Basarabia la cheremul străinilor (I)

Procesul de colonizare a Basarabiei, început în 1812 de autorităţile Rusiei ţariste după ruperea ei din trupul Moldovei, a avut un impact tragic pentru românii basarabeni şi extrem de favorabil pentru străini. Amestecul populaţiei locale cu tot felul de veniţi (ruşi, ucraineni, evrei, găgăuzi, bulgari, nemţi, ţigani) şi deportarea a sute de mii de familii basarabene (preponderent din cele mai avute) în Ucraina, Altai, Siberia, avea următorul scop: de a distruge structura etnică autohtonă şi de a schimba raportul de forţe în favoarea celor împroprietăriţi de guvernul ţarist din contul populaţiei locale deportate.

Unii istorici consideră că anume de atunci au început toate nenorocirile. Străinii au pus stăpînire pe economie, comerţ, politică şi cultură. Pămîntul mănos, frumuseţea naturii, firea baştinaşilor de a fi harnici, buni, primitori şi în majoritate “cu capul plecat” i-au făcut pe străini să creadă că şi-au găsit pămîntul făgăduinţelor. Din aceste motive au început să-şi aducă părinţii, fraţii, prietenii; să cumpere imobile şi proprietăţi funciare la un preţ de nimic, devenind adevăraţii stăpîni ai guberniei Basarabia.

În perioada anilor 1918 - iunie1940 au fost stabilite principii marcante ale democraţiei. Autorităţile române însă n-au depus un efort substanţial pentru a schimba raportul de forţe în favoarea românilor basarabeni, n-au fost făcute deportări, fiind păstrată componenţa etnică constituită de Rusia ţaristă. Aceasta înseamnă că întreaga masă de ruşi, evrei şi ucraineni au rămas aşa cum s-au stabilit în oraşe şi orăşele pînă în 1917. În mediul rural reprezentanţii acestor etnii nu prea se stabileau cu traiul, probabil din motiv că la sate posibilităţile de a se distra şi de a face politică sînt mai mici. În aceeaşi ordine de idei trebuie să clarificăm de la bun început faptul că nici ruşii, nici ucrainenii veniţi în Basarabia nu se compară cu cei din patria lor istorică. Nu intenţionăm să ofensăm o naţiune oarecare, mă refer doar la o anumită categorie de ”internaţionalişti”. 

Anul 1940.

    În opinia cunoscutului istoric Florin Becescu, populaţia evreiască a fost înştiinţată şi pregătită din timp despre evenimentele care urmau să se desfăşoare în iunie 1940.

Drept dovada servesc unele măsuri de prudenţă ale comercianţilor, preponderent evrei. Astfel, pînă în iunie 1940 aceştia erau destul de insistenţi, propunîndu-şi mărfurile pe datorie, pe cînd din a doua jumătate a lunii iunie 1940 aceştia refuzau orice livrare de mărfuri în credit. O parte din respectiva comunitate minoritară, considerată în acea perioadă meşteră a zvonurilor, îndeplinea misiunile Moscovei, lansînd printre populaţie şi funcţionarii români ideea aberantă precum că în cazul cedării Basarabiei şi Bucovinei de Nord puterii sovietice populaţia nu va fi nevoită să plece din aceste provincii; or, sub ocupaţia sovietică va apărea oportunitatea obţinerii unor slujbe mai bine plătite. Mai mult decît atît, deja erau constituite, în taină, comitete speciale (compuse din principalele minorităţi : evrei, ucraineni şi ruşi) care aveau ca scop organizarea programului de primire a trupelor sovietice .

În scopul de a demonstra credinţă sovieticilor, persoane din rîndul comunităţilor, preponderent evrei şi ucraineni, înarmaţi în mare taină cu arme primite de peste Nistru cu cîteva săptămîni înainte de nefericita zi de 28 iunie, au omorît, batjocorit şi au adus mari stricăciuni ostaşilor şi ofiţerilor români, cît şi rudelor acestora. Există sute de exemple care demonstrează că mulţi soldaţi români au fost împuşcaţi chiar în acea zi ruşinoasă, fără a avea dreptul de a răspunde cu foc la foc.

Cîteva exemple :

La Chişinău, avocatul Carol Steinberg organizează, împreună cu alte persoane comitetul de primire a bolşevicilor. Acest comitet, împreună cu multă populaţie evreiască întîmpină hoardele năvălitoare cu steaguri roşii şi cu placarde pe care era scris: ”Bine aţi venit, v-am aşteptat 22 ani”.

    La Orhei, capitaliştii (...) Trostineţchi, Cogan Boris, avocatul Rabinovici şi doctorul Burd au format comitetul comunist (comitet pentru întîlnirea ”eliberatorilor”, care a activat în ilegalitate pe tot parcursul perioadei 1918-1940, fiind luat la evidenţa poliţiei judeţene-Al.M.). Imediat după instaurarea regimului sovietic, Trostineţchi a fost numit prefectul judeţului, tipograful Malchevici - primar, Cogan Boris - procuror şi dr.Burd - medic primar al judeţului. Toţi aceştia, la intrarea trupelor sovietice au ţinut discursuri prin care au adus cele mai grave insulte ţării noastre. Rechis, fost funcţionar al prefecturii, a dat jos de pe pereţi portretele familiei regale şi le-a batjocorit în faţa mulţimii îmbătate de fericire, iar un soldat evreu concentrat, părăsindu-şi unitatea cu întreg echipamentul şi ajungînd în piaţa oraşului, a tras cu arma în statuia lui Vasile Lupu.

    La Rezina, evreii au ridicat statuia regelui Ferdinand şi în procesiune au aruncat-o în Nistru, întîmpinînd pe bolşevici cu drapele roşii, pîine şi sare. Aceleaşi fapte jignitoare la adresa demnităţii naţionale româneşti au avut loc în tîrgul Teleneşti. 

    La Tighina, comitetul de primire a trupelor bolşevice a fost format din inginerul Mulmann, fost în serviciul primăriei, avocatul Titus Boris şi alţii. S-au ţinut, de asemenea, discursuri pline de insulte şi s-a manifestat îndelung pe străzi cu steaguri roşii. Ca la comandă, toate prăvăliile şi casele au fost împodobite cu drapele sovietice. În aceeaşi zi s-au schimbat şi firmele.

    La Soroca, înainte de intrarea bolşevicilor s-au format gărzi înarmate care au jefuit instituţiile publice şi casele particulare ale românilor. Au fost ridicate toate portretele familiei regale şi arse. (...) Din ordinul sovietelor, în simbria cărora erau evreii, a fost organizat un întreg sistem de împiedicare a evacuării Basarabiei. Se jefuiau bagajele şi se creau obstacole pentru cei care încercau să se refugieze, în special pentru funcţionari, aceştia fiind arestaţi pentru a fi ulterior predaţi sovieticilor. Au fost rechiziţionate sub ameninţarea revolverului toate mijloacele de transport: trăsuri, căruţe, maşini, etc.

    Un an mai tîrziu, la 19 octombrie 1941, Mareşalul Ion Antonescu în răspunsul la cele două scrisori ale lui Filderman Wilhelm, Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, printre alte subiecte, i-a adus aminte de anul 1940:

“V-aţi gîndit ce s-a petrecut în sufletele noastre anul trecut la evacuarea Basarabiei şi ce se petrece astăzi, cînd zi de zi şi ceas de ceas plătim cu mărinimie şi cu sînge, cu foarte mult sînge, ura cu care coreligionarii Dvs. din Basarabia ne-au tratat la retragerea din Basarabia, cum ne-au primit la reîntoarcere şi ne-au tratat de la Nistru pînă la Odessa şi pe meleagurile Mării de Azov? Dar potrivit unei tradiţii, voiţi să vă transformaţi şi de astă dată din acuzaţi în acuzatori, făcîndu-vă că uitaţi pricinile care au determinat situaţiile pe care le plîngeţi. Să-mi daţi voie să vă întreb şi prin Dvs. să întreb pe toţi coreligionarii Dvs. care au aplaudat cu atît mai frenetic, cu cît suferinţele şi loviturile primite de noi erau mai mari. Ce-aţi făcut Dvs., anul trecut cînd aţi auzit cum s-au purtat evreii din Basarabia şi Bucovina, au scuipat ofiţerii noştri, le-au smuls epoleţii, le-au rupt uniformele şi cît au putut au omorît mişeleşte soldaţii cu bîte. Am dovezi. Aceiaşi ticăloşi au întîmpinat venirea trupelor sovietice cu flori şi au sărbătorit-o cu exces de bucurie. Avem fotografii doveditoare. În timpul ocupaţiei bolşevice, aceia pentru care vă înduioşaţi astăzi au trădat pe bunii români, i-au denunţat urgiei comuniste şi au adus jale şi doliu în multe familii româneşti. Din pivniţele Chişinăului se scot zilnic, oribil mutilate, cadavrele martirilor noştri, care au fost astfel răsplătiţi fiindcă 20 de ani au întins o mînă prietenească acestor fiare ingrate.

Sînt fapte ce se cunosc, pe care le cunoaşteţi desigur şi Dvs. şi pe care le puteţi afla în amănunt. V-aţi întrebat Dvs. de ce şi-au incendiat evreii casele înainte de a se retrage? Vă puteţi explica de ce în înaintarea noastră am găsit copii evrei de 14-15 ani, cu buzunarele pline de grenade? V-aţi întrebat cîţi din ai noştri au căzut omorîţi mişeleşte de coreligionarii Dvs., cîţi din ei au fost îngropaţi înainte de a fi morţi? Voiţi şi în această privinţă dovezi, le veţi avea. Sînt acte de ură, împinsă pînă la nebunie, pe care evreii Dvs. au afişat-o împotriva poporului nostru tolerant şi ospitalier, dar astăzi demn şi conştient de drepturile lui.” Zilele trăite la sfîrşitul lui iunie 1940 au fost desigur din cele mai tragice pe care le-a trăit vreodată neamul românesc şi constituie o perioadă neagră în istoria lui.”

sursa: www.mdn.md