Basarabia cu capul plecat sau demn ?

Aceasta este adevărata întrebare la care trebuie să răspundă cetăţenii Republicii Moldova pe 28 noiembrie a.c., când, conform deciziei preşedintelui Mihai Ghimpu, se vor desfăşura alegerile parlamentare.

Este o interogaţie la care am căutat un răspuns, motivat de apele încă nelimpezite ale politichiei de la Chişinău, tulburate intenţionat de cei care doresc, dar nu mai au puterea, să menţină impresia invincibilităţii comuniştilor şi a arendării, şi în acest secol, a entităţii dintre Prut şi Nistru imperiului de la Răsărit.

Ca şi în Statele Unite, alegătorii din Moldova ex-sovietică nu au votat şi nu vor vota decât lideri credibili. Deci, nu partide cu programe utilizate practic pentru diferenţieri – uneori reale, alteori demne de râsu’-plânsu’-, între grupuri de interese cu orgolii bine motivate, în marea lor majoritate acestea fiind de ordin material, cu dividende inteligent calculate şi rapid distribuite după preluarea puterii.

M-am oprit acum doar la liderii poltici care contează în ecuaţia schiţată dincolo de Ocean, unde se ştie bine că niciun batalion rus dislocat în Transnistria nu va putea executa trageri reale, ca o unitate similară în Osetia de Sud, fără îngăduinţa Unchiului Sam…

Veaceslav Untilă, liderul Mişcării Acţiunea Europeană, a reuşit strângerea a 200.000 de semnături pe o iniţiativă vizând pensiile şi salariile conaţionalilor.

În Statele Unite, cine are o asemenea capacitate de convingere a concetăţenilor devine un interlocutor interesant pentru partidele mari. La Chişinău, reuşita menţionată este minimalizată, din raţiuni evident politice, nicidecum de ordin financiar. Şi asta se va vedea după ce va funcţiona un parlament cu o majoritate clară şi un preşedinte cu un mandat normal.

Cei care îi reproşează domnului Untilă un radicalism ce nu ar fi acum de dorit şi aplicat la nivel înalt, ar trebui să ţină cont de semnalul dat de sutele de mii de semnatari ai iniţiativei sale. Moldova ex-sovietică nu mai poate fi condusă cu promisiuni că va fi cândva mai bine…

Vitalia Pavlicenco - care conduce Partidul Naţional Liberal şi a intrat în conştiinţa publică prin curajul de a transmite un mesaj unionist clar, conform căruia cea mai scurtă cale de accedere a Republicii Moldova în NATO şi UE este unirea cu România - va aduna nu puţine voturi dintre rândurile celor sătui de abuzurile din epoca exercitării puterii de către oamenii lui Voronin, dar şi dintre ale acelora care, oameni aşezaţi fiind, nu mai agreează disensiunile care continuă în alianţa aflată la guvernare.

În raport de numărul de parlamentari pe care îi va obţine, doamna Pavlicenco va avea un cuvânt de spus în alegerea preşedintelui Parlamentului Republicii Moldova…

Serafim Urecheanu rămâne la rolul de “buturuga mică” din Alianţa pentru Integrarea Europeană. Una care nu vrea să răstoarne carul cu patru roţi politice, ce ar trebui să fie sincronizate, ca ritm şi direcţie.

Totuşi – din perspectiva întrebării din titlu şi a viziunii americane în problema independenţei unui stat, duplicitarismul manifestat în chestiunea prezenţei unui detaşament militar de la Chişinău la parada din 9 mai a.c. de la Moscova, ca şi în aceea a delimitării de decretul demn al preşedintelui Ghimpu privind restabilirea adevărului istoric în legătură cu ocuparea de către trupele sovietice a Basarabiei -, domnul Urecheanu nu are, probabil, altă şansă decât să reitereze actualul nivel de reprezentare al formaţiunii sale politice, în viitorul parlament…

Vladimir Voronin, cu suita sa de succesori potenţiali, se vor manifesta agresivi şi după anunţarea oficială a rezultatelor viitoarelor alegeri parlamentare. Povestea lor, cu păstrarea independenţei urmaşilor lui Ştefan cel Mare, este bună pentru cei care nu vor să accepte noul mers al istoriei.

