Țara Românească sau Marea Valahie

Dupa cucerirea partiala a Daciei (105-106), atacurile dacilor liberi impotriva ocupantului au devenit din ce in ce mai aprige, pana cand, sub presiunea lor si a gotilor, romanii s-au retras la miazazi de Dunare. Indata a inceput si vanturarea neamurilor migratoare, primii veniti fiind gotii. Dupa un veac au navalit si primele triburi din Asia: hunii. Apoi au venit gepizii, vandalii, taifalii, victoalii si longobarzii, de neam germanic, iar in veacul al VI-lea avarii.

Au urmat, in veacul al VI-lea, slavii, bulgarii si ungurii, in drum spre sudul Dunarii ori spre apus. Prin veacul al XIII-lea, naucitoarea roire de hoarde flamande se incheie cu pecenegii, uzii si cumanii. In aceste imprejurari, cetatile din vechea Dacie au rezistat cu greu, iar viata autohtonilor a devenit mai degraba rustica, ei organizandu-se in obsti satesti ce asigurau si luptatorii din Oastea cea Mare. In cele din urma, alungandu-i pe cei mai multi pribegi, pe altii asimilandu-i, poporul roman a dovedit o vitalitate extraordinara, de unde si numele dat de straini, Valahi “Cei Mareti; Cei Puternici” (cf. slav. velik “mare”; velicie “marime”; vlk “lup”; Volga; rom. flacau; vlaga; palc; Feleac; Velicu etc.), cu variantele Vlahi, Blahi, Vlasi s.a. Astfel, dupa ce vartejul cu noroade de aiurea s-a spulberat, au fost posibile infiintarea si independenta Tarii Romanesti si a Moldovei.

Valahii sau romanii

Cea mai veche atestare a etnonimului valah, cu toate variantele, vine chiar de la romani, sub forma Felix, atribut al Daciei. In latina, felix se talmaceste astfel: “roditor; cu succes; incununat de succes; salutar; fericit; norocos; caruia ii reuseste totul; caruia ii reusteste totul; aducator de noroc; propice; de bun augur; care te fericeste; delicios; incantator”. Altminteri, chiar in limba latina, Dacia trimitea la audacia “curaj; indrazneala; cutezanta”.

Pe o moneda din vremea stapanirii romane, Dacia apare ca o zeita, avand in dreapta vulturul, iar in stanga leul, ultimii doi figurand mai tarziu in steme medievale romanesti. Pe aceasta moneda scrie: DACIA FELIX. Sub diferite forme, atributul latinesc apare si in toponimia noastra: Balaciu, Bals, Blaj, Valcea, Vlaha, Vlahita, Vlasca, Vlasia etc.

Incet, dar sigur, etnonimul se impune in hrisoave straine. Astfel, o insemnare dintre anii 726 si 780, pastrata la Manastirea Castamonitu, de pe Muntele Athos, confirma ca unii vlahi, atat din nordul cat si din sudul Dunarii, au pribegit in Peninsula Balcanica: “In zilele imparatilor iconoclasti, grupuri de pe ambele maluri ale Dunarii, folosindu-se de anarhia timpului, asa-numitii Rinchini, si mai ales Vlaho-Rinchini, venira in Imperiul Bizantin cu femeile si copiii lor, fiindca nu era nimeni care sa li se impotriveasca si sa lupte cu ei”.

Asemenea, si numele nostru national, roman, este atestat, pe la mijlocul veacului al IV-lea, ca nume al unui autohton din Banat, in varianta Rumon, loctiitor al regelui cu nume dacic, Zizais, amandoi luptand cu succes impotriva migratorilor. In celebrul poem germanic “Cantecul Nibelungilor” este mentionat un conducator din Tara Valahiei, cu numele de Ramunc. Roman si Vlahata sunt doi frati, eroi eponimi ai neamului nostru, in Cronica Moldo-Rusa, scrisa in vremea lui stefan cel Mare. Roman e si numele unuia dintre marii voievozi ai Moldovei, care a domnit intre anii 1391 si 1394, precum si al orasului intemeiat de el. Pe de alta parte, ca sa evite orice confuzie, cronicarii nostri ii numeau pe romanii antici ramleni, de la Ram “Roma”.

Prin deformare magica, dupa etnonimul roman a fost intocmit de stramosii nostri frumosul mit al Rohmanilor, cu variantele Rogmani si Blajini, fiinte fara de prihana ce locuiesc pe Taramul Celalalt.

Regii Valahiei

Am vazut ca, in veacul al IV-lea, titlul de rege, purtat de conducatorii Daciei pana la Decebal, nu disparuse. Apoi, prin vremea colcairii hoardelor asiatice, la leatul 1242, se remarca “regele din Tara Vlahilor”, care ii invinge pe tatari “la trecatori”, adica in Muntii Carpati, dupa cum afirma cronicarul Filip Mousket. Asadar, in veacul al XIII-lea, romanii ascultau de un mare conducator, zis in graiul de atunci crai, chiar daca titlul nu-i fusese, poate, recunoscut de puterile straine. In tot Evul Mediu, conducatorul tarii a purtat si titlul de domn, ceea ce, teoretic, insemna autocrat, cum si la romanii din antichitate dominus i se spunea imparatului.

Un rege al Valahiei, “Roy de Blaqui”, cu varianta “Roy de Blaque”, este mentionat in “Armoarialul Wijbergen”, de la sfarsitul veacului al XIII-lea. Regele Valahiei, in original “Rey de Blaqui”, este pomenit si in armoarialul portughez din veacul al XVI-lea “Livro do Armeiro Mor”. Prin dreptul de mostenire feudal, Valahia va fi fost impartita candva in trei principate, iar urmasii regelui nu si-au mai atribuit titlul de crai, ci doar de mare voievod, ceea ce in stravechime insemnase conducator de oaste. Doar lui Mihai Viteazul, reintregitorul Daciei, i se va mai spune, rege, pana la Carol I, caci iata ce scrie cronicarul Miron Costin: “Vesal si tare Mihai Voda dupa izbanda, pre lesne cuprindea orasele pre sama sa si sa inchina si cetatile, dandu-i numele de domnul lor, priimindu pen cetati si osteni de a lui. De pe aceale vreami are nume de-i dzic Mihai-Crai”.

Impartirea medievala a Daciei s-ar putea datora si celor trei “terezii”, in graiul autohtonilor CAMPONA. Cuvantul, atestat si ca localitate in Dacia Occidentala, avea sensurile: “balanta” (cf. rom. cumpana) si “netezime; nivelare; ses” (cf. rom. campie; Campina), iar in locurile numite astfel se impartea dreptatea craiasca. De aceea, fiecare mare provincie romaneasca pastreaza cate o straveche astfel de cumpana - simbol al Justitiei: Campulung la Tisa, Campulung Moldovenesc si Campulung Muscel, altminteri toate situate in tinuturi montane sau aproape montane, necum in campie. Ultimul crai de care ascultau toti romanii, prin veacul al XIII-lea, pare a fi fost legendarul Negru Voda, socotit intemeietorul Tarii Romanesti.

Rosu, galben si albastru

In vremuri abia intrezarite in hrisoave licaresc si culorile steagului nostru national, fundamentale in curcubeu, stergar aburos ce leaga Pamantul de Cer, simbolul unitatii Romaniei. Astfel, albastrul apare intr-un supranume al lui Negru Voda, Thocomerius, consemnat intr-un document al regelui Carol Robert de Anjou al Ungariei. In romana timpuriu-medievala, thoco insemna “tara” (cf. albanez toke “pamant”), iar meriu “albastru”, ca actualele regionalisme mier “albastru”, mieriu “albastru deschis”. Asadar, Tochomerius se talmaceste prin “Cel din Tara Albastra”, poate si pentru ca la miazazi de Carpati Cerul este senin mai multe zile pe an decat spre miazanoapte. Vine apoi Ardealul, cu numele de la muntii lui auriferi (cf. albanez ar “aur”; rom. deal). Astfel, auriul din tricolorul nostru trimite la frumosul taram dintre munti.

Cat despre Moldova, se stie ca steagul lui stefan cel Mare era purpuriu, ca Soarele cand rasare, sugestie pentru punctul cardinal unde se afla acest tinut fata de centrul Daciei.

Intrebarea fireasca este: cine a pastrat aceasta taina pana in veacul al XIX-lea, cand steagul rosu-galben-albastru a fost adoptat de romanii de pretutindeni, de parca a fost al nostru de cand lumea?

Misteriosul Negru Voda

In “Letopisetul Cantacuzinesc”, intemeierea Tarii Romanesti este descrisa astfel: “Iar cand au fost la cursul anilor de la Adam 6798 (1290), fiind in Tara Ungureasca un voievod ce l-au chemat Radul Negrul Voievod, mare herteg pe Amlas si Fagaras, radicatu-s-au de acolo cu toata casa lui si cu multime de noroade: rumani, papistasi, sasi, de tot felul oameni, pogorandu-se pe apa Dambovitei, inceput-au a face tara noao. Intai au facut orasul ce-i zic Campul Lung. Acolo au facut si o biserica mare si frumoasa si inalta. De acolo au descalecat la Arges, si iar au facut oras mare si s-au pus scaunul de domnie, facand curti de piatra si case domnesti si o biserica mare si frumoasa. Iar noroadele ce pogorase cu dansul, unii s-au dat pe supt podgorie, ajungand pana in apa Siretului si pana la Braila; iar altii s-au tins in jos, preste tot locul, de au facut orasa si sate pana la marginea Dunarii si pana in Olt. Atunce si Basarabestii cu toata boierimea ce era mai nainte peste Olt s-au sculat cu totii de au venit la Radul Voda, inchinandu-se sa fie supt porunca lui si numai el sa fie peste toti… si intr-acesta si chip tocmitu-s-au Radul Voda tara cu buna pace, ca inca nu era de turci impresurata. si au domnit pana la moarte, ingropandu-l in biserica lui din Arges. si au domnit ani 24. De aice incepe povestea altor domni, carii au venit pe urma Negrului Voda”.

Amintirea acestui mare voievod s-a pastrat indeosebi in judetele de sub munte, din Gorj si pana in Buzau, asadar avand centrul exact unde fixeaza si letopisetele muntenesti intemeierea Tarii Romanesti: Campulung si Curtea de Arges. In toate legendele, Negru Voda este voievodul-erou care, in fruntea vitejilor, lupta impotriva tatarilor, de cele mai multe ori izbandind.

Ilustrul savant Bogdan Petriceicu Hasdeu scrie ca dinastiile voievodale romanesti se trag din regii daci. Intr-adevar, numele Basarabilor se regaseste in Bassarevs, epitet tracic al lui Dionysos, iar cel al Musatinilor in Mussatus, atestat ca nume tracic. Cat despre supranumele Negru al primului conducator al Tarii Romanesti, el vine din Nicarches, atestat ca nume de rege trac, care s-a prefacut intai in Nicoara, dupa cum sugereaza si numele ctitoriei acestui voievod, biserica San-Nicoara din Curtea de Arges. I s-a spus acestui mare domn roman Ni-carches “Ne-supusul” fiindca, nevrand sa devina vasal al regelui Ungariei, a trecut muntii, intr-un loc mai sigur.

Tara Romaneasca traditionala

Intemeiata, dupa cum e scris in documente, in veacul al XIII-lea, Tara Romaneasca era denumita in general de straini Valahia. In documentele latinesti era cunoscuta ca Transalpina. Dupa numele dinastiei intemeietoare, unii o numeau Basarabia sau Tara Basarabeasca. Dupa intemeietorul ei, Negru Voda, turcii au numit-o Kara Iflak “Valahia Neagra”, precum Moldovei i-au spus Bogdan Iflak “Valahia lui Bogdan”, dupa numele intemeietorului acesteia.

In tot Evul Mediu moldovenii i-au spus Tarii Romanesti Muntenia, deoarece aceasta mare tara s-a intins la inceputuri atat la nord cat si la sud de Carpati, asadar fiind strabatuta de munti. De acolo si denumirea latineasca de Transalpina.

Intr-o vreme, din Tara Romaneasca au facut parte si Basarabia, cu garnizoana la Chilia, si sudul Moldovei de mai tarziu, anume Vrancea-Putna spre Trotus, plus Dobrogea pana in a doua jumatate a veacului al XV-lea. Tara Romaneasca traditionala se infatiseaza in titlul lui Mircea cel Batran, de la leatul 1406 pana la sfarsitul domniei acestui mare voievod, titlu frumos ca un poem: “Eu, intru Hristos Dumnezeu binecredincios si binecinstitor si de Hristos iubitor si autocrat, Io Mircea mare voievod si domn din mila lui Dumnezeu, stapanind si domnia peste toata Tara Ungrovlahiei si a partilor de peste munti, inca si catre partile tataresti si Amlasului si Fagarasului herteg si domnitor al Banatului Severinului si pe amandoua partile pe toata Podunavia, inca pana la Marea cea Mare si stapanitor al cetatii Darstorului”.
Daca tot veni vorba de Ungro-Vlahia, din titlul lui Mircea, denumirea nu are nici o legatura cu Ungaria, ci vine din trac. An-grus “Cea (mai) mare; peste; in plus” (cf. rom. gras; gros; fr. encore; it. ancora “inca”), si multa vreme Tarii Romanesti i s-a mai spus si Valahia Mare.

Din Tara Romaneasca faceau parte si unele tinuturi de peste munti. Legatura a fost temeinica, fiindca si astazi Tara Fagarasului si Tara Barsei fac parte, din punct de vedere al graiului, din Muntenia, nu din Ardeal.

Negru Voda si ctitoriile lui

Negru Voda este considerat primul ctitor al manastirii din Campulung Muscel care ii poarta numele. Fortificatiile datate la inceputul veacului veacului al XIV-lea sunt realizate sub forma unui val de pietris si bolovani de 9 m latime, inconjurat de un sant adanc de 2,5 m, plin cu apa. Palatul Domnesc a fost nucleul in jurul caruia s-au adaugat pe parcurs toate celelalte constructii ce vor inchega manastirea. In Paraclisul Curtii Domnesti de aici au fost inmormantati voievozii Basarab I si fiul sau, Nicolae Alexandru. Lespedea funerara a celui de-al doilea, pastrata si astazi, este cel mai vechi document epigrafic de mormant domnesc - 1361, de o valoare deosebita pentru inceputurile noastre statale.

Ca Manastirea Negru Voda din cea dintai capitala a Tarii Romanesti, Campulung Muscel, e ctitoria voievodului omonim o confirma si pomelnicul ei. Matei Basarab, reparand biserica in anul 1636, a pus o pisanie in care se spune ca sfantul lacas “s-a inceput si s-a zidit si s-a savarsit de batranul si preamilostivul crestin Radul Negru Voievod, carele a fost cursul anilor de la Adam 6723″.

La Curtea de Arges, a doua capitala a Tarii Romanesti, drumetul este impresionat de ruinele bisericii San-Nicoara, al carei nume arata limpede ca a fost ctitorita tot de Negru Voda. Ctitorie a aceluiasi Nicoara-Negru este si unul dintre cele mai de seama monumente de arta feudala din Tara Romaneasca, Biserica Domneasca. Sfantul lacas are hramul Sfantul Nicolae. Cum acest sfant apare in vechile noastre legende cu numele de San-Nicoara, e limpede ca a fost inaltata de acelasi mare voievod si domn. Afara de frumusetea si maretia ei, Biserica Domneasca este de cea mai inalta importanta pentru istoria noastra si printr-un enigmatic mormant, deschis la 31 iulie 1920, cu prilejul unor lucrari de restaurare. Am strans informatiile cu privire la acest eveniment din lucrari de Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, Manole Neagoe si Vasile Lovinescu.

Cel incununat cu margaritare

La Biserica Domneasca s-a pastrat datina ca, in fiecare an, sa se pomeneasca la acel mormant ctitorul. Monumentul funerar, care se afla intre cei doi stalpi ai pronaosului, a scapat neatins timp de peste sase veacuri. In momentul cand piatra a fost ridicata de pe sarcofag, a aparut, intr-o scurta vedenie, imaginea nealterata a marelui domn din veacul al XIII-lea. Pe cap purta o diadema de margaritare, incheiata cu un lant de aur peste pletele lungi, castanii, lasate pe spate. La gat, peste tunica de matase purpurie, se rasfrangea un guler de dantela in matase si aur. Un sir de aproximativ 30 de nasturi de aur incheia tunica, impodobita la gat, la piept si la mansete cu siraguri de margaritare. Colturile pulpanelor erau impodobite in fata cu doua rozete, tot de margaritare. Nasturi de aur se aflau si la maneci, iar coatele erau brodate cu galoane de fir. Peste solduri avea petrecuta o centura brodata cu fir de aur si margaritare, care se incheia cu o superba pafta de aur, ce reprezenta Palatul Cerului. In partea centrala, pe un fond de smalt albastru, este lucrata in relief o lebada cu cap de femeie, iar lateral, in balcoane, se afla fiii ei, Gemenii Divini, asa-numitii “Cavaleri Danubieni”. Giulgiul voievodului era acoperit cu cruci gammate. O coloana sculptata imparte in doua dala funerara. Din extremitatea sa ies doua ramuri - simboluri ale celor doi Copii Ceresti, deasupra este un cap hexagonal; peste el, o stea cu 12 colturi - cele 4 triunghiuri simbolizand lunile si anotimpurile - intr-un cerc, inchizand cele 24 de raze ale unei roti dinamice, simbolizand, printre altele, cei 24 de ani de domnie ai lui Negru Voda, cum scrie in “Letopisetul Cantacuzinesc”.

Insir-te, margarite!

Paftaua si coloana sculptata lasa sa se intrevada si alte talcuri privind istoria si cultura noastra, precum si istoria neamului Basarabilor. Astfel, margaritarele, cum se numeau perlele in graiul vechi, trimit la doamna lui Negru Voda, Margarita. Margaritarele au legatura cu cei doi printi gemeni de pe paftaua domneasca, eroi ai superbului basm popular cules de Petre Ispirescu “Insir-te, margaritari!”, prezenti si in varianta culeasa de Ion Slavici cu titlul “Doi feti cu stea in frunte”. Gemenii, in basmul lui Ispirescu baiat si fata, sunt persecutati de mama vitrega. Ucisi de cateva ori, ei reinvie de fiecare data, pana ce tatal lor afla cu sunt fiii lui, ii pune in drepturi si o pedepseste pe mastera. Insirand margaritarele la o sezatoare, copiii isi povestesc si viata, punctand fragmentele cu formula “Insir-te, margaritari!”, care in varianta “Insir-te, margarite!” devine refren si in alte naratiuni populare romanesti.

Se vede ca Negru Voda a fost nu doar intemeietor de tara si erou, ci si profet, vestind nu numai nasterea unui stat, ci si renasterile lui, in luptele crancene purtate, dupa pierderea independentei, si de alti domnitori, precum Radu de la Afumati, Mihai Viteazul si altii. De aceea, nu intamplator, una din primele steme ale Tarii Romanesti infatisa Pasarea Phoenix pe un varf de munte in flacari. Semnele vremurilor de glorie ale romanilor nu au pierit cu totul. Cine vrea sa le stie sa treaca prin stravechile cetati de scaun - Campulung Muscel, Curtea de Arges, Targoviste - unde, recent, am revazut monumentele lor istorice, pline de taine si de amintiri ce imbie la neuitare.