”În semn de profundă gratitudine pentru meritele deosebite în promovarea adevărului istoric şi valorilor naţionale, pentru contribuţie substanţială la dezvoltarea relaţiilor dintre comunităţile academice şi universitare şi activitate metodico-didactică şi ştiinţifică prodigioasă, „Ordinul Republicii” i-a fost conferit lui Andrei Eşanu, academician, Academia de Ştiinţe a Moldovei, şi lui Ioan Scurtu, profesor universitar la Universitatea „Spiru Haret” din Bucureşti, România.
Prin același decret, cu „Ordinul de Onoare” au fost decoraţi: Gheorghe Palade, conferenţiar universitar la Universitatea de Stat din Moldova; Pavel Parasca, profesor universitar interimar la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova; Gheorghe Buzatu, cercetător ştiinţific principal la Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană al Filialei Iaşi a Academiei Române; Gheorghe Cojocaru, director al Institutului de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei; Ion Negrei, viceprim-ministru; Ioan Aurel Pop, director al Centrului de Studii Transilvane al Academiei Române; Mihai Regan, profesor universitar la Universitatea din Bucureşti, România; Ion Şişcanu, profesor universitar la Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul; Mihail Taşcă, cercetător ştiinţific superior la Institutul de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, şi Anatolie Ţăranu, cercetător ştiinţific coordonator la Institutul de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei.
Totodată, Ordinul „Gloria Muncii” a fost conferit lui Ion Agrigoroaiei, profesor universitar la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, România; Nicolae Enciu, şef de catedră la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi; Ion Eremia, şef de catedră la Universitatea de Stat din Moldova, Gheorghe Negru, cercetător ştiinţific coordonator la Institutul de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, şi Anatolie Petrenco, profesor universitar la Universitatea de Stat din Moldova.
Cu medalia „Meritul Civic” au fost decoraţi Maria Danilov, şef de sector la Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei; Valentina Eşanu, cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, şi Octavian Ţîcu, conferenţiar universitar la Universitatea Liberă Internaţională din Moldova.
Titlul onorific „Om Emerit” a fost conferit lui Demir Dragnev, consultant ştiinţific la Institutul de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, şi Elenei Postică, director adjunct al Muzeului Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei.
ARENA
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: