Antiromânismul în Moldova şi Transnistria de după 1991

Articol preluat de UNIMEDIA

În Republica Moldova, antiromânismul s-a manifestat ca o reacţie împotriva mişcării unioniste, a unei părţi însemnate din clasa politică locală, susţinută de cea mai mare parte dintre minorităţile conlocuitoare, şi de toţi cei dintre Moldoveni care ar fi avut de pierdut în caz de biruinţă a mişcării unioniste. Principalul argument al antiromânismului în Republica Moldova este "moldovenismul", dezvoltat în URSS încă înainte de 1940 în cadrul Republicii Socialiste Sovietice Autonome Moldoveneşti din Ucraina, dar care caută în prezent să demonstreze întâietatea sa asupra conştiinţei naţionale şi asupra limbii româneşti, prin reinterpretarea a posteriori a identităţii locale medievale şi tradiţionale a voievodatului Moldovei.

După dezmembrarea URSS, mai multe reforme legislative au consolidat poziţia etnicilor români din Moldova, mai ales prin stabilirea limbii române ca limbă oficială. Relaţiile dintre guvernele Republicii Moldova şi României au fost la început foarte cordiale, România fiind primul stat din lume care a recunoscut independenţa Republicii Moldova. Când parlamentarii moldoveni au ales calea independenţei mai degrabă decât cea a unirii cu România, preşedintele Mircea Snegur a dezvoltat doctrina numită "Un popor, două state". Această doctrină afirma Republica Moldova ca "patrie a Moldovenilor Români, Ruşi, Ucraineni, Găgăuzi, Bulgari ş. a., toţi cetăţeni egali în drepturi şi toţi deopotrivă Moldoveni, fie că aparţin limbii, istoriei şi culturii poporului Român, Rus, Ucrainean, Găgăuz sau Bulgar".

După alegerile din 1996 însă, identitatea românească a populaţiei majoritare şi băşinaşă a început din nou să fie negată, articolele 12 şi 13 din noua Constituţie ulterior adoptată, afirmând ca în epoca sovietică, "diferenţa dintre limba română şi limba moldovenească", dar pastrând această limbă ca "limbă de stat şi de comunicare interetnică". După alegerile din 2001, câştigate de Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, s-a încercat iniţial să se acorde limbii ruse statutul de limbă de stat, dar iniţiativa a eşuat datorită opoziţiei întâmpinate; în schimb, limba rusă a recăpătat statutul de limbă de comunicare interetnică (pierdut în septembrie 1989), ceeace în practică îi obligă pe toţi locuitorii republicii Moldova să cunoască limba federaţiei Ruse, dar nu limba de stat a ţării.

De atunci încoace, relaţiile dintre guvernele Republicii Moldova şi României sunt tensionate, Vladimir Voronin acuzând România de imperialism, chiar dacă oficial, preşedintele Voronin şi preşedintele Traian Băsescu au declarat amândoi intenţia de a îmbunătăţi colaborarea celor două state.

În 2006, Şcoala Româno-Franceză Gheorghe Asachi din Chişinău a fost forţată să îşi schimbe numele în Şcoala Moldo-Franceză Gheorghe Asachi. Guvernul a fost acuzat că modifică doar denumirile care se referă la limba română, acesta întrucât altor şcoli ca Şcoala Ruso-Ucraineană Necui-Leviţki li s-au permis să îşi păstreze denumirea. În semn de protest, patru elevi de la Şcoala Asachi au înlocuit pancarta cu noua denumire cu o alta pe care era din nou specificat vechiul nume. Cei patru elevi au fost acuzaţi de "huliganism grav în grup".

În Transnistria, situaţia este mult mai rea. După războiul din 1992 dintre separatişti şi Republica Moldova, populaţia română a fost persecutată în mod repetat, ducând la emigrarea a unui număr de 5.000-10.000 de români din regiune. Deşi în Transnistria trăieşte un număr semnificativ de români, limba română nu este folosită aproape niciodată în public.

Şcolile româneşti reprezintă app. 11% din numărul total de şcoli din Transnistria, deşi conform recensământului din Transnistria în 2004, românii sunt 31,9% din populaţie. Majoritatea acestor şcoli sunt forţate să predea în alfabetul chirilic şi folosesc manuale comuniste create acum 40 de ani. Doar 6 şcoli au permisiunea de a preda în limba română, în alfabetul latin; există însă semnale că asupra acestora se efectuează presiuni pentru a fi închise. Criza şcolară din 2004 este un exemplu în acest sens, guvernarea pro-rusă din Tiraspol încercând să închidă cu forţa 2 dintre aceste şcoli. La orfelinatul din Tighina, copii români care s-au întors din vacanţă au găsit orfelinatul închis de poliţie. După ce au stat o noapte afară, au intrat cu forţa în clădire şi au stat acolo, fără apă şi electricitate timp de câteva luni, până când, datorită intervenţiilor guvernelor Republicii Moldova, a României cât şi a OSCE situaţia a fost rezolvată. Mulţi părinţi români au fost arestaţi sau concediaţi datorită simpatiilor politice sau determinării lor de a îşi ţine copii în şcoli în limba română.

Cetăţenii care au exprimat vederi pro-române sau chiar pro-moldoveneşti sunt supuşi unor politici de persecutare şi intimidare în Transnistria. Grupul Ilie Ilaşcu este cel mai cunoscut şi bine-documentat dintre aceste cazuri.