NEWS ALERT: Ieromonahul Savatie Baștovoi reținut în Transnistria

30 iunie 2010
Ieromonahul a fost reţinut de autorităţile separatiste în timp ce se deplasa la mănăstire 

 Ambasada României se arată îngrijorată în legătură cu reţinerea ieromonahului Savatie Baştovoi şi încă a unui cetăţean român de către autorităţile din regiunea transnistreană. 

“Este pentru prima dată când autorităţile transnistrene arestează cetăţeni români şi acest lucru ne îngrijorează. Vom face toate demersurile necesare pentru identificarea celui de-al doilea cetăţean român reţinut, dar şi pentru a verifica situaţia în care se află acesta şi părintele Savatie Baştovoi. Vom stabili neîntârziat măsura în care cei doi cetăţeni români au nevoie de asistenţă consulară şi vom face tot posibilul pentru a-i susţine”, au declarat pentru TIMPUL reprezentanţi ai Ambasadei Române la Chişinău.

La această oră, telefonul lui Octavian Esinencu şi cel al părintelui Baştovoi sunt încă închise. 
Scriitorul şi ieromonahul Savatie Baştovoi, pictorul Octav Esinencu şi un cetăţean român au fost reţinuţi acum două ore la intrare în regiunea separatistă transnistreană. Cei trei se deplasau la Mănăstirea Noul-Neamţ din s. Chiţcani, unde vieţuieşte călugărul. 

Actriţa Doriana Talmazan şi prietena lui Esinencu, Laura Chitic, au fost ultimele persoane care au discutat la telefon cu pictorul. „Octavian m-a sunat şi mi-a spus că sunt la vama transnistreană, unde au fost reţinuţi. Zicea că aşteaptă să vină cineva, ca să-i verifice şi să-i interogheze. Mi-a spus că încearcă să-o informeze pe soră-sa Nicoleta şi pe unii jurnalişti, despre cele întâmplate, dar telefonul nu-i funcţionează normal”. Acelaşi lucru îl confirmă şi Laura Chitic: „Când l-am sunat, zicea că e în vamă, dar că i se bruiază telefonul, că nu poate face niciun apel. Am încercat să-l sun din nou - şi telefonul lui, şi cel al părintelui Savatie erau închise…”.

Se presupune că cei trei au fost reţinuţi deoarece aveau în maşină un sac cu diafilme cu materiale propagandistice sovietice vechi, după cum afirmă mai multe persoane care s-au întâlnit cu cei trei azi dimineaţă. Savatie Baştovoi le-ar fi spus acestora că intenţionează să facă un film din aceste materiale. În maşina lui Baştovoi se mai afla şi un aparat de fotografiat. Potrivit jurnal.md, la faţa locului s-ar fi deplasat imediat ofiţerii MGB-ului transnistrean.

Solicitat de TIMPUL, Victor Osipov, vicepremierul pentru problema transnistreană, s-a arătat foarte îngrijorat de cele întâmplate. „Am făcut un avertisment pentru toţi cetăţenii RM care pleacă peste Nistru să fie prudenţi, să ia măsuri de precauţie, pentru a nu-şi crea probleme. Deoarece ştim foarte bine cine controlează regiunea şi de ce este capabilă administraţia separatistă. Oricum, este un nou abuz din partea autorităţilor transnistrene, care se înscrie în şirul de acţiuni unilaterale orientate spre tensionarea situaţiei în zona de conflict. Ne vom informa, vom studia circumstanţele şi, în funcţie de aceasta, vom încerca să soluţionăm problema”, a declarat Osipov. 

Până acum, telefoanele părintelui Baştovoi şi a lui Octav Esinencu încă sunt închise.

3 comentarii:

Dragoș Galbur spunea...

porcotinele ne provoacă

Custom Logo Design spunea...

Its really very interesting news i like to share this with my friends on twitter.
I love this blog post.

Photo Editing spunea...

You aggressive me as able-bodied as all the others actuality and your broiled PS is absolutely nice. Thank you for afflatus and accumulate up the acceptable work thanks!

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: