Căușeni (până în secolul al XIX-lea)

In Bugeac, la Causeni
Dorm stramosii moldoveni.
Numai pietre de mormant
Mai pastreaz-a lor cuvant.
A. Mateevici (Pietre vechi)

Istoria Causenilor a fost dominata de caile comerciale de importanta internationala care treceau prin localitate. Una din ele, care incepea in Europa Centrala, ducea prin Liov, Suceava, Iasi, apoi trecea pe la Tutora (peste Prut, mai jos de orasul actual Ungheni), prin Lapusna, apoi urma cursul raului Botna, de unde se bifurca in doua: drumul principal ducea spre Cetatea Alba, iar o ramificatie a lui – prin Tighina, spre Caffa (o colonie genoveza din Cremeea).

In 1484 otomanii au cucerit Cetatea Alba, au rupt-o din trupul tarii, cauzand prejudicii securitatii ei si deteriorand relatiile comerciale. Pentru contracararea pericolului otoman din directia Cetatii Albe si protejarea importantului drum comercial, s-a format o parcalabie speciala cu sediul in Cioburciu, pe malul drept al Nistrului. Un parcalab de Cioburciu, mentionat intr-un document al lui Petru Rares din 22 martie 1535, primea o mosie de langa «Chisinaul Mare» de pe malul Botnei, care se afla «intre Dobre si Oale». Mentiunea despre «Chisinaul Mare» din acest document a servit drept temei unei ipoteze, potrivit careia pe cursul inferior al Botnei ar fi fost o localitate cu un asemenea nume (Chisinau), inlocuit ulterior cu altul – Causeni.

In 1538 otomanii au rupt din hotarul Moldovei Cetatea Tighina si alte localitati ale tarii. Din scrisoarea lui Selim al II-lea din 22 martie 1568 reiese ca batalia de la hotarul circumscriptiei Tighina se da pentru fantani, izvoare, drumuri importante. Toate acestea se intamplau in apropierea Causenilor. Situatia tinutului si a drumului care trecea prin el s-a complicat si mai mult spre sfarsitul secolului al XVI-lea. In 1595, sub presiunea fortelor turco-tatare, domnul Moldovei Ieremia Movila i-a cedat hanului Crimeei Gazi Ghirai cateva sate, care se aflau in circumscriptia Tighinei si Cetatii Albe. Causeniul insa ramane o localitate de frontiera a Moldovei, care in caz de necesitate servea ca baza pentru fortele militare ale tinutului Lapusna cu misiunea de paza a populatiei Moldovei de atacurile tataresti. Spre exemplu, calatorul suedez Johann Mayer relata ca in dimineata zilei de 19 mai 1651 a vazut in apropierea Causeniului «…pe dealuri, oamenii domnului Moldovei si steaguri inaltate (care – n.n.) faceau de straja impotriva tatarilor. In acea zi am mancat la ora 10 pe camp. Atunci a venit unul din calarasi de pe deal»[1] si le-a spus calatorilor ca: «… aproape pana la Iasi nu veti gasi deloc oameni in sate, deoarece toti oamenii au fugit in paduri de frica tatarilor»[2].

Probabil, in luptele cu tatarii Causeniul a fost distrus si aici, timp de cativa ani, nu s-a locuit. Abia in 1656 aceasta localitate s-a reinfiintat. In 1658, localitatea restabilita devenea un centru de unire a fortelor care il sustineau pe domnul Moldovei Ghica Voda contra pretendentului la tron Constantin Serban: «Ramanand Ghica Voda numai cu boierii, n-au cutezat sa mai zaboveasca la Lapusna, ce purcesu spre Tighina, spre Bacu, pana la Luteni si acolo au asteptat pre el-agasi (aga de tarm – n.n.). In aceleasi zile au sosit pre Botna si el-agasi cu o sama de ostasi, si s-au mutat si Ghica Voda de pre Bac la Botna, si amu impreuna cu el-agasi au statut la Causeni, pana au sosit si sultanul»[3].

In a doua jumatate a secolului al XVII-lea s-a marit numarul nogailor care preferau sa se aseze cu traiul in sud-estul Moldovei. In 1666, pentru a reduce diferendele cu populatia romaneasca locala, otomanii le-au dat nogailor pentru locuit o parte din teritoriul otomanilor. Prin eforturile lui Halil-aga, devenit ulterior pasa de Babadag, a fost stabilit hotarul dintre teritoriul dat nogailor si cel ramas sub autoritatea domnului Moldovei (acest hotar, a fost cunoscut ulterior cu numele de «hotarul lui Halil-pasa»). In urma acestei delimitari, in stapanirea hanului din Crimeea au mai intrat sate moldovenesti, inclusiv Causeni, care se afla mai la sud de valul Traian de Sus. In 1705, Causeniul devenise un centru administrativ al satelor molodvenesti supuse hanului. (In legatura cu inaintarea nogailor pe teritoriul Moldovei, au intervenit modificari si in reteaua de drumuri importante pe teritoriul ei. Fiind afectat de prezenta nogailor, traseul Causeni-Lapusna a pierdut din importanta sa de odinioara.)

Pe la 1678, prin extindere, s-a format o localitate numita Causenii Noi, iar prima a inceput sa fie numita Causenii Vechi. La finele 1713, fiind in trecere prin Moldova, calatorul englez Matraye mentiona ca la Causenii Vechi si Causenii Noi, alaturi de romanii bastinasi, mai locuiau evrei si tatari. Tot Matraye numeste Causeniul oras. Ca localitate urbana Causeniul figura se pe o harta straina din prima treime a secolului al XVIII-lea.

Prin Causeni trecea un drum care unea Tighina si Smilul (Ismail). In luna ianuarie 1738 calatorul englez John Belle a ajuns la Causeni. El mentiona ca la Causeni a avut o «locuinta buna»: «La masa de seara am stat langa un tatar batran, care parea a fi un om de seama printre ei. Iar in ziua de 13 (ianuarie – n.n.), primind alti cai, am plecat din Causeni si am calatorit»[4] spre Ismail. Calatorul a mai precizat ca in localitate era o posta, unde se schimba caii.

O descriere succinta a orasului de la mijloculm secolului al XVIII-lea a lasat diplomatul francez Ch. de Peysonnel: «Causeniul este un oras situat intr-o valcea. El este locuit de tatari, moldoveni, armeni nascuti in tara, persani (adica sositi recent din Armenia ocupata de Iran – n.n.) si evrei. Sunt moschei construite de curand, biserica ortodoxa, armeana si sinagoga. El este carmuit de un subas tatar, numit de han, caruia ii plateste o dijma de 750 piastri pe luna. Importul (de marfuri in regiune – n.n.) si exportul sunt dezvoltate in aceeasi masura»[5]. Ordinea in care sunt enumarate grupurile etnice, cu exceptia tatarilor plasati primii pe lista ca reprezentanti ai puterii de stat, corespunde ponderii fiecarui grup etnic in randul populatiei localitatii.

Guvernatorul Causeniului si al «satelor hanesti», numit de Peyssonel subas, locuia intr-o cladire din oras, care apartinea hanului din Crimeea si avea caracterul unui imobil de stat. In literatura istorica, cu prioritate in cea din secolul al XIX-lea, s-a scris mult despre un «palat splendid» al unui oarecare «han din Bugeac». In cladirea subasului de la Causeni se oprea hanul din Crimeea cand participa la operatiile militare ale armatelor turco-tatare in spatiul carpato-nistrean, cand se ducea sau venea din Istanbul. La inceputul razboiului ruso-turc din 1768-1774, la Causeni a sosit hanul Kran Ghirai. Cu aceasta ocazie, «Causenii ajunsesera centrul tarii tataresti, scrie diplomatul francez, baronul de Tott toate poruncile porneau de aici, intr-aici alergau toti de pretutindeni si multimea curtenilor crestea in fiecare zi»[6].

In iarna anilor 1768-1769 la Causeni a fost si negustorul german N. Kleeman. Atunci, in localitate se aflau trupe turco-tatare, pregatite sa lupte pentru respingerea ostilor ruse de pe teritoriul statului polonez: «… Am ajuns la 23 decembrie la amiaza, la Causeni. Acest orasel este asezat intre 2 dealuri. Misuna de tatari si turci si din aceasta cauza am fost siliti sa ne multumim cu o odaie intunecoasa si umeda la un armean persan»[7].

