După cum s-a zvonit, la data de 29 mai a avut loc deschiderea oficială a cimitirului ostaşilor români din Călăraşi . Dacă ne informăm despre acest eveniment de la PUBLIKATV şi JURNALTV ni se creeaza impresia că acest cimitir a fost construit de către autorităţile oraşului Călăraşi şi „dat în exploatare” de către Filat.
Pe când în realitate situaţia a fost cu totul diferită de cea care s-a dat maselor.
O să încerc o scurtă datare cronologică a evenimentelor cu dovezile corespunzătoare pentru a dovedi cum zice rusul „who is hui”.
În anul 2006 se încearcă obţinerea autorizaţiei de construcţie din partea Noii Drepte Basarabia de la primăria oraşului Călăraşi însă din cauză că atunci primar era Rusu şi mai nu ştiu cum, reprezentantul comuniştilor, nici nu a putut fi vorba ca să se reuşească obţinerea acestei autorizaţii , însă membrii Noii Drepte nu abandonează proiectul şi în anul următor odată cu debarcarea de la putere a comunistului şi venirea în locul lui a primarului Melnic reîncep tratativele de obţinere a autorizaţiei. Tratativele decurgeau anevoios deoarece autorităţile făceau o mulţime de declaraţii pozitive şi nici o acţiune concretă în realitate.
În vara anului 2007 membrii Noii Drepte înţeleg că autorităţile locale doar trag de timp şi nu au de gând să dea nici un fel de autorizaţie, se ia hotărârea de a acţiona mai promt şi în data de 9 august se transportă în Dealul Eroilor toate materialele de construcţie necesare turnării temeliei Capelei Sf. Arhanghel Mihail, în aceiaşi zi reprezentanţii autorităţilor locale vin la faţa locului şi văzându-se puşi în faţa faptului împlinit dau aviz pozitiv construcţiei în mod verbal iar în următoarele zile eliberează prin decizie de consiliu, terenul cimitirului în gestionarea grupului de voluntari ai Noii Drepte, până în data de 13 august se reuşeşte turnarea temeliei.
Aici puteţi vedea galeria foto a acelei perioade
În zilele de 7-8 octombrie se mai efectuează o scurtă tabără în cadrul căreia se reuşeşte înălţarea zidurilor capelei cu ajutorul localnicilor de bună credinţă Dumitru şi Nicolaie Rusu.
Aici puteţi vedea galeria foto a acelei perioade
În vara anului 2008 are loc cea dea treia tabără, debutul căreia are loc cu binecuvântarea Părintelui Ioan Croitoru, în intervalul 13-20 august membrii Noii Drepte au tencuit pereţii, au construit carcasul acoperişului şi au instalat Crucea.
În această vară datorită depărtării de sursele de apă potabila şi a celei necesare pentru construcţie membrii Noii Drepte au intervenit cu o rugăminte la primarul oraşului Călăraşi (RM) să le fie asigurată de către gospodăria comunală Călăraşi transportarea unei cisterne de apă în Dealul Eroilor , primarul Melnic a invocat lipsa fondurilor şi a sugerat ca membrii Noii Drepte sa colecteze din băltoacele care se formează pe drum după ploaie apa necesară, camarazii au mulţumit primarului pentru idee şi aşa şi au procedat .
Aici puteţi vedea galeria foto acestei tabere de muncă
În septembrie acelaşi an în decursul a două zile este acoperită micuţa capelă cu şindrilă.
În anul 2009 în perioada 21-23 august are loc următoarea tabără de muncă în care se fac lucrările de finisare a capelei şi de îngrijire a întregii suprafeţe a cimitirului .
Aici vezi foto
În anul 2010 la data de 9 mai are loc o slujbă de pomenire şi depunerea unei coroane.
Vezi VIDEO aici.
Membrii Noii Drepte află de la persoane implicate că Primăria Municipiului Călăraşi (România) a finanţat un proiect de restaurare a cimitirului ostaşilor români îngrijit până la acest moment doar de Noua Dreaptă, banii au fost transferaţi pe conturile primăriei Călăraşi (Republica Moldova).
Astfel Primăria Călăraşi (RM) primind importante surse financiare în scurt timp instalează o Troiţă de beton, îngrădeşte o parte a cimitirului în care este cuprinsă şi Capela Sf Arhanghel Mihail ctitorită de ND la care adaugă două mici ferestruici şi îi vopseşte pereţii în culoarea alb, deasemenea monteaza cruci de beton simbolice cu numele eroilor căzuţi şi cu inscripţia “erou necunoscut”.
După care autorităţile locale din Republica Moldova plănuiesc şi fixează data de deschidere oficială a memorialului pentru 29 mai 2010 , la această deschidere membrii Noii Drepte nu sunt invitaţi , ei aflând din oameni de încredere despre acest eveniment la care nu era plănuit ca ei să ia parte. Se face legătura cu viceprimarul oraşului Călăraşi (RM) responsabil de acest proiect, care văzându-se prins în ungher este nevoit să î-şi ceară scuze pentru că “a uitat” să anunţe despre eveniment pe cei de la care a pornit acest proiect .
În data de 29 mai 2010 dimineaţa cu câteva minute înainte de deschiderea evenimentului viceprimarul Susarenco aduce la cunoştinţă membrilor ND că ei nu vor avea cuvânt la ceremonie, astfel are loc debutul acţiunilor de marginalizare a Noii Drepte în această zi. Membrii Noi Drepte se văd siliţi să facă presiuni active şi în final viceprimarul Susarenco este nevoit să renunţe la planul său mârşav pentru a evita un scandal de proporţii. Preşedintelui AO Noua Dreaptă i se oferă cuvântul (link) luări de cuvânt mai au şi alţi invitaţi din România cum ar fi primarul Municipiului Călăraşi (România) precum şi oficialităţi de rang local din Călăraşi (RM) şi central reprezentate de Vladimir Filat (Prim Ministrul RM) .
Autorităţile din Primăria Călăraşi (RM) au încercat să deturneze sensul sărbătorii transformând-o în o banală tăiere de panglică (electorală) facută pe spatele muncii Noii Drepte şi finanţării româneşti .
Din fericire autorităţile româneşti care au finanţat primăria oraşului Călăraşi (RM) şi-au dat bine seama cine şi ce hram poartă (link)
Este regretabil faptul că nişte politicieni murdari în încercarea de a căpăta capital electoral şi aprecieri din partea stăpânilor săi, sunt gata să calce peste cei morţi şi cei vii .
Inevitabil va sosi ceasul marii judecăti la care fiecare va da răspuns pentru ticăloşiile sale.
Asociaţia Noua Dreapta cu ajutorul lui Dumnezeu va acţiona şi în continuare în interesul Neamului românesc .
1 comentarii:
interesanta constructie! aici groparii isi pastreaza harletzele? observ ca doi oameni nu incap in ea.
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: