Revoluţia de tip moldovenesc - un eşec în Belarus

Dictatura lui Lukaşenko a învăţat bine lecţia moldovenească. A ştiut foarte bine punctele nevralgice ale opoziţiei sale şi… punct ţintit, punct lovit. Twitter, facebook, gmail, site-uri de ştiri, toate aceste canale de comunicaţie caracteristice ”revoluţiei de la Chişinău” au fost blocate aproape instantaneu. Nu mai mişcă nimic pe frontul virtual din Minsk. Căci, să ştiţi, alegerile din Belarus şi cele care au aprins fitilul demonstraţiilor de pe 7 aprilie 2009 în Moldova se aseamănă tare mult. În primul rând piaţa. Lumea s-a adunat în piaţa din centrul capitalei şi demonstrează. Doi, au început luările cu asalt ale instituţiilor statului. Trei, atunci, pe 7 aprilie, tema cea mai accesată de pe twitter era #pman. Acum, este #electby sau #Belarus. Şi…. cam aici se termină comparaţia.

Pentru că, dragii mei, Belarus nu este nici pe departe Moldova. O să am curajul să spun că Moldova este şi era, până şi pe vremea lui Voronin, de câteva ori mai democrată decât Belarus. Aşadar, victoria opoziţiei din Minsk nu este posibilă din mai multe motive. În primul rând, Belarus se mulţumeşte cu democraţia sa. Ţara asta se complace în autocraţia instalată de dictatorul Lukaşenko. Oamenii sunt mulţumiţi de viaţa lor şi nu dau doi bani ori, mai bine zis, două copeici pe valori ca: libertatea de exprimare, democraţie, alegeri libere. Ei le au pe toate într-un mod foarte ciudat. Au libertatea să se exprime la un pahar de vorbă, în familie, în şcoală, dar nicidecum în presă, pe forumuri. Ei au democraţie - o democraţie în variantă belarusă, de fapt rusă. Ei aleg liber, aleg să nu le pese cine este la conducere atâta timp cât pâinea este ieftină, au cu ce-şi îmbrăca familia şi pot să ducă o viaţă îndestulată. Credeţi-mă, belaruşii nu o să se plângă de faptul că le este rău din punct de vedere economic. Niciodată.

Am fost în Belarus şi m-a uimit cât de puţin le pasă cetăţenilor simpli de dictatură, politică. Au drumuri bune, au spitale, au carburant ieftin, au cartofi cât cuprinde… Ceea ce nu au, păi, o opoziţie unită, iar acesta este al doilea motiv pentru care Lukaşenko nu va fi răsturnat. Cel puţin, nu zilele acestea. “Dacă nici politicienii care sunt în opoziţia regimului nu sunt în stare să nască un lider, de ce ar trebui să se bată la cap cu asta oamenii simpli?” îmi spunea şoferul în timp ce mă ducea spre hotel. “Aceasta este noua bibliotecă naţională. Arată bine şi e frumos. Copiii mei o să aibă unde citi. Păcat că este în afara oraşului”, continua tipul de vreo 40 de ani. Câştiga vreo 300 de euro acum câţiva ani. Nu e mult? La preţurile lor, este chiar foarte bine.

Nu mai ţin minte cum îl chema, dar, din ce am remarcat, din punct de vedere sociologic trece drept reprezentantul opoziţiei pasive din Belarus. Râde de dictator ori de câte ori are ocazia: că şi-a tras amantă nouă, că joacă iarăşi cu echipa naţională de hochei, iar ăştia se dau la o parte să nu se lovească… Totuşi, rămâne la glume. Nu-i pasă dacă este Lukaşenko sau altcineva la putere. Am spus mai sus de ce. Cei care sunt acum în centrul Minskului reprezintă “opoziţia activă”. Sunt puţini şi dacă s-ar trage cu gloanţe în ei, tot nu ar avea sprijinul societăţii, atâta cât există. Îşi vor face de cap, vor scanda, vor încasa pumni şi picioare la discreţie, iar cu asta basta. Se vor împrăştia, care pe acasă, care pe la închisoare. Îşi vor da întâlnire la noile alegeri.

Spre norocul nostru, al moldovenilor, dictatura lui Voronin nu a ajuns la cotele alarmante ale regimului Lukaşenko. Deşi greu, dar Voronin a fost descălecat. De ce vă spun toate aceste lucruri puţin optimiste pentru democraţia din Belarus? Nu, nu ca să vă descurajez. Pur şi simplu, trebuie să-i mulţumim lui Dumnezeu că l-am oprit la timp pe Lukaşenko, pardon Voronin. Dacă mai stătea 4 ani în fotoliu, Belarus scria pe noi. Aşa, încă mai avem o şansă.

Vitalie Cojocari