Calatorul german descrie pe scurt si casa subasului unde se oprise hanul din Crimeea. «Seraiul (adica palatul – n.n.) sau, locuinta hanului tataresc de la Causeni, (…) este un palat, fiind asezat la marginea orasului, pe o inaltime. Este o cladire destul de atragatoare, pe dinafara zugravita in albastru si alb si inconjurata cu un zid inalt. Vazuta din afara, seamana destul de mult cu un pavilion german, pe dinauntru este destul de incapatoare si camerele in care am intrat erau luxoase si frumos impodobite cu covoare si sofale. Mai tarziu aceasta cladire, impreuna cu jumatate din orasul Causeni, a fost arsa de tatarii nogai rasculati»[8].

Ridicata cu mainile constructorilor bastinasi, din punct de vedere arhitectural, cladirea administrativa a hanului avea aspectul unei case populare romanesti cu pereti varuiti si vopsiti potrivit gustului oriental. Acest edificiu era situat nu in centrul localitatii, unde de obicei se situa o cladire administrativa, ci la marginea orasului, mai aproape de campia cu tatari. In timp de razboi, adunati impreuna si incitati contra crestinilor, tatarii si nogaii puteau sa comita atrocitati, chiar si contra populatiei supuse hanului. Potrivit relatarilor lui N. Kleeman, nogaii au dat foc Causenilor, din cauza focului suferind o jumatate a orasului. Tot atunci livezile si viile orasenilor erau bacsite cu vitele de tractiune si vehicole: cai, camile, calesti.

In timpul cand armatele ruse au asediat Tighina, multi locuitori din Causeni s-au refugiat in locuri putin mai ferite de pericolul razboiului. Tatarii in retragere au dus cu ei in Crimeea si populatie bastinasa. Dupa ce confruntarile s-au localizat la Dunare si Balcani, o parte din refugiati au inceput sa revina pe la casele lor. Din codri si din prizonierat reveneau familiile romane. In septembrie 1711, din Crimeea s-au reintors trei familii din Causeni. A patra familie din acest grup de prizonieri n-a reusit sa se elibereze. Conform unei liste a populatiei din 15 iulie 1773, la Causeni se aflau 91 volohi (romani), 64 armeni si 12 evrei (barbati), ori 334 oameni in total, adica cu mult mai putin decat pana la inceputul razboiului.

Dupa venirea armatei ruse in Moldova, unii locuitori incercau sa se transfere cu traiul in alte locuri. In noiembrie 1771, Ionita Catarau, locuitor al Causenilor, s-a mutat cu traiul la Iasi, unde locuia fratele sau. Insa, fata de cei care incercau sa plece in alte tari, comandamentul rus lua masuri pentru ai intoarce cu forta la locul lor de trai, unde erau datori sa indeplineasca prestatii in folosul armatei. Spre exemplu, conform ordinului colonelului Korret din 13 februarie 1773, o echipa de cazaci avea ca misiune sa reintoarca la Causeni doua familii de evrei care ajunsesera pe teritoriul polonez.

Taranii erau impusi sa dea paine, bani, coseau fan si dau carute pentru armata rusa, iar negustorii erau scutiti de prestatii in munca in schimbul unei plati suplimentare. Potrivit ordinului lui Korret din 30 aprilie 1773, «evreii din oraselul Causeni au facut reclamatie ca armenii si volohii … ii trimit la lucrari si le cer sa dea carute (pentru a fi trimise – n.n.) in diferite locuri (necesare armatei – n.n.). Sa li se declare stolnicilor de acolo ca evreii menionati sa nu fie antrenati la acele (prestatii – n.n), dar sa se multumeasca cu o plata in bani»[9]. Agentii rusi cautau sa depisteze gropi cu paine, ramase de la refugiati. Populatia locala era jefuita de ambele armate beligerante. In anul 1771 armeanul Asvadur a facut reclamatie pe cazacii de pe Don, care-i furasera 6 bovine. Cazuri similare li se intamplau si altor locuitori ai Causeniului.

Dupa pacea de la Kuciuk-Kainargi (1774), Poarta intentiona sa se intareasca in tinut. In toamna anului 1777, in apropierea Causeniului se aflau Devlet si Bahti Ghirai pentru a contracara intentiile hanului fata de Bugeac. Aceasta situatie incordata dintre Rusia si Imperiul Otoman, insotita de concentrarile de trupe militare din ambele parti, s-a prelungit si in anii urmatori. In 1779, intre Rusia si Turcia a fost incheiata conventia Ainali-Kavak. Astfel, Causeniul, impreuna cu alte sate hanesti, au ajuns sub administratia directa a otomanilor. Conform relatarilor agentului austriac Titelsberg din 1783, Causeniul, fiind «asezat intr-o vale … este administrat de un kapugi-basi»[10]. Acest administrator se afla sub autoritatea serascherului de la Ismail.

