Eminescu și originea noastră dacică

(…) Originea dacica a poporului roman l-a fascinat pe Eminescu, i-a influentat in mod deosebit creativitatea. In timpul vietii sale insa poeziile ce se refereau la originea dacica a poporului roman i-au fost refuzate de la publicare, exceptand «Rugaciunea unui dac».

Intr-o scrisoare catre Veronica Micle din 8 noiembrie 1874, scrisa la Iasi, Eminescu preciza: «Trecutul m-a fascinat intotdeauna. Cronicile si cantecele populare formeaza in clipa de fata un material din care culeg fondul inspiratiunilor.»

Pasiunea pentru istoria poporului roman il face sa traduca o parte din comentariile lui Eudoxiu Hurmuzake (1812-1874), renumit om politic si de cultura bucovinean, care a alcatuit o ampla colectie de documente, din izvoare externe, intitulata «Documente privind Istoria Romanilor».

In manuscrisul nr. 2257, f. 420-421, Eminescu face o caracterizare succinta poporului roman: «Viteaz in razboaie, muncitor si cinstit in timp de pace, graitor de adevar, glumet si senin, drept si bun la inima ca un copil, poporul roman nu e capabil nici de tradare, nici de infamie».

Opera sa (poezii publicate, manuscrise, teatru, articole s.a.) au ajuns, dupa moartea poetului, la Titu Maiorescu. Acesta abia peste 13 ani, in 1902, se hotaraste, dupa cum relateaza Nicolae Iorga, cu un gest putin despretuitor sa le dea Academiei Romane, ca material istorico-literar oarecare.

Abia dupa aceasta, opera poetului, in totalitatea sa, oprita de la publicare in timpul vietii, a inceput sa vada lumina tiparului.

Poezia «Memento mori» (Diorama sau Panorama desertaciunilor) care in cuprinsul istoriei universale includea si sublinia stralucirea neamului dacic, a fost ciopartita, din ea fiind publicata doar prima parte, «Egipetul», desi fusese citita si apreciata la una din sedintele «Junimii».

Responsabili de publicatie erau adeptii Scolii Ardelene, care sustineau originea latina a poporului roman, iar cel mai reprezentativ cerber al marelui poet a fost Titu Maiorescu, greco-catolic, obedient fata de Roma ecleziastica, promotor al ideii originii latine a poporului roman.

Editia din 1963 de «Poezii», aparuta la Editura pentru literatura, includea 194 de pagini care cuprindeau poeziile aparute in timpul vietii autorului si 473 de pagini cu poezii inedite. Era o proportie de 29% fata de 71%.

Unele lucrari in care este evidenta ideea originii dacice a poporului roman au aparut, deci, destul de tarziu. Piesa de teatru «Decebal», de exemplu, a fost publicata in forma ei completa abia in 1990, sub ingrijirea lui Petru Cretia.

Multe din poeziile care faceau trimitere la Dacia, Zamolxe, Burebista, Decebal, cum ar fi Memento mori, Sarmis, Gemenii, Odin si Poetul au trebuit sa astepte decenii pana au fost cunoscute de cititori. (…)

Apreciindu-l ca om politic, istoric, economist, matematiacian, om de litere, de fapt, cu o pregatire eciclopedica, Nicolae Iorga sustinea ca (…) «…Eminescu are capacitatea de a reprezenta un intreg popor, in totalitatea sa. Intr-adevar, ce nu a cunoscut Eminescu din viata, faptele si gandul poporului sau? Eminescu a fost, … cel mai autentic reprezentant al aspiratiilor romanesti, indentificat cu poporul sau. (…) Este unul din acele rare spirite, in care ti se pare ca auzi nu omul, ci insusi poporul, reunit si intruchipat intr-un glas.» Eminescu (…) a pus la dispozitia contemporanilor «invataturi culese din vastul camp al trecutului» pentru a lumina si revigora constiintele conationalilor. (…)

Cercetatorul in «Dacoromana», Dan Ion Predoiu (…), scrie la un moment ca este gresit sa se vorbeasca despre detractorii lui Eminescu. «Nimeni nu priveste si nu trateaza cu dusmanie picatura de acid care se foloseste pentru a verifica «aurul» daca este «aur». Acidul se consuma, se inlatura si tocmai sacrificarea acelei picaturi de acid atesta, cu acea ocazie, veridicitatea, calitatea si permanenta aurului. La fel si cu Eminescu. Fiecare dintre cei care se reped sa-l desfiinteze, sa-l anuleze, sa-l minimalizeze, nu fac altceva, decat, de fiecare data, indirect si independent de vointa lor, sa-i confirme valoarea, talentul, sinceritatea precum si corectitudinea si limpezimea concluziilor sale».

In acest registru am putea vorbi despre ignorantii care incearca sa nege apartenenta noastra la romanitate, sustinand in mod agresiv, din necunoastere mai ales, ca noi suntem moldoveni, ca limba noastra este moldoveneasca si ca nu facem parte din radacina neamului dacic. Picatura de venin pe care acestia, in frunte cu conducerea de varf a republicii, dar si cu unele pesonalitati intelectuale, printre care si Ion Druta, o varsa asupra istoriei, culturii, limbii noastre stramosesti, care vine din radacina traco-geto-daca, nu face decat sa lumineze si mai mult constiinta conationalilor nostri (…), ii face sa inteleaga tot mai temeinic faptul ca dusmanilor nostri nu le convine sa stim cine suntem, de und evenim, nu le convine sa ne cunoastem trecutul istoric si cultural, sorgintea noastra si, implicit, adevarul despre noi.

Obisnuiti de pe timpurile ocupatiei bolsevice-comuniste sa nege, sa neglijeze apartenenta romanilor basarabeni la marea familie traco-geto-daco-romana, acestia umilesc in cel mai inuman mod neamul nostru, inlocuindu-i in constiinta ca nu avem istorie si nici trecut sau dupa cum accentueaza Ion Druta intr-o scriere: «Robi ne nastem, robi vom muri. Oricate eforturi vom fi depus, toate vor fi in zadar…»

Or noi venim dintr-un timp imemorial. Originea noastra este tot atat de veche, pe cat de timpurie este informatia, datele istorice despre provenienta neamurilor. (..) In baza articolului de

Vlad Zbârciog

(Ceasul al doisprezecelea, ed. Pontos, Chisinau, 2008)