31.08.2010
O demonstrație a ultranaționaliștilor autorizată de primăria capitalei.
Membri ai organizaţiei Mişcarea Naţional-Creştină de la Chişinău, împreună cu activişti ai organizaţiei ultranaţionaliste Noua Dreaptă din România au mărşăluit azi pe bulevardul Ştefan cel Mare din Chişinău, cu ocazia sărbătorii Limba noastră.
Cei aproximativ 40 de participanţi la marş au fluturat tricoloare şi drapele cu însemnele Noii Drepte şi au scandat „Limba română unica stăpînă” şi „România Mare în vechile hotare”. Acţiunea a fost autorizată de primăria capitalei şi s-a petrecut în prezenţa forţelor de ordine.
Partidul comuniştilor a acuzat anterior asociaţia obştească Mişcarea Naţional-Creştină de implicare în acţiuni extremiste şi a criticat Ministerul Justiţiei că ar fi înregistrat o organizaţie extremistă. Ministerul Justiţiei a respins însă acuzaţiile, pe motiv că statutul acestei organizaţii nu ar conţine dispoziţii care ar fi putut fi calificate ca fiind extremiste sau contrare Constituţiei R. Moldova.
În martie însă, Ministerul Justiţiei a refuzat să înregistreze „Asociaţia Obştească Noua Dreaptă”, organizaţie cu care Mişcarea Naţional-Creştină nu ar avea nimic de-a face, după declarația făcută Europei Libere de liderul acesteia Sergiu Laşcu.
1 comentarii:
Trăiască acești patrioți și domnul Dorin Chirtoacă...GLORIE!!!
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: