Moldova între Est şi Vest

24 octombrie 2009
Dilema de a alege între Vest sau Est nu este mai puţin actuală decât pe timpurile de odinioară. În Republica Moldova, într-o anumită măsură, nu există o coeziune ideologică dintre populaţie, mediul academic şi elitele politice cu privire la viitorul ţărilor. Opţiunea între UE şi CSI, Bruxelles şi Moscova, între euro şi rublă, între NATO şi ... multe altele, mai continuă să fie probleme ale dezbaterilor. Aceasta se datorează, nu în ultimul rând, amplăsării geografice a Republicii Moldova, iar în spiritul determinismului geografic, amplasarea constituie în geopolitică elementul esenţial al funcţionalităţii statului.[1] Astfel, Moldova este sortită să oscileze între doi poli magnetici – Rusia şi Uniunea Europenă. Aceşti poli sunt incompatibili, dar zona de atracţie/respingere se află într-o oarecare stare de echilibru şi doar unele impulsuri cuantificate prin politici, acţiuni, decizii pot duce la perturbarea sistemului.

Este interesant că acestea impulsuri au o natură diferită, fapt ce şi determină atractivitatea Rusiei şi Uniunii Europene. UE este determinată de aşa-numitul „soft-power” (puterea blândă), pe care specialistul american în relaţii internaţionale Joseph Nye îl defineşte ca „abilitatea de a obţine ceea ce vrei prin atracţie şi nu prin presiune sau pedepse. Este aria de atractivitate a culturii ţării, idealurilor şi acţiunilor politice.”.[2] Cu alte cuvinte, UE a devenit atractivă pentru cetăţenii Republicii Moldova datorita prosperităţii economice, bunăstării sociale, respectării drepturilor şi libertăţilor omului şi ,sigur, valorilor culturale.

La rândul ei, poziţia Rusiei este caracterizată prin „hard power” (puterea dură), ceea ce presupune folosirea instrumentelor militare şi economice pentru influenţarea comportamentului şi intereselor unei alte părţi.[3] În această ordine de idei amintesc intervenţia militară a Rusiei în conflictul de pe Nistru în 1992, staţionarea ilegală a Armatei a 14-a în detrimentul neutralităţii permanente a Republicii Moldova, susţinerea separatiştilor de la Tiraspol, impunerea embargo-ul la principalele produse animaliere şi vinicole în 2006, precum şi amestecurile directe şi indirecte în afacerile interne ale ţării. Totuşi, trebuie de menţionat că aceleaşi acţiuni se întreprind nu doar în Moldova, ci şi în statele post-sovietice „rebele” – Ucraina şi Georgia (războiul din Osetia de Sud, războiul gazelor, staţionarea flotei maritime la Sevastopol, susţinerea enclavelor separatiste,embargo-ul cărnii şi vinului etc.)

În concluzie menţionez, că Rusia nu este caracterizată doar prin hard-power, deoarece ea est e destul de atractivă pentru o parte din concetăţeni[4] prin cultură, vechile relaţii, facilitatea de a călători şi a găsi un loc de muncă (în comparaţie cu UE)...doar că acestea par să se piardă printre elementele enumărate anterior.


[1] Determenismul geografic presupune că spaţiul în care este amplasat statul sau regiunea influenţează procesele economice, politice, sociale şi chiar cele culturale. În opinia germanului Carl Ritter (sec. XVIII), Europa a dat naştere la popoare puternice, pe când Africa - la popoare slabe şi înapoiate. Tamăş Sergiu, Geopolitica, Bucureşti, 1998

[2] http://www.futurecasts.com/book%20review%206-4.htm [24.10.2009]

[4] Conform Barometrului de Opinie Publică – octombrie 2008 49,6% din respondenţi au declarat că Rusia trebuie să fie principalul partener strategic. http://www.ipp.md/barometru1.php?l=ro&id=34 [24.10.2009]




5 comentarii:

Timka spunea...

daca ar fi conditii de trait in Moldova nu s-ar trage nimeni nikaieri...

Sergiu Tudorean spunea...

probabil ca ai dreptate... :D

Dragoș Galbur spunea...

mie imi place si asa Moldova, fara atractii din Est sau Vest, pentru ca ambele aceste 2 directii ne-ar distruge ca natiune, ne-ar distruge cultura si tot ce-a mai ramas romanesc pe acest pamant !

Sergiu Tudorean spunea...

ai o parte din adevar...vezi ca aici expun ideile din punct de vedere a teoriei relatiilor internationale si a geopoliticii :D politica externa intr-un cuvant..apropo Conceptia privind Politica Externa a RM este din 1995 si e invechita..partenerul startegic ghiciti cine e? cand AIE vor recurge la inoirea acesteia???

Dragoș Galbur spunea...

normal ca Rusia ! cred ca dupa alegerea presedintelui AIE-ul se va apuca mai serios de lucru !

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: