Mai viclean Lup(u) nu am văzut

24 noiembrie 2009

"Sunt persoane care se identifică drept români. Eu însă mă identific drept moldovean şi am acest drept", a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, liderului PDM, Marian Lupu, candidat al AIE pentru preşedinţia R.Moldova, transmite unimedia.md. Lupu a răspuns - în limba rusă - la intrebarea jurnaliştilor, care l-au intrebat dacă va participa la sărbatoarea "Marea Unire de la 1 Decembrie". Marian Lupu a declarat categoric că nu va lua parte la acest eveniment deoarece "este sărbătoarea altui stat".
Nu avem de nevoie de un preşedinte rătăcit, pseudonaţional şi vorbitor de limbă moldovenească şi rusă. Păi domnule Lupu dacă tot sunteţi aşa mare patriot moldovean de ce vă ştergeţi picioarele de limba acestui popor şi vorbiţi limba altui stat chiar la d-stră acasă, sunteţi penibil ! Eu îl înţeleg că are tehnicile sale de ademenire electorală a rusofonilor şi stataliştilor moldoveni, dar, un preşedinte adevărat trebuie să-şi pună pe prim plan demnitatea, dar nu cerşitul voturilor. Se pare că stă cam prost cu istoria domnul Lupu. Cică 1 decembrie e sărbătoarea altui stat, pe dracu, mai deschideţi cartea de istorie (a Românilor) stimabile şi veţi afla că ziua de 1 decembrie 1918 marchează bilanţul luptei românilor pentru întregire statală, care vine să încununeze precedentele acţiuni ale fraţilor din Basarabia (27 martie 1918) şi Bucovina (15 / 28 noiembrie 1918). Poporul român a valorificat conjunctura internaţională creată în urma Primului Război Mondial şi a ştiut să se afirme în contextul mişcării de eliberare a popoarelor şi al victoriei principiului naţionalităţilor în Europa. Mi-e milă de Marian Lupu, pentru că nu are un viitor politic stabil, ei, v-a fi probabil preşedintele ţării, şi ce, ce fel de preşedinte poţi fi când propriul popor te consideră o curvă politică, căci comunistul unde nu s-ar duce, tot comunist rămâne. Proşti şi naivi sunt cei ce-au uitat de unde a plecat dânsul şi că lupul (Marian Lupu) părul şi-l schimbă iar năravul ba. Mai actual de aceasta nu poate fi. Sunt profund dezamăgit de prostia şi mentalitatea de 2 bani a viitorului preşedinte moldovenesc, îmbujorată mult prea tare de roşeaţa comunistă. Nu voi uita niciodată cum pe 7 aprilie seara dânsul dădea vina pe opoziţie, pe România, pe Serbia, pe dracu şi pe toată lumea, numai comuniştii erau corecţi atunci. Acum însă lupuşorul a schimbat oile bătrâne pe unele mai tinerele, că se rugumă carnea mai uşor... Nu vom ceda domnule Lupu până nu veţi recunoaşte că LIMBA NOASTRĂ e ROMÂNA, iar noi suntem etnici ROMÂNI, vreţi d-stră asta sau nu. (punct)

PS: Mai citiţi cărţile de istorie comunişti cronici ce sunteţi !

19 comentarii:

Marcel spunea...

tpu tradator fara neam si tara !!! comunist parsiv !

PS: pentru foto +1 ))

Octavian Cara spunea...

Niciodata nu mi-a placut tipul asta cu tot cu accentul sau dimbovitean !

Dragoș Galbur spunea...

eu mereu am avut si inca am dubii referitor la comunistul Lupu... jos cu asa presedinte !

Andrei Cebotari spunea...

ar fi un bun presedinte ce priveste statalitatea RM...dara asa-i spurcat dreaqu....

Anonim spunea...

o spalit hata ))))))))))))))))

Probabil el sta acuma si se gindeste "la ce dracu am spus ca sunt modovean,trebuia sa ma rabd un pic"

)))))))))))))))))))))))))))

Daniel Moscalenco spunea...

niciodata nu mi-a placut acest individ

Alexandru Postolache spunea...

Nu pot spune ca m-am dezamagit,.... pentru ca niciodata nu am avut incredere si nici nu voi avea vreodata intr-un comunist,.... cu toate ca e deja [ex]... dar cum se spune "Lupu-si schimba paru' da naravu ......"

Anonim spunea...

Dragos ,vreau sa iti ofer niste informatii referitoare la crimele lui Voronin mai intai iti zic ca nu santem baiezasul de ieri si ca nu ne place un popor popoular si nici sa fim cenzurati ,am scris popoular intentionat pentru a face misto de homalai si pentru ca la alte ziare scriem pop.ular pentru ca nu apar cuvintele sant cenzurate si in loc de cuvinte apar stele si stelute considerand ca fiind injuratura,in tara lui Traianus-Rex a caror dinouzauri comunisti inca conduc se zice ca popoulatia homalailor este in floare si ca Romania a devenit RRoma antica ,se zice in latina ca nu faci primavara cu o randunica si nici cu o tiganca pasarica imputita nu faci Romania ,pentru ca fetitele romance sant in occident la produs aici in Romania ramanand barbatii pe cale de a devenii homalai ,pe vremea imperiului roman erau femeile ca italienii imperiului roman a ucis barbatii,deci era invers ,acum homalaii si rromii ne preiau tara sub imboldul Trai anus Ba sexu adica in traducere sa traiti bine cu sula in fund ,deci santem in epoca Ba_sexu nu Ba_secu adica in traducere epoca ,,Ba sexu este cel mai tare"deci intrebarea este noi pe cine dracu votam ,ca Geoana ne vinde Rusiei,deci oricum Romania este condusa de comunistii si securitatea lui Ceausescu prin oamenii lor vasali cu tara altor tari.Hai sa traim.Se pare ca nu ai crezut ca santem legionari si ai crezut ca este altcineva ,imediat iti ofer niste informatii cu crime in Basarabia si Ungaria si te vei convinge,scriem la ziare dinainte sa incepi tu sa scrii.

Dragoș Galbur spunea...

D-le Anonim, tot respectul pentru cele spuse si normal ca sunt de acord cu cele expuse mai sus, doar ca logic, nu pot avea increderea in nimeni astazi, mai ales care subsemneaza anonim. Ma contactati pe email: galbur@gmail.com , cred ca avem despre ce vorbi.

Anonim spunea...

Dragos ,sa incepem cu inceputul,dupa revolutia din Basarabia ,recent in urma cu cateva luni Voronin a ordonat o crima ,militiei basarabene ,nu era importanta victima ci crima,militia la ordinul lui Voronin a impuscat un tanar basarabean in cap in scara unui bloc ,de ce ,pentru ca sa fie considerata militie criminala si sa ii fie atribuite militiei criminale si crimele revolutiei ca vinovata si Voronin care a ordonat crimele sa scape nevinovat.Consideram ca prin comanda lui Voronin ca sef pentru asasinat si ordinul Rusiei au fost ucisi la comanda la Cosereni ,Ion si Doina Aldea-Teodorovici.Consideram ca Voronin a ordonat si atentatul cu grenada recent in Basarabia si ca este opera lui Voronin.Vrem sa mai stii ceva in Ungaria ,Marian Cosma a fost asasinat la comanda la ordinul unui ungur,sub ochii si supravegherea politiei ungare, si al Rusiei de unde stim avea pe tricou simbolul legiulilor 3 si 7 .Stimate Dragos Basarabia nu are un politician ci un criminal ,un fost general de militie numit Vladimir Voronin.

Dragoș Galbur spunea...

Nu e nimic nou pentru mine, le stiu toate astea la fel cum stiu ca ma numesc. Voronin e un criminal, un bleg si un analfabet, dar fiind realist realizez faptul ca el avind miliarde de euro are o imunitate colosala care nu poate fi distrusa doar cu nationalismul...

Anonim spunea...

Dragos ,nu vrem sa te deranjam ,vrem sa ne cunosti,citeste comentarile ,in arhiva ziarului ,www.basarabeni.ro cu pseudonimele, in loc de nume ,Italia si Interesant ,octombrie si noiembrie ,toate articolele si te vei convinge ,vei citii ceea ce te va uimii ,santem legionari.

Dragoș Galbur spunea...

=)) nu ma deranjati deloc, faptul c-o sa citesc pe basarabeni.ro niste comentarii n-o sa-mi dea nimic... vreti sa colaboram ma contactati, daca nu - nu.

Anonim spunea...

Dragos ,Voronin nu are imunitate,nimeni nu este imun la crime ,Voronin este un om care si-a ucis propiul popor si care este politician in Basarabia,are relatii si in alte tari .Nimic nu este vejnic.Sant un om care pe azil politic l-a dat jos pe Ion Iliescu fost presedinte al Romanei ,un om care vroia sa il ucida fiind copil pe Nicolae Ceausescu fost presedinte al Romaniei ,un om care l-a sustinut pe George Becali sa fie eliberat din puscarie atunci cand a fost arestat ,un om care v-a sustinut revolutia din Basarabia in ziua cand era revolutia,nu este important cine sant ,importanta este munca noastra,sant legionar,nu santem importanti noi,poporul este important.

Anonim spunea...

Dragos,sant omul ,care pe azil politic l-a dat jos, de la conducere pe Ion Iliescu fost presedinte al Romaniei.

Anonim spunea...

Dragos ,sant superinformatii,prin noi a aflat tatal lui Marian Cosma ca fiul lui a fost asasinat la comanda in Ungaria,priveste videoclipurile in Romania sant creeate de oamenii nostrii,priveste campania presidentiala in Romania este creata de oamenii nostrii ,nu influentam ,priveste videoclipurile la revolutia din Basarabia,ce ovationeaza oamenii si ce au scris pe pancarede este opera oamenilor nostrii,oamenii nostrii le-au creat,santem prea mici sa zicem ca aparem in lume.Ne vezi si totusi nu ne vezi.Existam si nu existam.Santem un imperiu.Nu vrem sa ne crezi.

Anonim spunea...

Dragos ,ce ovationau ,oamenii la revolutie in Basarabia si ce scria pe pancarde ,era creat de oamenii nostrii ,nu santeti singuri ,nu santeti lasati la greu.

Anonim spunea...

Dragos,ne place sigla.

Dragoș Galbur spunea...

Ma bucur ca va place sigla. Rog sa nu vb de aprilie 2009 din Basarabia, ce s-a strigat si cine ce-a scris si nu stiu ce. Eu am fost acolo si stiu mai bine ca toti ce-a fost de la inceput pina la urma ! Va mai rog sa ma contactati pe skype: galbur7 pentu a colabora in continuare !

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: