Transnistria refuză să semneze orice document propus de UE și SUA

25 septembrie 2011
Vladimir Iastrebceak

”Șeful departamentului de externe” a autoproclamatei republici transnistrene, Vladimir Iastrebceak a refuzat categoric să semneze o rezoluție a negocierilor în format 5+2 de la Moscova, pe motiv că aceasta ”era propusă de Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii”. 

 Vladimir Iastrebceak a declarat că Transnistria niciodată nu va semna careva document propus de Statele Unite ale Americii și Uniunea Europeana, motivând că acestea au doar un statut de observator în cadrul negocierilor moldo-transnistrene. 

 La data de 22 septembrie, anul curent, la Moscova, a fost luată decizia de reluare a negocierilor oficiale în format 5+2, care include Chișinăul și Tiraspolul, părțile beligerante; Rusia, Ucraina și OSCE ca mediatori; iar Statele Unite și Uniunea Europeana ca observatori. 

 sursa: Basarabia de după independență

25 septembrie: evenimentele istorice ale zilei


1396: Batalia de la Nicopole. Sultanul Baiazid I, „Fulgerul” înfrânge armata cruciată la Nicopole; de partea cruciatilor a luptat si un corp de oaste sub comanda lui Mircea cel Bătrân.
1881: S- a nascut Panait Cernă, poet român.
1913: S- a nascut Maria Tănase, interpretă de muzică populară românească.
1936: S-a nascut Ileana Sărăroiu, interpretă de muzică populară românească.

De asemenea,1066: Batalia de la Samford Bridge marchează finalul epocii de glorie a vikingilor.
1957: Central High School din Little Rock, Arkansas, devine scoală mixtă, pentru albi si negri; a fost nevoie de interventia US Army pentru ca localnicii să accepte integrarea rasială.
1972: Norvegienii votează majoritar negativ la referendumul privind integrarea în Comunitatea Economica Europeana.
2002: În Siberia se produce Evenimentul Vitim, posibil impact al unui corp ceresc cu Pământul.

Sursa: cluj-am.ro

De ce Rusia nu acceptă să returneze tezaurul românesc?


Pornind de la remarca prin care presedintele României arata ca o suma de 2 miliarde euro ar putea fi o compensatie rezonabila cu privire la acea parte din tezaurul nostru aflat la Moscova, care nu a fost inca restituita, agentia ITAR-TASS publica - in semn de replica - un voluminos articol, semnat de Feodor Lukianov.

Multimea de date si detalii, abundente in articol, este dovada ca autorul a consumat timp, energie si toata priceperea sa, anume ca sa-l cucereasca pe cititor si sa demonstreze ca:

Unu la mana - tezaurul s-a trimis intr-adevar in Rusia, dar nimeni nu poate demonstra daca lazile contineau cu adevarat aur. In timpul transportului, cazand si spargandu-se intamplator o lada, au iesit dinauntru conserve vechi si ceva maculatura.

Doi la mana - dupa cel de-Al Doilea Razboi Mondial, conform parerii autorului, URSS era in drept sa-si insuseasca orice fel de bunuri romanesti, ca despagubiri de razboi (pentru care tratatul de pace prevazuse bani si nu confiscari n.a.). Deci, ce pretentii mai poate avea Romania?


Trei la mana - in sprijinul ideii de mai sus, autorul face trimitere (fara sa precizeze sursa informatiei n.a.) la premierul britanic Churchill, care ar fi afirmat ca, prin ajutorul dat lui Hitler si lui Mussolini, România a adus atatea prejudicii URSS, incat Stalin "poate sa-si atribuie acest aur in contul despagubirilor".

Patru la mana - România si-a primit demult aurul inapoi, si chiar mai mult decat i se cuvenea. Autorul face o socoteala exacta: 5 tone in 1934, 6 tone in 1937 in total 12 tone (sic!), apoi 30 tone in 1949 in total 48 tone (iarasi sic!), plus inca 16 kilograme (tezaurul de la Pietroasa n.a.), plus inca 10 tone in 1986.

Triumfand, autorul arata ca s-au restituit 64 tone, adica, in cifre rotunde... 70, cat trebuia. Cum zice Pristanda, poate unu-doua sa le fi dat jos vantul!

Fireste, s-ar putea spune ca nu merita atata comentariu pentru o simpla greseala de aritmetica. Intr-adevar, daca ar fi fost numai una, poate n-ar merita. Dar sunt mai multe. Si nu numai din artmetica, din mai multe materii. Sa le luam pe rand.

Unu. Bine documentat, autorul vorbeste de tezaurul antic de 19 kg, descoperit la Petrosani. La noi, si copiii stiu ca respectiva comoara a fost gasita in comuna Pietroasa, jud. Buzau. Petrosanii sunt in alta parte. Asta nu-i din aritmetica, e din geografie.

Doi. Dateaza regimul Antonescu pentru perioada 1935-1944. Elevii stiu ca maresalul a preluat puterea in 1940. E din istorie.

Trei. Vorbeste de guvernul României, refugiat in Basarabia, pe teritoriul Republicii Moldova de azi. Guvernul era retras pe teritoriul Moldovei de atunci, dintre Prut si Carpati. Basarabia era la rusi, doar istoria ei era la noi.
Patru. In mai multe randuri, afirma ca tezaurul a plecat de la Chisinau (unde isi inchipuie ca isi avea sediul guvernul României). Tezaurul insa nu putea pleca decat de la Iasi (unde realmente era guvernul).

Bineinteles ca si acestea sunt fapte marunte, ca si tonele, kilogramele si alte detalii, dar toate la un loc pun sub semnul intrerbarii intreg articolul, cu toate afirmatiile lui, cu toate sustinerile, ipotezele si - mai ales - cu concluziile respectivului autor.

In final, articolul din ITAR-TASS trage un semnal de alarma in Rusia, in sensul ca gresit s-a restituit României atat cat s-a restituit si ar fi o mare greseala sa se mai restituie ceva, sau sa se plateasca in compensare, cum propune domnul Basescu. S-ar crea un precedent inacceptabil in zona.

Se pare ca nu suntem noi singurii.Asta cu atat mai mult, cu cat, in Europa, precedentul este deja creat - si de randul acesta, autorul nu greseste. Anglia a restituit Albaniei in 1992, 14,2 tone aur, aflat in pastrare din din 1939, iar Italia a restituit statului San Marino, in 1956, cele 5 tone capturate de parasutistii lui Mussolini in 1944.
Gestul Angliei si al Italiei pare, in spiritul articolului anume, nascocit, pentru ca sa creeze un precedent, tocmai bun pentru pretentiile României.

Dar nu numai ale României. Precedentele ar putea da apa la moara si Poloniei, de la care URSS a insfacat ceva aur in 1939, Iugoslaviei, din al carei tezaur generalul Dusan Simivic ar fi transportat 70% aur, tot la Moscova, plus vreo 40% din tezaurul Spaniei, care a ajuns - unde credeti? - la Moscova, ca nu cumva, sa incapa pe mana lui Franco.
Autorul lasa sa se subinteleaga ca, tot restituind României, s-ar putea ca si altora din cei cu aurul inghetat in tezaul Kremlinului sa le vina pofta de dezghet. Este exact ce nu-i convene Rusiei.

Sursa: www.ziare.com

Acțiunea 2012: Școala de cultură și afirmare românească


Platforma civică ACȚIUNEA 2012 organizează în perioada 21-23 octombrie 2011, la București, ȘCOALA DE CULTURĂ ȘI AFIRMARE ROMÂNEASCĂ. Prima ediție a Școlii are ca beneficiari 80 de tineri originari din Republica Moldova, care se pot înscrie la eveniment online.
Şcoala de Cultură şi Afirmare Românească are în vedere pregătirea, stimularea şi valorificarea potenţialului tinerilor etnici români din Republica Moldova prin prezentarea unor modele româneşti autentice, susţinerea unor prelegeri de istorie, etnologie, folclor, management cultural şi de proiect, de dezvoltare personală şi profesională, precum şi prin desfăşurarea unor activităţi aplicative.
Din rândul aplicanților, vor fi selectați 80 de tineri basarabeni: 30 care învață la instituțiile de învățământ din România și 50 care studiază sau au studiat în Republica Moldova. Toate cheltuielile (transport, cazare, masă și celelalte care au legătură cu buna desfășurare a evenimentului) vor fi suportate de organizatori.
Pentru a aplica la Școala de Cultură și Afirmare Românească doritorii trebuie să trimită până pe 5 octombrie la adresa de email scoala@actiunea2012.ro formularul de înscriere. Pentru a fi siguri că veți fi acceptați, puteți atașa de asemenea și mărturii foto/video ale atașamentului vostru întru susținerea culturii românești. În maxim 48 de ore de la trimiterea formularului, veți primi un număr de înregistrare a cererii.

Concursul internațional de poezie ”Grigore Vieru”

24 septembrie 2011

Concursul de poezie purtând numele marelui poet Grigore Vieru se desfăşoară în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie „Grigore Vieru”, editia a III-a, care va avea loc în perioada 26 – 29 octombrie 2011 la Chişinău şi Iaşi, în organizarea Asociaţiei Culturale FEED BACK Iaşi, în parteneriat cu Primăria Iaşi, Primăria Chişinău, Ministerul Culturii, Editura „Princeps Edit”, Muzeul Literaturii Române Iaşi.
Concursul îşi propune descoperirea şi sprijinirea tinerilor poeţi de limbă română din România, Republica Moldova şi din toată diaspora.
Pot participa tineri poeţi până la 30 de ani, care nu sunt membri ai Uniunii Scriitorilor din România sau ai altor uniuni de creaţie şi care nu au volume individuale publicate.
Manuscrisele, constând într-un volum de autor care nu trebuie să depăşească 100 pagini, scrise pe computer, corp 14, în două exemplare, se vor trimite pe adresa: Asociaţia Culturală FEED BACK Iaşi, Str. Păcurari nr 4, Cod 700115, Iaşi, jud. Iaşi, până la data de 15 octombrie a.c., data poştei.
Lucrările se vor juriza după un motto la propria alegere a concurentului şi care va fi trecut pe plicul de pus la poştă şi pe fiecare pagină prezentată în concurs. Lucrările vor fi însoţite de un plic închis ce se va introduce în plicul mare cu lucrările şi va purta acelaşi motto, iar înăuntru datele personale ale concurentului: numele, data naşterii, profesia, adresa exactă, telefonul, e-mailul şi o scurtă prezentare a activităţii literare. Pe plicul mare, în loc de numele şi adresa concurentului se va trece doar motto-ul.
Juriul, format din personalităţi marcante ale literaturii din România şi Republica Moldova , va acorda următoarele premii:

Marele Premiu „Grigore Vieru”- constînd în publicarea volumului în 300 exemplare
Premiul I  -  500 lei
Premiul II – 400 lei;
Premiul III – 300 lei.
1 Menţiune – 200 lei

La acestea se vor adăuga premiile unor importante reviste literare din România şi Republica Moldova. Grupajele de poeme premiate vor fi publicate în Cartea festivalului.

Saakaşvili acuză Rusia de la tribuna ONU: Dictatura este folosită și contra Moldovei

23 septembrie 2011

Preşedintele Georgiei, Mihail Saakaşvili, a acuzat Federația Rusă de la tribuna ONU, relatează agenția de presă RIA Novosti.

"Războiul rece s-a încheiat, însă embargoul, dictatura brutală și practici de şantaj mai sunt încă folosite împotriva Republicii Moldova, Ucrainei, şi Belarusului", a declarat liderul georgian. Critica față de politica Federației Ruse a constituit cea mai mare parte din discursul său pe care l-a rostit, joi, la cea de a 66-a sesiune a Adunării Generale a ONU. Pe lângă acuzaţii privind "ocupaţia teritoriului georgian", Saakaşvili a declarat că Rusia "în loc să poarte un dialog deschis, organizează şi gestionează atentate cu bombă şi atacuri puse în practică de către diferiţi actori internaţionali". 

UNIMEDIA amintește că relațiile dintre Moscova și Tbilisi s-au răcit brusc după războiul ruso-georgian din vara anului 2008.

Sursa: UNIMEDIA

Basarabenii din New York au serbat ”Ziua Limbii Române” şi 20 de ani de independenţă faţă de Rusia



Comunitatea basarabenilor din New York a sărbătorit "20 de ani de la Proclamarea Independenţei Republicii Moldova" şi Sărbătoarea Naţională "Limba noastră cea Română". Evenimentul a avut loc în sala Restaurantului "Bucharest, comunică Romanian Global News.

 La manifestare au fost prezenți Ambasadorul al Republicii Moldova la ONU Alexandru Cujba si Consulul General al României la New York Marian Pârjol, precum și alte personalități din diaspora . 

 Programul sărbătorii a cuprins : Expoziția pictorilor Ion Moraru (Maestru în Arte) şi Adrian Moraru, Profesor la Academia de Arte din Chișinău. Expoziția cu titlul "Din Colecţia Personală", a întrunit 20 de lucrări artistice. Ion Moraru a expus tablouri pictate special pentru acest eveniment. Ciclurile de lucrări expuse au inclus: "Plai natal","Măști Tradiționale", "Flori din Moldova", "Ritm Ornamental" ş.a. Adrian Moraru a expus lucrări din seria - "Afrodita", "Gratie I" & "GratieII", "Muzica", "Lumini Nocturne", "Flori". 

 Cei prezenți la eveniment au avut parte de un recital de versuri din opera poetului Grigore Vieru, susținut de actriţele Silvia Pena şi Simona Popescu. Reușita sărbătorii s-a datorat şi virtuoșilor lăutari din Formația de muzica populară "Balada", conducător artistic Victor Ciubotaru .

23 septembrie: evenimentele istorice ale zilei


1386: Începe domnia lui Mircea cel Bătrân în Tara Românească (până la 31 ianuarie 1418); în timpul domniei sale se pun bazele principalelor institutii feudale ale statului.

1403: Mircea cel Bătrân reinoieste alianta cu regele Poloniei Wladyslaw al II-lea Jagiello.

1856: S-a nascut Karl Krumbacher, istoric si filolog german, membru de onoare din străinătate al Academiei Române (d. 1909).

1884: S-a nascut Mihai Costăchescu, istoric si folclorist român, membru corespondent al Academiei Române (d. 1953).

1941: S-a nascut Sofia Vicoveanca, interpretă româncă de muzică populară.

De asemenea:480 î.Hr.:S-a nascut Euripide, dramaturg grec (d. 406 î.Hr.).
490 i Hr: Are loc bătălia de la Marathon.
1846: Descoperirea planetei Neptun de astronomul francez Urbain Jean Joseph Le Verrier si astronomul britanic John Couch Adams; descoperirea e confirmată de astronomul german Johann Gottfried Galle.
1923: Reprezentanti ai politiei din 20 de tări s-au reunit la Viena pentru a lansa Organizatia de Politie Criminală Internatională – Interpol.
1939: A murit Sigmund Freud, psihiatru austriac, întemeietorul psihanalizei (n. 1856).
1991: Sovietul suprem al Armeniei a proclamat Republica Armenia stat independent.
2002 A intrat în vigoare legea care aproba euthanasia, Belgia fiind a doua tară din lume, după Olanda, care a legalizat euthanasia.

Sursa: cluj-am.ro