Valeriu Gafencu – Sfântul închisorilor

Valeriu Gafencu s-a născut la 24 ianuarie 1921, în localitatea Sîngerei, pe atunci jud.Bălţi. Tatăl său a fost o personalitate influentă, intelectual, ce a făcut parte din Sfatul Ţării care a votat unirea cu România, pe când mama sa era o simplă ţărancă, cuceritoare prin simplitatea ei. Valeriu a primit o educaţie corespunzătoare: era printre cei mai buni elevi la şcoală, era un exemplu de vieţuire morală pentru semenii săi, era educat în tradiţia românească, adică în valorile ortodoxie.

A fost admis la Facultatea de Drept şi Filozofie din Iaşi, unde din nou s-a remarcat pentru dorul de cunoaştere şi pentru morala statornică. În timpul studiilor universitare, era şi conducătorul unei Frăţii de Cruce – nucleu al formării creştine a tinerilor, premergător intrării în Mişcarea Legionară.

În urma aşa zisei rebeliuni legionare, fiind în vârsta de 20 de ani, Valeriu a fost arestat şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică pentru activitate legionară. Regimul dur de detenţie l-a făcut să caute sprijin pentru supravieţuire, mai ales din punct de vedere psihologic, sprijin pe care cu multă dragoste l-a primit de la Hristos. Închisoarea i-a permis să îşi aprofundeze foarte mult trăirea ortodoxă, devenind din nou exemplu pentru cei din jurul său, foarte mulţi dintre care s-au întors şi ei cu faţa la Dumnezeu, înţelegând că doar prin El îşi pot salva sufletele de la pierzare.

Întreaga perioadă de detenţie, Aiud (1941-1944), Piteşti (1944-1949) şi Târgu Ocna (1949-1952), a reprezentat pentru Valeriu Gafencu o continuă creştere duhovnicească, înălţimile căreia, conform mărturiilor celor ce l-au cunoscut, au ajuns până la adevărată sfinţenie. Exemplul său de viaţă a salvat multe suflete gata de prăbuşire în condiţiile umilitoare ale închisorilor.

În timpul detenţiei de la Piteşti, Valeriu s-a îmbolnăvit de TBC, fapt care l-a ferit de infernul secolului XX – experimentul Piteşti, care urma să înceapă câteva luni mai târziu. El a fost transportat la Târgu Ocna, închisoare-sanatoriu pentru bolnavii de tuberculoză. Chiar dacă ajunsese foarte grav bolnav, mărturiile spun că el continua să emane o anume căldură, o sfinţenie molipsitoare pentru cei rătăciţi faţă de Dumnezeu.

Cu ceva timp înainte de a părăsi această lume, Valeriu le-a spus prietenilor data morţii sale şi i-a rugat să pregătească pentru ziua aceea toate cele necesare. A plecat la ceruri la data de 18 februarie, 1952, în vârsta de doar 31 de ani.

Comentariu: fără îndoială, personalitatea lui Valeriu Gafencu merită mult mai multă atenţie decât acest mic articol. Despre viaţa sa a fost editată o carte, „Sfântul închisorilor”, precum şi un film documentar (1) (2).

Sîntem un popor ales de Dumnezeu spre a păzi şi a urma cu credinţă adevărurile ortodoxiei; sîntem un neam care a dat cerului sfinţi şi martiri; datoria noastră sfântă este de a păstra această moştenire, căci doar cu ajutorul lui Hristos noi am dăinuit pe pământul nostru aproape două mii de ani, şi doar cu ajutorul Lui ne vom salva viitorul.

http://www.valeriugafencu.ro/