În partea de vest a Prutului, însă, ziua naţională din anul acesta este una specială nu doar din perspectiva semnificaţiei sale istorice. 1 decembrie 2009 este ziua în care a intrat în vigoare Tratatul de la Lisabona, eveniment ocolit cu iscusinţă de majoritatea posturilor mass-media.
Aplicarea acestui tratat are consecinţe tragice pentru statul român, iată doar câteva motive. Va creşte ponderea de vot a ţărilor mari din Europa: Germania (de la 8% la 17%), Marea Britanie, Franţa, Italia (8% -> 12%), astfel încât aceste 4 ţări vor deţine majoritatea, ponderea cumulată fiind de 53%. Statele membre nu mai au puterea de a-şi numi comisarii europeni, ci doar de a înainta candidaturi, care pot fi acceptate sau respinse de preşedintele comisiei europene. Va fi abolit veto-ul naţional în mai multe domenii: justiţie, imigraţie, energie, transport, turism, cultură, bugetul UE ş.a. Tratatul de la Lisabona constituie de facto constituţia unui stat federal, având superioritate faţă de constituţiile „provinciilor” sale, deci şi a României. Lesne de înţeles este că odată cu intrarea în vigoare a tratatului de la Lisabona, România îşi încetează existenţa sa ca stat independent, devenind la nivel oficial o provincie a Uniunii Europene.
Drumul pe care va fi dusă România de autorităţile europene de-acum încolo, este în afara stăpânirii noastre. 1 decembrie 1918 a fost ziua întruchipării idealului unei Românii Mari şi Libere, în iunie 1940 România a încetat a mai fi mare, iar la 1 decembrie 2009 Ea şi-a pierdut şi libertatea.
Unire în Adevăr şi Libertate, fraţi români!
3 comentarii:
TRAIASCA ROMANIA MARE ! TRAIASCA ROMANII ! TRAIASCA LIMBA ROMANA ! TRAIASCA TOT CE-I ROMANESC !
Andrei, +1 p-u articol !
Mulţumesc!
Prin articol am vrut în principal să atrag atenţia asupra problemei, care nu poate fi cuprinsă în totalitate într-un singur articol, de aceea sper ca cititorii site'ului să nu se limiteze doar la el, ci să continue să se informeze
http://nit.md/news/Vandalii--au-ajuns-i-la-zidurile-unor-cldiri/?lang=ro
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: