Câteva gânduri despre Revoluția din decembrie 1989

A fost, de aceea, o revolutie pentru Fiinta, in sensul profund al cuvantului; o revolutie contra "teroarei istoriei", a istoriei care siluise sufletul, datinile unui popor stravechi. In viata planificata de catre partid a Romanilor de atunci, a erupt navalnica, ca dintr-un vulcan care se credea stins, flacara Fiintei unui popor,

din adancurile sale ancestrale, neintinate si necorupte. In decembrie 1989, s-a aratat ca un fulger, pe cerul de iarna al Romaniei, partea eroica a sufletului romanesc. "Vom muri si vom fi liberi!", a fost refrenul mioritic al acelor zile. "Vom muri si vom fi liberi"! Unde s-au mai auzit

in Europa asemenea lozinci? In Occident se auzisera multi, multi ani la rand, cugetari de felul "besser roht als toht" -"mai bine rosu decat mort"-, intr-o vreme cand la noi temnitele gemeau de detinuti politici si cete de tarani, studenti, fosti militari, intelectuali, multi imbracati inca in neaosul port strabun, mai luptau in munti. De aceea, explozia izbucnita la 16 decembrie 1989 la Timisoara, in pofida fortelor de represiune care au tras in popor, au zdrobit cu tancurile oameni care le ieseau in cale cu flori si cruci, a fost in fata lumii un spectacol neobisnuit, de o maretie tragica. Daca judecam diferenta intre teroarea dintr-o dictatura totalitara comunista si un regim monarhic, ca cel al blandului Ludovic al XVI-lea sau al tarului pravoslavnicei Rusii, care nu a omorat nicicand milioane de oameni ca "tarii rosii", ne dam imediat seama ca in comparatie cu ceea ce s-a petrecut la Timisoara si Bucuresti in 1989, caderea Bastiliei sau a Palatului de Iarna la Petrograd, cu toate urmarile lor istorice de netagaduit, par, totusi, niste serbari vesele pentru copii.

Desigur, Revolutia romana s-a stins repede. Ultimele ei manifestari din Piata Universitatii au fost lichidate de mineriada din iunie 1990. Romania nu a avut forta si prestigiul Frantei, a carei limba in secolul XVIII era limba culturii europene, nu a avut teritoriul nemarginit, populatia si forta Rusiei, si de aceea, Revolutia romana nu a avut ecoul "evenimentelor" de la 1789 si 1917. Revolutia romana nu a avut "enciclopedistii" care au pregatit in deplina libertate, timp de aproape un veac, ideile revolutiei franceze, caci ea venea dupa 45 de ani de feroce dictatura comunista, in care nici disidenta unui Havel, unui Sacharov, sau Geremek, la noi nu ar fi fost posibila, un Paul Goma sau Parintele Calciu-Dumitreasa, pentru a da doar doua exemple, fiind inchisi si apoi expulzati peste granite. Revolutia romana, ca si celelalte revolutii din toamna anului 1989, a inchis insa un ciclu, acela al revolutiilor ideologice incepute la 1789 de Revolutia franceza, din iacobinismul, "marea teroare" a careia, deschizand imperialismul ideologic, s-au alimentat Trotki si Lenin in 1917, apoi Stalin. Revolutiile din toamna lui 1989 au fost revolutii ale popoarelor, nu ale unei clase (tiers etat, proletariat, etc.) contra unei alte clase. Ele au fost o revolta contra revolutiei esuate a modernitatii - care a creat tiranii mai mari decat monarhiile absolute -, contra inlaturarii iluministe a religiei, care a erupt la noi cu forta neimblanzita a unei religiozitati nedomesticite ca in Apusul secularizat, dar a fost repede zagazuita. La Malta, marile puteri s-au inteles la fel ca la Yalta? Cine a tras in noi dupa 22? Raman intrebari deschise. Dupa 45 de ani de comunism, statelor din rasaritul Europei nu li s-a oferit un plan Marshall ca Europei de vest in 1945, dar li s-a impus o "privatizare" in ritm fortat, la presiunea FMI si a Bancii Mondiale, pentru acordarea, in cazul Romaniei, a unor imprumuturi insignifiante. Astfel, in lipsa unor ajutoare adevarate pentru retehnologizare, a fost distrusa in Romania -si nu numai in Romania - industria, deoarece aceasta, retehnologizata, ar fi fost un obstacol pentru ca tarile din Rasarit sa fie transformate in piata de desfacere. S-a creat astfel o Europa in doua cercuri, aceea a statelor care conteaza si aceea a statelor de centura, care au devenit piete de desfacere si rezervor de mana de lucru ieftina, pentru delocalizarea industriilor din Occident si importul de oameni care sa faca lucrul subplatit, pe care cei din Vest nu mai sunt dispusi, sau nu mai pot sa-l faca. In acest fel, tara ni s-a golit de oameni, de capitalul cel mai pretios, avand azi o economie mai mult de consum decat de productie, asemeni tarilor lumii a treia, sustinuta de remizele celor care au emigrat, riscand intr-un termen istoric foarte scurt - cateva decenii - sa disparem din cauza scaderii populatiei. Adica sa avem acelasi sfarsit ca si al tarilor "bogate" din Occident.

Jertfele sfinte pentru Tara ale tinerilor din decembrie 1989 au adus poporului roman libertatea; dar au fost repede confiscate de o lume straina, pe cale de omogenizare si de globalizare, a carei slabiciune sta tocmai in ceea ce aparent este puterea ei: imperiul economic mondial peste capul natiunilor, construit pe instrumentele unei inginerii financiare instabile, care risca sa se cutremure la primele oscilatii mai serioase ale valutelor sau la cererea de plata a principalilor creditori.

Revolutia romana este un semn nu al trecutului, ci a fost si este, in egala masura, un semn al viitorului, al acelei zile in care - cum spunea un filosof - "clopotele amiezii vor restitui pamantului demnitatea si omului speranta". Acesta este mesajul ei unic, transmis in decembrie 1989. Sa-i tinem vie speranta si memoria!

Emil Petru Ratiu