Situatia populatiei de la Causeni s-a inrautatit din nou in timpul razboiului austro-turc din 1787-1791. In zona orasului se faceau dese concentrari de trupe. In 1789 aici se aflau circa 5000 ostasi turci in frunte cu Zagnali pasa, beilerbei de Anatolia, care avea misiunea de a pazi linia otomana de comunicatii din apropierea Tighinei. In septembrie acelasi an, adunatura mentionata de oameni a fost atacata de trupele ruse de avangarda in frunte cu printul Angalt-Bermburgski. O parte a turcilor a cazut sub loviturile tunurilor adversarilor, alta parte a fost luata in prizonierat. La Causeni a fost si G. Potiomkin, comandantul armatei imperiale ruse.

Din 13 septembrie 1789 sunt plasate distinct satul Causenii Vechi si Causeni (Noi), care a aparut dupa ruperea localitatii de Moldova. De obicei, aceste doua localitati formau un tot intreg, numit Causeni. Oraselul avea 4 drumuri principale de legatura cu alte localitati – spre Tighina, Cetatea Alba, Ismail si Chisinau.

Causeniul din toamna anului 1789 a fost descris succint de ofiterul rus de origine polono-suedeza P.B. Campenhausen: «Targul Causeni… se gaseste acum intr-o stare destul de proasta, in privinta cladirilor, si a fost parasit de majoritatea locuitorilor sai. Evreii si oamenii de jos mai locuiesc (aici – n.n.). Doar numeroasele cafenele si dughene dovedesc ca localitatea a fost odata populata si ca luxul caracterizat de acestea a dominat aici»[11].

In partea de sud-est a localitatii, pe versantul unui deal, se afla cladirea administrativa, care odinioara fusese resedinta hanului din Crimeea. Ea era inconjurata de un zid inalt. Alaturi se afla o moschee. Ambele cladiri aveau intrari orientate spre nord, de unde in zilele caniculare de vara puteau sa adie curente racoritoare de aer. Insa, amplasamentul cladirii administartive cu moscheea nu au influentat structura urbana a Causeniului cum e caracteristic pentru localitatile orientale. Aceasta constituie un indiciu in plus ca cele doua edificii au aparut mai tarziu decat restul cladirilor principale din localitate.

Unele din aceste cladiri au fost descrise de Campenhausen: «In Causeni se afla vestigiile unei mari manastiri armenesti. Ea a fost ridicata in 1709 de catre un negustor bogat …. Valachia, iar arhitect/constructor (a fost – n.n.) Astvasatur, dupa cum o dovedesc doua vechi inscriptii. Gradina mare a manastirii este plina de morminte… In cimitirul evreilor erau amestecate si morminte armenesti, ceea ce … constituie o dovada ca acesti armeni au fost din secta caucaziana care a preluat multe obiceiuri evreiesti…»[12]. Campenhausen nu scrie ca in oras ar fi fost o sinangoga mentionata de Peyssonel cu trei decenii mai inainte.

Campenhausen a descris cunoscuta biserica ortodoxa Adormirea Maicii Domnului din Causeni: «Biserica este o cladire rotunda, pe jumatate ingropata in pamant. Turcii au ruinat-o. Este pictata al fresco in interior si exterior, pe un fond roz. Sunt reprezentate faptele unor sfinti si soarta osanditilor…, fiecare scena fiind despartita de cealalta… Un altar frumos, din marmora, al carui piedestal este o coloana mica…»[13]. Una din inscriptii contine si cateva date despre biserica: «Aceasta sfanta biserica… inaltata din temelie prin grija si cheltuiala smeritului mitropolit … al Proilaviei (Brailei – n.n.), kyr Ioan Grigore Ion Callimachi Voievod. In anul mantuirii 1763, in luna septembrie 10. Stanciul zugrav, Radu zugrav, Voicul pietrar si zugrav 1766…»[14]. Mesterii erau munteni, iar in calitate de ctitori se numarau boieri si demnitari din Principate.

Aspectul orasului era format din doua tipuri de cladiri, care reflecta intr-o oarecare masura componenta etnica a populatiei si apartenenta ei la doua culturi: romaneasca si turanica. In partea de est se aflau bisericile ortodoxe, armeana, scoala evreiasca. In apropierea moscheei si spre centru oraselului se aflau locuinte de factura turanica, cu acoperisuri mai joase, avand intrarile din curtea inconjurata de un gard (daval). Cladirile din centrul localitatii erau avariate. Ele au putut fi avariate atat de ostirile ruse, cat si de armatele turco-tatare in retragere.

Strazile oraselului purtau amprenta schimbarilor aparute in timpul razboiului, precum si a trasaturilor caracteristice unei localitati semiorientale: «Ulitele, pe care se afla gunoae de tot felul, chiar si animale moarte, sunt inguste si noroioase. Unele sunt podite, dar toate au bordura pentru cei ce merg pe jos. Pe ulita au fost asezate in anumite locuri, de-a curmezisul, caramizi si pietre de rau, pentru a se putea trece pe partea cealalta. Acestea nu stanjenesc trecerea vehiculelor …»[15] deoarece si in acest colt de tara continua sa fie utilizate mult incercatele «carute moldovenesti»[16].

Pe de alta parte, in acest teritoriu rupt din trupul tarii se fac simtite influente orientale si traditii moldovenesti pe care le-a descris Campenhausen: «O cafenea in Moldova este o copie identica a uneia turcesti. Este o camera patrata, pe una dintre laturi aflandu-se un camin, unde se fierbea cafeaua; pe laturile acesteia sunt atarnate cani de diferite marimi. Doua parti ale camerei sunt ocupate de divane, galerii inalte, de circa patru picioare, (ce – n.n.) impart (incaperea – n.n.) in diferite compartimente, fiecare putand cuprinde de la patru la cince persoane. Toata lumea sade cu picioarele ghemuite si rareori se poate auzi o discutie cu vocea tare. Cafeaua se serveste pe mesute mici, cu patru piciore, asezata pe pamant. Aceasta bautura care este invartita (in ceasca de cienti – n.n.), pentru a fi savurata impreuna cu zatul (ei – n.n.), se bea fara lapte si zahar. Fiecare fumeaza la aceasta tutun adus de el, caci punga cu tutun ce-i atarna pe o parte si o batista frumos brodata, de pe umarul stang, apartin luxului unui moldovean»[17]. Cu alte cuvinte, moldovenii in vesmintele lor traditionale, asezati turceste cate 4-5 persoane pe divane, in jurul unei mesute, savurau cafeau neagra fara zahar, pregatita pe loc.

Campenhausen nu mentioneaza nici o carciuma care din a doua jumatate a secolului al XVIII-lea devine traditionala pentru Moldova. Aceasta e firesc pentru un teritoriu aflat sub autoritatea otomanilor care nu consumau bauturi alcoolice. In atare conditii, bastinasii consumau vinurile amintite de Kleeman nu in localuri publice, ci in familie, la nunti si cumatrii.

In primavara anului 1791, in stanga Nistrului au fost stramutate 120 familii (766 persoane) armene din Causeni si Tighina. La 13 octombrie 1791, Horsep Argutian mentiona in jurnalul sau: «Am solicitat (de la autoritatile militare ruse – n.n.) ca sa fie acordate carute si alimente armenilor din Ismail, Chilia, Akkerman, Causeni si Bender si ca sa fie trimisi la Dubasari»[18]. Prin urmare autoritatile militare ruse, cu vehicule si painea bastinasilor, au alimentat si transportat un numar mare de armeni din Causeni si alte localitati care intentionau sa se aseze cu traiul la Dubasari, dar langa vechea localitate Cern (Carasu, Ciornaia) au format colonia Grigoriopol.

Dupa pacea de la Iasi (1791), la Causeni a revenit administratia turceasca cu o mica garnizoana militara. In 1794, la Causeni se afla Islambei, pe care Costache Ghica, hatmanul Tarii Moldovei, era fortat sa-l menajeze, transmitandu-i daruri. Aceasta administratie era supusa seraschierului de Tighina. La 2 mai 1799 chehaia, adica adjunctul seraschierului de Tighina, adresa un ordin autoritatilor de la Causeni referitor la restituirea unor tarani din Moldova fugiti in satul Cubei din Bugeac.

La inceputul razboiului ruso-turc din 1806-1812, in Causeni locuiau 280 familii, inclusiv 160 romanesti (57% din totalul populatiei din localitate). Restul populatiei era format din 65 familii turcesti, 46 evreiesti si 8 armene.

Timp de trei decenii au avut loc schimbari substantiale in componenta etnica a populatiei orasului. Doar moldovenii in continuare constituiau majoritatea populatiei localitatii. Pe locul doi s-au plasat turcii, care in ajunul razboiului ruso-turc din 1768-1774 se aflau provizoriu in oras, avand misiuni administrativ-militare si de comert. Pe parcursul anilor numarul evreilor a cresut, ei devenind o comunitate etno-religioasa a localitatii. In urma stramutarilor efectuate de administratia militara rusa in 1791, numarul armenilor s-a redus substantial. In 1807 turcii din Causeni, in calitate de prizonieri de razboi, au fost transferati mai intai la Tiraspol, iar apoi in Rusia. In curand a fost distrus «palatul» voievodului din Causeni si alte cladiri care apartinusera turcilor. Drept amintire despre aflarea turcilor in Causeni au ramas doar unele pietre, cioburi de caramida.

Situatia localitatii ramanea complicata. Din cauza dificultatilor care s-au creat in timpul razboiului, multi oameni din Causeni si alte localitati ale Basarabiei s-au refugiat in locuri mai ferite de prezenta trupelor straine. In vara anului 1807 generalul Catargi, guvernator al circumscriptiilor Causeni si Tighina, intr-un mesaj adresat generalului Michelson, comandantul armatelor ruse, mentiona ca locuitorii Basarabiei, din cauza «prestatiilor in folosul trupelor militare (imperiale – n.n.), care au fost si sunt in trecere, au saracit si intr-un numar mare s-au imprastiat in hotarele Moldovei si alte locuri nestiute» de administratie. Din 280 de familii, aflate in 1807 la Causeni, peste 5 ani ramasera doar 110, inclusiv 80 crestine si 30 evreiesti.

In 1812 oraselul Causeni impreuna cu alte localitati din stanga Prutului a fost anexat la Rusia.

Sursa extrasului: Ion Chirtoaga, Targuri si cetati din sud-estul Moldovei (secolul al XV-lea – inceputul secolului al XIX-lea), Editura «Prut International», Chisinau, 2004)

[1] Calatori straini despre Tarile Romane, Vol. V, Bucuresti, 1973, p. 448.
[2] Calatori straini despre Tarile Romane, Vol. V, Bucuresti, 1973, p. 448.
[3] Letopisetul Tarii Moldovei, p. 240.
[4] Calatori straini despre Tarile Romane, Vol IX, Bucuresti, 1997, pp. 196-198.
[5] Ch. de Peyssonel. Traite sur la commerce de la Mer Noire, Vol. I, Paris, 1787, p. 305.
[6] Calatori straini despre Tarile Romane, Vol IX, Bucuresti, 1997, p. 612.
[7] Calatori straini despre Tarile Romane, Vol IX, Bucuresti, 1997, p. 632.
[8] Calatori straini despre Tarile Romane, Vol IX, Bucuresti, 1997, p. 637.
[9] Arhiva de Stat a Actelor Vechi a Rusiei (A.S.A.V.A.), d. 409, f. 90.
[10] Calatori straini despre Tarile Romane, Vol X, partea I, Bucuresti, 2000, p. 638.
[11] Calatori straini despre Tarile Romane, Vol X, partea II, Bucuresti, 2000, p. 638.
[12] Calatorul mentionat face aluzie la faptul ca unii armeni care mult timp au locuit in Caucazul de Nord si Crimeea profesau cultul ortodox armeano-gregorian, dar vorbeau in limba tatara. Intr-o oarecare masura ei se asemanau cu caraimii, descendenti ai hazarilor, care profesau religia iudaica, dar vorbeau limba tatara si in locul talmudului utilizau codul de legi tore.
[13] Calatori straini despre Tarile Romane, Vol X, partea II, Bucuresti, 2000, p. 868.
[14] S. Ciocanu, Arhitectura si inscriptia Bisericii Adormirea Maicii Domnului din Causeni, in Patrimoniul cultural al judetului Tighina, Chisinau, 2003, p. 35.
[15] Calatori straini despre Tarile Romane, Vol X, partea II, Bucuresti, 2000, p. 867.
[16] Calatori straini despre Tarile Romane, Vol X, partea II, Bucuresti, 2000, p. 867.
[17] Calatori straini despre Tarile Romane, Vol X, partea II, Bucuresti, 2000, p. 867.
[18] Calatori straini despre Tarile Romane, Vol X, partea II, Bucuresti, 2000, p. 96.