Teroarea comunistă din Basarabia şi interzicerea simbolurilor comuniste

Timpurile încep să nu mai aibă răbdare cu soclurile cenuşii de pe care Vladimir Ilici Lenin priveşte oraşele Moldovei, democraţia fragilă care găzduieşte, laolaltă, comsomolişti transformaţi în statui şi victime ale NKVD-ului îngropate în uitare. În a doua parte a interviului acordat pentru EVZ, istoricul basarabean Igor Caşu vorbeşte despre circumstanţele interzicerii simbolurilor comuniste peste Prut, într-o ţară în care o asemenea măsură l-ar dărâma de pe soclu nu doar pe Vladimir Ilici Lenin, ci şi pe Vladimir Voronin.

În prima parte a interviului, vicepreşedintele Comisiei pentru Studierea şi Aprecierea Regimului Comunist Totalitar din Republica Moldova a vorbit cititorilor EVZ despre necesităţile istorice ale demascării unei farse tragice. Rusia n-a adus în Basarabia o “nouă civilizaţie”, ci a rafinat barbaria până la esenţă. Au suferit, laolaltă, români şi slavi, iar astăzi a sosit vremea adevărului. Fără el, Moldova nu poate mai merge mai departe spre Europa.

În partea a doua a dialogului cu EVZ, Igor Caşu deconspiră o parte din istoria “Marii Terori”, vorbeşte despre Holocaustul românesc şi lansează un mesaj surprinzător: Chişinăul nu mai are ce să caute în Comunitatea Statelor Independente.

EVZ: Ar putea un eventual raport final al Comisiei Cojocaru să ducă la interzicerea simbolurilor comuniste din Moldova? Mă gândesc la nenumăratele statui de peste Prut reprezentându-l pe Lenin şi chiar la însemnele utilizate de partidul lui Vladimir Voronin.
Igor Caşu: Deşi nu am discutat încă în mod special partea privind recomandările pe care le vom face Alianţei pentru Integrare Europeană şi preşedintelui interimar Mihai Ghimpu, îmi exprim părerea personală: simbolurile comuniste ar trebui interzise. Atât simbolistica folosită de PCRM, cît şi monumentele din spaţiul public.
Într-adevăr, în multe sate sau oraşe există în continuare monumente ale lui Lenin, ale comsomoliştilor. Or nu putem să mergem în Europa cu aceste simboluri. Nu sunt însă sigur dacă acum ar fi cel mai potrivit moment pentru o asemenea decizie în parlament, dată fiind structura acestuia.
Să nu uităm că membrii grupării Ţurcanu-Stepaniuc, care au părăsit de curând PCRM şi vor acum să-şi creeze o facţiune parlamentară proprie, sunt comunişti convinşi. Ei au protestat împotriva conducerii PCRM, nu a ideologiei acestui partid. Dar problema se pune la nivelul Alianţei de Integrare Europeană: e suficient să nu vină un deputat la şedinţa parlamentului şi nu există cvorum!
E fantezist deci ca Moldova să spere, în eventualitatea condamnării oficiale a comunismului, la scoaterea în afara legii a Partidului Comuniştilor. Măcar de un proiect al lustraţiei se poate vorbi?
Problema lustraţiei s-a discutat în ultimii ani la Chişinău în spaţiul public. În 2006, de exemplu, unul dintre cele mai influente ziare, Jurnal de Chişinău, a efectuat o anchetă pe această temă, intervievând circa 200 de personalităţi ale vieţii politice şi culturale, dar o parte însemnată a acestora nu considerau reprobabilă colaborarea cu KGB şi nu susţineau ideea eliminării unor asemenea persoane din clasa politică.
Amintim de asemenea că lustraţia ca formă extremă de decomunizare nu a fost practicată decât în puţine state post-comuniste din Europa de Est, în special în fosta Germanie de Est şi Cehoslovacia. Pentru ca lustraţia să aibă sorţi de izbândă la Chişinău, mai trebuie parcurse anumite etape. Dar probabil că până atunci problema se va rezolva de la sine: cei din nomenclatura sovietică comunistă se vor retrage din viaţa politică din cauza vârstei înaintate.
Există tentative de subminare a efortului ştiinţific al Comisiei, venite din partea celor apropiaţi lui Voronin? S-au înfiinţat comisii paralele, din spatele cărora comuniştii să încerce “scrierea” unei istorii favorabile doctrinei pe care o reprezintă?
Cele mai multe critici au venit, desigur, din partea PCRM-ului şi a intelectualilor care gravitează în jurul acestuia. Ziarişti şi istorici sau politologi care i-au criticat dur pe comunişti în ultimii ani, cum ar fi cei grupaţi în jurul portalului de ştiri de limbă rusă ava.md, condus de Vitali Andrievski, intelectuali din Transnistria aflaţi în opoziţie faţă de Smirnov sau originari din Moldova emigraţi la Moscova, precum Zurab Todua, lideri ai comunităţii ruse din Moldova, precum Valeri Klimenko, toţi s-au regăsit într-o tabără cu PRCM în reacţia lor împotriva comisiei.
Toţi consideră că rezultatele activităţii Comisiei vor prejudicia imaginea Rusiei ca ţară „eliberatoare” şi civilizatoare în regiune. Nu întâmplător, cele mai ascuţite critici la adresa noastră au fost înregistrate după ce am făcut publică depistarea dosarelor Troikăi NKVD din anii 1937-1938. Atunci, în Republica Autonomă Moldovenească din partea stângă a Nistrului, în timpul Marii Terori, au fost executaţi 2400 de oameni nevinovaţi.
Ne-am întâlnit, eu şi Sergiu Musteaţă, cu reprezentanţii PCRM. Au fost prezenţi Vladimir Voronin şi Mark Tkaciuk. Ei au propus crearea unei comisii alternative, la care am răspuns că pot să formeze câte comisii doresc, dar niciuna dintre acestea nu pot să treacă cu vederea crimele comise de regimul sovietic comunist, atât împotriva populaţiei majoritare româneşti, cât şi împotriva minorităţilor naţionale.
Liderii comunişti au insistat că activitatea Comisiei are un scop politic clar definit, de a discredita PCRM în rândurile electoratului. Eu le-am replicat că ei înşişi contribuie la discreditarea lor, întrucât îşi asumă calitatea de moştenitori de drept ai ideilor şi tradiţiilor Partidului Comunist al Moldovei Sovietice, lucru precizat în articolul 1 al Statutului PCRM, adoptat în 2008. Tradiţii însemnând şi practici. Deci problema este în ei, care îşi asumă crimele regimului sovietic comunist –, nu în activitatea Comisiei.
Dacă tot vorbim de publicul cu drept de vot, acelaşi care a susţinut ani la rând comunismul la putere, acelaşi care a adus o majoritatea fragilă partidelor de dreapta, spuneţi-mi cum au reacţionat reprezentanţii voinţei populare, politicienii, puţi faţă în faţă cu activitatea Comisie?
Presa, mai ales cea comunistă, a speculat în ceea ce priveşte lipsa unui consens la nivelul Alianţei pentru Integrare Europeană, cu privire la constituirea şi activitatea Comisiei. Este adevărat că preşedintele de onoare a Partidului Democrat, cu o influenţă comparabilă cu cea avută de Ion Iliescu în PSD, a criticat în repetate rânduri constituirea şi activitatea Comisiei.
În acelaşi timp, prim vice-preşedintele PD Oleg Serebrian ne susţine în mod entuziast, el fiind printre cei care au avansat în parlament ideea formării acestei comisii. În ceea ce-l priveşte pe liderul oficial al PD, „cel mai prezidenţiabil moldovean din toate timpurile”, Marian Lupu, este adevărat că acesta a exprimat uneori critici la adresa comisiei, dar în general ne suportă eroic.
Liderul Alianţei „Moldova noastră” Serafim Urechean susţine demersul iniţiat oficial de către Mihai Ghimpu, deşi ar fi vrut ca acesta din urmă să se consulte din timp cu partidul său.
Partidul Liberal Democrat din Moldova, prin premierul Vlad Filat, a fost foarte receptiv la demersurile Comisiei privind desecretizarea arhivelor. Anume prin intermediul unei comisii a guvernului, condusă de Victor Bodiu, mâna dreaptă a lui Vlad Filat, s-a decis desecretizarea dosarelor din fosta arhivă a CC a PCM, precum şi din cea a Ministerului Afacerilor Interne.
Teza “nepatriotică”: România a participat la Holocaust
O critică la adresa Comisiei comparabilă prin duritate cu cea care a fost formulată de PCRM a venit din partea unor partide extraparlamentare, unele cu vederi pro-europene. Aş vrea să menţionez în acest context atitudinea exprimată recent pe acest subiect de către Vitalia Pavlicenco, lider al Partidului Naţional Liberal, formaţiune care nu a intrat niciodată în parlament în mod independent, ci doar ca parte a unei coaliţii electorale.
Critica ei este la fel de dură ca şi cea a comuniştilor, dar ţinta acesteia nu sunt „forţele pro-româneşti şi antistatale” cum perorează propaganda PCRM, ci forţele obscure din Occident, la fel de antinaţionale, care ar fi corupt anumiţi membri din generaţia tânără din Comisie „infectaţi de spiritul cosmopolit”. Păcatul acestora din urmă ar fi, după părerea lui Pavlicenco, faptul că nu insistă îndestul asupra suferinţelor majorităţii româneşti.
O altă critică mi-a fost adusă nedisimulat mie, atunci când doamna mărturiseşte că a fost deranjată de faptul că în contribuţia mea la raportul Comisiei Tismăneanu am menţionat „nepatriotic” şi suferinţele evreilor basarabeni si transnistreni, din perioada Holocaustului administrat de autorităţile antonesciene în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Explicaţia mea este următoarea: am început să redau fenomenul terorii sovietice din perioada interbelică în teritoriul din stânga Nistrului, am continuat apoi cu primul an de ocupaţie sovietică a Basarabiei şi ulterior cu ceea ce a urmat după 1944 odată cu reinstaurarea regimului sovietic între Prut şi Nistru.
În acest context, am considerat de cuviinţă să spun, în câteva fraze, despre ceea ce s-a întâmplat între timp pe teritoriul RSSM, cea mai mare parte a Basarabiei şi o parte neînsemnată a Transnistriei dintre Nistru şi Bug, altfel riscam să induc ideea cititorului neavizat că între 1941 şi 1944 în acest teritoriu nu s-a întâmplat nimic din perspectiva terorii, a represiunii politice.
Nu puteam să-mi permit asta. Dacă doamna Pavlicenco are o problemă în a recunoaşte rolul României în Holocaust, îi amintesc că statul român şi-a recunoscut oficial responsabilitatea sa în acest sens prin raportul Comisiei Wiesel din 2004.

Vlad Stoicescu