Afirmatia apartine unui extremist gay si pro-gay, promotor al fascismului liberal, heterofob,romanofob,care terorizeaza de multa vreme spatiul virtual al romanilor basarabeni indemnand la intoleranta ba chiar si agresiune, folosind un limbaj licentios, la adresa a circa 94% din populatia Republicii Moldova doar pentru ca acest numar de cetateni s-a declarat ortodox; fobia bolnava, precum si ura inexplicabila a acestui personaj instigator la ura in societatea noastra trebuie condamnata de catre orice cetatean civilizat al Europei si constituie o practica foarte periculoasa pentru orice societate civilizata.
In ce priveste religia in scoli, in Germania, atât şcolile publice, cât şi cele de stat, primesc finanţare pentru predarea orei de religie; sistemul este similar celui românesc, religia nu poate fi oră opţională, cu deosebirea că părintele optează pentru ora de religie până la 12 ani, iar elevul după această vârstă. În Italia, în învăţământul de stat, se predau, obligatoriu, săptămânal, două ore de religie în ciclul primar şi gimnazial şi o oră în liceu. Aceste prevederi apar în Concordatul semnat cu Vaticanul, care are putere constituţională. În Anglia religia este materie obligatorie, dar forma în care ea este predată e hotărâtă local de părinţi; acesta este modelul descentralizării totale a învăţământului religios. Franţa este singura ţară în care religia nu se predă în şcolile publice, însă există o zi pe săptămână în care elevii pot să frecventeze cursuri în afara şcolii, în diferite domenii, aici putând fi inclusă şi religia.
Care ar fi concluzia pentru asa-zisii “pro-europeni” si mai curand luptatori contra decat pentru drepturile omului?
autor: FreeNations
11 comentarii:
cit de penibil este pederastul asta, parca simt ca n-o sa moara de batrinete !
Dragoș, eu tot sunt ortodox și român basarabean, dar „pederastul” ăsta, după cum îi zici tu, nu mă deranjează cu absolut nimic. Iar la ură și teroare instigă alții, nu el. Nu știu ce fel de creștini sunteți voi de tot instigați atâta la ură și violență.
Bre Cozere, unde vezi tu ca instig eu la ura si violenta?! Vorbesti de parc-ai fi un comunist antiroman, ca doar romanii is rai mereu nu-i asa?! Posibil nu te deranjeaza pederastul de lupusoru pentru ca sunteti amici, adepti sau nu stiu ce, nu conteaza, dar atunci cind o sa-ti fie feciorul acasa si o sa-ti zica tata, astazi m-au tras la cur 2 homosexuali atunci ai sa ma intelegi de ce dracu sunt agresiv si gata sa-i calc in picioare pe pidari. E AUTOAPARARE, posibil tu esti mai calm asa dupa mama natura, insa eu sunt mai aprins si nu am de gind sa tolerez si sa privesc linistit cum niste pidari incearca sa ne distruga religia, cultura si intreaga societate ! Nu mai fi si tu atit de dimplomat ca nu stiu unde ajungi.
Uită-te la primul tău comentariu: „parcă simt că nu o să moară de bătrînețe”. Din articol nu mai citez, pentru că e plin de inepții și aberații. Nu-l cunosc pe Lupușoru deloc. În viața mea nu l-am văzut, nici nu știu cum arată. Dar din felul în care se exprimă are tot respectul meu. Și nu jignește, precum o fac alții. Încă ceva, cred că încurci homosexualii cu pedofilii.
M-ai acuzat că vorbesc precum un comunist anti-român, deși știi că nu este deloc așa. Eu te respect pentru valorile tale românești, pentru lupta pe care ai dus-o împotriva comunismului în ultimii ani. Nu pot însă să aprob aceste ieșiri. Nu vom putea fi niciodată adevărați europeni atâta timp cât vom trăi cu stereotipuri mediavale.
Stii, nu incurc pedofilii cu homosexualii, vb de altceva, in fine, daca afirmi ca lupusoru nu foloseste injurii si instigari in aritcolele sale ma dezamagesti, uite, intra pe enervant si vezi ce limbaj are bulangiul si ai sa ma intelegi. Da, sunt nostalgic dupa stereotipurile medievale de care vorbesti, nu ascund asta, da, vreau progres, dar unul in limitele normalului si cumsecadeniei, nu un progres cu parade gay, mariaje intre aceleasi sexe si multe alte prostii ! Moldova mereu s-a evidentiat prin faptul ca nu a fost la fel ca alte tari, nu conteaza din ce punct de vedere, Moldova a fost si este o tara deosebita, oamenii la fel sunt deosebiti, desi au recut prin evenimente oribile. Deci, hai sa nu lasam ceea ce-a mai ramas din deosebita noastra Moldova sa degradeze complet ca in fine sa disparem ca natiune. Ar fi un mare pacat.
comentariul lui homuşoru:
Gheorg Wolfovitz
Posted November 30, 2009 at 1:56 PM
"Da cum isi permite??? Cum de il tine pamantul??? Eu zic sa luam masuri imediat. Sa-l ardem pe rug, asa cum fac crestinii adevarati, mai ales cei ortodocsi, mai ales sfintii lor, mai ales mironositele lor, mai ales popii si dascalitele lor…"
PS: asta el singur despre dinsul vorbeste, si voi vreti sa spuneti ca e sanatos la cap ?! hai fiti seriosi va rog frumos !
Cozere,adica tu potzi sa vb cum vrei sa adresa lu' Lupu(nu-l iubesc nici io si-s de parerea ta dak sincer:D),tu vei spune ca ai scris ceea ce ai considerat drept adevar si ai adus argumente...care e faza aici???A scris si Dragos tot aceeasi,a ADEVARUL...da-dur,dar e adevarat...
tOATA GASCA ASTA DE PIDERASTI DEAL DE BREGA SI LUPUSOR TREBUIE SA FIE INCHISA, PENTRU PROMOVAREA ANTIVALORILOR!!!!!!! EI REPREZINTA UN PERICOL PENTRU DEZVOLTAREA SANATOASA A INTREGII TARI!!! CRED CA VOM LUA NOI MASURI, CA ACESTI PIDERASTI SA NU MAI FIE.....
P.S. PENTRU ALEXANDRU COZER. DOMNULE DACA NU AI STIUT, CRESTINUL NU ESTE DOAR SMIRIT, DAR ESTE UN OSTAS A LUI HRISTOS. PENTRU APARARE CREDINTII NOI AVEM DREPT SI SA LUPTAM, ASA INVATA PE MINE SFANTA BISERICA ORTODOXE. IAR TU NU INCURCA TEROG DOCTRINELE SECTANTILOR CU CREDINTA SFANTA..... MAI CITESTE BIBLIA, MAI ALES LOCURI IN CARE SE VORBESTE DESPRE PIDERASTI! NU STIU CUM TU, IAR EU VOI URMA CALEA LUI DUMNEZEU! SUNT SOLIDAR CU DRAGOS! CEL CE ATACA ORTODOXIA ESTE DUSMANUL LUI DUMNEZEU!
noi spunem stop homosexualismului ! nu vom permite distrugerea culturii si valorilor romanesti !
ce ati dorit sa auziti de la un pidar? pidarul nu are cum sa fie crestin! si fiind ca el contacteaza doar cu pidari de tipul lui brega si nu cunoaste nici un om sanatos e normal ca pentru el toata lume- e lumea piderastelor.
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: