Basarabia - o colonie mascată sau dușmanii moldovenilor sunt... moldovenii

Clasa politică din R. Moldova se bălăceşte în ipostaza „dătătorilor de legi şi datini”, împovăraţi de „înţelepciune şi pragmatism” moldovenesc. Noţiunile de înţelepciune şi pragmatism politic în ţările democraţiei avansate presupun, mai întâi, patriotismul, demnitatea naţională şi profesionismul politicienilor, calităţi pe care electorii din ţările respective le apreciază în primul rând. Dacă un politician nu probează pe parcursul a mai mulţi ani prezenţa acestor calităţi, nu are şanse să ajungă la putere.
În R. Moldova, spaţiu geopolitic afectat de o profundă criză identitară, noţiunilor de patriotism şi demnitate naţională li se imprimă insistent o semnificaţie străină sensului denotativ al acestor cuvinte, în scopul de a împiedica şi, dacă va fi posibil, chiar de a anula pentru totdeauna o eventuală „revoluţie a mentalităţilor”, singura în măsură să pună capăt crizei identitare, care, pentru populaţia autohtonă majoritară, este mult mai devastatoare decât foametea organizată de către ruşi după cel de-al Doilea Război Mondial. Or, o calitativă „revoluţie a mentalităţilor”, fără de care integrarea în UE este irealizabilă, nu se poate produce într-un spaţiu unde populaţiei i se serveşte la nesfârşit diversiunea numită naţiune moldovenească, popor multinaţional al R.M. şi unde valorile se inversează, adică duşmanul este prezentat drept partener strategic, fratele - duşman, adevăraţii eroi şi martiri pentru cauza şi demnitatea naţională sunt taxaţi drept ultranaţionalişti, iar cei care au decimat, au falsificat numele, istoria şi fiinţa basarabenilor sunt ridicaţi pe piedestal de eroi şi eliberatori.
Pentru un procent consistent de cetăţeni, educaţi în baza unor astfel de pseudovalori, patriotismul se reduce la „ubi bene, ibi Patria” (Cicerone), adică: unde-i bine, acolo-i Patria şi nu-i interesează ce limbă vorbesc, cine le-a exterminat părinţii, cine le decide soarta, a copiilor lor sau a poporului din care fac parte din „ţara lui badea Mior”, sunt manifestarea „patriotismului” cultivat „ştiinţific” de către unii demnitari împovăraţi de pragmatism şi „înţelepciune” statalist-moldovenească.
Se ştie că „patrioţii” stomacali nu sunt capabili de sacrificiu şi dăruire în numele adevărului şi idealurilor, iar sentimentul de demnitate naţională le lipseşte cu desăvârşire. Iată de ce o bună parte din autohtonii majoritari au rămas indiferenţi la gravele insulte, la care s-au dedat primarul de Ujhorod, unul din candidaţii la funcţia de preşedinte al Ucrainei, S. Ratuşneak, care a declarat că „moldovenii sunt cea mai tâmpită naţie”, rusul Zadornov, care a debitat că „ moldovean nu este o naţionalitate (aici trebuie să-i dau dreptate rusului), ci un diagnostic al tâmpeniei şi prostiei”. Unii politicieni şi formatori de opinie ruşi şi-au permis să-l insulte pe preşedintele interimar al ţării, insultând astfel poporul care l-a acceptat în această înaltă funcţie. Şi dacă pasivitatea omului de rând mai poate fi înţeleasă, nepăsarea celor de la guvernare este nu doar inacceptabilă, dar şi condamnabilă, deoarece astfel dânşii se fac complici ai celor care insultă şi denigrează, complexează 80 % din populaţia R.M.
Astfel de fenomene nu pot fi întâlnite în nici o altă ţară de pe glob, deoarece cetăţenii îşi cunosc şi stimează originea, trecutul, limba şi cultura, iar politicienii propagă şi protejează valorile naţionale. De exemplu, pentru preşedintele Camerei Deputaţilor din Italia, Gianfranco Fini, „centrul democraţiei este demnitatea naţională”, iar limba italiană este pilonul de bază al demnităţii naţionale. Poporul italian, având astfel de politicieni, care propagă ceea ce are mai de preţ naţiunea, adică demnitatea, îşi va iubi ţara şi neamul şi nu va permite nimănui să-i calce în picioare valorile naţionale.
Spre deosebire de politicienii pentru care „centrul democraţiei este demnitatea naţională”, „cavalerii” ipocriţi ai pseudo-statalităţii moldoveneşti – Voronin, Mişin, Tkaciuk, Reşetnikov, Klimenko, Ţurcan, Stepaniuc, Greceanâi… – promovează un fel de naţionalism „multinaţional” moldovenesc în speranţa că vor reuşi să finalizeze procesul de transformare a majorităţii autohtone într-o masă de mutanţi, care desconsideră propriile valori etnoculturale, comunică în familie într-un argou păsăresc, iar în societate, într-o rusă rudimentară şi venerează tot ce este rusesc. Această „doctrină” de cavernă este destinată doar indigenilor, ruşii din R.M. declară că vor apăra mutantul moldo-multinaţional de românizare.
Nu este un secret – comuniştii şi coloana de minoritari imperiali nu au pus niciodată preţ pe demnitatea naţională a majoritarilor. „Centrul democraţiei „ pentru aceşti „politicieni” sunt orgoliile „velikoderjavnice” ale ruşilor, iar pilonul „demnităţii moldo-multinaţionale” - limba rusă. Nedumereşte însă comportamentul unor politicieni, care se pretind a fi democraţi şi urmaşi ai lui Ştefan cel Mare – Lupu, Urechean, Diacov…, în total vreo 28, toţi din AIE, care au votat împotriva propunerii PL ca parlamentarii din RM să cunoască limba de stat, pilonul demnităţii naţionale, demonstrând, astfel, că nici ei nu pun mare preţ pe ceea ce are mai sfânt poporul.
Şi decretul emis de preşedintele Ghimpu, gest de reparaţie istorică şi morală, pe care societatea îl aşteaptă de 20 de ani, nu a plăcut acestor politicieni. Ei şi-au sincronizat vocile cu partidele antinaţionale ale Ţurcanilor, Klimencilor şi Voroninilor în tentativa de a dosi adevărul despre crimele comise pe teritoriul Basarabiei de către Uniunea Sovietică, invocând eternele şi puţin convingătoarele „argumente” despre o realitate internă nefavorabilă, care, de fapt, este stimulată şi întreţinută de clasa politică oportunistă, care se crede pragmatică, din Basarabia.
Raţionamentele invocate sunt într-atât de neconcludente, încât provoacă nedumerire şi repulsie în rândurile intelectualităţii, dar şi ale electorilor autohtoni cu demnitate, care se vor distanţa, indiferent dacă se identifică români sau moldoveni, de aceşti politicieni. După astfel de declaraţii partidele lor nu au nici o şansă să acumuleze voturi de la electoratul autohton instruit şi conştient de misiunea sa istorică. Ar putea fi votaţi doar de foştii NKVD-işti şi odraslele acestora, transfugii-cameleoni comunişti, adepţii patriotismului stomacal şi coloana a cincea a Imperiului Rus.
Acestea fiind clarificate, este explicabil de ce se insistă asupra necondamnării celor care au comis atrocităţi în Basarabia şi care, astăzi, o duc mult mai bine decât victimele lor, încasând, din banii munciţi de copiii şi nepoţii acestor victime, pensii destul de grase. În timp ce „partenerul strategic” al ex-comunistului M. Lupu, preşedintele Federaţiei Ruse, D. Medvedev, declară că: ”aceste crime (crimele comise de nazişti) nu au termen de prescriere, iar cei care le-au comis trebuie să răspundă, indiferent de vârstă”, unii politicieni moldoveni din AIE au sărit în apărarea călăilor populaţiei autohtone, riscând să transforme, asemenea comuniştilor, partidele pe care le conduc în formaţiuni politice, străine cu desăvârşire intereselor şi durerilor băştinaşilor. Argumentul lor „forte” este că decretul va diviza societatea, care, în realitate, nu se va consolida, dacă politicienii vor continua să ruineze etnospiritual indigenii pentru a satisface orgoliile maladive ale oficialilor de la Kremlin. Nu decretul preşedintelui Ghimpu, aşa cum încearcă să convingă aceşti politicieni opinia publică, divizează societatea, ci neadevărul şi duplicitatea clasei politice moldoveneşti, care cultivă şi întreţin ura şi dispreţul unui procent consistent de reprezentanţi ai minorităţilor lingvistice din R.M. faţă de indigenii conştienţi şi mândri de apartenenţa lor etnică.
Autorii doctrinei de modelare etnoculturală a basarabenilor se află indubitabil la Kremlin. Executorii, însă, cu regret, continuă să fie şi în secolul 21 bravii politicieni de pe malul Bâcului. Unii din oportunism, care în R. Moldova este considerat pragmatism, alţii din laşitate, semidoctism sau lipsă de clarviziune au servit şi continuă să servească insistent populaţiei „legenda” despre inoportunitatea momentului pentru înscăunarea adevărului, prelungind, astfel, agonia identitară, care, dacă nu va fi curmată în scurt timp, va dinamita ireversibil această societate cu ADN-ul alterat ca rezultat al monstruoaselor experimente politico-ideologice ruseşti.
Deşi au trecut 20 de ani de la declararea independenţei, timp suficient pentru reabilitarea adevărului şi informarea corectă a societăţii despre originea etnică a autohtonilor şi crimele comise de către comunişti, „docţii” noştri politicieni nici astăzi nu se grăbesc să destrame păienjenişul amneziei naţionale, continuând, voluntar sau involuntar, să încurajeze procesul de zombificare a materialului uman autohton, care rătăceşte în abisul necunoaşterii de sine. Or, „somnul raţiunii naşte monştri” spirituali, societatea moldovenească deţinând deja un număr consistent de astfel de creaturi, printre aceştia evidenţiindu-se şi unii descendenţi ai victimelor deportărilor (Greceanâi, Voronin, Diacov…), decimării etnice şi umilirilor, operate de către partidul comunist .

Zina Gane-Muravschi