Vladimir Ţurcan: „Voi părăsi fracţiunea PCRM”

7 decembrie 2009

La câteva ore după eşuarea alegerilor preşedintelui RM şi declanşarea, de facto, a unor noi anticipate, deputatul PCRM Vladimir Ţurcan susţine că ortacii săi comunişti nu l-au votat pe Lupu din lipsă de curaj, că decizia plenarei este una greşită şi că el ar putea să formeze degrabă o nouă fracţiune parlamentară.

- Dle Ţurcanu, după ultimele declaraţii pe care le făcuserăţi jurnaliştilor, toată lumea se aştepta ca astăzi să votaţi pentru Lupu. Ce s-a întâmplat că n-aţi votat?

- Eu am spus că vom încerca, la plenară, să-i convingem pe toţi membrii fracţiunii să participe la votare. Din păcate, decizia plenarei a fost negativă. Cred că este o decizie greşită, fatală chiar, nu numai pentru partid, dar şi pentru soarta RM. De aceea, având informaţia că cel puţin opt nu vor avea curaj să iasă la votare, am considerat că nu are rost să votăm patru-cinci. Totodată, din acest moment, suntem absolut liberi în sensul identificării comportamentului nostru de mai departe.

- Este posibil să treceţi în alt partid?

- Mă gândesc, deşi nu cred că e vorba de o trecere în alt partid. Mai degrabă voi părăsi fracţiunea PCRM şi mă voi gândi la activitatea mea politică de mai departe. Evident că voi rămâne pe aripa stângă a câmpului politic, dar trebuie să văd cum anume voi activa în continuare. În timpul cel mai apropiat, voi anunţa şi presa despre aceasta.

- Dle Ţurcanu, câţi eraţi, totuşi, cei care ar fi fost gata să voteze pentru Lupu?

- Cel mai interesant este faptul că mai mulţi colegi de-ai mei comunişti au pledat, la plenară, pentru ca întreaga formaţiune a PCRM să iasă la vot. Credeam cu toţii că decizia va fi pozitivă, dar… Nu are rost să ne ocupăm de matematică şi să calculăm dacă aceştia au fost 25 sau 30, dar situaţia anume asta este.

- Şi atunci de ce măcar opt nu v-aţi rupt de fracţiune, ca să votaţi?

- Fiecare îşi are motivarea sa. Eu cred că unora nu le-a ajuns curaj. Asta nu e vina, ci problema dumnealor. Dar timp mai este pentru ca şi ei să-şi expună poziţia, şi eu sunt convins că o vor face, după ce eu personal şi alţii vom face următorul pas.

http://hotnews.md/?p=16506

- Adică veţi forma o nouă fracţiune parlamentară împreună cu alţi deputaţi comunişti?

- Posibil. Eu, în principiu, am hotărât ce o să fac, dar mai avem câteva zile ca să ne formulăm activitatea ulterioară.

- Şi atunci cum veţi merge la anticipate?

- Anume pentru asta trebuie să ne pregătim. Oricum, nu cred că vom avea alegeri mai devreme de toamna anului viitor, aşa că mai avem timp…

- Dl Diacov a dat de înţeles că, astăzi, comuniştii au început să-şi sape groapa. Care este, la momentul de faţă, situaţia în PCRM?

- Eu consider că e tensionată. Dar Dl Diacov foloseşte uneori aşa unele expresii, unele metafore. Vă aduceţi aminte că a fost cândva ziarist?!

4 comentarii:

Marele Ochi spunea...

Demult trebuia s-o faca

Dragoș Galbur spunea...

Pare un tip mai lucid la mine si mai de treaba, dar... pacat ca e comunist

Anonim spunea...

lasati ca Lupu salvatorul il va primi in familia sa 'Democrata',precum i-a mai primit si pe altii. si uitati asa, treptat-treptat,Partidul comunistilor va deveni .... guess what?? PARTIDUL DEMOCRAT care ii va adaposti pe toti bosorogii comunisti!!! sa nu ne imbatam cu apa rece si sa nu speram ca cineva chiar ne vrea binele!!! cineva trage sforile foarte iscusit!

Sergiu spunea...

asta incearca sa-si salveze pielea de la raspundere. stai linistit vologhea ca pentru ce ai facut la 7 aprilie inca vei raspunde impreuna cu prietenii tai comunisti... chiar daca acuma incearca sa-si schimbe tabara, atunci cand arde.

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: