Lansarea primei rachete româneşti în spaţiu este programată marţi, 10 noiembrie, din largul Mării Negre, a anunţat Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică. Operaţiunea, complexă şi fără precedent pentru România, va fi realizată cu sprijinul Marinei Militare, al ROMATSA şi al Aviaţiei Militare. Zborul rachetei Helen, proiectată şi construită de ARCA, reprezintă ultimul antrenament în cadrul competiţiei Google Lunar X Prize şi, implicit, intrarea României în cercul ţărilor care dezvoltă programe spaţiale de anvergură.
Helen este o rachetă spaţială realizată în trei trepte, capabilă să atingă, în zbor suborbital, spaţiul cosmic. Marina Militară a transportat, vineri, 30 octombrie, ansamblul de lansare, format din racheta Helen şi balonul purtător - cel mai mare balon solar din lume, precum şi echipa ARCA, în largul Mării Negre.
Lansată în 2007, Google Lunar X Prize este o competiţie internaţională de astronautică ce vizează trimiterea pe Lună a unui robot având capacitatea să aselenizeze, să se deplaseze pe suprafaţa selenară pe o distanţă de 500 de metri şi să transmită imagini foto şi video. Premiul pentru echipa câştigătoare va fi de 30 de milioane de dolari.
Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică (ARCA) este o organizaţie neguvernamentală, lider naţional în domeniul cercetării aerospaţiale. Începând din anul 2002, ARCA reprezintă unul dintre concurenţii importanţi înscrişi în cea mai prestigioasă competiţie de astronautică - Ansari X Prize. ARCA participă, din 2008, în Competiţia Google Lunar X Prize. Pentru a reuşi să intre în posesia premiului de 30 de milioane de dolari, ARCA dezvoltă sonda lunară ELE şi racheta lansatoare de sateliţi Haas. Haas este cel mai ambiţios proiect de cercetare iniţiat vreodată de România. Până în prezent, ARCA a dezvoltat trei mari programe: Demonstrator, Stabilo şi Haas-ELE.
4 comentarii:
Începutul erei cosmice pentru Romania!
Sper sa nu cada pe la Balti )))
de fapt, intr-un ceas bun Romaniei la capitolul rachete si tehnologii !
Apropo, si Romania are un cosmonaut, unicul care a zburat in cosmos pina in prezent- Dumitru Prunariu.
Imi pare rau ca trebuie sa scriu urmatorul mesaj dar sa ne mentinem totusi cu picioarele pe pamint
"Racheta proiectata de ARCA lui Dumitru Popescu este o imposibilitate fizica care, ca orice himera, nu va functiona conform asteptarilor. Mai precis se va prabusi.
Exista un articol tehnic foarte bine documentat intitulat: "Opriti lansarea rachetei HELEN construita de ARCA" ce demonstreaza cu argumente fizice de ce nu va functiona racheta.
http://www.stiinta.info/forum/index.php?topic=3829.0
Din pacate membrii ARCA nu au vrut sa asculte. Esecul este garantat 100%. Trebuie luate masuri cu aceasta organizatie de amatori deoarece maninca banii statului risipindu-i pe tot felul de proiecte insuficient gindite din care Romania nu are nimic de cistigat. Ba dimpotriva, numai de pierdut, penibilizindu-ne in fata intregii lumi cu lansarea unor vehicule spatiale demult demonstrate ca fizic neviabile."
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: