Dosarul Iliescu citit și xeroxat înainte să dispară

Dosarul de cadre al lui Ion Iliescu de la Arhivele Naţionale ar fi fost citit şi copiat în 2006 de fostul director, după care nu a mai fost de găsit
Cât a existat la Arhivele Naţionale, dosarul de cadre al fostului preşedinte a fost citit de cel puţin o persoană. Este vorba de Corneliu Mihai-Lungu, director al instituţiei în perioada 1997-2007, potrivit unui raport intern al instituţiei, care semnalează, totodată, şi dispariţia dosarului.

“În registrul din anul 2006- partea I, de la Depozitul 1 SAC (n.r. - Serviciul de Arhive Contemporane), acest dosar a fost înregistrat de 3 ori (la fila 82, 86v şi 90) ca fiind solicitat în luna august 2006 de directorul general al Arhivelor Naţionale, dl Corneliu-Mihai Lungu, dosarul fiind xerocopiat pentru Domnia Sa”, scrie în raport.

Mai mult, potrivit aceluiaşi document, cineva a încercat apoi să şteargă urmele accesării dosarului. “În registrul de depozit fila 82, s-a operat ştergerea cu pastă corectoare a menţiunilor referitoare la efectuarea de copii xerox de pe dosar, iar la fila 86v a fost şters în acelaşi mod, de la rubrica Observaţii, numele dlui Corneliu- Mihai Lungu.”

EVZ a reuşit să-l contacteze la începutul săptămânii pe fostul director al Arhivelor, însă acesta s-a rezumat la o singură replică: “Sunt nişte minciuni grosolane şi neruşinate”.

Lungu şi Scurtu, directorii privilegiaţi

Numele lui Lungu mai apare în acest raport exploziv şi pe lista istoricilor care ar fi avut acces privilegiat la arhivă, citind dosare care nu doar că nu puteau fi studiate de cercetători la sală în momentul respectiv, dar nici măcar nu erau inventariate.

Raportul este susţinut de volumul “1956. Explozia. Percepţii române, iugoslave şi sovietice asupra eve nimentelor din Polonia şi Ungaria”, apărut în 1996, la Editura Univers Enciclopedic, pe care fostul director l-a coordonat împreună cu istoricul Mihai Retegan.

Acces privilegiat ar fi avut şi istoricul Ioan Scurtu, care a fost, de asemenea, director la Arhivele Naţionale în perioada 1991-1996. Unul dintre articolele lui Scurtu menţionate în raport a fost publicat, în 2008, în revista “Historia” şi are ca temă campania propagandistică pentru realegerea lui Nicolae Ceauşescu în 1989, însă se precizează că autorul nu a menţionat sursa, aşa cum impun rigorile ştiinţifice. Documentele provin din fondul CC al PCR.

“Înaintea mea au scris alţii despre aceste lucruri, printre care Constantin Moraru (n.r. - arhivist, soţul şefei Serviciului de Arhive Contemporane), iar eu am preluat. În plus, Institutul Revoluţiei, unde am fost director adjunct până în 2009, a primit printr- un protocol cu Arhivele anumite documente”, susţine Ioan Scurtu.

“Sute de dosare dispărute”

Dosarul de cadre de la CC al UTC al lui Ioan Scurtu însuşi ar fi dispărut şi el din Arhivă, se spune în raportul instituţiei, în care este citată o referentă care a declarat că, în anul 1995, când s-a început prelucrarea fondului CC al UTC, l-a numerotat şi certificat.

“Nu aveam de ce să am dosar de cadre deoarece nu am deţinut nicio funcţie în UTC”, declară acesta, accentuând: “Eu, unul, nu am vrut să văd niciun dosar de cadre pentru a evita suspiciunile. Ciripitorii ar fi transmis mai departe”, explică Scurtu.

Deşi în ce priveşte dosarul său neagă dispariţia şi chiar existenţa, Ioan Scurtu vorbeşte de alte câteva sute de dosare dispărute din arhiva preluată în decembrie 1989 de la Comitetul Central. “Numărul celor primite la Arhive de la Armată, cât eram eu director, nu corespundea cu inventarul”, arată acesta.

UN FOST TOVARĂŞ

“Ion Iliescu nu mai are ce ascunde”

Perioada cea mai puţin cunoscută din biografia lui Ion Iliescu este cea a anilor ’50-’60, potrivit istoricilor, când acesta a studiat la Moscova, apoi, întors în ţară, a ocupat diverse funcţii în organizaţii de tineret şi studenţeşti.

După protestele inspirate de Revoluţia din Ungaria, din 1956, a participat, potrivit raportului de condamnare a comunismului, la procesele de demascare şi exmatriculare a studenţilor participanţi.

Un fost tovarăş al lui Ion Iliescu din acea perioadă, Cornel Burtică, nu crede însă că Iliescu a avut prea mare legătură cu acele evenimente. “În 1956, Ion Iliescu era reprezentantul României la Uniunea Internaţională a Studenţilor, la Praga. Când s-a întors a fost numit preşedinte al Uniunii Asociaţiilor Studenţeşti, nou-înfiinţată”, spune Cornel Burtică, fost ministru al comeţului exterior, care i-a fost subordonat direct lui Iliescu din poziţia de şef al organizaţiei din Bucureşti.

“Ion Iliescu nu era vioara întâi, nu avea puterea de a da afară din facultate pe cineva pentru că totul se discuta în organizaţiile de partid. Erau apoi Ministerul Învăţământului şi rectoratele”, susţine fostul subordonat al lui Ion Iliescu.

Acesta a condus UASR până în 1960, când a fost avansat, iar locul i-a fost luat de Cornel Burtică. Apogeul carierei l-a atins în 1971, când a ajuns membru în secretariatul CC al PCR şi ministru al tineretului.

“Ion Iliescu nu mai are ce ascunde. Din funcţiile pe care le-a deţinut, a avut de-a face cu Securitatea, de pildă, dar nu a fost un slujbaş al ei”, mai crede Cornel Burtică.

În 1971, după celebrele teze din iulie, Ceauşescu îl marginalizează pe Ion Iliescu, acuzându-l de deviere intelectualistă. În realitate, începuse să fie văzut ca un rival de Ceauşescu.

Două documente oficiale despre cariera sa de dinaintea acestui moment au fost publicate până acum. Este vorba de un referat din 1953, un fel de fişă de cadre, ce poate fi citită de anul trecut la Arhive, şi de o fişă reprodusă în 2000 de revista “Academia Caţavencu”, dar care nu se mai găseşte în Arhivă.

PRIVILEGII. Corneliu Mihai Lungu (stânga) şi Ion Scurtu au putut citi documente inaccesibile cercetătorilor de rând. Primul, chiar dosarul lui Iliescu

VECHEA GARDĂ

“Se doresc epurări politice”

Dispariţia dosarului de cadre al lui Ion Iliescu de la Arhive şi raportul Comisiei de disciplină au dus la sancţionarea prin concediere a şefei Serviciului de Arhive Contemporane, Camelia Moraru, ce a fost considerată responsabilă şi pentru alte nereguli.

Ea a contestat decizia în contencios administrativ, iar pe 28 iunie a câştigat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. De pe 28 iulie s-a reîntors la serviciu pentru a-şi lua din prima zi concediu.

Camelia Moraru a fost învestită şefă la Arhive Contemporane încă din vremea mandatului lui Ioan Scurtu, un istoric apropiat de Ion Iliescu, fost consilier prezidenţial al acestuia şi fost subordonat la Institutul Revoluţiei.

“Mi-a fost recomandată de şefa ei de atunci, când am creat Biroul de Arhive Contemporane. Într-adevăr, cred că este foarte bine pregătită, ca şi soţul său. Doar că acum se doresc epurări politice”, spune Ioan Scurtu.