Despre moartea vechii Românii şi naşterea noului românism

Renaşterea neamului românesc nu poate avea loc decât într-o Românie nouă. Vechea Românie trebuie să moară pentru ca actuala generaţie să-şi asume construcţia unui nou proiect, a unui nou proiect care s-ar încadra în coordonatele spirituale ale neamului românesc.

Cine este duşmanul acestei noi Românii?

Vechea Românie şi cei care îi poartă duhoarea dezintegrării europene. Sunt cei care îşi spun azi „unionişti” şi pretind la un monopol asupra patriotismului, ţinând cu orice preţ să menţină noua generaţia în spatele gratiilor coliviei cu numele „România europeană”, unde este sortită morţii şi cea din urmă speranţă. Actualii „unioniştii” afirmă că tinerimea română nu are o altă cale decât putrezirea  în spatele unor proiecte eşuate şi atacă pe oricine încearcă să ridice capul din mormanele de gunoi, învinuindu-i de „lipsă de patriotism”. Într-adevăr, nu suntem patrioţii României de azi, suntem patrioţii tineretului şi României de mâine.

Actuala generaţie trebuie să înţeleagă că menţinerea sa în coordonatele marasmului „unionist” este păguboasă însăşi pentru soarta neamului pentru că nu oferă nimic în afară de nişte proiecte efemere. Nu statele, nu politicienii sunt cei care menţin neamul în viaţă, ci Biserica, strămoşii, mamele şi eroii. „Unioniştii” ne propun să sacrificăm toate acestea de dragul unui „stat unitar”, care nici nu promite a fi românesc. Acest adevăr trebuie să reţinem în cazul în care mai vrem un viitor pentru copii, nepoţii şi strănepoţii noştri.

Un lucru trebuie să reţinem, atunci când discutăm despre diverse momente politice, este faptul că nu există nici un stat care ar reprezenta şi apăra interesele românilor. Unicii apărători ai românilor sunt însuşi românii. România cu capitala la Bucureşti nu este decât un instrument al Washingtonului, Chişinăului nu este  decât un protectorat al Moscovei şi Bruxelles-ului, iar românii din tot arealul, dezorientanţi, continuă să fie manipulaţi ideologic pentru servirea intereselor unei sau altei puteri, în dauna propriilor sale interese naţionale.

La toate acestea vine incapacitatea românilor de a opune controlului informaţional o viziune ideologică integrală, un proiect care ar viza viitorului său şi al urmaşilor săi. România văzuta astăzi, vorba lui Dan Puric, seamănă cu o corabie în furtună. Însă nu furtuna e problema, ci corabia, care a fost găurită şi marinarii care se plimbă pe punte beţi criţă urlând cântece patriotice.

Cel mai grav este faptul că cel mai abuzat este tineretul românesc. Cei care reuşesc să scape din capcanele ideologice ale liberalismului şi comunismului, sunt împinşi în capcana „naţionalismului” manelist şi microbist, care se reduce la manifestări publice teribiliste. Un astfel de „naţionalism” nu îşi propune decât slăbirea morală a tinerilor, transformarea lor în masă de manevră, fără a realiza o schimbare reală. Acest lucru s-a evidenţiat cel mai bine la 7 aprilie 2009, când tinerii de la Chişinău au fost mânaţi de „patrioţii” de la Bucureşti şi Chişinău în gura lupului. Consecinţele le cunoaştem cu toţii.

Schimbarea trebuie să înceapă printr-o procedură de lecuire, care ar presupune negarea a tot ce înseamnă astăzi monopol ideologic: liberalism, comunist, fascism anarhism, unionism, europocentrism, umanism, egalitarism, ateism, toleranţă etc. În locul acestora trebuie să înălţăm un nou piedestal, pe vârful căruia va fi pus viitorul neamului românesc.

Octavian Racu