Gafa antologică a fiului său de a declara România un stat aflat în pragul falimentului a stârnit orgolii bine temperate la Bucureşti. Efectele acestora se vor vedea atunci când protectorii junelui Voronin, de la Moscova, se vor aştepta mai puţin.

Vasalitatea Partidului Comunist faţă de puterea de la Răsărit nu înseamnă decât copierea, la nivelul unui teritoriu cu patru milioane de suflete, a unor proiecte prin care tandemul Medvedev-Putin încearcă să modernizeze, cu sprijinul decisiv al S.U.A. şi U.E., o federaţie a cărei slăbiciune s-a văzut cu ocazia incendiilor din stepă.

De altfel, un semn de pierdere a sprijinului Kremlinului, de către comunişti, a fost şi semnarea de către Marian Lupu, la Moscova, a acordului de cooperare între partidul său şi formaţiunea politică a lui Putin. Însă premierul rus nu a fost prezent la ceremonial. O prudenţă justificată de rezultatele referendumului, când, populaţia a dezminţit, prin masiva reţinere, atât sprijinul necondiţionat pentru Alianţa pentru Integrarea Europeană, cât şi aparenta popularitate a lui Marian Lupu şi Vlad Filat.

În sondajele recente, în timp ce partidul său pare a mai fi pe locul secund în ierarhia formaţiunilor politice, în clasamentul liderilor agreaţi de populaţie, după referendum, domnul Lupu a trecut pe locul trei…

Vlad Filat şi-a dorit să convingă conaţionalii de faptul că are o trecere aparte la Bruxelles, că este flexibil în relaţia cu Bucureştiul şi că este favoritul ambasadorului american.

Intenţii frumoase. Chestiuni discutabile. În primul rând, deoarece Uniunea Europeană nu şi-ar fi luat un anumit avânt, spre Chişinău, dacă nu avea confirmarea, de la Washington D.C., că teritoriul dintre Prut şi Nistru va tranzita lin din C.S.I., în U.E.

De ce?

Pentru simplul motiv că nimeni nu aruncă cu bani europeni acolo unde mâine poate fi altceva decât ceea ce există în comunitatea occidentală.

Apoi, pentru că deşi are meritul de a fi lichidat sârma ghimpată de la graniţa ex-sovietică cu România, a gafat public când a cerut, cu naivitate, semnarea unui tratat de stat între entităţile existente de o parte şi de alta a Prutului.

Cândva şi premierul Adrian Năstase se credea succesorul preşedintelui Ion Iliescu, doar munciseră împreună la intrarea României în NATO. Asta, până ce ambasada americană şi-a manifestat o altă opţiune…

Referendumul a indicat diferenţa dintre dorinţele fireşti ale premierului şi nemulţumirile majore ale alegătorilor, care nu sunt impresionaţi nici de faptul că este un politician bogat, nici de întâlnirile sale eşalonate, cu categorii diverse de cetăţeni.

Asta, pentru că viaţa oamenilor nu s-a schimbat, fundamental, în bine…

Mihai Ghimpu rămâne un om de dialog. Deloc sofisticat. Cu apariţii publice naturale, cu momente în care reuşeşte un alt tip de conversaţie cu cei obişnuiţi, anterior, ca să asculte, fără să crâcnească, indicaţiile preţioase ale unui şef de stat plin de el.

O analiză atentă a reacţiilor tinerilor pe bloguri, la subiecte vizând şi pe preşedintele interimar a relevat reacţii dure faţă de alţi politicieni şi repetarea unei concluzii acuzatoare la adresa ideii de aleşi ai poporului, care ar trebui să dea mult de gândit staffurilor electorale: cel puţin Mihai Ghimpu este onest.

Şi nimeni nu poate nega că a ţinut fruntea sus în faţa Moscovei, care suferă vizibil că Republica Moldova va avea soarta statelor baltice, acum în NATO şi UE.

La 28 noiembrie 2010, dacă vor fi puternic motivaţi, conaţionalii dintre Prut şi Nistru pot vota, de fapt, pentru despărţirea de C.S.I. şi accelerarea integrării în comunitatea occidentală.

Ion Petrescu