcut şi mai nobili, iar pe alţii i-a înrăit şi mai tare.
(...) Cel mai mare merit al cărţii lui Alexei Vakulovski nu e acela de-a fi o colecţie de grozăvii, cu toate că le descrie şi pe acestea, adică aminteşte că pentru a supravieţui unii oameni şi-au mâncat pisicile, câinii, şobolanii din pod, coji de copaci, opincile, pantofii sau fel de fel de buruieni şi aşa mai departe, ci insistă să arate impactul foametei asupra relaţiilor dintre părinţi şi copii, soţi, fraţi, rude, vecini sau consăteni.
Unele mame sau unii taţi în timpul foametei şi-au abandonat copiii sau doar unora dintre ei le dădeau de mâncare, iar alţii au salvat oameni de la moarte. Unii oameni s-au comportat ca nişte laşi şi ca nişte fiare, iar alţii au fost nişte eroi şi au dat dovadă de largheţe sufletească. Nu întâmplător, după foametea din 1946, ne zice Alexei Vakulovski, unii copii nu au mai vorbit niciodată cu părinţii lor, iar alţii s-au împrietenit şi mai tare.
Cartea lui Alexei Vakulovski adună cele mai diverse perspective asupra foametei şi relevă toate felurile de comportamente umane. De aceea, ea reprezintă un document uman de neegalat. (…) »
În zecile de depoziţii ale locuitorilor din Antoneşti care au reuşit să rămână în viaţă după această nenorocire de proporţii apocaliptice, se arată că foametea din acea perioadă nu fusese provocată de seceta din 1946, fiindcă, de rău, de bine, oamenii adunaseră o minimă recoltă care le-ar fi permis să ajungă la vară, ci fusese o creaţie a autorităţilor sovietice, care organizaseră în fiecare sat echipe de hăitaşi care rechiziţionau la stat toate rezervele de grâu şi de porumb ale ţăranilor. (...)
Cartea regretatului profesor şi scriitor Alexei Vakulovski descrie plenar atmosfera otrăvită din timpul foametei, dar mai ales arată foarte limpede cum a influenţat aceasta asupra relaţiilor dintre oameni, dar şi asupra fiecărui om în parte.
Şi nu e vorba doar despre cazuri de canibalism, cu toate că oamenii din această carte amintesc şi despre aceste crime abominabile, ci despre faptul că pe unii oameni foametea i-a făcut şi mai nobili, iar pe alţii i-a înrăit şi mai tare.
(...) Cel mai mare merit al cărţii lui Alexei Vakulovski nu e acela de-a fi o colecţie de grozăvii, cu toate că le descrie şi pe acestea, adică aminteşte că pentru a supravieţui unii oameni şi-au mâncat pisicile, câinii, şobolanii din pod, coji de copaci, opincile, pantofii sau fel de fel de buruieni şi aşa mai departe, ci insistă să arate impactul foametei asupra relaţiilor dintre părinţi şi copii, soţi, fraţi, rude, vecini sau consăteni.
Unele mame sau unii taţi în timpul foametei şi-au abandonat copiii sau doar unora dintre ei le dădeau de mâncare, iar alţii au salvat oameni de la moarte. Unii oameni s-au comportat ca nişte laşi şi ca nişte fiare, iar alţii au fost nişte eroi şi au dat dovadă de largheţe sufletească. Nu întâmplător, după foametea din 1946, ne zice Alexei Vakulovski, unii copii nu au mai vorbit niciodată cu părinţii lor, iar alţii s-au împrietenit şi mai tare.
Cartea lui Alexei Vakulovski adună cele mai diverse perspective asupra foametei şi relevă toate felurile de comportamente umane. De aceea, ea reprezintă un document uman de neegalat. (…) »
In baza articolului de Dumitru Crudu pentru Timpul.md
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: