Ispita de a fi pătrunjel

Orizonturile politice, după cum ar fi spus Ion Luca Caragiale, se limpezesc. Ceaţa se destramă. Noua guvernare democratică a repurtat prima sa victorie palpabilă. A demonstrat că Oleg Voronin, totuşi, există. Că nu-i un mit născocit de ziarişti. Că nu-i un vampir care trăieşte cu adevărat doar noaptea, ca să adoarmă sătul ziua. Fiul fostului preşedinte comunist, pe care până acum nu l-a văzut nimeni, s-a materializat. A compărut în carne şi oase în faţa procurorilor şi, totodată, a încăput în gura presei. Şi n-a dat de sminteală pe nimeni. Nici genetica şi nici folclorul, care susţin că, indiferent de condiţiile mediului, cum e tanda, aşa-i şi manda.

E obraznic şi vorbeşte o limbă aproximativă. În plus, în momentele delicate ale vieţii i-ar plăcea, pesemne, să trăiască incognito, ca şi tatăl său când pleacă în concediu în Cehia, la Karlovy Vary, unde, între un pahar de diuretic şi unul de purgativ, pune ţara la cale.

Şi pentru că, după toate probabilităţile, nu doar anumite ore sau unele zile, ci toată viaţa fiului e un moment delicat, de vreme ce preferă să stea mereu ascuns, departe de ochii curioşi ai vulgului, s-a putut constata că el nu se simte deloc bine la lumina rampei. S-a creat chiar impresia că, deşi este fiul fostului preşedinte şi-i un om de miliarde, şi-ar fi dorit, totuşi, să fie atât de şters şi anonim, încât să nu-l ia nimeni în seamă. Îl înţelegem. Uneori, când o faci boacănă, oricât de mare ai fi, ispita de a te face mic de tot este de neînvins.

Nevoia sa de a fi din nou, ca odinioară, invizibil, ca un mercenar în camuflaj care, în caz de forţă majoră, se face una cu pământul, i-a fost trădată de vorbele pe care le-a spus ziariştilor cu ocazia vizetei pe care a făcut-o la Procuratură.
- Dacă numele meu ar fi fost “Pătrunjel”, atunci eu nu aş fi fost aici, -
a declarat Voronin jr. puţin descumpănit, dar cu destulă emfază.

Are dreptate omul. Într-adevăr, dacă tatăl său nu ar fi ajuns şef de stat, nu-i exclus să nu fi fost acum Oleg în centrul atenţiei publice. Ar fi vegetat undeva la periferia pieţei libere ca o legumă ordinară a business-ului moldovenesc, devorată, până la urmă, de vreo capra mai tupeistă care, printr-un abuz de încredere, ar fi dat buzna în grădina de zarzavaturi naţionale. De leii şi lupii afacerilor nici nu ar fi fost luat în seamă, deoarece aceştia, precum bine se ştie, sunt eminamente carnivori.

Continuare pe blogul lui Petru Bogatu