Basarabia va fi soluţia crizei politico-sociale româneşti?

Dacă judecăm logic, la rece, criza politico-socială de astăzi din România care a rupt orice dialog între guvernare şi cetăţeanul de rând, provine din Basarabia. Ea a fost declanşată - în iresponsabilitatea sa - de Băsescu, în lupta lui paranoică pentru a câştiga al doilea mandat prezidenţial. La comanda sa, serviciile specializate ale statului român au declanşat o adevărată isterie printre basarabeni pentru a cere ca să fie oficializaţi şi ca cetăţeni români, deci cu drept de vot. Aşa se face că dincolo de celălalt front pro-băsescian, deschis de MAE la ambasadele române din occident, grosul voturilor primite de Băsescu din străinătate a provenit din Republica Moldova. Lumea n-a observat bine fenomenul datorită abaterii atenţiei electoratului, de către agenţii portocalii bine ascunşi printre jurnaliştii antibăsescu, care au lansat imediat în mass-media „votul cu viteză supersonică” din secţiile de votare pariziene, unde votaseră pentru Băsescu trei duzine de votanţi pe minut.

Dacă s-a acordat acestei diversiuni o importanţă deosebită putem să spunem fără tăgadă, că s-a ascuns perfect faptul că nu românii din occident, ci basarabenii au influenţat esenţial soarta politică a României. Iar dacă asta s-a putut întâmpla odată, cu siguranţă se va mai întâmpla şi de-aici încolo, cutia pandorei fiind deschisă.

Privind concluziv, este evident că pentru cei care conduc astăzi România, Basarabia nu interesează ca teritoriu realipit Moldovei de către domnitorii basarabi[1] ci ca masă electorală. Scăpând din mână electoratul autohton prin decizii paranoice care au lăsat românul doar în izmene, făuritorii celui mai sărac şi al celui mai umilit stat al Uniunii Europene îşi caută acum perpetuarea la putere cu voturi de peste hotarele României. Mass-media portocalie şi cele şapte servicii secrete ale ţării aservite băsescului au misiunea lor. În prima fază, impregnarea dezgustului românului de rând pentru votare. Apoi, se au în vedere ascunderea strategiilor de lărgire a electoratului portocaliu prin pomeni date direct din bugetul pus la dispoziţia primului ministru primăriilor şi firmelor agreate, precum şi dirijarea proiectelor principalelor ministere responsabile cu dezvoltarea ţării, pentru a fi aplicate în teritoriile păstorite de actuala CETAP - „coaliţia excluşilor şi trădătorilor de la alte partide”.

Dacă neamul basarabilor - întemeietorii Ţării Româneşti - doreau să unifice teritorial şi spiritual întreg spaţiul vlah de civilizaţie, ameninţat de războaie, de crize politice şi mai ales de crize religioase sub ameninţarea islamică, astăzi sub umbrela NATO, nu mai interesează unirea cu fraţii basarabeni decât din punct de vedere strict electoral.

În vremea voievozilor basarabi, dincolo de frontierele politice din regiune, clerici şi reprezentanţi ai artei şi culturii, se mişcau parcă liber pe întreg spaţiul ortodox, de la Baltica la Mediterana, fiind dominaţi de spiritul universal al concepţiei unei ideologii religioase proprii. Acum, spiritul Europei este dat de interesele economice a diferitelor clanuri autohtone şi transfrontaliere, care dezvoltă un adevărat fenomen de masă „care pe care”, sub paravanul aşa ziselor alegeri „democratice”. În acest nou spirit, cetăţeanul nu mai contează decât ca alegător. Iar convingerile lui sunt alimentate frenetic de mass-media, zi de zi, ceas de ceas. Coeziunea socială din vremea lui Ceauşescu a dispărut. Nu mai există un ţel comun, nu mai există interese naţionale pentru că nu mai există o ţară a cetăţeanului ci un spaţiu geopolitic orientat pe clanuri de interese economice sub tutela unor partide politice, pentru a se da falsa impresie că totul se desfăşoară democratic.

Într-un cuvânt, abulia. O boală creată de psihopaţii atinşi de paranoia puterii. Adică, omul simplu, modest, sociabil şi respectuos care îndată ajuns la putere nu mai are alt ţel decât menţinerea cu orice preţ a puterii politice care l-a propulsat pe o treaptă de privilegiat. Schimbat parcă peste noapte, acum el minte, fură, înşeală, discreditează adversarii, cumpără fanatici care să susţină şi să justifice împotriva oricărei logici, „doctrina lui politică”, măsurile lui „anticriză”, „reformatoare” sau „salvatoare”, singurele, care pot „asigura” bunăstarea celor minţiţi, înşelaţi şi furaţi din salariul sau pensia câştigate cu greu prin muncă cinstită.

Amintiţi-vă ce impetuos, prietenos şi sociabil era Băsescu la început de mandat şi cum s-a schimonosit acum la faţă de ură împotriva celor care-i reproşează că şi-a propulsat fiicele, fratele şi prietenii în lumea bogătaşilor. Clanul lui familial şi clanul de partid au depăşit demult cutumele clanurilor ceauşist şi pcr-ist! Isprăvile lui Nicu Ceauşescu erau mici copilării pe lângă etalarea bijuteriilor şi imobilelor Ebei şi Ioanei sau a altor promovate băsesciene. Privit cu ură de popor, ochiul băsescului, pârlit de flacăra violet, s-a înroşit de duşmănie şi se ştie bine că de îndată ce marionetele lui de partid vor cădea de la putere, se va prăbuşi şi el.

Salvarea lui şi a adunăturii lui de partid, mai poate veni din dirijarea banilor guvernamentali, nu spre dezvoltarea ţării ci spre lichelele proprii. Nu în ultimul rând, de mare importanţă, salvarea băsesciană mai poate veni din voturile din străinătate, mai ales cele basarabene. Să intrăm puţin în detalii…

Zilele acestea a început să circule pe Internet îndemnul la semnarea unei petiţii menite să impulsioneze demersurile parlamentelor din Republica Moldova şi România pentru unirea celor două ţări. La prima vedere românii vor zice „Uraaa!” Însă, dat fiind faptul că lansarea petiţiei vine din SUA, începi să intri la bănuieli: nu cumva e vorba de acei americani vechi prieteni ai marelui reales? Pe de altă parte, cele două Americi, ca şi occidentul, cârcâie de spionii MAE, adică acei diplomaţi sub acoperire care au organizat pe-acolo urnele de votare exact în fiefurile portocalii. Dacă mai adaugi şi faptul ca serviciile secrete româneşti stau în pixul lui Băsescu, te duci cu gândul că presupusa unire este o nouă ciorbă portocalie care se pune pe foc la următoarele alegeri.

Ehei, gândeşte realesul, dacă ne-am uni cu basarabenii! În acest caz, e clar, perpetuarea ciumei portocalii ar fi asigurată. Cetăţenii români scârbiţi de actualii guvernanţi ar sta acasă iar la votare s-ar înghesui basarabenii. Bine gândit marinare! Dacă mai pui pe la televiziuni şi de-o manea cu Minune al casei, ar fi „super mişto!”.

Iată o idee de psihopat al puterii, cu atât mai periculoasă cu cât la nivel mondial, psihologii au observat că o boală psihică a conducătorului unei ţări s-a întins întotdeauna mai întâi la guvern, apoi ca o molimă la apropiaţi, pentru ca în final, întregul popor să sufere de această boală psihică a cărei lecuire durează secole! În ce fază ne găsim noi românii e greu de apreciat, însă e sigur că ne-ar mai trebui doar un pas până la paranoia de masă. Depinde încotro îndreptăm acest pas la viitoarele alegeri pentru ca totul să ne fie dintr-o dată clar.

Însă, întotdeauna o mare strategie pusă la cale împotriva unui popor s-a împotmolit dacă ea a fost redirijată contra celui care a creat-o. Adică, dacă unirea cu basarabenii este o diversiune băsesciană, nu trebuie să o respingem ci din contră, să luptăm pe toate căile pentru ca ea să se realizeze, fraţii români trebuind să afle adevăratul ei scop. În aceste condiţii, cu scopul ascuns al portocaliilor la vedere, se va găsi calea prin care cele două naţiuni surori se vor apăra în faţa pericolului comun.

Fie această cale, acum, doar ipotetică. Ia gândiţi-vă, spre exemplu, că după unire poporul ar cere un preşedinte basarabean, mai puţin obişnuit cu furatul sau minţitul şi trecut prin lupte grele şi sângeroase cu mancurţii moscoviţi. Toată propaganda portocalie că opoziţia n-are candidaţi credibili la preşedinţie s-ar duce dracului! Iată un candidat serios şi nepătat de peste Prut ar zice tot românul! Iar ideea ar putea avea asupra populaţiei româneşti, de pe ambele maluri ale Prutului, acelaşi impact pe care l-a avut odinioară Alexandru Ioan Cuza de-o parte şi de alta a Milcovului.

Vorba românului, nu se ştie niciodată de unde ar putea să sară iepurele alb ca lacrima. Pentru că iepurelui roş-portocaliu scos mereu din urnă de mai bine de douăzeci de ani, îi cunoaştem bine ce-i poate pielea!

Prof. Nicolae N. Tomoniu

Articol scris pentru revista Publicaţiile ARP