MITĂ SAU MULŢUMIRE? NICI EU NU ŞTIU.

9 septembrie 2009
Fraţilor, cui îi place corupţia? E benefică mita sau nu? Cine poate să-mi răspundă la aceste întrebări? Personal e o dilemă pentru mine, din cauza că am dovezi şi argumente atît pro cât şi contra mituirii. Spre exemplu:
Dacă dai peste inspectorii poliţiei rutiere, care sunt cei mai criticaţi pentru că ar lua mită cel mai des, ce faci? Aici îmi voi permite să le iau niţel apărarea, păi fratele meu, dacă încalci regulile de circulaţie sau conduci beat la volan, ce vrei, să te ierte cineva? Normal că au poliţaii metodologia lor de acţiune, încep a scri procesul, bla bla bla, la care tu deja singur le propui, haide şefule să rezolvăm întrebarea. Dacă nu propui tu, propun ei o ieşire din situaţie, pentru că nu cred c-ar vrea cineva să meargă la sediul PR să stea în rând cu toţi beţivanii ca să-şi plătească o amendă, sau n-ar vrea cineva să-i fie suspendat permisul. E firesc. Clar că vina aparţine ambilor la acel moment, dar măr rog, în acest caz se găseşte o soluţie, care, e considerată şi mită.

Dacă înveţi la facultate şi eşti un prost de ragi sau eşti prea deştept şi crezi că n-ai nevoie de carte, păi ajungând la sesiune ce faci dacă porcul în ajun nu se îngraşă, decă dai banu doar ca să fie totul bine. Se consideră mituială, deşi nu sunt de acord cu aceste termen în contextul dat. Mita-i atunci când profesorul îţi spune direct, vrei notă, dă banu, sunt o mulţime de astfel de cazuri. Mi-a plăcut odată cum spunea ex-preşedintele ţării VORonin despre profesorii de la USM că: "vin la ei studenţî cu banii în zaciotcă", hehe, se vede că are experienţă nenea în acest domeniu. În fine, sunt sigur că acelui ce învaţă şi care este sârguincios, nimeni niciodată nu-i va cere mită. Şi tot aşa cum profesorii au şi ei bieţii vreo 2000 lei pe lună şi mai au şi 3 copii, abonamentul la Orange, serviciile comunale, etc., cum dracu să nu ia un ban când li se propune?!

Dacă mergi la medic, ce mai vorbă, te scurg de bani, vreai tu sau ba, cam eşti obligat. Eu fiind de exemplu medic pentru acei 1200 lei salariu nu mişc nici un deget, cum să te tratez eu pe tine dacă singur am stomacul gol, iar capul pe stomacul gol nu judecă. Cum să nu iau mită dacă absolvind facultate după 11 ani de studii, cu chiu cu vai mă angajez la lucru şi primesc şi 1200 lei pe lună, e revoltător. Sună dur şi trist dar ăsta-i adevărul.
Până nu se va schimba sistemul socio-politic şi mentalitatea omului în Moldova va trebui de plătit pentru totul, mai ales pentru sănătate.

Deci corupţia este un fenomen normal, prezent în fiecare societate, fiecare ţară, mai ales în Republica Moldova. Uneori a da mită e ruşine şi o crimă, altădat înseamnă a mulţumi sau a te descurca. Fiecare înţelege acest terment cum vrea, însă adevărul de azi este cel redat mai sus, ştiu că doare, dar trebui să depăşim acest moment.

3 comentarii:

kristy spunea...

eu nu sunt deloc deacord cu mituirea....sa dai mita unui profesor ca sa treci de sesiune, sa devii absolvent al univer.asta e grav.de ce?ce fel de medic,arhitect,profesor va fi? nu cunoste sa stia acasa si sa pasca bobocii .......o sa moara oamenii nu de boli da de miina medicilor si vor cadea cladirile miine poimiine ca nu vor fi arhitecti da niste prosti.......multumire se poate numi doar atunci cind o faci dupa ce ai dat sesiune sau....o faci cu placere, dar facind-o ca ai nevoie psihologic cel ce primeste acea multumire se simte indatorat si...asta tot e o forma de mituire..
Apropo obraznicia profesorilor a ajuns intratit de departe incit nu mai tin cont inveti nu inveti sa le dai bani si gata...
in 2008 funcionarii publici au incasat un milon de lei doar din mita!!!SINTEM CEA MAI CORUPTA TARA EUROPEANA!

Anonim spunea...

Pai fratilor... nu le dati mita...

Una este cand cineva iti cere mita, alta e sa propui tu singur mita...

Anonim spunea...

Medalia are verso si reverso... si lama are doua muchii...... Totu-i complicat...putem judeca de la caz la caz........ De aceea Dragos are dreptate, desi eu nu am cerut si nu voi cere niciodata mita, dar nici nu voi oferi cuiva! Nu dati mita!!!!!!!!! Violetta Donighevici

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: